Decizia nr. 131/2006 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă · Dosar nr. 6949/2003 — recurs

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea pronunțată la data de 16 iulie 2003, în dosarul nr. 6949/2003, Judecătoria sectorului 5 a admis cererea petentei M.H.L. și a dispus investirea cu formulă executorie a contractului de leasing financiar, încheiat între petentă, în calitate de locator și SC F. SA, în calitate de utilizator. Apelul declarat de SC F. SA împotriva menționatei încheieri a fost respins, ca nefondat, de secția a V-a comercială a Curții de Apel București, prin decizia comercială nr. 162, pronunțată la data de 9 martie 2005, în dosarul nr. 2230/2004. Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente față de situația de fapt relevată de înscrisurile depuse în probațiune.

Împotriva deciziei pronunțată în apel a formulat recurs apelanta, SC F. SA, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că întrucât, în cauză, nu erau îndeplinite condițiile rezilierii unilaterale a contractului de leasing financiar încheiat între părți la data de 20 septembrie 2001, hotărârea atacată, prin care s-a menținut investirea cu formulă executorie a evocatului contract, este nelegală. Recursul este nefondat. Astfel, potrivit art. 15 din O.G. nr. 51/1997 finanțatorul, locatorul are dreptul să rezilieze contractul de leasing în cazul în care utilizatorul nu execută obligația de plată a ratei de leasing timp de două luni consecutive, iar potrivit art. 8 din evocatul act normativ contractele de leasing constituie titlu executoriu dacă utilizatorul nu predă bunul în cazul rezilierii contractului din vina exclusivă a utilizatorului.

Cum înscrisurile depuse în probațiune atestă că urmare a faptului că utilizatorul SC F. SA nu a achitat, conform planului de scadență, ratele de leasing, inducând sancțiunea rezilierii contractului de leasing în litigiu, se constată că instanța de apel a apreciat, cu justețe, ca fiind corectă aplicarea precizatelor dispoziții legale, în speță, de către instanța de investire. Așa fiind, constatând că prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-și găsesc incidența în cauză, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei pronunțată în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de SC F. SA București, împotriva deciziei nr. 162 din 9 martie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, ca nefondat. I revocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2006.