ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 131/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată la data

de 16 iulie 2003, în dosarul nr. 6949/2003, Judecătoria sectorului 5 a admis

cererea petentei M.H.L. și a dispus investirea cu formulă executorie a

contractului de leasing financiar, încheiat între petentă, în calitate de

locator și SC F. SA, în calitate de utilizator.

Apelul declarat de SC F. SA

împotriva menționatei încheieri a fost respins, ca nefondat, de secția a V-a

comercială a Curții de Apel București, prin decizia comercială nr. 162,

pronunțată la data de 9 martie 2005, în dosarul nr. 2230/2004.

Pentru a pronunța această decizie

instanța de apel a reținut că prima instanță a făcut o corectă aplicare a

dispozițiilor legale incidente față de situația de fapt relevată de

înscrisurile depuse în probațiune.

Împotriva deciziei pronunțată în

apel a formulat recurs apelanta, SC F. SA, invocând motivul prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a arătat,

în esență, că întrucât, în cauză, nu erau îndeplinite condițiile rezilierii

unilaterale a contractului de leasing financiar încheiat între părți la data de

20 septembrie 2001, hotărârea atacată, prin care s-a menținut investirea cu

formulă executorie a evocatului contract, este nelegală.

Recursul este nefondat.

Astfel, potrivit art. 15 din O.G. nr.

51/1997 finanțatorul, locatorul are dreptul să rezilieze contractul de leasing

în cazul în care utilizatorul nu execută obligația de plată a ratei de leasing timp

de două luni consecutive, iar potrivit art. 8 din evocatul act normativ contractele

de leasing constituie titlu executoriu dacă utilizatorul nu predă bunul în

cazul rezilierii contractului din vina exclusivă a utilizatorului.

Cum înscrisurile depuse în

probațiune atestă că urmare a faptului că utilizatorul SC F. SA nu a achitat,

conform planului de scadență, ratele de leasing, inducând sancțiunea rezilierii

contractului de leasing în litigiu, se constată că instanța de apel a apreciat,

cu justețe, ca fiind corectă aplicarea precizatelor dispoziții legale, în

speță, de către instanța de investire.

Așa fiind, constatând că prevederile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-și găsesc incidența în cauză, Înalta Curte, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat,

recursul declarat împotriva deciziei pronunțată în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC F.

SA București, împotriva deciziei nr. 162 din 9 martie 2005 pronunțată de Curtea

de Apel București, ca nefondat.

I

revocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi

18 ianuarie 2006.