ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7446/2006

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Timiș la 18 octombrie 2003, și precizată la 8 decembrie 2003,

reclamantul O.M.S. a chemat în judecată pe pârâtele Primăria municipiului

Timișoara și O.F., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună

anularea parțială a dispoziției nr. 1911 din 4 martie 2003, în ceea ce privește

cota de ¼ înscrisă în C.F. Timișoara, nr. top 17269/XII, și restituirea

în natură a cotei menționate din apartamentul nr. 12 situat în Timișoara, dispunându-se

întabularea dreptului său de proprietate în cotă de 1/1.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat

că prin dispoziția contestată i s-a restituit doar cota indiviză de ¾

din imobilul menționat, apreciindu-se eronat că pentru cota de ¼ nu are

calitatea de persoană îndreptățită, deși mama sa O.F. a depus notificare în

termen legal și, în aceste condiții, este singurul moștenitor acceptant.

În cauză a formulat cerere de

intervenție SC S.M. SRL, arătând că folosește spațiul în litigiu ca farmacie în

baza contractului de locațiune nr. 538/1999, încheiat pe un termen de 10 ani,

începând cu data de 4 februarie 1999.

Prin sentința civilă nr. 780 din 28

iunie 2004, Tribunalul Timiș a respins acțiunea reclamantului și a admis

cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta SC F.S.M. SRL în

interesul pârâtului Primarul municipiului Timișoara, reținând că, în raport de

cota de proprietate menționată în certificatul de moștenitor a cărui validitate

nu a fost contestată, în mod just măsura restituirii dispusă de pârât a vizat

numai cota de ¾ din imobilul în litigiu.

Împotriva sentinței menționate a

declarat apel reclamantul, susținând, în esență, că soția supraviețuitoare a

defunctului său tată nu a solicitat, în cadrul procedurii speciale prevăzută de

Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a cotei părți cuvenite din imobil,

situație în care de cota sa beneficiază potrivit art. 697 C. civ. ceilalți

moștenitori.

Prin decizia civilă nr. 200 din 1

februarie 2005, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul

reclamantului și a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis în

parte contestația și a anulat în parte dispoziția nr. 1911 din 4 septembrie 2003,

emisă de Primarul Municipiului Timișoara, dispunând restituirea în natură, în

cotă de 1/1, a apartamentului nr. 12 situat în Timișoara. S-a menținut în rest

dispoziția contestată și s-a respins cererea de intervenție accesorie formulată

de SC F.S.M. SRL.

S-a respins petitul având ca obiect

restabilirea situației anterioare de C.F.

Prin considerentele deciziei,

instanța de apel a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv în

proprietatea statului ca urmare a aplicării Decretului nr. 92/1950 și că se

impune restituirea integrală în natură către moștenitorul care a formulat cerere

în acest sens, ulterior acesta, împreună cu alți eventuali moștenitori, să

sisteze indiviziunea în raport de cotele părți ce li se cuvin din succesiune.

Împotriva deciziei menționate au

declarat în termen legal recurs pârâtul Primarul Municipiului Timișoara,

Primăria și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, precum și intervenienta SC

F.S.M. SRL.

Prin motivele de recurs, s-a

criticat decizia instanței de apel pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8,

9 și 10 C. proc. civ., susținând că, așa cum rezultă din certificatul de

moștenitor nr. 976 din 17 mai 1983, reclamantul are calitate de persoană

îndreptățită doar pentru o casă de ¾ din apartamentul în litigiu și că

autoarea sa, O.F. nu a cerut restituirea conform procedurii prevăzută de Legea

nr. 10/2001.

În faza recursului nu s-au

administrat probe noi.

Analizând ansamblul probatoriu

administrat în cauză, coroborat cu criticile invocate prin motivele de recurs

formulate de pârâți și intervenienta accesorie, Înalta Curte de Casație și

Justiție va constata că recursurile sunt fondate pentru considerentele ce

succed.

Într-adevăr, conform dispozițiilor

art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, de prevederile acestui act normativ

beneficiază moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite.

Legea nr. 10/2001 a conferit vocație

la restituirea în natură sau prin echivalent persoanelor care, la data intrării

sale în vigoare, și-au exercitat deja dreptul de opțiune succesorală,

acceptând, tacit sau expres, moștenirea fostului proprietar, în condițiile

dreptului comun.

Totodată, prin alin. (3) al art. 4

s-a asigurat accesul la prevederile sale și succesibililor care, după data de 6

martie 1945, nu au acceptat moștenirea, pe care, textul menționat, reluând o

soluție consacrată în materia legilor reparatorii, îi consideră moștenitori

acceptanți, în limita bunurilor supuse restituirii, ca efect al formulării

cererilor în acest sens.

Ca atare dispozițiile alin. (3) al

art. 4 conferă vocație la restituire numai acelora care, având chemare la

moștenirea persoanelor îndreptățite în înțelesul Legii nr. 10/2001, nu și-au

exercitat, până la intrarea în vigoare a legii, dreptul de opțiune succesorală.

Certificatul de moștenitor nr. 976

eliberat la 17 mai 1983 de fostul Notariat de Stat Județean Timiș, care constată

cota ce i se cuvine reclamantului, după regulile devoluțiunii succesorale, face

dovada deplină că succesiunea defunctului O.S. (persoana îndreptățită în

accepțiunea Legii nr. 10/2001) a fost acceptată la intrarea în vigoare a legii

și au fost declarați moștenitori legali reclamantul cu o cotă de ¾ și

mama sa, O.F., în calitate de soție supraviețuitoare cu o cotă de ¼.

În mod corect, recurentul pârât,

Primarul Municipiului Timișoara a dispus prin decizia contestată restituirea în

natură numai a cotei indivize de ¾ din apartamentul nr.   12, iar nu a

întregului imobil, întrucât comoștenitoarea nu a formulat cerere de restituire

cu îndeplinirea cerințelor prevăzute de Legea nr. 10/2001, nerespectând

procedura stabilită de art. 21 și, ca atare, fiind decăzută din dreptul de a

solicita cota sa indiviză de ¼.

Numita O.F. a formulat o completare

la notificare, aceasta nefiind însă datată și comunicată prin intermediul

executorului judecătoresc.

Totodată O.M.S. și O.F. au formulat

o adresă intitulată „revenire la notificarea nr. 2196/2001”, prin care au

solicitat restituirea apartamentului nr. 12, adresă care nu este datată,

înregistrată și comunicată prin intermediul executorului judecătoresc, conform

art. 21 din Legea nr. 10/2001.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte de Casație și Justiție va constata ca întemeiate motivele de recurs

invocate, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și, în

temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursurile declarate de

pârâți și intervenienta SC F.S.M. SRL și va modifica decizia recurată în sensul

respingerii apelului declarat de contestator ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

pârâții Consiliul Local al municipiului Timișoara, Primarul municipiului

Timișoara, Primăria Municipiului Timișoara și de intervenienții SC F.S.M. SRL

împotriva deciziei civile nr. 200 din1 februarie 2005 a Curții de Apel

Timișoara.

Modifică decizia recurată, în sensul

că respinge apelul declarat de contestator ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie

2006.