ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6072/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 129 din 24 martie 2004 pronunțată în dosarul nr. 5435/2003,

Tribunalul Bacău, secția civilă, a admis contestația formulată de

contestatoarea I.D. în contradictoriu cu intimatul Primarul municipiului Bacău

și, în consecință a dispus anularea dispozițiilor nr. 1246 din 13 mai 2003 și

nr. 2377 din 17 septembrie 2003, emise de pârât în baza Legii nr. 10/2001 și a

admis cererea de restituire în natură a imobilului situat în Bacău, compus din

clădire și teren aferent în suprafață de 410 mp, imobil preluat abuziv de stat

(Decretul nr. 92/1950) din patrimoniul autorilor contestatoarei.

Pentru

a adopta această soluție, instanța a reținut că în clădirea pentru care

contestatoarea a depus notificare de restituire în natură funcționează

Grădinița nr. 7, însă până la data soluționării cauzei nu a fost emisă

hotărârea de guvern prevăzută de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care

să stabilească imobilele nerestituibile în natură și pentru care se acordă doar

măsuri reparatorii prin echivalent.

Curtea

de Apel Bacău, secția civilă, prin decizia civilă nr. 1591/2004, admițând

apelul pârâtului, a schimbat sentința, în sensul respingerii contestației ca

neîntemeiată, reținând următoarele:

Din

actele depuse la dosar, respectiv adresa nr. 4622 din 15 octombrie 2002,

rezultă că în lista imobilelor care intră sub incidența art. 16 din Legea nr.

10/2001 figurează și imobilul în cauză (poziția nr. 17) care este afectat unei

activități educative de interes general, fiind necesară menținerea regimului de

proprietate publică, cu atât mai mult cu cât se află și pe lista monumentelor

istorice aprobată de Comisia Națională a Monumentelor Ansamblului și Siturilor

Istorice, care, potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 422/2001 sunt inalienabile,

inprescriptibile și insesizabile.

Împotriva

deciziei instanței de apel a declarat recurs contestatoarea I.D., criticând-o

ca fiind nelegală în raport cu cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., cu motivarea că instanța a interpretat și aplicat greșit

dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001.

Recursul

este fondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, anterior completării și

modificării prin Legea nr. 247/2005, erau exceptate de la regula privind

restituirea în natură imobilele necesare desfășurării unor activități de

interes public, social-cultural sau obștesc, însă numai în măsura în care

afectațiunea de interes public era stabilită prin hotărâre a guvernului.

Faptul

că unitatea administrativ-teritorială a trecut imobilul în litigiu pe o listă a

imobilelor exceptate de la restituirea în natură nu are relevanță juridică,

atâta vreme cât această listă nu a fost aprobată prin hotărâre de guvern,

astfel cum prevedea art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (în redactarea în

vigoare la data soluționării notificării și a pronunțării hotărârii

judecătorești recurate).

Este

de remarcat, de asemenea, că în actuala reglementare a art. 16 din legea

specială de reparație, imobilele afectate activităților de interes public,

prevăzute în anexa 2, parte integrantă din lege, sunt supuse restituirii în

natură, cu obligația proprietarilor (persoane îndreptățite) de a le menține

afectațiunea pe perioade determinate.

Dispozițiile

modificatoare introduse prin Legea nr. 247/2005 sunt de imediată aplicare,

respectiv sunt aplicabile și litigiilor în curs, declanșate anterior intrării

în vigoare a acestei legi.

În

acest sens, este de menționat că art. II alin. (1) din titlul VII din Legea nr.

247/2005 stabilește posibilitatea persoanelor îndreptățite cărora le-au fost

stabilite măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele prevăzute la art.

16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, prin decizii sau dispoziții emise până la

data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, necontestate în justiție și

nevalorificate, de a se adresa tribunalului în a cărui circumscripție

teritorială se află sediul unității deținătoare, în termen de 12 luni de la

data intrării în vigoare a legii, pentru a solicita restituirea în natură.

Instanța

de apel a mai apreciat că imposibilitatea restituirii în natură a imobilului în

litigiu ar fi determinată și de înscrierea bunului pe lista monumentelor

istorice.

Aprecierea

instanței este rezultatul interpretării greșite atât a dispozițiilor Legii nr.

10/2001 cât și a dispozițiilor Legii nr. 422/2001.

Regula

restituirii în natură a imobilelor care fac obiectul de reglementare al Legii

nr. 10/2001 este consacrată, de principiu, în textul general cuprins în art. 7

alin. (1) din actul normativ, excepțiile privind restituirea prin echivalent

fiind limitativ prevăzute și de strictă interpretare.

Nici

una din prevederile legii speciale de reparație nu exceptează de la restituire

imobilele declarate monumente istorice.

Pe

de altă parte, dispozițiile Legii nr. 422/2001 nu au semnificația scoaterii din

circuitul civil a imobilelor clasificate monumente istorice, art. 4 alin. (1)

din actul normativ prevăzând că „monumentele istorice aparțin fie domeniului

public sau privat al statului, al județelor, orașelor sau comunelor, fie

proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice”.

Pentru

considerentele prezentate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1)-(3) C.

proc. civ., Curtea urmează să admită recursul, să modifice decizia și să

respingă ca nefondat apelul declarat de pârât împotriva sentinței pronunțate în

primă instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta I.D.

împotriva deciziei nr. 1591 din 29 noiembrie 2004 a Curții de Apel Bacău, secția

civilă, pe care o modifică, în sensul că, respinge ca nefondat apelul declarat

de pârâtul Primarul Municipiului Bacău împotriva sentinței nr. 129 din 24 martie

2004 a Tribunalului Bacău, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2006.