ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 768/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la 4

februarie 1999, reclamanta S.E. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul

General al Municipiului București și SC C. SA solicitând instanței ca, prin

hotărârea ce o va pronunța, să-i oblige pe pârâți să-i lase în deplină

proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, compus din teren

și construcție.

Prin sentința civilă nr. 4548

Judecătoria sectorului 5 București și-a declinat competența judecării cauzei în

favoarea Tribunalului București, sentința fiind menținută ca urmare a

respingerii apelului prin decizia civilă nr. 248 din 1 februarie 2000 a

Tribunalului București, secția a III-a civilă, și a respingerii recursului prin

decizia civilă nr. 2138 din 19 iunie 2000 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă.

Soluționând cauza în primă instanță,

Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, a

pronunțat sentința civilă nr. 455 din 22 iunie 2001, prin care a respins ca

nefondată acțiunea reclamantei, atât în contradictoriu cu pârâții, cât și cu

intervenienții G.R., G.M.C. și M.D.

Ulterior, aceeași instanță a

pronunțat sentința civilă nr. 748 din 22 octombrie 2001, prin care a respins ca

nefondată cererea de completare a sentinței civile nr. 455 din 22 iunie 2001.

Prin decizia civilă nr. 389 A din

10 octombrie 2002, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis

apelul declarat de reclamantă, a schimbat în tot sentința, a admis acțiunea

reclamantei astfel cum a fost completată, a constatat nulitatea absolută a

contractelor de vânzare-cumpărare nr. 41149 din 20 decembrie 1996 și 41102 din

25 noiembrie 1996 încheiate de Primăria Municipiului București cu

intervenienții, i-a obligat pe pârâți să-i lase reclamantei în deplină proprietate

și liniștită posesie imobilul situat în str. D. nr. 7, sector 5, compus din

construcție și teren și a respins cererea de intervenție în interes propriu ca

neîntemeiată.

Această hotărâre a fost casată prin

decizia nr.5557 din 23 iunie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală, care a trimis cauza spre

rejudecare la aceeași curte de apel.

Rejudecând, Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a

pronunțat decizia nr. 204 A din 20 aprilie 2006, prin care a admis apelul

declarat de reclamantă, a desființat sentința civilă nr. 455 din 22 iunie 2001

a Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ,

și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal.

Pentru a decide astfel, curtea de

apel a reținut următoarele:

Reclamanta a formulat o acțiune în

revendicare de drept comun, având ca obiect un imobil preluat abuziv de stat,

acțiune care este admisibilă, fiind promovată anterior intrării în vigoare a

legii speciale de reparație nr. 10/2001.

Faptul că reclamanta  a înțeles să

recurgă și la procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, pentru valorificarea

drepturilor legate de imobilul care a aparținut autorilor săi, nu atrage

inadmisibilitatea acțiunii în revendicare.

Nici excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantei nu este întemeiată, câtă vreme reclamanta a

făcut dovada calității de moștenitoare a autorilor săi, T.I. și A.I.

În ceea ce privește sentința

apelată, curtea a constatat că prima instanță s-a rezumat, în considerentele

acesteia, la a analiza doar valabilitatea titlului statului, fără să  se

pronunțe și fără a motiva capetele de cerere prin care reclamanta revendica

imobilul ori solicita constatarea nulității absolute a contractelor de

vânzare-cumpărare.

Chiar dacă dezlegarea dată

elementului privitor la titlul statului asupra bunului revendicat ar fi fost de

natură să inducă și soluția asupra celorlalte capete de cerere, instanța era

datoare să-și arate până la capăt argumentele și să se pronunțe asupra

respectivelor solicitări.

De asemenea, instanța nu s-a

pronunțat nici asupra excepției lipsei calității procesuale a reclamantei și

nici asupra cererilor de intervenție formulate în cauză.

În ceea ce privește cadrul procesual,

curtea de apel reține că tribunalul a atribuit în mod greșit calitatea de

intervenienți unor persoane care au fost chemate în judecată chiar de către

reclamantă prin completarea acțiunii introductive, singura căreia i s-a

atribuit corect calitatea de intervenientă fiind G.R., deoarece a formulat o

cerere de intervenție accesorie, greșit intitulată ca fiind in interes propriu.

Urmare a decesului pârâtului G.M.C.,

G.R. a dobândit  o dublă calitate, devenind astfel și pârâtă, ca succesoare în

drepturi a defunctului, alături de C.R.C.

Curtea de apel a considerat că modul

în care a procedat prima instanță echivalează cu o necercetare a fondului

pricinii, așa încât devin incidente dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc.

civ.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs pârâtele G.R. și C.R.C., criticând-o pentru nelegalitate în baza art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentele susțin că primele trei

aspecte reținute de instanța de apel au fost deja dezlegate irevocabil prin

sentința civilă nr. 748/2001 a Tribunalului București, prin care s-a respins

cererea de completare a sentinței civile nr. 455/2001 a aceleiași instanțe, cu

următoarea motivare:

Constatând titlul valabil al

statului, tribunalul a respins acțiunea principală, toate celelalte capete de

cerere accesorii urmând calea principalului.

Această soluție a intrat în puterea

lucrului judecat, ca urmare a neapelării, în conformitate cu dispozițiile art. 2813

C. proc. civ.

Pe de altă parte, curtea de apel a

aplicat dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. într-o situație care nu

are nimic în comun cu acest text de lege.

În opinia recurentelor, cercetarea

fondului nu se reflectă în modul cum sunt calificate părțile sau cum este

soluționată o excepție.

În realitate, tribunalul a cercetat

fondul cauzei și a constatat valabilitatea titlului statului, urmarea fiind cea

naturală, acea de a acorda prioritate titlului valabil și de a respinge

cererea.

În fine, recurentele consideră că

instanța de apel a încălcat și dispozițiile art. 315 C. proc. civ., deoarece

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul și a casat decizia  cu

trimitere la curtea de apel, indicând ca în rejudecare să fie avute în vedere,

ca apărări de fond, și criticile formulate prin cererile de recurs.

Recurentele solicită admiterea recursului,

casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel

București, în vederea evocării fondului.

Intimata-reclamantă S.E. a depus la

dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și arătând că

Înalta Curte de Casație și Justiție nu a dispus rejudecarea pe fond a cauzei,

ci rejudecarea apelului, iar soluția atacată este legală, deoarece tribunalul

nu a analizat fondul cauzei.

Recursul este fondat și va fi admis

pentru următoarele considerente:

Motivul pentru care Înalta Curte de

Casație și Justiție a casat decizia Curții de Apel București, secția a III-a

civilă, l-a constituit contradicția dintre considerentele deciziei și

dispozitivul acesteia în ceea ce privește identificarea sentinței apelate.

Astfel, în dispozitiv se menționase

sentința nr. 748 din 22 octombrie 2001, iar în considerente se făcea referire

la sentința nr. 455 din 21 iunie 2001, ceea ce în opinia Înaltei Curți a

echivalat cu o nemotivare asupra apelului cu care instanța fusese învestită.

Cum prin decizia de casare Înalta

Curte nu a dezlegat alte probleme de drept, nu se poate reține că instanța de

trimitere, desființând sentința apelată și trimițând cauza spre rejudecare la

tribunal, a încălcat dispozițiile art. 315 C. proc. civ.

Cu toate acestea, procedând astfel,

curtea de apel a încălcat dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

Textul de lege menționat prevede

soluția desființării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare doar pentru

două situații: când prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în

cercetarea fondului sau când judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost

legal citată.

Împrejurarea că instanța nu s-ar fi

pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei nu

se încadrează în niciuna din ipotezele prevăzute de text.

Mai mult, fiind o excepție de ordine

publică, a fost reiterată în apel și instanța s-a pronunțat motivat asupra

acesteia, cum de altfel s-a pronunțat și asupra calificării calității părților.

Din acest punct de vedere, greșelile

de ordin procedural identificate de curtea de apel nu justifică trimiterea

cauzei spre rejudecare la prima instanță.

În ceea ce privește pretinsa

necercetare a fondului cauzei, Înalta Curte constată că nici aceasta nu poate

fi reținută.

Prin sentința civilă nr. 455 din 21

iunie 2001, Tribunalul București a respins integral acțiunea reclamantei,

soluție care nu impune, din punct de vedere procedural, respingerea fiecărui

capăt de cerere în parte.

Este adevărat că în considerentele

sentinței, instanța se referă doar la motivele pentru care reține că imobilul

în litigiu a fost preluat de stat cu titlu valabil, fără a arăta și de ce nu

admite cererea de constatare a nulității contractelor de vânzare-cumpărare

încheiate de stat cu chiriașii pentru apartamentele care compun construcția

revendicată sau cererea de intervenție.

Asupra acestei omisiuni s-a pronunțat

însă Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 748 din 22

octombrie 2001, prin care a respins cererea de completare a sentinței nr. 455

din 21 iunie 2001, cu motivarea că, respingând cererea principală având ca

obiect revendicarea imobilului, pe considerentul că titlul statului este

valabil, toate celelalte capete de cerere accesorii urmează soarta

principalului.

Sentința civilă nr. 748 din 22

octombrie 221 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios

administrativ nu a fost atacată cu apel, devenind definitivă și irevocabilă și

intrând astfel în puterea lucrului judecat.

Prin această sentință, tribunalul a

oferit părților explicația respingerii integrale a acțiunii, în sensul că

dezlegarea dată capătului de cerere principal determină și dezlegarea

celorlalte cereri formulate în cauză, pe care tribunalul le-a calificat ca

fiind accesorii.

În aceste circumstanțe, nu se poate

reține că tribunalul nu a cercetat fondul cauzei, câtă vreme s-a pronunțat

asupra acțiunii, respingând-o pe fond și nu pe cale de excepție, pentru

considerentele arătate în cele două sentințe.

Desființând sentința apelată și

trimițând cauza spre rejudecare la tribunal, curtea de apel a încălcat

dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., pronunțând o hotărâre nelegală.

Având în vedere că, procedând în

acest mod, curtea de apel nu a mai analizat criticile vizând fondul cauzei,

Înalta Curte urmează ca în baza art. 312 alin. (5)  și art. 313 C. proc. civ.

să admită recursul, să caseze decizia și să trimită cauza spre rejudecare la

Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

intervenienții G.R. și C.R.C. împotriva deciziei nr. 204 A din 20 aprilie 2006

a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și

familie.

Casează decizia și trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie

2007.