ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3933/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3933/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă, înregistrată la data de 29 martie 2005 pe rolul Tribunalului Comercial Cluj, reclamanta SC D. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.R. RA, sucursala Bazinală D.A.S. Tisa, Sistemul de Gospodărire a Apelor Cluj, obligarea acesteia să încheie contract de vânzare cumpărare cu plata în rate având ca obiect activul „sediu sistem de gospodărire a apelor Cluj” situat în Cluj Napoca.
În motivare reclamanta a arătat că deține activul, Sediu sistem de gospodărire a apelor Cluj, în baza contractului de închiriere nr. 6046 din 22 noiembrie 2004 încheiat cu pârâta și că în temeiul Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii; și-a exprimat intenția fermă de a cumpăra activul deținut cu chirie, încă din data de 20 decembrie 2004, ofertă care nu a primit un răspuns concret din partea pârâtei, ceea ce, în opinia reclamantei echivalează cu un refuz nejustificat.
Pârâta a formulat întâmpinare la acțiunea introductivă, susținând, în esență că activul închiriat nu este disponibil pentru cânzare, fiind din necesar pentru extinderea laboratorului de hidrochimie și biologie, iar pe de altă parte spațiul ce reprezintă activul nu a fost închiriat reclamantei în totalitate, respectiv rezervorul de combustibil și pompa de desfacere carburanți, nu au făcut obiectul închirierii, deoarece, din punct de vedere tehnic, nu se pot amplasa în altă locație. Prin sentința comercială nr. 885 pronunțată la data de 28 iunie 2005, Tribunalul Comercial Cluj a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Comercial Cluj a reținut că închirierea activului, s-a făcut în temeiul Legii nr. 346/2004, iar la data de 9 mai 2005, pârâta a solicitat încetarea contractului de închiriere, urmând ca spațiul închiriat să fie folosit de aceasta urmare extinderii laboratorului de hidrochimie și biologie, astfel că cererea de cumpărare apare nefondată. Împotriva acestei sentințe, reclamanta a formulat apel pentru motive de nelegalitate și netemeinicie susținând că activul închiriat este un activ disponibil în sensul Legii nr. 346/2004, închirierea realizându-se urmare unei licitații publice, iar refuzul pârâtei de a-l vinde este nejustificat. Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 258 din data de 19 octombrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei.
Răspunzând criticilor formulate instanța de control judiciar apreciază că activul în litigiu nu îndeplinește caracteristicile unui activ disponibil potrivit art. 13 alin. (2) din Legea nr. 346/2004, bunul fiind necesar pârâtei, care nu poate fi obligată să-și cedeze proprietatea. În contra acestei decizii reclamanta a declarat recurs, în termen legal, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat în principal casarea deciziei cu trimiterea cauzei la instanța competentă, iar în subsidiar modificarea în întregime a hotărîrii în sensul admiterii apelului și pe fond admiterea acțiunii introductive astfel cum a fost formulată. A. Referitor la motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc.
civ., când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe- recurenta a susținut că atât competența de soluționare a cauzei cât și alcătuirea legală a instanței este determinată de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 73/2005 (M. Of. nr. 607/13.07.2005) care modifică și completează O.U.G. nr. 107/2002 aprobată prin Legea nr. 404/2003 privind înființarea A.N.P.R., instituție publică de interes național, astfel că litigiul ce formează obiectul dosarului este un litigiu de contencios administrativ supus prevederilor art. 554/2004, ceea ce determină și o altă compunere a instanței prin participarea și a reprezentantului Ministerului Public în mod obligatoriu. B. În ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, reclamanta a arătat că potrivit art. 12 din Legea nr. 346/2004 aplicabilă în speță, întreprinderile mici și mijlocii au acces la activele disponibile ale regiilor autonome, societăților, companiilor naționale cu respectarea dispozițiilor legale, acestea fiind obligate ca, în termen de 90 de zile de la data depunerii cererilor de către întreprinderile mici și mijlocii, să încheie contractele de vânzare cumpărare. Or, susține recurenta instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, substituindu-se voinței legiuitorului și încălcând caracterul imperativ al textului de lege.
Recurenta a mai susținut că îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 346/2004, contractul de închiriere fiind încheiat în urma unei licitații organizate de pârâtă, care cu acea ocazie a menționat expres că în situația în care nu se încheie contract de închiriere se va organiza licitație publică deschisă pentru vânzare. Că, activul în litigiu este disponibil în sensul legii deoarece licitația s-a organizat pentru că bunul nu era utilizat de pârâtă încă din 2003. Totodată recurenta a arătat că susținerea potrivit căreia activul disponibil nu a fost închiriat în totalitate nu corespunde realității, deoarece contractul de închiriere vizează toate suprafața care aparține pârâtei inclusiv terenul de sub pompa de carburanți, care poate fi detașată și mutată în altă locație, iar pe de altă parte pârâta nu are printre obiectele de activitate „Depozitări” și nici nu are avizele necesare de funcționare pentru depozitul de carburanți.
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare la cererea de recurs solicitând respingerea recursului și menținerea hotărârilor pronunțate în cauză ca nelegale și netemeinice. Asupra recursului. Criticile de nelegalitate invocate de recurentă sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:
Litigiul dedus judecății în raport de calitatea părților la data sesizării având ca obiect vânzarea-cumpărarea unui activ destinat desfășurării unei activități economice are natură comercială în sensul art. 4 C. com., fiind de competența instanțelor comerciale respectiv tribunalul comercial în primă instanță potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. și curtea de apel, secția comercială, ca instanță de apel.
Recurenta – reclamantă și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 346/2004, or, potrivit art. 2 din aceeași lege, prin întreprinderi mici și mijlocii se înțelege orice formă de organizare a unei activități economice și autorizată, conform legilor în vigoare, să facă acte și fapte de comerț, în scopul obținerii de profit. Cum, art. 4 C. com., socotește ca fapte de comerț toate contractele și obligațiunile unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă, rezultă că instanțele comerciale investite s-au pronunțat cu respectarea competenței materiale ce le revine.
Este adevărat că Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ a asimilat actelor administrative și contractele încheiate de autoritățile publice având ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, dar, la data sesizării primei instanțe 29 martie 2005 pârâta A.N.A.R. nu era o instituție publică de interes național ci o regie autonomă, astfel că litigiul nu intra sub incidența legii contenciosului administrativ.
Faptul că în cursul litigiului, pârâta a dobândit statutul de instituție publică nu este de natură să determine modificarea competenței instanței legal investite la momentul sesizării sale, deoarece ar însemna să se aplice două jurisdicții diferite în cursul aceluiași proces ceea ce este lipsit de fundament legal, atât din perspectiva Legii nr. 554/2004 care cuprinde dispoziții tranzitorii în art. 27 potrivit cărora procesule pendite vor continua să se judece de instanțele legal sesizate, cât și pentru rațiunea de interes public că justiția trebuie să asigure părților o deplină garanție, atâta vreme cât legea nouă nu are dispoziții exprese cu privire la aplicarea ei proceselor în curs.
Dispozițiile art. 12 și 13 din Legea nr. 346/2004 care conferă întreprinderilor mici și mijlocii acces prioritar la închirierea, consecionarea sau leasingul activelor disponibile ale regiilor autonome au fost corect interpretate și aplicate în cauză. În cauză pârâta, în temeiul Legii nr. 346/2004 a hotărât închirierea activului denumit „sediu sistem de gospodărire a apelor” organizând o licitație publică în acest sens, reclamanta fiind unicul ofertant și câștigător al contractului de închiriere încheiat pe termen de un an. Prin urmare pârâta a respectat dispozițiile art. 12 alin. (2) din aceeași lege, de a asigura accesul prioritar la închirierea activului disponibil la data licitației. Reclamanta nu se află în ipoteza reglementată de art. 12 lit. b) pentru a solicita vânzarea activului, ci în ipoteza art. 12 lit. a) adică a accesului prioritar la închiriere concesionare sau leasing, acces ce a fost respectat prin închirierea bunului. Cu alte cuvinte legea impune obligația pentru regii autonome fie să asigure accesul prioritar la închiriere concesiune, leasing sau la vânzarea spațiilor disponibile în situații expres determinate, susținerea recurentei reclamante în sensul obligației unice de vânzare a spațiului neîncadrându-se în ipotezele textului de lege. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recursu ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC D. SRL CLUJ NAPOCA împotriva deciziei civile nr. 258 din 19 octombrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 decembrie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.