ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3933/2006

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3933/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă,

înregistrată la data de 29 martie 2005 pe rolul Tribunalului Comercial Cluj,

reclamanta SC D. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.R. RA, sucursala

Bazinală D.A.S. Tisa, Sistemul de Gospodărire a Apelor Cluj, obligarea acesteia

să încheie contract de vânzare cumpărare cu plata în rate având ca obiect

activul „sediu sistem de gospodărire a apelor Cluj” situat în Cluj Napoca.

În motivare reclamanta a

arătat că deține activul, Sediu sistem de gospodărire a apelor Cluj, în baza

contractului de închiriere nr. 6046 din 22 noiembrie 2004 încheiat cu pârâta și

că în temeiul Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării

întreprinderilor mici și mijlocii; și-a exprimat intenția fermă de a cumpăra

activul deținut cu chirie, încă din data de 20 decembrie 2004, ofertă care nu a

primit un răspuns concret din partea pârâtei, ceea ce, în opinia reclamantei

echivalează cu un refuz nejustificat.

Pârâta a formulat

întâmpinare la acțiunea introductivă, susținând, în esență că activul închiriat

nu este disponibil pentru cânzare, fiind din necesar pentru extinderea

laboratorului de hidrochimie și biologie, iar pe de altă parte spațiul ce

reprezintă activul nu a fost închiriat reclamantei în totalitate, respectiv

rezervorul de combustibil și pompa de desfacere carburanți, nu au făcut

obiectul închirierii, deoarece, din punct de vedere tehnic, nu se pot amplasa

în altă locație.

Prin sentința comercială nr.

885 pronunțată la data de 28 iunie 2005, Tribunalul Comercial Cluj a respins,

ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul

Comercial Cluj a reținut că închirierea activului, s-a făcut în temeiul Legii nr.

346/2004, iar la data de 9 mai 2005, pârâta a solicitat încetarea contractului

de închiriere, urmând ca spațiul închiriat să fie folosit de aceasta urmare

extinderii laboratorului de hidrochimie și biologie, astfel că cererea de

cumpărare apare nefondată.

Împotriva acestei sentințe,

reclamanta a formulat apel pentru motive de nelegalitate și netemeinicie

susținând că activul închiriat este un activ disponibil în sensul Legii nr. 346/2004,

închirierea realizându-se urmare unei licitații publice, iar refuzul pârâtei de

a-l vinde este nejustificat.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 258

din data de 19 octombrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei.

Răspunzând criticilor

formulate instanța de control judiciar apreciază că activul în litigiu nu

îndeplinește caracteristicile unui activ disponibil potrivit art. 13 alin. (2)

din Legea nr. 346/2004, bunul fiind necesar pârâtei, care nu poate fi obligată

să-și cedeze proprietatea.

În contra acestei decizii

reclamanta a declarat recurs, în termen legal, pentru motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat

în principal casarea deciziei cu trimiterea cauzei la instanța competentă, iar

în subsidiar modificarea în întregime a hotărîrii în sensul admiterii apelului

și pe fond admiterea acțiunii introductive astfel cum a fost formulată.

A. Referitor la motivul

prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., când hotărârea s-a dat cu încălcarea

competenței altei instanțe- recurenta a susținut că atât competența de soluționare

a cauzei cât și alcătuirea legală a instanței este determinată de intrarea în

vigoare a O.U.G. nr. 73/2005 (M. Of. nr. 607/13.07.2005) care modifică și

completează O.U.G. nr. 107/2002 aprobată prin Legea nr. 404/2003 privind

înființarea A.N.P.R., instituție publică de interes național, astfel că

litigiul ce formează obiectul dosarului este un litigiu de contencios

administrativ supus prevederilor art. 554/2004, ceea ce determină și o altă

compunere a instanței prin participarea și a reprezentantului Ministerului

Public în mod obligatoriu.

B. În ce privește motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., când hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii, reclamanta a arătat că potrivit art. 12 din Legea nr.

346/2004 aplicabilă în speță, întreprinderile mici și mijlocii au acces la

activele disponibile ale regiilor autonome, societăților, companiilor naționale

cu respectarea dispozițiilor legale, acestea fiind obligate ca, în termen de 90

de zile de la data depunerii cererilor de către întreprinderile mici și

mijlocii, să încheie contractele de vânzare cumpărare.

Or, susține recurenta

instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, substituindu-se voinței

legiuitorului și încălcând caracterul imperativ al textului de lege.

Recurenta a mai susținut că

îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 346/2004, contractul de

închiriere fiind încheiat în urma unei licitații organizate de pârâtă, care cu

acea ocazie a menționat expres că în situația în care nu se încheie contract de

închiriere se va organiza licitație publică deschisă pentru vânzare.

Că, activul în litigiu este

disponibil în sensul legii deoarece licitația s-a organizat pentru că bunul nu

era utilizat de pârâtă încă din 2003.

Totodată recurenta a arătat

că susținerea potrivit căreia activul disponibil nu a fost închiriat în

totalitate nu corespunde realității, deoarece contractul de închiriere vizează

toate suprafața care aparține pârâtei inclusiv terenul de sub pompa de

carburanți, care poate fi detașată și mutată în altă locație, iar pe de altă

parte pârâta nu are printre obiectele de activitate „Depozitări” și nici nu are

avizele necesare de funcționare pentru depozitul de carburanți.

Intimata-pârâtă a formulat

întâmpinare la cererea de recurs solicitând respingerea recursului și

menținerea hotărârilor pronunțate în cauză ca nelegale și netemeinice.

Asupra recursului.

Criticile de nelegalitate invocate

de recurentă sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:

în raport de calitatea părților la data sesizării având ca obiect

vânzarea-cumpărarea unui activ destinat desfășurării unei activități economice

are natură comercială în sensul art. 4 C. com., fiind de competența instanțelor

comerciale respectiv tribunalul comercial în primă instanță potrivit art. 2 pct.

1 lit. a) C. proc. civ. și curtea de apel, secția comercială, ca instanță de

apel.

și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 346/2004, or, potrivit art. 2

din aceeași lege, prin întreprinderi mici și mijlocii se înțelege orice formă

de organizare a unei activități economice și autorizată, conform legilor în

vigoare, să facă acte și fapte de comerț, în scopul obținerii de profit.

Cum, art. 4 C. com.,

socotește ca fapte de comerț toate contractele și obligațiunile unui

comerciant, dacă nu sunt de natură civilă, rezultă că instanțele comerciale

investite s-au pronunțat cu respectarea competenței materiale ce le revine.

554/2004 a contenciosului administrativ a asimilat actelor administrative și

contractele încheiate de autoritățile publice având ca obiect punerea în

valoare a bunurilor proprietate publică, dar, la data sesizării primei instanțe

29 martie 2005 pârâta A.N.A.R. nu era o instituție publică de interes național

ci o regie autonomă, astfel că litigiul nu intra sub incidența legii

contenciosului administrativ.

litigiului, pârâta a dobândit statutul de instituție publică nu este de natură

să determine modificarea competenței instanței legal investite la momentul

sesizării sale, deoarece ar însemna să se aplice două jurisdicții diferite în

cursul aceluiași proces ceea ce este lipsit de fundament legal, atât din

perspectiva Legii nr. 554/2004 care cuprinde dispoziții tranzitorii în art. 27

potrivit cărora procesule pendite vor continua să se judece de instanțele legal

sesizate, cât și pentru rațiunea de interes public că justiția trebuie să asigure

părților o deplină garanție, atâta vreme cât legea nouă nu are dispoziții

exprese cu privire la aplicarea ei proceselor în curs.

13 din Legea nr. 346/2004 care conferă întreprinderilor mici și mijlocii acces

prioritar la închirierea, consecionarea sau leasingul activelor disponibile ale

regiilor autonome au fost corect interpretate și aplicate în cauză.

În cauză pârâta, în temeiul

Legii nr. 346/2004 a hotărât închirierea activului denumit „sediu sistem de

gospodărire a apelor” organizând o licitație publică în acest sens, reclamanta

fiind unicul ofertant și câștigător al contractului de închiriere încheiat pe

termen de un an.

Prin urmare pârâta a

respectat dispozițiile art. 12 alin. (2) din aceeași lege, de a asigura accesul

prioritar la închirierea activului disponibil la data licitației.

Reclamanta nu se află în

ipoteza reglementată de art. 12 lit. b) pentru a solicita vânzarea activului,

ci în ipoteza art. 12 lit. a) adică a accesului prioritar la închiriere

concesionare sau leasing, acces ce a fost respectat prin închirierea bunului.

Cu alte cuvinte legea impune

obligația pentru regii autonome fie să asigure accesul prioritar la închiriere

concesiune, leasing sau la vânzarea spațiilor disponibile în situații expres

determinate, susținerea recurentei reclamante în sensul obligației unice de

vânzare a spațiului neîncadrându-se în ipotezele textului de lege.

Așa fiind, Înalta Curte, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recursu ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta SC D. SRL CLUJ NAPOCA împotriva deciziei civile

nr. 258 din 19 octombrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 decembrie 2006.