ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1408/2004

Reține următoarele:

Prin notificarea înregistrată sub nr. 1779

din 14 august 2001 la Primăria comunei Crașna din județul Sălaj J.G. a

solicitat, în temeiul art. 2, 4, 6, 7 și art. 21 din Legea nr. 10/2001,

restituirea în natură a unui imobil situat în comuna Crașna la și care era

compus dintr-un teren și o construcție folosită ca „dispensar”.

Distinct de aceasta printr-o altă

notificare înregistrată la aceeași primărie cu numărul 1779 din 14 august 2001

J.G. a solicitat, în temeiul acelorași prevederi ale Legii nr. 10/2001

restituirea în natură a unui teren („grădină”) intravilan descris în C.F. nr.

3929 și având numărul topografic 890/b/2.

La 10 septembrie 2001, PRIMARUL COMUNEI

CRAȘNA, jud. Sălaj a emis Dispozițiile numerele 83 și 86 prin care au fost

respinse aceste cereri de restituire în natură a imobilelor menționate.

În cuprinsul dispoziției nr. 83

referitoare la construcția utilizată ca dispensar a fost inserată propunerea de

acordare a unor măsuri reparatorii constând în despăgubiri bănești.

La 23 octombrie 2001, reclamantul J.G. a

formulat o acțiune prin care cerea anularea dispoziției nr. 86 solicitând, de

asemenea, recunoașterea dreptului său de a i se restitui în natură „terenul cu

nr. top. 890/b/2 (grădină intravilan)”.

În subsidiar reclamantul a menționat că,

în situația în care restituirea în natură a terenului nu ar fi posibilă,

solicită să îi fie acordate „măsuri reparatorii prin echivalent”.

Acțiunea a fost formulată în

contradictoriu cu PRIMARUL COMUNEI CRAȘNA, fiind înregistrată pe rolul

Tribunalului Sălaj, secția civilă, cu numărul de dosar 2216/2001.

Tot la 23 octombrie 2001 pe rolul aceleiași

instanțe a fost înregistrată, cu numărul de dosar 2219/2001, o altă acțiune

prin care J.G. solicita anularea dispoziției nr. 83 și recunoașterea în

favoarea sa a dreptului de a i se restitui în natură „imobilul situat la adresa

nr. 15, Crașna + terenul aferent”

Prin încheierea pronunțată la 14 decembrie

2001, instanța a dispus conexarea celor două dosare sub numărul 2216/2001, iar

la 10 ianuarie 2002, J.G. a formulat în scris o precizare de acțiune în

cuprinsul căreia a expus pe larg argumentele de fapt și de drept care operează

în favoarea restituirii în natura a celor două imobile.

Prin sentința civilă nr. 648 pronunțată la

26 aprilie 2002, Tribunalul Sălaj Zalău a admis acțiunea astfel cum fusese

precizată anulând Dispozițiile nr. 83 și 86 emise de PRIMARUL COMUNEI CRAȘNA la

10 septembrie 2001.

Prin aceeași hotărâre s-a dispus

„restituirea în natură a imobilului constituind casa și suprafața de 3 347 mp

înscris în C.F. 3929 Crașna, nr. top. 890/b/2/1”, precum și a „terenurilor în

suprafață totală de 17.860 mp situate pe nr. top. 890/b/2/2”.

Totodată s-a constatat „dreptul

reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent” pentru o suprafață de 7 mp

din terenul menționat ocupată de „construcția S.G.A.”, precum și pentru

„terenul în suprafață de 6200 mp situat pe nr. top. 890/b/2/1, folosit de

Grupul Școlar Industrial Crașna”.

Apelurile făcute ulterior de reclamantul

J.G. și de pârâta „PRIMĂRIA COMUNEI CRAȘNA prin PRIMAR” împotriva acestei

sentințe au fost respinse prin decizia civilă nr. 117 pronunțată de Curtea de

Apel Cluj, secția civilă, la 3 octombrie 2002 în dosarul nr. 4082/2002.

Pronunțând aceste hotărâri instanța de

apel a reținut în esență că formularea și judecarea acțiunilor reclamantului în

contradictoriu cu PRIMĂRIA COMUNEI CRAȘNA reprezentată de către PRIMAR este

justificată atât în raport cu dispozițiile legale aplicabile în materie, cât și

cu natura actelor procesuale efectuate în speță.

Pentru aceste considerente a fost

înlăturată o excepție privind lipsa calității procesuale pasive invocate de

PRIMARUL COMUNEI CRAȘNA.

Totodată instanța de apel a reținut că

soluționarea cauzei în fond s-a făcut printr-o corectă interpretare a

prevederilor art. 8 alin. (1) și respectiv art. 16 alin. (1) și (4) din Legea

nr. 10/2001, în condițiile în care în speță nu s-a dovedit existenta unor

titluri în baza cărora imobilele care formează obiect de litigiu să fi fost

preluate de către stat.

În același context s-a subliniat că

restituirea în natură a construcției situate la nr. 15 în comuna Crașna este

justificată, deoarece funcționarea în acea clădire a unor cabinete medicale

private nu este de natură a face aplicabile în cauză prevederile art. 16 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001 care se referă exclusiv la unități sanitare bugetare.

În ceea ce privește terenul care fusese

anterior afectat Grupului Școlar Industrial Crașna s-a apreciat că

recunoașterea în favoarea reclamantului a unui drept la măsuri reparatorii

numai pentru suprafața ocupată de construcții și restituirea în natură a

suprafeței libere este conformă prevederilor legale aplicabile în materie.

În același timp instanța de apel a reținut

că, în raport cu natura litigiului, nu poate fi primită cererea reclamantului

de a i se restitui cheltuielile de judecată, deoarece „aplicarea greșită a

normelor Legii nr. 10/2001, cu prilejul emiterii celor doua dispoziții nu

înseamnă și culpă procesuală”.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs reclamantul J.G. și pârâtul PRIMARUL COMUNEI CRAȘNA.

În motivarea recursului său întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul J.G. a criticat

hotărârile pronunțate în cauză exclusiv sub aspectul respingerii cererii sale

de obligare a pârâtului la plata contravalorii cheltuielilor de judecată,

susținând că în acest mod instanțele au încălcat prevederile art. 274 – art.

277 C. proc. civ.

În ceea ce îl privește pârâtul PRIMARUL

COMUNEI CRAȘNA a susținut că hotărârile pronunțate în cauză sunt date cu

încălcarea sau greșita aplicare a unor dispoziții legale deoarece:

Primăria comunei Crașna nu avea calitate

procesuală și prin urmare nu putea figura ca parte în proces, cu atât mai mult

cu cât cele două dispoziții contestate de reclamant nu sunt emise de primărie

ci de primar ca „autoritate executivă în conformitate cu prevederile art. 21

din Legea nr. 215/2001”;

în cauză nu au fost citați legal „toți

moștenitorii defunctului G.”

instanțele au ignorat precizarea

reclamantului prin care solicita restituirea în natură doar a casei și a

„terenului rămas liber”, acceptând măsuri reparatorii prin echivalent pentru

terenul „ocupat”;

soluționarea s-a făcut cu încălcarea

prevederilor O.U.G. nr. 116/1999 și O.G. nr. 124/1998 care definesc regimul

juridic al cabinetelor medicale,

în același context s-a apreciat greșit că

funcționarea în clădirea aflată în litigiu a cabinetelor unor medici de familie

nu ar corespunde unui interes public,

în cazul ambelor imobile au fost încălcate

prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001;

în speță s-a reținut în mod greșit că

sarcina probei cât privește dovedirea naționalizării terenului ar reveni

pârâtului.

Tot în motivarea recursului declarat de

pârât s-a susținut că instanțele nu au luat în considerare argumentul conform

căruia „începând cu anii 60” evidențele din cărțile funciare nu au mai fost

ținute în mod riguros și că prin urmare nu constituie o probă relevantă.

De asemenea, a fost evocat caracterul

contradictoriu al argumentației utilizate de instanțe care:

au soluționat diferit acțiunea cât

privește doua suprafețe ale unui teren care în realitate era supus unui regim

juridic unitar și

au utilizat o terminologie inadecvată

menționând concomitent inexistența vreunui titlu de preluare de către stat a

aceluiași teren și respectiv inexistenta unui titlu „valabil”.

Este de observat că, sub aspect strict

formal, aceste ultime apărări corespund prevederilor art. 304 pct. 10 și

respectiv pct. 7 C. proc. civ.

Prin urmare respectivele texte de lege

sunt succeptibile de a fi avute în vedere în analizarea recursului, deși nu au

fost invocate în mod expres de către pârât, întrucât o astfel de deficiență de

motivare este remediabilă din oficiu în raport cu prevederile art. 306 alin.

ultim C. proc. civ.

Ulterior declarării recursurilor cauza a

fost înregistrată pe rolul secției civile a Înaltei Curți de Casație și

Justiție cu numărul de dosar 5179/2002, iar reclamantul și pârâtul au solicitat

în scris respingerea recursului părții adverse.

Având a se pronunța asupra recursurilor

astfel declarate, Curtea constată că unele dintre terenurile care formează

obiectul litigiului sunt susceptibile de a fi exceptate de la restituirea în

natură în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, deoarece sunt

ocupate de construcții.

Expertiza efectuată în cauză a evidențiat

în acest sens suprafața de 7 metri pătrați ocupată de o clădire aparținând

„S.G.A. Zalău”, precum și suprafața de 6 200 mp ocupată de construcțiile și

anexele Grupului Școlar Industrial Crașna.

O altă suprafață de teren agricol de 10

400 mp a fost identificată, de asemenea, ca fiind folosită de către grupul

școlar amintit și deci susceptibilă de exceptare de la restituirea în natură în

temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Probele administrate nu au clarificat în

ce măsură clădirea denumită „dispensar” poate fi considerată ca aparținând unei

„instituții bugetare din sănătate”, ipoteză în care și respectiva construcție

ar fi, de asemenea, exceptată de la restituirea în natură în temeiul aceluiași

art. 16 alin. (1).

Cerințele Legii nr. 10/2001 nu au fost

respectate nici sub aspectul identificării cu certitudine a unităților deținătoare

ale imobilelor aflate în litigiu.

Este de amintit că sintagma „unitate deținătoare”

este definită în preambulul celui de-al doilea capitol al Normelor metodologice

aprobate prin H.G. nr. 498/2003, iar în raport cu datele speței nici Comuna Crașna,

nici Consiliul local ori Primăria comunei nu au această calitate, cel puțin în

ceea ce privește terenurile aflate în patrimoniul Grupului Școlar Industrial

Crașna ori a S.G.A. Zalău.

Împrejurarea că emiterea celor doua

dispoziții atacate s-a făcut cu ignorarea art. 26 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, reclamantului nefiindu-I comunicate, acolo unde era cazul, unitățile deținătoare

ale imobilelor, nu este de natură a justifica soluționarea cererilor acestuia

cu încălcarea unor principii de ordine publică.

De exemplu stabilirea unor măsuri

reparatorii nu poate avea loc fără identificarea și citarea în cauză a tuturor

unităților deținătoare ale imobilelor, în așa fel încât acestea din urmă să își

poată valorifica, într-un proces echitabil, propriile drepturi.

Neținând seama de această cerință instanța

de apel a pronunțat o decizie care intră sub incidența art. 304 pct. 5 C. proc.

civ.

În raport cu textul de lege menționat și

cu prevederile art. 212 alin. (1) – (3) și art. 213 C. proc. civ., recursurile

declarate în cauză urmează a fi deci admise cu consecința casării deciziei

atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării cauzei instanța de

apel va supune dezbaterii părților în primul rând chestiunile care privesc

definirea riguroasă a cadrului juridic de soluționare a cauzei, prioritară în

acest sens fiind identificarea tuturor unităților deținătoare ale imobilelor

aflate în litigiu.

În urma clarificării acestui aspect instanța

urmează să pună în vedere reclamantului necesitatea precizării acțiunii, în sensul

de a indica dacă a intenționat să cheme în judecată, potrivit principiilor disponibilității

și contradictorialității, respectivele unități deținătoare.

În cadrul juridic astfel precizat instanța

urmează a analiza și celelalte apărări formulate de părți, inclusiv pe acelea

evocate în motivarea recursurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

reclamantul J.G. și de pârâta PRIMĂRIA COMUNEI CRAȘNA, jud. Sălaj împotriva

deciziei civile nr. 117 din 3 octombrie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția

civilă.

Casează hotărârea atacată și trimite cauza

aceleiași instanțe în vederea rejudecării apelurilor declarate de reclamant și

de pârât împotriva sentinței civile nr. 648 din 26 aprilie 2002 a Tribunalului Sălaj

Zalău.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie

2004.