ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8894/2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8894/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 193 din 15 martie

2005, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive față de

Primăria sectorului 2 București și a respins în totalitate acțiunea

precizată,

formulată de reclamanta B.I. în contradictoriu cu Primăria sectorului 2

București ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă.

A fost admisă excepția inadmisibilității capetelor de

cerere formulate de reclamanta B.I.

privind

constatarea trecerii abuzive în proprietatea statului a imobilului ce a

aparținut mamei sale, situat

în București, și restituirea în natură a

imobilului în

contradictoriu cu pârâții

Primăria sectorului 2 București, M.D., S.M., M.G.

, Primăria Municipiului

București prin Primarul General.

A fost admisă excepția lipsei calității

procesuale pasive și s-a respins capătul de cerere privind

constatarea calității reclamantei de moștenitoare

a defunctei F.Z., în contradictoriu cu pârâții

Primăria Municipiului

București prin Primar General, Consiliul General al Municipiului București,

M.D., S.M. și M.G. ca introdus împotriva unor persoane fără calitate procesuală

pasivă.

A fost admisă excepția prescripției

capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a

contractelor de vânzare-cumpărare nr. N-04925 din

21 octombrie 1998, nr. N-04427 din 20 ianuarie 1998

și nr. N-03070 din

31 martie 1997.

A fost respins capătul de cerere privind

constarea nulității absolute a contractelor de vânzare-

cumpărare sus menționate, formulat de reclamantă în contradictoriu cu

aceiași pârâți, iar reclamanta a fost

obligată să plătească pârâtului

M.G. suma de 11.986.801 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre s-a

reținut că cererea reclamantei a avut ca obiect constatarea

trecerii abuzive în proprietatea statului a

imobilului proprietatea autoarei reclamantei, situat în București, restituirea

în natură a imobilului, constatarea nulității absolute a

contractelor de

vânzare-cumpărare încheiate între Primăria sectorului 2 București și pârâții

M.D. și S.M.

Ulterior, reclamanta și-a completat

acțiunea lărgind cadrul procesual prin chemarea în judecată a pârâtului M.G.D.

și a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-

cumpărare încheiat între acesta și SC A. SA și să

se constate calitatea de moștenitoare legală după

defuncta L.S.

Instanța

de fond a reținut că pârâta Primăria sectorului 2 București nu are calitate

procesuală pasivă

în raport cu obiectul cererii și

situația juridică a imobilului în litigiu, acesta fiind în proprietatea

statului.

În ceea

ce privește cererea de restituire în natură a imobilului, față de momentul

introducerii

acțiunii (22 august 2002), dată la care

intrase în vigoare Legea nr. 10/2001, s-a reținut că este inadmisibilă, cu

motivarea că reclamanta nu a parcurs faza procedurii administrative.

Referitor la calitatea procesuală a pârâților,

persoane fizice și juridice față de capătul de cerere

privind constatarea calității reclamantei de moștenitoare autoarei

sale, s-a reținut că nu există identitate între persoanele ce stau în proces în

calitate de pârâte și cei ce ar trebui să fie obligați în raportul juridic

dedus

judecății.

S-a mai reținut că, este prescris

dreptul reclamantei de a solicitat constatarea nulității absolute a

contractelor de vânzare-cumpărare în raport cu

dispozițiile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, termenul

până la

care se putea formula o astfel de cerere fiind 14 august 2002.

Curtea de Apel București, secția a VII-a

civilă și litigii de muncă, prin decizia nr. 763/A din 5

decembrie 2005 a admis apelul declarat de

apelanta reclamantă B.I. împotriva sentinței nr. 193 din

15 martie 2005,

pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu

intimații pârâți M.L.D., S.M., M.G., Primăria Municipiului București prin

Primarul general, Consiliul General al municipiului București și Primăria

sectorului 2 București, pe care a desființat-o și pe cale de consecință:

Au fost

respinse ca neîntemeiate excepțiile: lipsa calității procesuale a pârâților pentru

capătul de cerere privind constatarea calității reclamantei de moștenitoare de

pe urma defunctei F.Z. și prescripția cererii privind constatarea nulității

absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. N-04925

din

21 octombrie 1998, nr. N-04427 din 20 ianuarie 1998 și nr. N-03070 din 31

martie 1997.

Instanța

de apel a reținut în esență că, reclamanta a formulat cererea la 14 august

2001, încadrându-se astfel în termenul legal pentru a solicita constarea

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare,

aspect

pe care instanța de fond 1-a ignorat.

Deși la dosarul cauzei se afla plicul prin care

a fost expediată cererea, instanța de fond nu a dat

dovadă de rol activ, nesolicitând reclamantei să facă dovada sesizării

în termen, excepția fiind formulată

și analizată în etape, trunchiat.

Față de actele

existente la dosarul cauzei s-a reținut că reclamanta a formulat cererea pentru

constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare ale

pârâtelor M.L.D.

și S.M. în termenul prevăzut de Legea nr.

10/2001.

În analiza acestei cereri

s-a precizat de către instanța de apel că, instanța de fond avea obligația să

verifice cele două cerințe impuse de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

respectiv valabilitatea titlului

statului și buna sau reaua-credință

a cumpărătorilor.

Față de aceste aspecte, s-a

reținut că, era necesar să se analizeze cererea privind valabilitatea titlului,

astfel că se impune pronunțarea asupra acestui aspect, alături de verificarea

bunei-credințe,

(combătută de reclamantă în cererea

introductivă).

În ceea ce privește constatarea

nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. N-03070 / 1997 privind garajul,

instanța de fond a fost investită cu cererea de precizare și extindere la

acțiune", cerere prin care s-a solicitat și repunerea în termen, aspect

asupra căruia instanța de fond nu s-a pronunțat,

situație în care s-a apreciat că instanța de apel nu poate cenzura

hotărârea asupra respectivei cereri în lipsa

unei dispoziții motivate a

instanței de fond.

Referitor la lipsa calității procesual pasive a

tuturor pârâților în raport de capătul de cerere privind

constatarea calității de succesor al reclamantei

de pe urma autoarei sale, fostă proprietară a imobilului, s-a

reținut că

instanța de fond a apreciat eronat acest aspect, deoarece obiectul cauzei nu îl

constituie o dezbatere succesorală, ci, numai aplicarea normelor reparatorii

ale legii speciale.

În acest sens, s-a arătat că, pentru

aplicarea legii speciale, una dintre condițiile esențiale este cea de

a se dovedi calitatea de persoană îndreptățită,

reclamanta din speță referindu-se tocmai la această dovadă

prin petitul

considerat de instanță ca fiind formulat în contradictoriu cu persoane lipsite

de calitate procesuală pasivă.

Cererea

reclamantei se întemeiază pe Legea nr. 10/2001, astfel apreciindu-se că trebuie

analizată în

ansamblul ei, capetele de cerere fiind

subsumate cerințelor acestei legi.

Sub toate aceste aspecte, apelul s-a

reținut ca fondat și s-a admis în sensul deja arătat.

În ceea

ce privește cererea de restituire în natură a imobilului, s-a reținut corectă

soluția instanței de

fond, ca inadmisibilă, cu motivarea

că legea specială prevede clar procedura de restituire și etapele ce trebuie

parcurse, situație în care procedura administrativă obligatorie trebuie finalizată

cu o decizie motivată.

În

același sens, legiuitorul a dat în competența entităților deținătoare a

imobilelor rezolvarea notificărilor, situație în care reclamanta nu se putea

adresa instanței decât după emiterea respectivei

decizii.

S-a

reținut că și excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei

sectorului 2 București a fost

corect soluționată, situație

în care asupra acestei probleme de drept nu se poate reveni cu ocazia

rejudecării.

Împotriva deciziei nr. 763/A din 5

decembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă

și litigii de muncă, în termenul legal a declarat recurs pârâtul M.G.D., care

invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. a criticat-o

pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:

Se arată că soluția dată de instanța de

apel cu privire la prescripția dreptului la acțiune în ceea ce

privește capătul de cerere pentru constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. N-03070 din 31

martie 1997, încheiat între M.G.D. și SC A. SA este contradictorie, lipsită

de

temei legal și dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Susține

recurentul că, instanța de apel reține că nu poate cenzura hotărârea asupra

cererii în lipsa

unei dispoziții motivate a instanței de

fond, iar în dispozitiv se pronunță asupra fondului cauzei, respingând ca

neîntemeiată excepția prescripției.

Mai arată

că soluția dată de instanța de apel cu privire la cererea de constatare a

preluării abuzive și

fără titlu de către statul român a

imobilului a cărui restituire în natură este solicitată de către reclamantă

este dată cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor legale

aplicabile în materie.

În acest sens, se arată că, instanța a

greșit atunci când a apreciat că instanța de fond nu trebuia să

respingă cererea pentru constatarea preluării

abuzive a imobilului, în primul rând pentru că reclamanta a

formulat o

acțiune în constatare separată de cererea de restituire în natură a imobilului

(acțiune în realizare). În al doilea rând s-a greșit și pentru faptul că

cererea în restituire formulată în temeiul Legii

nr. 10/2001 presupune verificarea a două cerințe, respectiv

valabilitatea titlului statului și buna sau reaua-

credință a

cumpărătorilor și nu pe cale separată, astfel cum a fost formulată acțiunea

reclamantei.

În raport de

aceste aspecte, recurentul precizează că soluția instanței de fond privind

respingerea

acestui capăt de cerere ca inadmisibil este

corectă, aceste aspecte urmând a fi soluționate în cadrul

analizei pe fond a acțiunii în realizare, greșită

fiind soluția instanței de apel, dată cu aplicarea greșită a

legii.

În fine, recurentul învederează că soluția dată de

instanța de apel cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a

tuturor pârâților în ceea ce privește capătul de cerere pentru constatarea

calității de succesoare a reclamantei este

pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

În acest sens, precizează că

acțiunea în constatarea calității de moștenitoare legală a reclamantei B.I. față

de defuncta L.S. a fost formulată în contradictoriu cu toți pârâții intimați

prin cererea de repunere pe rol, dar că nu acestea erau persoanele ce trebuiau

să stea ca pârâți în proces,

de unde greșita aplicare a

legii.

Recursul este nefondat pentru considerentele

ce urmează:

Așa cum corect

s-a reținut prin hotărârea recurată, reclamanta B.I. a investit instanța de

fond

cu mai multe cereri, care au fost enumerate.

Printre acestea, la data de 9 ianuarie 2004 a

formulat o cerere de repunere pe rol și precizare și extindere de acțiune"

prin care a chemat în judecată pe pârâtul M.G.D., solicitând ca instanța să

dispună repunerea sa în termen cu privire la constatarea nulității absolute a

contractului de

vânzare-cumpărare nr.

N-03070 din 31 martie 1997, încheiat între acest pârât și SC A. SA București,

pentru

spațiul denumit „gara/' și să se constate calitatea sa de moștenitoare legală

(fiică) a fostei

proprietare a imobilului,

defuncta L.S., căsătorită F., cerere aflată la fila 43 din dosar

nr.

4438/2002.

Cu privire la

această cerere, instanța de fond nu s-a pronunțat, astfel că instanța de apel

reținând că nu se poate pronunța asupra legalității și temeiniciei hotărârii,

care nu a soluționat toate cererile, corect a

admis

apelul, a desființat hotărârea și a trimis cauza spre rejudecare.

Nepronunțarea

asupra tuturor cererilor cu care instanța este investită echivalează cu o

necercetare a

fondului.

Având în

vedere că instanța de fond a soluționat cauza fără a intra în cercetarea

fondului, corect a procedat instanța de apel, atunci când a trimis cauza spre

rejudecare, astfel că este de prisos a se analiza

celelalte

critici formulate în recurs, care vor putea fi reanalizate cu ocazia

rejudecării.

Față de

considerentele expuse, recursul declarat de pârât urmează să fie respins,

menținându-se ca

legală și temeinică hotărârea instanței

de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul M.G.D. împotriva deciziei nr.

763/A din 5 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VII-a

civilă și litigii de muncă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 noiembrie 2006.