ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3809/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 18 august 2005, la Tribunalul București, reclamantul O.Z. a chemat în

judecată pârâta R.A. M., iar ulterior și pârâtul Ministerul Justiției,

solicitând anularea în totalitate a Ordinului directorului general al R.A. M. nr.

6 din 17 ianuarie 2002, anularea parțială a Ordinului ministrului justiției nr.

1381/C din 13 iunie 2002, numai în ceea ce privește R.A. M., precum și

obligarea Ministerului Justiției, prin structura de specialitate cu atribuții

de control și/sau inspecție a muncii, să verifice modul de aplicare la regia

menționată a modului de aplicare a prevederilor legale referitoare la sporul

pentru condiții deosebite de muncă, în vederea evaluării pagubelor cauzate

personalului civil pensionat după data de 1 aprilie 2001 și a avantajelor de

care a beneficiat personalul militar aflat în aceeași situație.

Motivându-și acțiunea,

reclamantul a apreciat, în esență, că Ordinul nr. 6/2002 a fost emis cu

depășirea competențelor ce reveneau directorului general al R.A. M., Ordinul

ministrului justiției nr. 1381/C/2002 a fost emis în baza unor prevederi care

nu erau aplicabile, iar normele interne de aplicare nu au fost prezentate sau

menționate în răspunsul pe care autoritățile emitente le-au trimis

reclamantului.

Prin sentința civilă nr. 4652

din 15 noiembrie 2005, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de

muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ și fiscal, a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Prin sentința civilă nr. 585

din 9 martie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea, ca tardiv formulată, în raport cu

dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, instanța de fond a reținut că în raport cu data formulării acțiunii -

18 august 2005, sunt aplicabile dispozițiile speciale ale Legii nr. 554/2004,

respectiv art. 11 alin. (2), în sensul că pentru motive justificate, în cazul

actului administrativ unilateral, acțiunea în justiție poate fi introdusă și

peste termenul prevăzut la alin. (1) al aceluiași articol - 6 luni, dar nu mai

târziu de un an de la data emiterii actului.

Cum ambele acte contestate

au fost emise în cursul anului 2002, iar acțiunea în justiție a fost introdusă

la 18 august 2005, instanța de fond a respins cererea ca tardiv formulată.

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs, reclamantul O.Z.,

susținând în esență nelegalitatea ordinului atacat și care nu a fost adus la

cunoștința reprezentanților salariaților civili din R.A. M., fiind clasificat

„secret de serviciu”.

Așa fiind, în mod greșit

instanța de fond a admis excepția tardivității acțiunii.

Recursul este nefondat.

Prin acțiunea sa,

recurentul-reclamant a chemat în judecată R.A. M. și Ministerul Justiției,

solicitând anularea Ordinului nr. 6 din 17 ianuarie 2002, emis de directorul

general al R.A. M., anularea parțială a Ordinului ministrului justiției nr. 1381/c

din 13 iunie 2001 și obligarea Ministerului Justiției să procedeze la

verificarea dispozițiilor legale referitoare la sporul pentru condiții

deosebite de muncă.

Prin soluția criticată,

instanța a admis excepția tardivității acțiunii.

Se constată că, întrucât

cele două ordine atacate au fost emise în anul 2001 și, respectiv, 2002,

dispozițiile legale aplicabile în speță sunt reprezentate de Legea nr. 29/1990,

privind contenciosul administrativ și nu de cele ale noii legi, nr. 554/2004,

cum greșit a apreciat instanța de fond.

Potrivit dispozițiilor art. 5

din Legea nr. 29/1990, înainte de a cere tribunalului, anularea actului sau

obligarea la eliberarea lui, cel care se consideră vătămat, se va adresa pentru

apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat

actul administrativ sau la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. (2),

autorităților emitente, care este obligată să rezolve reclamația în termen de

30 de zile de la aceasta.

În cazul în care cel care se

consideră vătămat, nu este mulțumit de soluția dată reclamației sale, el poate

sesiza tribunalul în termen de 30 de zile de la comunicarea soluției.

Alin. (5) al aceluiași

articol precizează că; „în toate cazurile, introducerea cererii la tribunal nu

se va putea face mai târziu de un an de la data comunicării actului

administrativ a cărui anulare se cere”.

În cazul în speță, acțiunea

reclamantului a fost introdusă la data de 18 august 2005, cu depășirea

termenului arătat mai sus.

Hotărârea instanței de fond fiind

legală și temeinică, recursul declarat de reclamant va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de O.Z. împotriva sentinței civile nr. 585 din 9 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 noiembrie 2006.