ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 389/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe calea

contenciosului administrativ, reclamanta SC S. SA Slatina a chemat în judecată

pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, pentru ca, prin sentința ce

se va pronunța, să se dispună anularea actului administrativ fiscal nr. 340861

din 23 mai 2005, prin care Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a

declarat necompetentă material să soluționeze contestația la titlul executoriu nr.

548 din 13 ianuarie 2004, prin care s-au stabilit obligații bugetare nedatorate

și a sechestrului nr. 3712 din 12 aprilie 2005.

Recurenta a susținut că titlul

executoriu este nelegal, ceea ce atrage și nulitatea sechestrului.

S-a invocat excepția de nelegalitate

a actelor atacate, excepția puterii lucrului judecat și excepția prescripției

dreptului de a cere stingerea de obligații.

Prin sentința nr. 311 din 7 iulie

2005, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a

declinat competența de a soluționa acțiunea, în favoarea Judecătoriei Slatina.

Pentru a pronunța o asemenea

hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Acțiunea a fost întemeiată pe

dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, apreciindu-se că actele contestate

ar fi acte administrative.

Instanța de fond a apreciat excepțiile

invocate, ca fiind întemeiate, dar a precizat că dispozițiile legale pe care a

fost întemeiată acțiunea, nu se aplică actelor de executare sau actelor

administrativ-fiscale, cărora le sunt aplicabile prevederile Codului de

procedură fiscală și Codului de procedură civilă.

Astfel, art. 399 C. proc. civ. consacră posibilitatea exercitării contestației la executare, iar art. 400 din

același cod stabilește competența de soluționare a contestației la executare în

favoarea instanței de executare.

De asemenea, în materia creanțelor

fiscale, art. 168 alin. (1) C. proc. fisc., a prevăzut posibilitatea

contestației împotriva oricărui act de executare fiscală, iar alin. (3) face

referire la instanța judecătorească competentă, respectiv la instanța de

executare a creanței fiscale.

Apreciind că actele contestate sunt

titluri executorii, instanța de fond a constatat că cererea nu este admisibilă

pe calea contenciosului administrativ, fiind aplicabile dispozițiile Codului de

procedură fiscală, care instituie contestația la executare la instanța

judecătorească competentă, alta decât cea de contencios administrativ.

Împotriva sentinței pronunțate de

Curtea de Apel Craiova a declarat recurs, reclamanta SC S. SA Slatina.

Recurenta consideră că instanța de

fond a pronunțat o soluție greșită, „confundând contenciosul fiscal de drept

comun, cu contenciosul administrativ fiscal”. Apreciază că pronunțarea de către

Curtea de Apel Craiova, a hotărârii de declinare de competență a produs o

vătămare a intereselor recurentei, care a fost împiedicată să utilizeze

mijloacele de apărare legale.

Totodată, recurenta consideră că din

interpretarea dispozițiilor art. 136 alin. (5) C. proc. fisc. și ale art. 42

din același cod rezultă că titlul executoriu este act administrativ-fiscal.

Sentința atacată este considerată a

fi nulă în raport cu dispozițiile art. 261 C. proc. civ., întrucât în motivarea acesteia nu s-a arătat felul în care au fost reținute și încadrate faptele

deduse judecății.

Examinând sentința atacată, în

raport cu criticile formulate și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se

constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în

continuare.

Principala problemă ridicată în

cadrul recursului de față este aceea de a se stabili dacă cererea prin care se

solicită anularea actului emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală

este de competența instanțelor de contencios administrativ sau a instanțelor de

drept comun.

La art. 168 C. proc. fisc. se consacră posibilitatea de a se formula contestație împotriva oricărui act de

executare fiscală, stabilindu-se competența instanțelor de executare a

creanțelor fiscale. Alin. (2) al aceluiași articol prevede posibilitatea de a

se formula contestație și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a

fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată

de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru

contestarea lui nu există și o altă procedură prevăzută de lege.

Codul de procedură fiscală prevede o

procedură specială pentru contestarea titlurilor de creanță sau a actelor

administrativ/fiscale, la organele fiscale competente la nivel central sau la

direcțiile generale (art. 174), iar pentru atacarea deciziilor emise în această

procedură se menționează expres instanțele de contencios administrativ

competente (art. 187).

Rezultă că ori de câte ori s-a dorit

determinarea competenței instanțelor de contencios administrativ, Codul de

procedură fiscală a prevăzut acest lucru în mod expres, iar în situația

reglementată de art. 168 se face trimitere la instanța de drept comun care,

potrivit art. 400 C. proc. civ., este instanța de executare.

Potrivit acestor criterii de diferențiere,

rezultă că în cauză nu ne găsim într-una din situațiile în care dispozițiile

legale să prevadă competența instanțelor de contencios administrativ.

Pe cale de consecință, rezultă că

soluția de declinare a competenței de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Slatina, pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică,

urmând ca recursul să fie respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC S.

SA Slatina împotriva sentinței nr. 311 din 7 iulie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 februarie 2006.