ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2339/2006

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

comercială nr. 3175 din 2 decembrie 2004, pronunțată în dosar nr.

11180/2004 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială,

s-a respins acțiunea precizată formulată de reclamanta A.F.P.

sector 3 București împotriva pârâtei SC E.I. SRL București pentru

constatarea nulității de drept a mențiunii radierii acestei societăți

din registrul comerțului.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut în

esență că reclamanta nu a făcut dovada existenței unor

creanțe bugetare, nu a emis un titlu executoriu împotriva pârâtei și

nu a demarat formele de executare silită.

Prin urmare nefiind

îndeplinite condițiile prevăzute de Legea 428/2002 și art. 1169 C.

civ., acțiunea a fost respinsă.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respins prin decizia

comercială nr. 640 din 6 octombrie 2005 pronunțată în dosarul nr.

505/2005 al Curții de Apel București, secția a V-a

comercială.

Instanța de control

judiciar a apreciat ca fiind nefondată critica referitoare la

interpretarea greșită de către tribunal a dispozițiilor

Legii 428/2002 întrucât acest act normativ a fost publicat în M. Of. la 10

iulie 2002, iar radierea a cărei nulitate absolută se solicită a

se constata s-a efectuat prin înregistrarea nr. 98257 din 29 martie 2002.

Prin urmare, legea nu se

poate aplica unor situații juridice preexistente pentru că s-ar

încălca principiul neretroactivității legii consacrat de

Constituția României.

Împotriva acestei

soluții a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În mod concret, recurenta

invocă faptul că, concluzia instanței de apel conform

căreia aplicarea Legii nr. 428/2002 și societăților

comerciale deja radiate din registrul comerțului, la data apariției

acestui act normativ, ar echivala cu o încălcare a principiului

neretroactivității legii civile, este eronată, întrucât scopul

Legii nr. 428/2002 a fost tocmai acela de a remedia deficiențele

legislative anterioare care au reglementat situația unor

societăți comerciale.

Potrivit Legii nr. 314/2001,

conform căreia societățile comerciale care nu și-au majorat

în termen legal capitalul social, sunt dizolvate de drept și intră în

lichidare, iar conform O.G. nr. 181/2001, pe data lichidării acestei

societăți comerciale se radiază din oficiu din registrul

comerțului.

Întrucât aceste acte

normative nu au prevăzut și soluția pentru ipoteza

existenței unor datorii față de creditorii bugetari a fost

necesară adoptarea Legii nr. 428/2002, care în mod evident, în opinia

recurentei, urmează a se aplica tuturor societăților comerciale

aflate în această situație indiferent de data la care s-a dispus

radierea, anterior sau ulterior, intrării în vigoare a Legii nr. 428/2002.

Examinând recursul formulat

prin prisma motivelor invocate, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Legea nr.

428/2002, Curtea constată că acesta este nefondat, respingându-l ca

atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 5 alin.

(4), modificat prin Legea nr. 428/2002 pentru aprobarea O.U.G. nr. 181/2001

pentru modificarea și completarea Legii nr. 314/2001 „radierea este

nulă de drept în toate cazurile privitoare la societățile

comerciale cu datorii față de bugetul de stat, bugetul

asigurărilor sociale de stat, la datoria publică internă, precum

și față de alți creditori cu care au litigii, aflate pe rolul

instanțelor judecătorești”.

Prin urmare, întrucât legea

prevede în mod expres și limitativ cazurile în care radierea dispusă

în temeiul actului normativ anterior menționat, este nulă de drept,

reclamanta trebuia să facă dovada existenței certe fie a unei

datorii bugetare, fie a promovării unei acțiuni în justiție

pentru recuperarea debitului.

Înscrisul unilateral

întocmit de reclamantă în acest sens nu are calitatea de titlu executoriu,

care să ateste existența debitului.

Din această

perspectivă, soluția de respingere a cererii de constatare a

nulității radierii este corectă, pentru că nu este

îndeplinită nici una din condițiile cerute de textul legal anterior

citat.

Raționamentul

instanței de apel conform căreia, aplicarea Legii nr. 428/2002 ar

echivala cu încălcarea principiului neretroactivității legii

civile, este însă greșit, pentru că acest act normativ a fost

emis tocmai pentru a reglementa situația juridică a

societăților comerciale care au fost radiate din O.R.C., dar care au

datorii bugetare sau litigii pe rol, urmând a se aplica, în mod evident,

societăților comerciale deja radiate la data apariției sale.

Cu toate acestea,

soluția de respingere a cererii pentru neîndeplinirea unor condiții

de fond, este corectă, ca mod de soluționare a litigiului, prin

urmare, va fi păstrată, ca efect al respingerii, ca nefondat, a recursului

declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta A.N.A.F. - D.G.F.P.M.B. sector 3 București împotriva

deciziei civile nr. 640 din 6 octombrie 2005 a Curții de Apel

București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 22 iunie 2006.