ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 589/2007

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1092 din 1 octombrie 2004

pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 4121/C/2004, s-a

admis contestația formulată de contestatoarea G.S.M.A. în

contradictoriu cu Primăria comunei Gătaia și pe fond s-a anulat

dispoziția nr. 334 din 19 aprilie 2004 emisă de Primarul comunei

Gătaia și s-a dispus restituirea în natură a imobilelor înscrise

în C.F. Gătaia, nr. top 495/1; 496; 495/2/1; C.F. Gătaia; nr. top

496/2; nr. top 495/2/2, reprezentând casa nr. 322 și casa nr. 332/a, curte

și grădină în suprafață de 3078 mp.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, a reținut,

că prin notificările trimise în termen legal, petenta a solicitat

restituirea în natură a imobilelor ce au aparținut antecesorilor

săi, iar în subsidiar restituirea prin echivalent, indicând ca valoare

estimativă suma de 100.000 dolari SUA sau contravaloarea în lei pentru

fiecare imobil.

Pe calea dreptului comun, petenta a solicitat desființarea

contractului de vânzare-cumpărare încheiat de antecesorii săi cu C.A.P.

Parhomenko, privind aceste imobile.

Prin sentința civilă nr. 880/2002 a Judecătoriei Deta,

rămasă definitivă și irevocabilă, prin respingerea

apelului și a recursului, s-a constatat nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 244/157 din 15

iulie 1960 la Notariatul de Stat al raionului Timiș.

Prin dispoziția nr. 334 din 19 aprilie 2004, emisă de

Primăria comunei Gătaia, au fost respinse notificările, cu

motivarea că prin sentința civilă nr. 880/2002, prin care s-a

constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, au

fost respinse capetele de cerere privind repunerea părților în

situația anterioară încheierii contractului, reținându-se

și împrejurarea că Statul Român, a devenit proprietar asupra acestui

imobil, în urma unui schimb în natură cu C.A.P. Gătaia, cu un alt

imobil, pentru care au fost acordate despăgubiri urmașilor fostului

proprietar.

A mai reținut prima instanță, că prin constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, preluarea

apare ca fiind făcută fără titlu, situație în care

imobilele se încadrează în categoria celor prevăzute la art. 2 lit.

h) din Legea nr. 10/2001.

În privința măsurilor reparatorii la care este

îndreptățită, s-a reținut că, deși în prezent

imobilele sunt ocupate de o unitate de învățământ, ceea ce ar

atrage despăgubirea prin echivalent, inexistența vreunui titlu,

asupra imobilelor în litigiu, atrage încadrarea lor în categoria celor

prevăzute de art. 16 alin. (4), care permit restituirea în natură.

Împotriva acestei hotărâri Primăria orașului Gătaia,

prin primar, a declarat apel, motivând că prima instanță a

făcut o analiză sumară a actelor depuse, neanalizând corect,

titlul prin care Statul Român a devenit proprietar, respectiv contractul de

schimb imobiliar care se înscrie în prevederile art. 1898 C. civ. privind buna

credință.

S-a mai criticat și dispoziția de restituire în natură a

imobilelor în litigiu, susținând că în prezent utilitatea reală

este „Internatul de băieți al Liceului Teoretic Gătaia”, cât

și parte din curtea liceului pe care sunt edificate centrala termică,

cât și dotările școlare necesare desfășurării

activității specifice școlare.

Sub aspect procedural, pârâtul a invocat și încălcarea

dreptului la apărare, întrucât pentru data de 1 octombrie 2004, când s-a

dezbătut fondul, reprezentantul primăriei era lipsă și

solicitase un termen de pronunțare, pentru depunerea de concluzii scrise,

instanța de fond, a respins această cerere, iar în practicaua sentinței

nu se face nici o trimitere la concluziile orale depuse.

Prin decizia nr. 73/A din 27 februarie 2006 pronunțată de

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a fost respins ca

nefondat apelul declarat de pârâta Primăria Gătaia, împotriva

sentinței civile nr. 1092 din 1 octombrie 2004, pronunțată de

Tribunalul Timiș, secția civilă.

Pentru a decide astfel, instanța de apel, a reținut, că

prima instanță a analizat în mod corect situația de fapt și

de drept a imobilului solicitat de reclamantă, făcând o justă

aplicare a Legii nr. 10/2001, având în vedere și dispozițiile

sentinței civile nr. 999/2002, prin care s-a constatat nulitatea

absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între

antecesorul reclamantei și C.A.P. Prahomenko.

A mai reținut că expertiza dispusă și efectuată

în cauză nu schimbă cu nimic situația de fapt și de drept a

imobilului în litigiu.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Primăria

orașului Gătaia, invocând motivele de casare prevăzute de art.

304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând în esență

următoarele:

- ambele instanțe au interpretat subiectiv textul alin. (4) din

procesul-verbal datat 10 noiembrie 1972 care a stat la baza schimbului

imobiliar dintre fostul C.A.P. „Prahomenko” Gătaia și Statul Român,

fără să se interpreteze corect situația faptică;

- au fost ignorate dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr.

10/2001.

Dezvoltând aceste motive, recurenta a arătat că, urmare a

schimbului imobiliar dintre „fondul A” corespondent C.F. Gătaia sub nr.

top 495/1; 496/1; 495/2/1; notat sub rang 179/1976 corespondent poz. B 12 a

foii de proprietate și „fondul B” corespondent C.F. Gătaia sub nr.

top 558/2, schimb realizat cu fostul C.A.P. „Prahomenko” Gătaia, erau

îndeplinite condițiile „bunei credințe” din partea Statului Român,

raportat la prevederile art. 1898 C. civ.

Potrivit procesului-verbal din 10 noiembrie 1972, pentru „fondul A”

proprietatea o avea C.A.P. „Prahomenko”, iar folosința revenea Statului

Român prin Liceul Teoretic, iar pentru „fondul B” proprietatea revenea Statului

Român iar folosința C.A.P. Gătaia.

Că ceea ce nu este înscris în contractul de schimb poate fi

retrocedat în natură, însă ceea ce este supus schimbului nu atrage

incidența art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, respectiv a centralei

termice și celelalte construcții subliniate în expertiza

topografică, aspect neanalizat de instanța de apel.

Recursul nu este întemeiat.

Susținerile invocate de pârâta-recurentă în sensul că la

baza preluării imobilelor în litigiu a stat buna credință a

Statului Român, nu au relevanță, întrucât prima instanță nu

a fost investită cu o cerere având ca obiect constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 244/157 din 15 iunie 1960 la Notariatul de Stat al

raionului Timiș, pentru a analiza condițiile de validitate a

contractului de schimb.

În cazul dedus judecății, esențial este faptul că

prin sentința civilă nr. 880 din 11 noiembrie 2003

pronunțată de Judecătoria Deta, rămasă definitivă

și irevocabilă s-a constatat nulitatea absolută a contractului

de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 244/157 din 15 iunie 1960,

nefiind îndeplinite condițiile esențiale prevăzute de art. 948

C. civ. pentru validitatea contractului.

Potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, fac parte din domeniul

public sau privat al statului sau al unităților

administrativ-teritoriale, bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie

1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul

unui titlu valabil, cu respectarea Constituției a tratatelor internaționale

la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării

lor de către stat.

Întrucât statul nu a avut un titlu de proprietate legal dobândit, de

vreme ce contractul de vânzare-cumpărare a fost desființat, se

constată că ambele instanțe au făcut o corectă

aplicare și interpretare a legii, constatând că preluarea a fost

făcută fără titlu, situație în care imobilele se

încadrează în categoria celor prevăzute de art. 2 lit. h) din Legea

nr. 10/2001.

În ceea ce privește critica privind ignorarea prevederilor art. 11

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, dispoziția invocată, nu are

incidență în cauza de față, ea referindu-se la stabilirea

modalității de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent

în cazul imobilelor expropriate.

În consecință, recursul fiind nefondat în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta Primăria orașului Gătaia împotriva deciziei

nr. 73/A din 27 februarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 ianuarie 2007.