ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7997/2006

Deliberând, asupra acțiunii înregistrată la 28 august 2001 pe rolul Tribunalului Harghita, prin care reclamanta editura K. SA a chemat în judecată pe pârâtele SC P.A. SRL și SC E.P. SRL, pentru: - constatarea că pârâtele au încălcat dreptul reclamantei de folosință exclusivă asupra mărcii grafice al editurii K.; - obligarea pârâtelor să înceteze să publice, să comercializeze și să distribuie publicații purtând semnul grafic în discuție; - să fie obligate pârâtele la plata sumei de 20.000.000 lei cu titlu de daune morale pentru publicarea , fără acordul titularului de marcă a semnului grafic al editurii K. pe volumul intitulat „I.” al autorului D.G. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că își desfășoară activitatea din anul 1970 sub numele de editura K. și a publicat până în prezent peste 3.000 de titluri.

Semnul grafic distinctiv al editurii a fost protejat de OSIM, iar în anul 2000, pârâtele au încălcat protecția pentru sigla editurii și au publicat volumul „I.” utilizând fără acordul reclamantei semnul său grafic distinctiv. Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 84/1998. Tribunalul Harghita prin sentința civilă nr. 350 din 12 martie 2002 a respins acțiunea ca neîntemeiată. În considerentele sentinței s-a reținut că pe coperta cărții „I.” nu se află semnul de marcă protejat, dar acest semn se găsește în interiorul cărții, nu pe produs sau pe ambalajul acestuia. Instanța a considerat neesențial faptul că pe carte și în interior apare acest semn de vreme ce produsul este însoțit de o supracopertă care nu poartă semnul în discuție.

S-a mai reținut că lucrarea în sine este o prezentare a istoriei editurii K. de către fondatorul al editurii, scriitorul D.G. și apariția în carte a semnului distinctiv al editurii K. care a fost creat de autor, nu poate fi privită ca o încălcare a art. 35 din Legea nr. 84/1998. Curtea de Apel Târgu Mureș prin decizia civilă nr. 53/A din 11 iunie 2002 a respins ca nefondat apelul reclamantei care a criticat soluția de fond pentru greșita interpretare a dispozițiilor legale aplicabile. În motivarea acestei soluții instanța de apel a reținut în mod legal că deși semnul editurii K., care se bucură de protecție, apare pe coperta cărții, cartea este prevăzută cu o supracopertă care are inserată editura și autorul și deci sigla editurii K. nu apare expusă.

S-a interpretat gestul de a tipări sigla editurii K. pe copertă ca un gest de recunoștință față de întemeietorul editurii care este totodată și autorul cărții în discuție. Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 4734 din 14 noiembrie 2003 a admis recursurile reclamantei și pârâtei SC P.A. SRL. A fost casată decizia Curții de apel și trimisă cauza spre rejudecare ca litigiu comercial, la Tribunalul Harghita. În motivarea acestei decizii s-a apreciat că litigiul este de natură comercială, părțile fiind comercianți, iar raporturile juridice dintre ele vizează o eventuală concurență neloială. Tribunalul Harghita, rejudecând cauza, prin sentința civilă nr. 814 din 30 aprilie 2004 a respins acțiunea.

S-a considerat că semnul de marcă protejat se află în interiorul produsului și nu pe produs sau pe ambalaj. S-a mai reținut că sigla nu a fost imprimată în culorile în care ea a fost protejată. Curtea de Apel Târgu Mureș, prin decizia nr. 217/A din 30 noiembrie 2004 a respins apelul reclamantei. S-a reținut în considerentele deciziei că marca în litigiu a fost admisă la înregistrare potrivit deciziei OSIM din 7 mai 2001 și publicată în mai 2001 la un an după apariția cărții. În raport de această situație s-a constatat că nu se aplică în cauză dispozițiile art. 35 alin. (2) deoarece acestea se referă la interdicții numai după publicarea mărcii, iar în temeiul art. 83 alin. (3), nici un act din cele prevăzute la art. 35 alin. (2) nu constituie contrafacere dacă a fost efectuat înainte de data publicării mărcii.

Or, în cauză, s-a constatat că protecția mărcii a expirat la 14 august 2000 și de la această dată și până la data noii publicări a mărcii, reclamanta nu se bucura de protecție, fiind irelevant că OSIM a emis decizia de înregistrare a mărcii numai la 7 mai 2001, reclamanta având mijloacele prevăzute de Legea nr. 29/1990 pentru a grăbi obținerea protecției, de care însă nu a uzat. Pe de altă parte s-a apreciat că semnul nu este identic cu cel protejat el nefiind de culoare verde și nu a fost folosit pentru produse identice cu acelea pentru care marca a fost înregistrată, el nefiind alăturat numelui editurii pârâte. Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs în termenul prevăzut de lege, criticând soluția instanței de fond și respectiv a instanței de apel pentru greșita interpretare a legii (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.), în sensul că nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor Legii 84/1998 incidente în cauză. S-a mai criticat considerentul potrivit căruia protecția mărcii ar fi expirat anterior publicării volumului „I.” față de împrejurarea că în mod constant pârâtele nu au contestat existența protecției mărcii editurii K. ci au pretins că dreptul protejat de marcă nu a fost încălcat. Recursul este fondat și se va admite pentru considerentele ce urmează. Potrivit art. 35 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, efectul juridic al înregistrării mărcii este protecția ce este conferită titularului său care are un drept exclusiv asupra acesteia.

Art. 35 alin. (2) lit. a) din lege conferă titularului mărcii o acțiune în justiție pentru a-și proteja marca înregistrată în cazul în care un terț ar folosi în activitatea sa comercială, fără consimțământul titularului, un semn identic cu marca pentru produse sau servicii identice cu acelea pentru care marca a fost înregistrată. Reclamanta, titulară a siglei de identificare a editurii K., un căluț stilizat înaripat, și-a fondat acțiunea în justiție împotriva pârâtelor pe dispozițiile mai sus citate. În raport de situația de fapt dovedită în cauză și necontestată de pârâte, soluția dată atât de instanța de fond cât și de cea din apel este nelegală. Instanța de apel trebuia să constate că instanța de fond în mod greșit a constatat că în cauză nu s-a încălcat dreptul exclusiv al titularului editura K. de a folosi marca în discuție.

Publicarea siglei editurii K. pe cartea „I.” de D.G. apărută la Cluj în anul 2000, este de natură să încalce acest drept. Reclamanta nu și-a dat consimțământul pentru folosirea în cartea în discuție a siglei sale. Cu toate acestea pârâtele au folosit sigla editurii K. în cartea „I.” publicată la Cluj în anul 2000, atât pe copertă, în relief dar și în interiorul cărții, în pagina cu prezentarea titlului și autorului precum și în paginile cuprinzând prefața și fiecare din cele XVI capitole. Împrejurarea că semnul nu este tipărit pe supracoperta cărții, pe care apare titlul, editura și autorul nu este de natură a conduce la concluzia că dreptul protejat prin dispozițiile art. 35 nu a fost încălcat.

„Produsul” despre care vorbește textul citat este cartea în ansamblul ei, care pentru a fi cumpărată, potrivit obiceiului cititorului obișnuit, este răsfoită. Ca urmare, asocierea simbolului găsit în paginile cărții cu editura care l-a consacrat, este inevitabilă. Sub acest aspect nu este nevoie să se deschidă supracoperta pentru a se găsi și simbolul imprimat pe copertă deși cititorul pasionat face și acest gest înainte de cumpărare sau chiar după cumpărare. Textul este explicit și clar și nu conduce la concluzia că folosirea ascunsă și nu manifestă, cum au încercat pârâtele să se explice, a unui atare însemn ar putea fi exceptată de la consecințele folosirii semnului fără acordul titularului.

Nu se poate primi nici apărarea în sensul că folosirea semnului s-a făcut în mod inevitabil în lucrarea care este consacrată istoriei editurii K. scrisă de un autor care este însuși fondatorul acesteia. Această apărare ar fi putut fi primită dacă paginile cărții s-ar fi rezumat la prezentarea siglei în maniera în care aceasta apare în planșele fotografice de la paginile 32 și respectiv 81. Modalitatea de concepție grafică a cărții cu includerea siglei în paginile și coperta sa ca element de concepție de prezentare tipografică induce în mod obiectiv ideea asocierii cu editura identificată prin sigla în discuție deoarece un desen, o reprezentare grafică atrage în primul rând atenția înaintea textului scris.

Potrivit art. 295 alin. (1) C. proc. civ. instanța de apel are datoria să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Or, se constată că argumentarea respingerii apelului, în sensul că la momentul apariției cărții sigla reclamantei nu se mai bucura de protecție ca să facă necesar consimțământul ei, depășește apărările pârâtelor la instanța de fond. Acestea nu au negat protecția mărcii ci au pledat pentru lipsa de încălcare a dreptului apărat de art. 35 din Legea 84/1998. Deși pârâtele au susținut, ulterior, în combaterea recursului și această apărare, neinvocată însă cum s-a arătat la fond, în raport de dispozițiile art. 294 și art. 316 C. proc.

civ., nu va putea fi luată în considerare. Chiar și în prezența unei asemenea apărări, care ar fi putut fi obiect de analiză și care a fost reținută suplimentar de curtea de apel, respingerea apelului nu s-a justificat. Cartea a apărut, conform mențiunilor din paginile sale în anul 2000 fără să se precizeze luna. Elaborarea și editarea cărții, proces care este de durată, s-a putut întinde pe mai multe luni, acestea fiind inițiate în mod obiectiv într-o perioadă situată în plină protecție a dreptului.

Este adevărat că dreptul de protecție a expirat într-o primă fază la 14 august 2000 și a fost reînnoit prin decizia OSIM emisă la 7 mai 2001, însă s-a dovedit că reclamanta a făcut diligențe în acest sens înainte de expirarea termenului pentru care s-a acordat protecție adică 17 iulie 2000 și, corelativ, în cauză nu există dovezi ale datei certe de apariție a volumului în discuție pentru a se aprecia dacă el a fost publicat înainte sau după data de 14 august 2000. Probele nu s-au făcut pentru că nici pârâtele nu au invocat această apărare, prezentă de altfel numai în considerentele hotărârii atacate. Nu există dubii nici cu privire la identificarea dintre sigla reclamantei, protejată prin deciziile OSIM și semnul folosit în cartea în discuție, identitate necontestată, relevată și de paginile cărții care o reproduce și de planșele fotografice.

Nici argumentele privind culoarea siglei nu se pot reține în apărare. În decizia OSIM de protecție, sigla, semnul distinctiv este individualizat și prin alegerea culorii, verde. De remarcat că verde este coperta cărții pe care sigla apare în relief iar cartea nu este colorată în interior, astfel că folosirea unei cerneli, alta decât cea verde pentru sigla în interiorul cărții nu este de natură să fundamenteze apărarea că semnul folosit nu este identic cu sigla protejată. Pentru toate aceste considerente se constată că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și văzând și dispozițiile art. 312 și art. 314 C. proc. civ. pentru aplicarea corectă a legii la împrejurările de fapt ce au fost deplin stabilite se va admite recursul și se va modifica decizia nr. 217/2004 a Curții de Apel Târgu Mureș în sensul că se va admite apelul reclamantei împotriva sentinței civile nr. 814/2004 a Tribunalului Harghita care va fi schimbată în tot.

Se va admite acțiunea reclamantei și vor fi obligate pârâtele să înceteze să publice, să comercializeze și să distribuie orice publicație purtând un semn grafic identic cu marca a cărei titulară este reclamantă. Constatând că prin acțiunea lor, de a se folosi, în publicarea cărții „I.” de sigla editurii K., fără acordul acesteia, au creat un prejudiciu moral reclamantei și apreciind rezonabile pretențiile acesteia formulate prin solicitarea sumei de 20.000.000 lei vechi se va admite și această cerere, urmând a fi obligate pârâtele la plata acestei sume cu titlu de daune morale către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta SC E.K. SA București împotriva deciziei nr. 217/A din 30 noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, modifică decizia nr. 217/A din 30 noiembrie 2004 a Curții de Apel Târgu Mureș, în sensul că admite apelul împotriva sentinței civile nr. 814 din 30 iunie 2004 a Tribunalului Harghita. Schimbă această din urmă sentință în tot în sensul că admite acțiunea și obligă pe pârâte să înceteze să publice să comercializeze și să distribuie orice publicație purtând un semn grafic identic cu marca aparținând editurii ”K.”. Obligă pe pârâte la 2.000 lei daune morale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2006.