Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.08.2006
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4857/2006

HOTĂRÂRE
23.08.2006
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4857/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 98 din 10 mai 2006, pronunțată în dosarul nr. 4053/2005, Tribunalul Mureș a condamnat, printre alții, pe inculpatul C.S., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), b) și c) și art. 76 lit. b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., a fost computată la zi reținerea și arestarea preventivă a inculpatului, începând de la 17 august 2005 la zi și a fost menținută arestarea preventivă, conform art. 350 C. proc.

pen. S-a constatat că partea vătămată Z.I. nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind acoperit prin restituire. În considerentele hotărârii, instanța a reținut, în esență, că, în seara zilei de 16 august 2005, în jurul orelor 22,00, inculpatul C.S. împreună cu alți doi inculpați (condamnați în aceeași cauză) au decis să urmărească și să-i sustragă, prin violență bani, părții vătămate Z.I., în vârstă de 74 de ani. Inculpații i-au sustras din portmoneu suma de 1.510.000 lei, profitând de starea de ebrietate în care s-a aflat partea vătămată, prin imobilizarea acestuia și punerea în imposibilitate de a se apăra și de a solicita ajutor. Prejudiciul cauzat părții vătămate a fost acoperit prin restituirea sumei sustrase de către inculpați în cursul procesului.

Având în vedere conduita bună a infractorilor înainte de săvârșirea faptei, precum și atitudinea sinceră manifestată în timpul procesului, tribunalul le-a acordat circumstanțe atenuante, în baza art. 74 lit. a), b) și c), raportat la art. 76 lit. b) C. pen., stabilind, pentru C.S. și C.R.I.V., câte o pedeapsă de 2 ani închisoare, iar pentru inculpatul M.R.N. (complice la săvârșirea aceleiași fapte), pedeapsa de un an închisoare. Prin decizia penală nr. 95/ A din 5 iulie 2006, Curtea de Apel Tg. Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații C.R.I.V. și C.S. (apeluri vizând reducerea pedepselor). Curtea de apel a considerat că pedepsele au fost bine individualizate, avându-se în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Prin decizie a fost dedusă, în continuare, detenția și a fost menținută starea de arest a inculpaților. Împotriva acestei decizii, inculpatul C.S. a declarat recurs, invocând greșita individualizare a pedepsei aplicate, în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen.). A solicitat reducerea pedepsei. Înalta Curte, examinând cauza sub aspectul invocat, constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru motivele ce urmează: Înalta Curte reține că ambele instanțe au ținut seama de criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, s-au avut în vedere, atât gradul de pericol social al faptei de tâlhărie comisă de inculpat (constând în sustragerea cu violență, în timpul nopții, de către trei persoane, a unui bun aparținând unei părți vătămate în vârstă de 74 de ani, pusă în imposibilitate de a se apăra), persoana inculpatului C.S., infractor fără antecedente penale, care a avut o comportare sinceră în cursul procesului, precum și împrejurările care atenuează răspunderea penală, prevăzute de art. 74 lit. a), b) și c) C. pen. Înalta Curte apreciază că pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare aplicată recurentului inculpat corespunde criteriilor de individualizare cuprinse în art. 72 C. pen. și apreciază că nu se justifică o altă reducere a acesteia.

Ca urmare, va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.S. Conform art. 88 C. pen., se va scade din pedeapsă durata reținerii și a arestării preventive începând de la 17 august 2005 la zi. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 220 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.S. împotriva deciziei penale nr. 95/ A din 5 iulie 2006 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 17 august 2005 la 23 august 2006. Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului suma de 220 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 august 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-05-04
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2405/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 41 din 27 ianuarie 2004 a Tribunalului Prahova, a fost condamnat inculpatul N.I.L. la 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii d
ÎCCJ 2003-03-13
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1273/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 449 din 10 septembrie 2002, Tribunalul Iași a condamnat pe inculpatul G.N.G. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de ar
ÎCCJ 2005-07-11
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4266/2005
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 37 din 3 februarie 2005, Tribunalul Arad, secția penală, a condamnat pe inculpații K.L. și Ș.S., la câte 3 ani închisoare, pentru săvârș
ÎCCJ 2003-09-11
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3693/2003
C. proc. pen., susținând că nu a participat la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie pentru care a fost condamnat. Împotriva menționatelor hotărâri, același inculpat a declarat recurs, reiterând în principal motivul de casare invocat în apel,
ÎCCJ 2003-10-22
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4678/2003
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 298 din 27 martie 2003, a condamnat pe inculpații M.P. și T.M. la câte 7 ani de închisoare
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă