ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1408/2004

Reține următoarele: Prin notificarea înregistrată sub nr. 1779 din 14 august 2001 la Primăria comunei Crașna din județul Sălaj J.G. a solicitat, în temeiul art. 2, 4, 6, 7 și art. 21 din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a unui imobil situat în comuna Crașna la și care era compus dintr-un teren și o construcție folosită ca „dispensar”. Distinct de aceasta printr-o altă notificare înregistrată la aceeași primărie cu numărul 1779 din 14 august 2001 J.G. a solicitat, în temeiul acelorași prevederi ale Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a unui teren („grădină”) intravilan descris în C.F. nr. 3929 și având numărul topografic 890/b/2. La 10 septembrie 2001, PRIMARUL COMUNEI CRAȘNA, jud. Sălaj a emis Dispozițiile numerele 83 și 86 prin care au fost respinse aceste cereri de restituire în natură a imobilelor menționate.

În cuprinsul dispoziției nr. 83 referitoare la construcția utilizată ca dispensar a fost inserată propunerea de acordare a unor măsuri reparatorii constând în despăgubiri bănești. La 23 octombrie 2001, reclamantul J.G. a formulat o acțiune prin care cerea anularea dispoziției nr. 86 solicitând, de asemenea, recunoașterea dreptului său de a i se restitui în natură „terenul cu nr. top. 890/b/2 (grădină intravilan)”. În subsidiar reclamantul a menționat că, în situația în care restituirea în natură a terenului nu ar fi posibilă, solicită să îi fie acordate „măsuri reparatorii prin echivalent”. Acțiunea a fost formulată în contradictoriu cu PRIMARUL COMUNEI CRAȘNA, fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj, secția civilă, cu numărul de dosar 2216/2001.

Tot la 23 octombrie 2001 pe rolul aceleiași instanțe a fost înregistrată, cu numărul de dosar 2219/2001, o altă acțiune prin care J.G. solicita anularea dispoziției nr. 83 și recunoașterea în favoarea sa a dreptului de a i se restitui în natură „imobilul situat la adresa nr. 15, Crașna + terenul aferent” Prin încheierea pronunțată la 14 decembrie 2001, instanța a dispus conexarea celor două dosare sub numărul 2216/2001, iar la 10 ianuarie 2002, J.G. a formulat în scris o precizare de acțiune în cuprinsul căreia a expus pe larg argumentele de fapt și de drept care operează în favoarea restituirii în natura a celor două imobile. Prin sentința civilă nr. 648 pronunțată la 26 aprilie 2002, Tribunalul Sălaj Zalău a admis acțiunea astfel cum fusese precizată anulând Dispozițiile nr. 83 și 86 emise de PRIMARUL COMUNEI CRAȘNA la 10 septembrie 2001. Prin aceeași hotărâre s-a dispus „restituirea în natură a imobilului constituind casa și suprafața de 3 347 mp înscris în C.F.

3929 Crașna, nr. top. 890/b/2/1”, precum și a „terenurilor în suprafață totală de 17.860 mp situate pe nr. top. 890/b/2/2”. Totodată s-a constatat „dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent” pentru o suprafață de 7 mp din terenul menționat ocupată de „construcția S.G.A.”, precum și pentru „terenul în suprafață de 6200 mp situat pe nr. top. 890/b/2/1, folosit de Grupul Școlar Industrial Crașna”. Apelurile făcute ulterior de reclamantul J.G. și de pârâta „PRIMĂRIA COMUNEI CRAȘNA prin PRIMAR” împotriva acestei sentințe au fost respinse prin decizia civilă nr. 117 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, la 3 octombrie 2002 în dosarul nr. 4082/2002.

Pronunțând aceste hotărâri instanța de apel a reținut în esență că formularea și judecarea acțiunilor reclamantului în contradictoriu cu PRIMĂRIA COMUNEI CRAȘNA reprezentată de către PRIMAR este justificată atât în raport cu dispozițiile legale aplicabile în materie, cât și cu natura actelor procesuale efectuate în speță. Pentru aceste considerente a fost înlăturată o excepție privind lipsa calității procesuale pasive invocate de

PRIMARUL COMUNEI CRAȘNA.

Totodată instanța de apel a reținut că soluționarea cauzei în fond s-a făcut printr-o corectă interpretare a prevederilor art. 8 alin. (1) și respectiv art. 16 alin. (1) și (4) din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care în speță nu s-a dovedit existenta unor titluri în baza cărora imobilele care formează obiect de litigiu să fi fost preluate de către stat. În același context s-a subliniat că restituirea în natură a construcției situate la nr. 15 în comuna Crașna este justificată, deoarece funcționarea în acea clădire a unor cabinete medicale private nu este de natură a face aplicabile în cauză prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care se referă exclusiv la unități sanitare bugetare.

În ceea ce privește terenul care fusese anterior afectat Grupului Școlar Industrial Crașna s-a apreciat că recunoașterea în favoarea reclamantului a unui drept la măsuri reparatorii numai pentru suprafața ocupată de construcții și restituirea în natură a suprafeței libere este conformă prevederilor legale aplicabile în materie. În același timp instanța de apel a reținut că, în raport cu natura litigiului, nu poate fi primită cererea reclamantului de a i se restitui cheltuielile de judecată, deoarece „aplicarea greșită a normelor Legii nr. 10/2001, cu prilejul emiterii celor doua dispoziții nu înseamnă și culpă procesuală”. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul J.G. și pârâtul PRIMARUL COMUNEI CRAȘNA.

În motivarea recursului său întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul J.G. a criticat hotărârile pronunțate în cauză exclusiv sub aspectul respingerii cererii sale de obligare a pârâtului la plata contravalorii cheltuielilor de judecată, susținând că în acest mod instanțele au încălcat prevederile art. 274 – art. 277 C. proc. civ.

În ceea ce îl privește pârâtul PRIMARUL COMUNEI CRAȘNA a susținut că hotărârile pronunțate în cauză sunt date cu încălcarea sau greșita aplicare a unor dispoziții legale deoarece: Primăria comunei Crașna nu avea calitate procesuală și prin urmare nu putea figura ca parte în proces, cu atât mai mult cu cât cele două dispoziții contestate de reclamant nu sunt emise de primărie ci de primar ca „autoritate executivă în conformitate cu prevederile art. 21 din Legea nr. 215/2001”; în cauză nu au fost citați legal „toți moștenitorii defunctului G.” instanțele au ignorat precizarea reclamantului prin care solicita restituirea în natură doar a casei și a „terenului rămas liber”, acceptând măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul „ocupat”; soluționarea s-a făcut cu încălcarea prevederilor O.U.G.

nr. 116/1999 și O.G. nr. 124/1998 care definesc regimul juridic al cabinetelor medicale, în același context s-a apreciat greșit că funcționarea în clădirea aflată în litigiu a cabinetelor unor medici de familie nu ar corespunde unui interes public, în cazul ambelor imobile au fost încălcate prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001; în speță s-a reținut în mod greșit că sarcina probei cât privește dovedirea naționalizării terenului ar reveni pârâtului. Tot în motivarea recursului declarat de pârât s-a susținut că instanțele nu au luat în considerare argumentul conform căruia „începând cu anii 60” evidențele din cărțile funciare nu au mai fost ținute în mod riguros și că prin urmare nu constituie o probă relevantă.

De asemenea, a fost evocat caracterul contradictoriu al argumentației utilizate de instanțe care: au soluționat diferit acțiunea cât privește doua suprafețe ale unui teren care în realitate era supus unui regim juridic unitar și au utilizat o terminologie inadecvată menționând concomitent inexistența vreunui titlu de preluare de către stat a aceluiași teren și respectiv inexistenta unui titlu „valabil”. Este de observat că, sub aspect strict formal, aceste ultime apărări corespund prevederilor art. 304 pct. 10 și respectiv pct. 7 C. proc. civ. Prin urmare respectivele texte de lege sunt succeptibile de a fi avute în vedere în analizarea recursului, deși nu au fost invocate în mod expres de către pârât, întrucât o astfel de deficiență de motivare este remediabilă din oficiu în raport cu prevederile art. 306 alin. ultim C. proc.

civ. Ulterior declarării recursurilor cauza a fost înregistrată pe rolul secției civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu numărul de dosar 5179/2002, iar reclamantul și pârâtul au solicitat în scris respingerea recursului părții adverse. Având a se pronunța asupra recursurilor astfel declarate, Curtea constată că unele dintre terenurile care formează obiectul litigiului sunt susceptibile de a fi exceptate de la restituirea în natură în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, deoarece sunt ocupate de construcții. Expertiza efectuată în cauză a evidențiat în acest sens suprafața de 7 metri pătrați ocupată de o clădire aparținând „S.G.A. Zalău”, precum și suprafața de 6 200 mp ocupată de construcțiile și anexele Grupului Școlar Industrial Crașna.

O altă suprafață de teren agricol de 10 400 mp a fost identificată, de asemenea, ca fiind folosită de către grupul școlar amintit și deci susceptibilă de exceptare de la restituirea în natură în temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Probele administrate nu au clarificat în ce măsură clădirea denumită „dispensar” poate fi considerată ca aparținând unei „instituții bugetare din sănătate”, ipoteză în care și respectiva construcție ar fi, de asemenea, exceptată de la restituirea în natură în temeiul aceluiași art. 16 alin. (1). Cerințele Legii nr. 10/2001 nu au fost respectate nici sub aspectul identificării cu certitudine a unităților deținătoare ale imobilelor aflate în litigiu. Este de amintit că sintagma „unitate deținătoare” este definită în preambulul celui de-al doilea capitol al Normelor metodologice aprobate prin H.G.

nr. 498/2003, iar în raport cu datele speței nici Comuna Crașna, nici Consiliul local ori Primăria comunei nu au această calitate, cel puțin în ceea ce privește terenurile aflate în patrimoniul Grupului Școlar Industrial Crașna ori a S.G.A. Zalău. Împrejurarea că emiterea celor doua dispoziții atacate s-a făcut cu ignorarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, reclamantului nefiindu-I comunicate, acolo unde era cazul, unitățile deținătoare ale imobilelor, nu este de natură a justifica soluționarea cererilor acestuia cu încălcarea unor principii de ordine publică. De exemplu stabilirea unor măsuri reparatorii nu poate avea loc fără identificarea și citarea în cauză a tuturor unităților deținătoare ale imobilelor, în așa fel încât acestea din urmă să își poată valorifica, într-un proces echitabil, propriile drepturi.

Neținând seama de această cerință instanța de apel a pronunțat o decizie care intră sub incidența art. 304 pct. 5 C. proc. civ. În raport cu textul de lege menționat și cu prevederile art. 212 alin. (1) – (3) și art. 213 C. proc. civ., recursurile declarate în cauză urmează a fi deci admise cu consecința casării deciziei atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Cu ocazia rejudecării cauzei instanța de apel va supune dezbaterii părților în primul rând chestiunile care privesc definirea riguroasă a cadrului juridic de soluționare a cauzei, prioritară în acest sens fiind identificarea tuturor unităților deținătoare ale imobilelor aflate în litigiu. În urma clarificării acestui aspect instanța urmează să pună în vedere reclamantului necesitatea precizării acțiunii, în sensul de a indica dacă a intenționat să cheme în judecată, potrivit principiilor disponibilității și contradictorialității, respectivele unități deținătoare.

În cadrul juridic astfel precizat instanța urmează a analiza și celelalte apărări formulate de părți, inclusiv pe acelea evocate în motivarea recursurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamantul J.G. și de pârâta PRIMĂRIA COMUNEI CRAȘNA, jud. Sălaj împotriva deciziei civile nr. 117 din 3 octombrie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Casează hotărârea atacată și trimite cauza aceleiași instanțe în vederea rejudecării apelurilor declarate de reclamant și de pârât împotriva sentinței civile nr. 648 din 26 aprilie 2002 a Tribunalului Sălaj Zalău. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2004.