ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8335/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 860/2004, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 8544/2002, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții I.I.G., I.D.A., I.A.A. și I.I., în contradictoriu cu pârâta SC B. SA. A fost respinsă cererea privind obligarea reclamanților la cheltuieli de judecată, ca neîntemeiată. Prin încheierea din 25 septembrie 2002 a Tribunalului Bacău, secția civilă, s–a admis excepția necompetenței materiale; s-a disjuns capătul de cerere din acțiunea introductivă privind nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria BC MO 7 și cel privind nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 37/1994, încheiat cu A.P.A.P.S.

București și nr. 19/1994, încheiat cu SIF Moldova; s-a menținut spre soluționare capătul de cerere privind anularea deciziei consiliului de administrație SC B. SA, comunicată sub nr. 384/2002. Referitor la ultimul capăt din cererea principală, privind anularea deciziei consiliului de administrație SC B. SA nr. 384/2002, în raport de probatoriul administrat, s-au constatat următoarele: Prin notificare din 19 iunie 2001, adresată către SC B. SA, reclamanții, în calitate de moștenitori ai defuncților I.Ș., I.P. și I.M., au solicitat în conformitate cu dispozițiile art. 21, art. 9, art. 6 și art. 7 din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a suprafeței de 2905,14 mp teren intravilan, situat în Slănic Moldova, ce nu a intrat cu titlu legal în patrimoniul societății, cu atât mai mult cu cât această suprafață nu este necesară potrivit obiectului de activitate al societății.

Prin decizia nr. 384 din 11 martie 2002, societatea notificată a respins cererea privind restituirea suprafeței de 2905,14 mp, teren, aflat pe raza localității Slănic Moldova, cu motivarea că, potrivit art. 27 din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, astfel încât instituția obligată a răspunde notificării este A.V.A.S. București. Reclamanții au solicitat restituirea în natură a suprafeței de teren de 2905,14 mp, considerând că preluarea a fost făcută, în mod abuziv, fără titlu valabil, între anii 1974-1976, pe teren fiind amplasată în mod provizoriu o stație de betoane, ce aparține fostului trust Antrepriză de Construcții și Montaj Bacău, actuala SC B. SA.

Terenul în suprafață de 2 ha, în care este cuprinsă suprafața de 11.773 mp și de 2905,14 mp, a fost cumpărat de I.I., prin act autentic, iar prin testamentul olograf din 20 aprilie 1909 acesta a lăsat moștenitorilor săi terenul cu toate bunurile mobile și imobile, aceeași suprafață regăsindu-se și în procesul verbal din 28 mai 1910, „cartea de hotărnicie a domeniului Slănic”. În anul 1921, moștenitorii defunctului I.I. au arendat terenul pe o perioadă de 10 ani societății anonime de exploatare de păduri, iar prin convenția încheiată la 24 martie 1937, aceiași moștenitori au stabilit că din terenul pe care se află fabrica F., o parte îi revine lui I.Ș. I.Ș. a închiriat terenul pe o perioadă de un an, iar în urma decesului său, soția supraviețuitoare a vândut partea sa indiviză din terenul aferent fabricii, către fiul său I.I.

Chiriașii terenului, I.A. și P.G., prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 43/1943, au vândut utilajul fabricii F. către I.C.A.F. Iași, cesionând contractul de închiriere nr. 2911/40, astfel încât această suprafață de teren a continuat să aparțină moștenitorilor, societatea funcționând pe terenul proprietatea acestora. Prin respingerea acțiunii ce a avut ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 37/1994 și nr. 19/1994, și cea privind anularea certificatului privind atestarea dreptului de proprietate, instanța a constatat că privatizarea societății comerciale notificate a fost făcută cu respectarea dispozițiilor legale în materie. S-a mai constatat că, din circumstanțele cauzei rezultă faptul că prevederile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu pot fi aplicabile, întrucât imobilul solicitat a fi restituit nu a fost preluat de stat cu titlu valabil.

Cu toate acestea, conform art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare având ca obiect imobile preluate fără titlu, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credință. S-a concluzionat că, deși imobilul a trecut în proprietatea statului, fără titlu valabil, privatizarea societății comerciale în patrimoniul căreia se găsește bunul, a fost legală, astfel încât societatea deținătoare nu poate fi obligată la restituirea în natură a acestuia. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, iar probele administrate în cauză au fost apreciate greșit.

Astfel, întreaga suprafață de teren a trecut abuziv și fără titlu în proprietatea statului și apoi în proprietatea intimatei. Apelanții susțin că nu există nici un document de naționalizare și că statul a preluat terenul în mod abuziv și fără titlu. Nefiind proprietar legal asupra terenului, statul nu putea transmite dreptul real asupra terenului către intimată. Apelanții mai fac aprecieri asupra sentinței civile nr. 141/2003, prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea pentru constatarea nulității parțiale a contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni, arătând că în cauză nu poate fi vorba de bună-credință din partea intimatei, care printr-un minim de diligențe ar fi aflat de la Primăria Slănic Moldova, că terenul era revendicat la data desfășurării procesului de privatizare.

Prin decizia civilă nr. 448 din 6 iunie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 1134/2005, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții-reclamanți. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a constatat următoarele: Aspectele ce țin de buna-credință a intimatei, manifestată în procesul de privatizare, au făcut obiectul analizei instanței de judecată, acțiunile reclamanților pentru anularea titlului intimatei, și constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare a acțiunilor, fiind respinse, statuându-se sub prezumția de lucru judecat că intimata stăpânește în mod legitim terenul în litigiu.

În ce privește situația de fapt reținută de prima instanță, s-a constatat că terenul în litigiu a făcut obiectul naționalizării, în baza Legii nr. 119/1948, act ce a conferit statului și apoi succesorului său, înființat conform Legii nr. 15/1990, titlu legal de proprietate, căci naționalizarea imobilului s-a făcut in rem adică fără a fi relevantă persoana titularului dreptului de proprietate. Așadar, imobilul în litigiu a intrat legal în proprietatea statului, titlul acestuia fiind Legea nr. 119/1948, iar modul de dobândire a dreptului de proprietate este legea.

În concluzie, s-a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii, acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare corespunzătoare valorii imobilelor solicitate. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții I.I., I.I.G., I.I.A.A., I.D. și I.P.D. Prin criticile formulate recurenții-reclamanți arată următoarele: Hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea acestor critici au arătat că situația de fapt, reală, este cea descrisă în acțiune, așa cum a fost completată și în apel. Terenul ce face obiectul litigiului nu a fost naționalizat și chiar dacă ar fi fost, actul de naționalizare este prin el însuși un abuz al statului comunist îndreptat împotriva tuturor proprietarilor care și-au dobândit averea în mod licit. Actele de împroprietărire ale intimatei deținute în cadrul procesului de privatizare au la bază acest abuz al naționalizării, fapt ce se extinde și asupra dreptului de proprietate. Nu trebuie ignorat faptul că Legea nr. 10/2001 are un caracter reparator pentru proprietarii păgubiți prin naționalizare sau alte acte normative și atâta timp cât terenul este liber, trebuie să fie restituit în natură.

În prezent intimata nu folosește terenul nici pentru activitatea curentă și nici pentru îndeplinirea obiectului specific de activitate. În ședința publică din 29 iulie 2006, apărătorul intimatei-pârâte SC B. SA a invocat excepția nulității recursului prevăzută de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., iar prin încheierea din 6 iulie 2006, instanța a repus cauza pe rol pentru a se pune în discuție regularitatea recursului declarat de reclamantul I.I.G., excepții asupra cărora s-au pus concluzii cu ocazia dezbaterilor. Examinând recursurile în raport de excepțiile invocate, instanța constată următoarele: În ceea ce privește recursul declarat de reclamanții I.I., I.A.A., I.D.A. și I.P.D., față de excepția invocată de intimata-pârâtă SC B. SA în temeiul art. 306, alin. (1) C. proc.

civ., se constată că prin criticile formulate, reclamanții și-au exprimat nemulțumirea cu privire la soluționarea cauzei de către instanțele de fond și apel, și au invocat Legea nr. 10/2001, în general, fără să formuleze, în concret, critici privind soluția instanței de apel, care să poată face posibilă încadrarea acestora într-unul din motivele prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-10 C. proc. civ., în vigoare la data pronunțării deciziei civile ce face obiectul prezentului recurs, iar sancțiunea legală a nemotivării recursului este nulitatea acestuia, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ. Prin urmare, constatând că, în speță, nu s-au invocat nici motive de ordine publică, instanța, în baza dispozițiilor art. 306 alin. (1) C. proc.

civ., va constata nul recursul declarat de recurenții-reclamanți I.I., I.I.A., I.D.A. și I.P.D. Examinând recursul declarat de reclamantul I.I.G., care a decedat la data de 25 ianuarie 2005, se constată următoarele: Potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. civ. „orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată”, iar potrivit art. 43 alin. (1) și (2) C. proc. civ., „lipsa capacității de exercitare a drepturilor procesuale poate fi invocată în orice stare a pricinii cu consecința anulării acestora.” Potrivit certificatului de moștenitor nr. 37/2005, depus la dosar în recurs, la data de 25 ianuarie 2005 reclamantul I.I.G. a decedat. Cauza fiind pendinte la curtea de apel, toate citațiile privindu-l pe acesta au fost trimise la adresa din Slănic Moldova, unde, conform mențiunilor din certificatul de moștenitor, locuiesc moștenitorii acestuia, I.O.

și I.V. , iar decizia atacată a fost comunicată tot la aceeași adresă (Slănic Moldova). Deși comunicarea deciziei s-a făcut la domiciliul moștenitorilor I.O. și I.V., în Slănic Moldova, în declarația de recurs este înscris ca recurent „I.I.G.”, cererea de recurs este semnată „I.I.G.”, iar la termenul din 19 octombrie 2006, când s-a invocat neregularitatea cererii de recurs formulată de I.I.G., decedat, moștenitorii acestuia, deși legal citați, nu s-au prezentat în instanță. Cum la data exercitării căii de atac a recursului, 28 iulie 2005, reclamantul I.I.G. era decedat, acest recurent nu avea capacitate de folosință și de aceea recursul declarat de acesta urmează a fi anulat în condițiile art. 43 alin. (2) C. proc.

civ. În raport de soluționarea cauzei pe excepția nulității și respectiv, anulabilității recursurilor, instanța, în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., va micșora onorariul la care recurenții-reclamanți vor fi obligați către intimata-pârâtă SC B. SA. Așa fiind, instanța va obliga recurenții să plătească intimatei suma de 1000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, micșorat conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite excepția invocată de intimata-pârâtă. Constată nul recursul declarat de reclamanții I.I., I.A.A., I.D.A. și I.P.D. împotriva deciziei civile nr. 448 din 6 iunie 2005 a Curții de Apel Bacău. Anulează recursul declarat de reclamantul I.I.G., decedat, având ca moștenitori pe I.O., I.V. și I.A. împotriva aceleiași decizii. Obligă recurenții să plătească intimatei suma de 1000 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, micșorat conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2006.