ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7997/2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7997/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Deliberând, asupra acțiunii

înregistrată la 28 august 2001 pe rolul Tribunalului Harghita, prin care

reclamanta editura K. SA a chemat în judecată pe pârâtele SC P.A. SRL

și SC E.P.

SRL, pentru:

- constatarea că pârâtele au

încălcat dreptul reclamantei de folosință exclusivă asupra

mărcii grafice al editurii K.;

- obligarea pârâtelor să

înceteze să publice, să comercializeze și să distribuie

publicații purtând semnul grafic în discuție;

- să fie obligate pârâtele la

plata sumei de 20.000.000 lei cu titlu de daune morale pentru publicarea ,

fără acordul titularului de marcă a semnului grafic al editurii

K. pe volumul intitulat „I.” al autorului D.G.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că își desfășoară activitatea

din anul 1970 sub numele de editura K. și a publicat până în prezent

peste 3.000 de titluri. Semnul grafic distinctiv al editurii a fost protejat de

OSIM, iar în anul 2000, pârâtele au încălcat protecția pentru sigla

editurii și au publicat volumul „I.” utilizând fără acordul

reclamantei semnul său grafic distinctiv.

Acțiunea a fost întemeiată

pe dispozițiile Legii nr. 84/1998.

Tribunalul Harghita prin

sentința civilă nr. 350 din 12 martie 2002 a respins acțiunea ca

neîntemeiată.

În considerentele sentinței s-a

reținut că pe coperta cărții „I.” nu se află semnul de

marcă protejat, dar acest semn se găsește în interiorul

cărții, nu pe produs sau pe ambalajul acestuia.

Instanța a considerat

neesențial faptul că pe carte și în interior apare acest semn de

vreme ce produsul este însoțit de o supracopertă care nu poartă

semnul în discuție. S-a mai reținut că lucrarea în sine este o

prezentare a istoriei editurii K. de către fondatorul al editurii,

scriitorul D.G. și apariția în carte a semnului distinctiv al

editurii K. care a fost creat de autor, nu poate fi privită ca o încălcare

a art. 35 din Legea nr. 84/1998.

Curtea de Apel Târgu Mureș prin

decizia civilă nr. 53/A din 11 iunie 2002 a respins ca nefondat apelul

reclamantei care a criticat soluția de fond pentru greșita

interpretare a dispozițiilor legale aplicabile.

În motivarea acestei soluții

instanța de apel a reținut în mod legal că deși semnul

editurii K., care se bucură de protecție, apare pe coperta

cărții, cartea este prevăzută cu o supracopertă care

are inserată editura și autorul și deci sigla editurii K. nu

apare expusă. S-a interpretat gestul de a tipări sigla editurii K. pe

copertă ca un gest de recunoștință față de

întemeietorul editurii care este totodată și autorul cărții

în discuție.

Înalta Curte de Casație și

Justiție prin decizia nr. 4734 din 14 noiembrie 2003 a admis recursurile

reclamantei și pârâtei SC P.A. SRL. A fost casată decizia Curții

de apel și trimisă cauza spre rejudecare ca litigiu comercial, la

Tribunalul Harghita.

În motivarea acestei decizii s-a

apreciat că litigiul este de natură comercială,

părțile fiind comercianți, iar raporturile juridice dintre ele

vizează o eventuală concurență neloială.

Tribunalul Harghita, rejudecând

cauza, prin sentința civilă nr. 814 din 30 aprilie 2004 a respins

acțiunea.

S-a considerat că semnul de

marcă protejat se află în interiorul produsului și nu pe produs

sau pe ambalaj. S-a mai reținut că sigla nu a fost imprimată în

culorile în care ea a fost protejată.

Curtea de Apel Târgu Mureș,

prin decizia nr. 217/A din 30 noiembrie 2004 a respins apelul reclamantei.

S-a reținut în considerentele deciziei

că marca în litigiu a fost admisă la înregistrare potrivit deciziei

OSIM din 7 mai 2001 și publicată în mai 2001 la un an după

apariția cărții.

În raport de această

situație s-a constatat că nu se aplică în cauză

dispozițiile art. 35 alin. (2) deoarece acestea se referă la

interdicții numai după publicarea mărcii, iar în temeiul art. 83

alin. (3), nici un act din cele prevăzute la art. 35 alin. (2) nu

constituie contrafacere dacă a fost efectuat înainte de data publicării

mărcii.

Or, în cauză, s-a constatat

că protecția mărcii a expirat la 14 august 2000 și de la

această dată și până la data noii publicări a

mărcii, reclamanta nu se bucura de protecție, fiind irelevant că

OSIM a emis decizia de înregistrare a mărcii numai la 7 mai 2001,

reclamanta având mijloacele prevăzute de Legea nr. 29/1990 pentru a

grăbi obținerea protecției, de care însă nu a uzat.

Pe de altă parte s-a apreciat

că semnul nu este identic cu cel protejat el nefiind de culoare verde

și nu a fost folosit pentru produse identice cu acelea pentru care marca a

fost înregistrată, el nefiind alăturat numelui editurii pârâte.

Împotriva acestei decizii reclamanta

a declarat recurs în termenul prevăzut de lege, criticând soluția

instanței de fond și respectiv a instanței de apel pentru greșita

interpretare a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), în sensul că nu s-a

făcut aplicarea dispozițiilor Legii 84/1998 incidente în cauză.

S-a mai criticat considerentul potrivit căruia protecția mărcii

ar fi expirat anterior publicării volumului „I.” față de

împrejurarea că în mod constant pârâtele nu au contestat existența

protecției mărcii editurii K. ci au pretins că dreptul protejat

de marcă nu a fost încălcat.

Recursul este fondat și se va

admite pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 35 din Legea nr.

84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, efectul

juridic al înregistrării mărcii este protecția ce este

conferită titularului său care are un drept exclusiv asupra acesteia.

Art. 35 alin. (2) lit. a) din lege

conferă titularului mărcii o acțiune în justiție pentru

a-și proteja marca înregistrată în cazul în care un terț ar

folosi în activitatea sa comercială, fără

consimțământul titularului, un semn identic cu marca pentru produse sau

servicii identice cu acelea pentru care marca a fost înregistrată.

Reclamanta, titulară a siglei

de identificare a editurii K., un căluț stilizat înaripat, și-a

fondat acțiunea în justiție împotriva pârâtelor pe dispozițiile

mai sus citate.

În raport de situația de fapt

dovedită în cauză și necontestată de pârâte, soluția

dată atât de instanța de fond cât și de cea din apel este

nelegală.

Instanța de apel trebuia

să constate că instanța de fond în mod greșit a constatat

că în cauză nu s-a încălcat dreptul exclusiv al titularului

editura K. de a folosi marca în discuție.

Publicarea siglei editurii K. pe

cartea „I.” de D.G. apărută la Cluj în anul 2000, este de natură

să încalce acest drept.

Reclamanta nu și-a dat

consimțământul pentru folosirea în cartea în discuție a siglei

sale.

Cu toate acestea pârâtele au folosit

sigla editurii K. în cartea „I.” publicată la Cluj în anul 2000, atât pe

copertă, în relief dar și în interiorul cărții, în pagina

cu prezentarea titlului și autorului precum și în paginile cuprinzând

prefața și fiecare din cele XVI capitole.

Împrejurarea că semnul nu este

tipărit pe supracoperta cărții, pe care apare titlul, editura

și autorul nu este de natură a conduce la concluzia că dreptul

protejat prin dispozițiile art. 35 nu a fost încălcat.

„Produsul” despre care vorbește

textul citat este cartea în ansamblul ei, care pentru a fi cumpărată,

potrivit obiceiului cititorului obișnuit, este răsfoită. Ca

urmare, asocierea simbolului găsit în paginile cărții cu editura

care l-a consacrat, este inevitabilă.

Sub acest aspect nu este nevoie

să se deschidă supracoperta pentru a se găsi și simbolul

imprimat pe copertă deși cititorul pasionat face și acest gest

înainte de cumpărare sau chiar după cumpărare.

Textul este explicit și clar

și nu conduce la concluzia că folosirea ascunsă și nu

manifestă, cum au încercat pârâtele să se explice, a unui atare

însemn ar putea fi exceptată de la consecințele folosirii semnului

fără acordul titularului.

Nu se poate primi nici apărarea

în sensul că folosirea semnului s-a făcut în mod inevitabil în

lucrarea care este consacrată istoriei editurii K. scrisă de un autor

care este însuși fondatorul acesteia.

Această apărare ar fi

putut fi primită dacă paginile cărții s-ar fi rezumat la

prezentarea siglei în maniera în care aceasta apare în planșele

fotografice de la paginile 32 și respectiv 81.

Modalitatea de concepție

grafică a cărții cu includerea siglei în paginile și

coperta sa ca element de concepție de prezentare tipografică induce

în mod obiectiv ideea asocierii cu editura identificată prin sigla în

discuție deoarece un desen, o reprezentare grafică atrage în primul

rând atenția înaintea textului scris.

Potrivit art. 295 alin. (1) C. proc.

civ. instanța de apel are datoria să verifice, în limitele cererii de

apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către

prima instanță.

Or, se constată că

argumentarea respingerii apelului, în sensul că la momentul apariției

cărții sigla reclamantei nu se mai bucura de protecție ca

să facă necesar consimțământul ei, depășește

apărările pârâtelor la instanța de fond. Acestea nu au negat

protecția mărcii ci au pledat pentru lipsa de încălcare a

dreptului apărat de art. 35 din Legea 84/1998.

Deși pârâtele au susținut,

ulterior, în combaterea recursului și această apărare,

neinvocată însă cum s-a arătat la fond, în raport de

dispozițiile art. 294 și art. 316 C. proc. civ., nu va putea fi

luată în considerare.

Chiar și în prezența unei

asemenea apărări, care ar fi putut fi obiect de analiză și

care a fost reținută suplimentar de curtea de apel, respingerea

apelului nu s-a justificat.

Cartea a apărut, conform

mențiunilor din paginile sale în anul 2000 fără să se

precizeze luna. Elaborarea și editarea cărții, proces care este

de durată, s-a putut întinde pe mai multe luni, acestea fiind inițiate

în mod obiectiv într-o perioadă situată în plină protecție

a dreptului.

Este adevărat că dreptul

de protecție a expirat într-o primă fază la 14 august 2000

și a fost reînnoit prin decizia OSIM emisă la 7 mai 2001, însă

s-a dovedit că reclamanta a făcut diligențe în acest sens

înainte de expirarea termenului pentru care s-a acordat protecție

adică 17 iulie 2000 și, corelativ, în cauză nu există

dovezi ale datei certe de apariție a volumului în discuție pentru a

se aprecia dacă el a fost publicat înainte sau după data de 14 august

această apărare, prezentă de altfel numai în considerentele

hotărârii atacate.

Nu există dubii nici cu privire

la identificarea dintre sigla reclamantei, protejată prin deciziile OSIM

și semnul folosit în cartea în discuție, identitate

necontestată, relevată și de paginile cărții care o

reproduce și de planșele fotografice. Nici argumentele privind

culoarea siglei nu se pot reține în apărare.

În decizia OSIM de protecție,

sigla, semnul distinctiv este individualizat și prin alegerea culorii,

verde. De remarcat că verde este coperta cărții pe care sigla

apare în relief iar cartea nu este colorată în interior, astfel că

folosirea unei cerneli, alta decât cea verde pentru sigla în interiorul

cărții nu este de natură să fundamenteze apărarea

că semnul folosit nu este identic cu sigla protejată.

Pentru toate aceste considerente se

constată că în cauză sunt întrunite condițiile

prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și văzând și

dispozițiile art. 312 și art. 314 C. proc. civ. pentru aplicarea

corectă a legii la împrejurările de fapt ce au fost deplin stabilite

se va admite recursul și se va modifica decizia nr. 217/2004 a Curții

de Apel Târgu Mureș în sensul că se va admite apelul reclamantei

împotriva sentinței civile nr. 814/2004 a Tribunalului Harghita care va fi

schimbată în tot.

Se va admite acțiunea

reclamantei și vor fi obligate pârâtele să înceteze să publice,

să comercializeze și să distribuie orice publicație purtând

un semn grafic identic cu marca a cărei titulară este

reclamantă.

Constatând că prin

acțiunea lor, de a se folosi, în publicarea cărții „I.” de sigla

editurii K., fără acordul acesteia, au creat un prejudiciu moral

reclamantei și apreciind rezonabile pretențiile acesteia formulate

prin solicitarea sumei de 20.000.000 lei vechi se va admite și

această cerere, urmând a fi obligate pârâtele la plata acestei sume cu

titlu de daune morale către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta

SC E.K. SA București împotriva deciziei nr. 217/A din 30 noiembrie 2004

pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

civilă, modifică decizia nr. 217/A din 30 noiembrie 2004 a

Curții de Apel Târgu Mureș, în sensul că admite apelul împotriva

sentinței civile nr. 814 din 30 iunie 2004 a Tribunalului Harghita.

Schimbă această din

urmă sentință în tot în sensul că admite acțiunea

și obligă pe pârâte să înceteze să publice să

comercializeze și să distribuie orice publicație purtând un semn

grafic identic cu marca aparținând editurii ”K.”.

Obligă pe pârâte la 2.000 lei

daune morale.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 10 octombrie 2006.