ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5329/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 357 din 16 septembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr. 277/2005, s-a dispus, în temeiul art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., condamnarea inculpatului I.I. la o pedeapsă de 3 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., cu excepția celor prevăzute la lit. d). A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă V.A., inculpatul fiind obligat la plata despăgubirilor civile către aceasta. Totodată, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, că în noaptea de 25 septembrie 2004, prin violență, inculpatul I.I. i-a sustras telefonul părții civile V.A., în timpul unui incident ce a avut loc la discoteca din comuna Vlădeni, județul Ialomița. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul susținând că în mod greșit a fost condamnat pentru infracțiunea de tâlhărie, întrucât din probele administrate nu rezultă că în cadrul conflictului avut cu partea civilă a acționat cu intenția de a-și însuși telefonul mobil aparținând acesteia. De asemenea, a criticat și modalitatea de individualizare a pedepsei, solicitând a se da o mai largă eficiență circumstanțelor atenuante reținute în favoarea sa în sensul aplicării unei pedepse orientată spre minimul prevăzut de art. 76 C. pen.

Prin decizia penală nr. 889/ A din 18 noiembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 3269/2005, a fost admis apelul declarat de inculpatul I.I., fiind desființată în parte sentința penală atacată. În rejudecare, în baza art. 71 C. pen., i-a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 61 lit. a), b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei. De asemenea, a fost redus cuantumul despăgubirilor materiale la care a fost obligat inculpatul către partea civilă V.A., de la 10.984.000 lei la 509.000 lei Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 357 din 10 septembrie 2005 a Tribunalului Ialomița. Împotriva deciziei sus-arătate a declarat recurs inculpatul I.I., invocând prin apărătorul ales, cazul de casare prevăzut de art. 385 9 , pct. 20 C. proc.

pen. și a solicitat având în vedere modificările legislative, aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., fie a dispozițiilor art. 86 1 C. pen. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 , alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ce privește comportarea făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte penale similare.

Operațiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluarea a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege. În speța de față, instanța de fond a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. Condițiile concrete în care a fost săvârșită infracțiunea reținută în sarcina inculpatului cât și atitudinea acestuia după comiterea faptei, îl exclud pe acesta de la aplicarea dispozițiilor privind suspendarea executării pedepsei sau a celor privind suspendarea condiționată a acesteia.

Așa fiind, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.I. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.I. împotriva deciziei penale nr. 889/ A din 18 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 septembrie 2006.