ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8979/2006

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin notificarea nr. 502 din 21

august 2001 înregistrată în baza Legii nr. 10/2001 și adresată

SC A. SA Zalău, județul Sălaj, numiții C.V., R.A., T.A.

și C.I. au solicitat restituirea în natură a unui teren intravilan,

în suprafață de 0,25 ha, înscris în C.F. Hida, având nr. topo. 159

și 160, situat în comuna Hida și folosit, la data întocmirii

notificării, de către firma H.

La data de 24 ianuarie 2002

reclamanții C.V., R.A., T.A. și C.I. au chemat în judecată pe

pârâta SC A. SA Zalău, județul Sălaj, pentru ca prin

hotărârea ce se va pronunța să fie obligată să le

restituie în natură terenul intravilan, în suprafață de 0,25 ha,

înscris în C.F. a comunei Hida, județul Sălaj.

În motivarea acțiunii

reclamanții au arătat că terenul de 0,25 ha, care a

aparținut autorului C.I., a fost preluat abuziv în anul 1985 de fostul

I.A.S. Hida. Pe această suprafață de teren, parte

componentă a grădinilor moștenite de reclamanți de la

strămoșii lor, se mai găsește casa părintească,

iar pârâta, care pe teren a improvizat niște „fânare” pentru depozitarea

masei furajere, a lăsat în ultimii 10 ani bunul în nelucrare, distrugând

și un număr de pomi fructiferi.

Mai susțin reclamanții

că după anul 1990 au încercat în repetate rânduri să fie

repuși în drepturi asupra terenului, însă prin diferite adrese, atât

pârâta, cât și Primăria Hida au ignorat aceste demersuri.

Reclamanții au notificat-o pe pârâtă conform Legii nr. 10/2001 pentru

a le restitui terenul, pârâta recomandându-le să se adreseze

justiției.

La data de 1 martie 2002 reclamantul

C.V. a depus o petiție intitulată „completare la cererea de chemare

în judecată”, precum și înscrisuri (filele 28 – 32 dosar de fond) în

care a arătat că suprafața de 0,25 ha revendicată,

preluată în anul 1985 de fostul I.A.S. Hida și deținută în

prezent de pârâtă se află menționată cu nr. topo. 115/1 din

C.F. Hida, teren care figurează și în extrasul de C.F., atașat

la acțiunea introductivă de instanță.

Investit cu soluționarea

cauzei, Tribunalul Sălaj-Zalău, secția civilă, prin

sentința nr. 471 din 5 aprilie 2002, a respins ca neîntemeiată

acțiunea, soluție menținută de Curtea de Apel Cluj,

secția civilă, care, prin decizia nr. 127 din 25 octombrie 2002, a

respins ca nefondat apelul reclamanților.

Pentru a hotărî astfel,

instanțele au reținut și motivat că autorul

reclamanților C.I. a avut în proprietate imobilele înscrise în C.F. Hida,

iar în perioada anilor 1959-1963 a figurat înscris în registrul agricol cu un

teren de 0,34 ha curte și grădină. Prin efectul cooperativizării,

proprietate lui C.I. s-a redus la 800 mp, conform Statului C.A.P., astfel

că în anul 1985 preluarea bunului nu s-a făcut din proprietatea

autorului reclamanților, ci din proprietatea cooperativei.

Întrucât preluarea terenului de

către stat nu s-a făcut de la reclamanți sau de la autorul lor,

ci de la cooperativa de producție, reclamanții aveau deschisă

procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991, indiferent dacă parte

din terenul cooperativizat a intrat în anul 1985 în posesia unei întreprinderi

agricole de stat. S-a conchis că terenul solicitat de reclamanți nu

face parte din categoria celor preluate abuziv de stat în sensul art. 2 din

Legea nr. 10/2001, iar potrivit art.8 alin.1 din lege, nu intră sub

incidența acesteia, terenurile al căror regim juridic este

reglementat prin Legea nr. 18/1991 și nr. 1/2000.

Este adevărat că

reclamanții au făcut demersuri pentru redobândirea terenului în

litigiu, dar prin adresa nr. 434/1992 Prefectura Sălaj le-a recomandat

să se adreseze Comisiei Comunale Hida pentru aplicarea Legii nr. 18/1991.

Împotriva deciziei dată în

apel, prin care s-a păstrat sentința tribunalului, în termen legal,

au declarat recurs reclamanții T.A., C.V., R.A. și C.I. care au

susținut că prin hotărârile atacate a fost aplicată

greșit Legea nr. 10/2001, întrucât, terenul revendicat fiind intravilan,

formează obiect de reglementare al acestui act normativ, bunul

nefăcând parte niciodată din proprietatea fostei cooperative agricole

de producție. Terenul a fost preluat abuziv în anul 1985 de fosta I.A.S

Zalău, iar continuatoarea acesteia, pârâta SC A. SA Zalău, a

obținut titlul de proprietate în cadrul procesului de privatizare asupra

bunului imobil, dând dovadă de rea-credință, deoarece

reclamanții au întreprins demersuri pentru retrocedarea terenului.

Recursul este fondat, în limitele

și pentru considerentele care succed:

Potrivit extrasului de C.F. al

comunei Hida, județul Sălaj (fila 3 dosar de fond) C.I., antecesorul

reclamanților, a fost proprietarul a două parcele cu nr. topo. 159

și 160, grădină cu casa în intravilan „cu suprafețele de

1439 și 2172 mp”. Conform extrasului de C.F. al comunei Hida, județul

Sălaj, (fila 29 același dosar) C.I., a fost proprietarul, printre

altele a două parcele cu nr. topo. 115/1 și 116, reprezentând

„grădină în intravilan și casă” cu suprafețele de

2273mp și 547mp.

În lipsa unor probe certe, nu este

clar în proces cum din aceste suprafețe de teren care au aparținut

lui C.I., o suprafață de 0,25 teren intravilan a intrat în

stăpânirea pârâtei SC A. SA Zalău, dar această societate, prin

adresa de la fila 4 dosar de fond (adresă fără număr

și nedatată), a adus la cunoștința reclamanților

că este în derularea procedurilor de faliment conform Legii nr. 64/1995, că

patrimoniul societății urmează a se valorifica în vederea

îndestulării creditorilor și a recomandat reclamanților ca,

pentru revendicarea nemișcătorului, să se adreseze

instanței judecătorești.

În aplicarea art. 8 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, prin Normele metodologice de interpretare unitară a

acestei legi (pct. 8.1) s-a stabilit că restituirea în natură a

terenurilor (inclusiv cele arabile) aflate în intravilanul

localităților intră sub incidența procedurilor

prevăzute de lege, dacă terenul respectiv este disponibil, deci nu

este ocupat de construcții ale terților ori pe terenul respectiv nu

au fost puse în posesie în mod legal, până la apariția legii,

persoane cărora li s-a constituit drept de proprietate în temeiul legilor

anterioare.

Ținând seama că

legiuitorul a avut în vedere și acele imobile care nu au fost încă

restituite, prin formularea și nerestituite cuprinsă în art.1 din

lege, rezultă că domeniul de reglementare al legii are și

caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu caracter

reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din fondul funciar, în sensul

că domeniul de reglementare al acesteia acoperă și acele

terenuri din intravilanul localităților care, până la intrarea

în vigoare a acesteia, respectiv 14 februarie 2001, nu au fost restituite integral

persoanelor îndreptățite.

În considerarea celor ce preced

și cum terenul revendicat este situat, cu certitudine, în intravilanul

unei localități, se constată că el formează obiect de

reglementare al Legii nr. 10/2001 și întrucât instanțele au

hotărât în mod greșit contrariul, respingând acțiunea în temeiul

unei excepții procedurale relative la lipsa de incidență a

acestei legi, se impune admiterea recursului, casarea hotărârilor și

reluarea judecății la prima instanță.

În rejudecare, instanța de

trimitere, va identifica, pe bază de dovezi, inclusiv printr-o

expertiză de specialitate, imobilul revendicat pentru a se stabili în ce

limite este ori a fost stăpânit de pârâtă, precum și pentru a se

determina modalitatea în care nemișcătorul a intrat în proprietatea

acestei societăți și care este situația lui actuală,

având în vedere că, potrivit adresei de la fila 4 dosar de fond, mai sus

amintită, la data notificării, pârâta, societate

deținătoare a bunului, se găsea în procedură de faliment.

Întrucât prin art. 21 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 și pct. 20.1 din Norele metodologice de aplicare a

acestei legi s-a statuat indisponibilizarea imobilelor, restituibile pe calea

prevăzută de lege, cu privire la orice alte proceduri legale care

tind să înstrăineze imobilul respectiv către alte persoane decât

cele îndreptățite potrivit legii și cum atare indisponibilizare

operează începând de la data de 14 februarie 2001, chiar dacă

notificarea a fost făcută la o dată ulterioară, în

rejudecare, se va stabili pe bază de dovezi, dacă bunul a fost ori nu

valorificat în vederea îndestulării eventualilor creditori ai pârâtei, iar

în caz afirmativ, dacă, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu

era cumva prevalentă retrocedarea nemișcătorului către

persoanele îndreptățite, față de orice alte operațiuni

de înstrăinare a lui către terți, chiar și în procedura

falimentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții T.A., C.I., C.V. și R.A. împotriva deciziei nr. 127 din

25 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Casează decizia precum și

sentința nr. 471 din 5 aprilie 2002 a Tribunalului Sălaj, secția

civilă, și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2006.