ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8335/2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8335/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

860/2004, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr.

8544/2002, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea

formulată de reclamanții I.I.G., I.D.A., I.A.A. și I.I., în

contradictoriu cu pârâta SC B. SA.

A fost respinsă cererea privind

obligarea reclamanților la cheltuieli de judecată, ca

neîntemeiată.

Prin încheierea din 25 septembrie

2002 a Tribunalului Bacău, secția civilă, s–a admis

excepția necompetenței materiale; s-a disjuns capătul de cerere din

acțiunea introductivă privind nulitatea absolută a

certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria BC MO 7 și cel

privind nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 37/1994, încheiat

cu A.P.A.P.S. București și nr. 19/1994, încheiat cu SIF Moldova; s-a

menținut spre soluționare capătul de cerere privind anularea

deciziei consiliului de administrație SC B. SA, comunicată sub nr.

384/2002.

Referitor la ultimul capăt din

cererea principală, privind anularea deciziei consiliului de administrație

SC B. SA nr. 384/2002, în raport de probatoriul administrat, s-au constatat

următoarele:

Prin notificare din 19 iunie 2001,

adresată către SC B. SA, reclamanții, în calitate de

moștenitori ai defuncților I.Ș., I.P. și I.M., au solicitat

în conformitate cu dispozițiile art. 21, art. 9, art. 6 și art. 7 din

Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a suprafeței de 2905,14 mp

teren intravilan, situat în Slănic Moldova, ce nu a intrat cu titlu legal

în patrimoniul societății, cu atât mai mult cu cât această

suprafață nu este necesară potrivit obiectului de activitate al

societății.

Prin decizia nr. 384 din 11 martie

2002, societatea notificată a respins cererea privind restituirea

suprafeței de 2905,14 mp, teren, aflat pe raza localității

Slănic Moldova, cu motivarea că, potrivit art. 27 din Legea nr.

10/2001, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri

reparatorii prin echivalent, astfel încât instituția obligată a

răspunde notificării este A.V.A.S. București.

Reclamanții au solicitat

restituirea în natură a suprafeței de teren de 2905,14 mp,

considerând că preluarea a fost făcută, în mod abuziv,

fără titlu valabil, între anii 1974-1976, pe teren fiind

amplasată în mod provizoriu o stație de betoane, ce aparține fostului

trust Antrepriză de Construcții și Montaj Bacău, actuala SC

B. SA.

Terenul în suprafață de 2

ha, în care este cuprinsă suprafața de 11.773 mp și de 2905,14

mp, a fost cumpărat de I.I., prin act autentic, iar prin testamentul

olograf din 20 aprilie 1909 acesta a lăsat moștenitorilor săi

terenul cu toate bunurile mobile și imobile, aceeași

suprafață regăsindu-se și în procesul verbal din 28 mai

1910, „cartea de hotărnicie a domeniului Slănic”.

În anul 1921, moștenitorii

defunctului I.I. au arendat terenul pe o perioadă de 10 ani

societății anonime de exploatare de păduri, iar prin

convenția încheiată la 24 martie 1937, aceiași moștenitori

au stabilit că din terenul pe care se află fabrica F., o parte îi

revine lui I.Ș.

I.Ș. a închiriat terenul pe o

perioadă de un an, iar în urma decesului său, soția

supraviețuitoare a vândut partea sa indiviză din terenul aferent

fabricii, către fiul său I.I.

Chiriașii terenului, I.A.

și P.G., prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 43/1943, au vândut

utilajul fabricii F. către I.C.A.F. Iași, cesionând contractul de

închiriere nr. 2911/40, astfel încât această suprafață de teren

a continuat să aparțină moștenitorilor, societatea

funcționând pe terenul proprietatea acestora.

Prin respingerea acțiunii ce a

avut ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 37/1994 și nr. 19/1994, și

cea privind anularea certificatului privind atestarea dreptului de proprietate,

instanța a constatat că privatizarea societății comerciale

notificate a fost făcută cu respectarea dispozițiilor legale în

materie.

S-a mai constatat că, din

circumstanțele cauzei rezultă faptul că prevederile art. 27

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu pot fi aplicabile, întrucât imobilul

solicitat a fi restituit nu a fost preluat de stat cu titlu valabil.

Cu toate acestea, conform art. 46

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, actele juridice de înstrăinare, inclusiv

cele făcute în cadrul procesului de privatizare având ca obiect imobile

preluate fără titlu, sunt lovite de nulitate absolută, în

afară de cazul în care actul a fost încheiat cu

bună-credință.

S-a concluzionat că, deși

imobilul a trecut în proprietatea statului, fără titlu valabil,

privatizarea societății comerciale în patrimoniul căreia se

găsește bunul, a fost legală, astfel încât societatea deținătoare

nu poate fi obligată la restituirea în natură a acestuia.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel reclamanții, criticând-o pentru netemeinicie și

nelegalitate, susținând că a fost dată cu încălcarea

și aplicarea greșită a legii, iar probele administrate în

cauză au fost apreciate greșit.

Astfel, întreaga suprafață

de teren a trecut abuziv și fără titlu în proprietatea statului

și apoi în proprietatea intimatei.

Apelanții susțin că

nu există nici un document de naționalizare și că statul a

preluat terenul în mod abuziv și fără titlu.

Nefiind proprietar legal asupra

terenului, statul nu putea transmite dreptul real asupra terenului către

intimată.

Apelanții mai fac aprecieri

asupra sentinței civile nr. 141/2003, prin care s-a respins ca

neîntemeiată cererea pentru constatarea nulității parțiale

a contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni, arătând că

în cauză nu poate fi vorba de bună-credință din partea

intimatei, care printr-un minim de diligențe ar fi aflat de la

Primăria Slănic Moldova, că terenul era revendicat la data

desfășurării procesului de privatizare.

Prin decizia civilă nr. 448 din

6 iunie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr.

1134/2005, s-a respins ca nefondat apelul declarat de

apelanții-reclamanți. Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a constatat următoarele:

Aspectele ce țin de

buna-credință a intimatei, manifestată în procesul de

privatizare, au făcut obiectul analizei instanței de judecată,

acțiunile reclamanților pentru anularea titlului intimatei, și

constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare a

acțiunilor, fiind respinse, statuându-se sub prezumția de lucru

judecat că intimata stăpânește în mod legitim terenul în

litigiu.

În ce privește situația de

fapt reținută de prima instanță, s-a constatat că

terenul în litigiu a făcut obiectul naționalizării, în baza

Legii nr. 119/1948, act ce a conferit statului și apoi succesorului

său, înființat conform Legii nr. 15/1990, titlu legal de proprietate,

căci naționalizarea imobilului s-a făcut in rem adică

fără a fi relevantă persoana titularului dreptului de

proprietate. Așadar, imobilul în litigiu a intrat legal în proprietatea

statului, titlul acestuia fiind Legea nr. 119/1948, iar modul de dobândire a

dreptului de proprietate este legea.

În concluzie, s-a constatat că

în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, potrivit cărora, pentru imobilele preluate cu titlu valabil,

evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate

cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită

are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori

servicii, acțiuni la societățile comerciale tranzacționate

pe piața de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv

în procesul de privatizare corespunzătoare valorii imobilelor solicitate.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanții I.I., I.I.G., I.I.A.A., I.D. și I.P.D.

Prin criticile formulate

recurenții-reclamanți arată următoarele:

Hotărârea recurată

cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, este

lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și

aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea acestor critici au

arătat că situația de fapt, reală, este cea descrisă

în acțiune, așa cum a fost completată și în apel.

Terenul ce face obiectul litigiului

nu a fost naționalizat și chiar dacă ar fi fost, actul de

naționalizare este prin el însuși un abuz al statului comunist

îndreptat împotriva tuturor proprietarilor care și-au dobândit averea în

mod licit.

Actele de împroprietărire ale

intimatei deținute în cadrul procesului de privatizare au la bază

acest abuz al naționalizării, fapt ce se extinde și asupra

dreptului de proprietate.

Nu trebuie ignorat faptul că

Legea nr. 10/2001 are un caracter reparator pentru proprietarii

păgubiți prin naționalizare sau alte acte normative și

atâta timp cât terenul este liber, trebuie să fie restituit în

natură.

În prezent intimata nu

folosește terenul nici pentru activitatea curentă și nici pentru

îndeplinirea obiectului specific de activitate.

În ședința publică

din 29 iulie 2006, apărătorul intimatei-pârâte SC B. SA a invocat

excepția nulității recursului prevăzută de art. 306

alin. (1) C. proc. civ., iar prin încheierea din 6 iulie 2006, instanța a

repus cauza pe rol pentru a se pune în discuție regularitatea recursului

declarat de reclamantul I.I.G., excepții asupra cărora s-au pus

concluzii cu ocazia dezbaterilor.

Examinând recursurile în raport de

excepțiile invocate, instanța constată următoarele:

În ceea ce privește recursul

declarat de reclamanții I.I., I.A.A., I.D.A. și I.P.D.,

față de excepția invocată de intimata-pârâtă SC B. SA

în temeiul art. 306, alin. (1) C. proc. civ., se constată că prin

criticile formulate, reclamanții și-au exprimat nemulțumirea cu

privire la soluționarea cauzei de către instanțele de fond

și apel, și au invocat Legea nr. 10/2001, în general, fără

să formuleze, în concret, critici privind soluția instanței de

apel, care să poată face posibilă încadrarea acestora într-unul

din motivele prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-10 C. proc.

civ., în vigoare la data pronunțării deciziei civile ce face obiectul

prezentului recurs, iar sancțiunea legală a nemotivării

recursului este nulitatea acestuia, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, constatând că, în

speță, nu s-au invocat nici motive de ordine publică,

instanța, în baza dispozițiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ., va

constata nul recursul declarat de recurenții-reclamanți I.I., I.I.A.,

I.D.A. și I.P.D.

Examinând recursul declarat de

reclamantul I.I.G., care a decedat la data de 25 ianuarie 2005, se

constată următoarele:

Potrivit art. 41 alin. (1) C. proc.

civ. „orice persoană care are folosința drepturilor civile poate

să fie parte în judecată”, iar potrivit art. 43 alin. (1) și (2)

C. proc. civ., „lipsa capacității de exercitare a drepturilor

procesuale poate fi invocată în orice stare a pricinii cu consecința

anulării acestora.”

Potrivit certificatului de moștenitor nr. 37/2005, depus la dosar

în recurs, la data de 25 ianuarie 2005 reclamantul I.I.G. a decedat. Cauza

fiind pendinte la curtea de apel, toate citațiile privindu-l pe acesta au

fost trimise la adresa din Slănic Moldova, unde, conform mențiunilor

din certificatul de moștenitor, locuiesc moștenitorii acestuia, I.O.

și I.V. , iar decizia atacată a fost comunicată tot la

aceeași adresă (Slănic Moldova).

Deși comunicarea deciziei s-a

făcut la domiciliul moștenitorilor I.O. și I.V., în Slănic

Moldova, în declarația de recurs este înscris ca recurent „I.I.G.”,

cererea de recurs este semnată „I.I.G.”, iar la termenul din 19 octombrie

2006, când s-a invocat neregularitatea cererii de recurs formulată de

I.I.G., decedat, moștenitorii acestuia, deși legal citați, nu

s-au prezentat în instanță.

Cum la data exercitării

căii de atac a recursului, 28 iulie 2005, reclamantul I.I.G. era decedat,

acest recurent nu avea capacitate de folosință și de aceea

recursul declarat de acesta urmează a fi anulat în condițiile art. 43

alin. (2) C. proc. civ.

În raport de soluționarea

cauzei pe excepția nulității și respectiv,

anulabilității recursurilor, instanța, în temeiul art. 274 alin.

(3) C. proc. civ., va micșora onorariul la care

recurenții-reclamanți vor fi obligați către

intimata-pârâtă SC B. SA.

Așa fiind, instanța va

obliga recurenții să plătească intimatei suma de 1000 RON

cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, micșorat

conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția invocată

de intimata-pârâtă.

Constată nul recursul declarat

de reclamanții I.I., I.A.A., I.D.A. și I.P.D. împotriva deciziei

civile nr. 448 din 6 iunie 2005 a Curții de Apel Bacău.

Anulează recursul declarat de

reclamantul I.I.G., decedat, având ca moștenitori pe I.O., I.V. și

I.A. împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurenții să

plătească intimatei suma de 1000 RON cheltuieli de judecată

reprezentând onorariu avocat, micșorat conform art. 274 alin. (3) C. proc.

civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 octombrie 2006.