ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3809/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 18 august 2005, la Tribunalul București, reclamantul O.Z. a chemat în judecată pârâta R.A. M., iar ulterior și pârâtul Ministerul Justiției, solicitând anularea în totalitate a Ordinului directorului general al R.A. M. nr. 6 din 17 ianuarie 2002, anularea parțială a Ordinului ministrului justiției nr. 1381/C din 13 iunie 2002, numai în ceea ce privește R.A. M., precum și obligarea Ministerului Justiției, prin structura de specialitate cu atribuții de control și/sau inspecție a muncii, să verifice modul de aplicare la regia menționată a modului de aplicare a prevederilor legale referitoare la sporul pentru condiții deosebite de muncă, în vederea evaluării pagubelor cauzate personalului civil pensionat după data de 1 aprilie 2001 și a avantajelor de care a beneficiat personalul militar aflat în aceeași situație.

Motivându-și acțiunea, reclamantul a apreciat, în esență, că Ordinul nr. 6/2002 a fost emis cu depășirea competențelor ce reveneau directorului general al R.A. M., Ordinul ministrului justiției nr. 1381/C/2002 a fost emis în baza unor prevederi care nu erau aplicabile, iar normele interne de aplicare nu au fost prezentate sau menționate în răspunsul pe care autoritățile emitente le-au trimis reclamantului. Prin sentința civilă nr. 4652 din 15 noiembrie 2005, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București. Prin sentința civilă nr. 585 din 9 martie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea, ca tardiv formulată, în raport cu dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că în raport cu data formulării acțiunii - 18 august 2005, sunt aplicabile dispozițiile speciale ale Legii nr. 554/2004, respectiv art. 11 alin. (2), în sensul că pentru motive justificate, în cazul actului administrativ unilateral, acțiunea în justiție poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1) al aceluiași articol - 6 luni, dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului. Cum ambele acte contestate au fost emise în cursul anului 2002, iar acțiunea în justiție a fost introdusă la 18 august 2005, instanța de fond a respins cererea ca tardiv formulată. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs, reclamantul O.Z., susținând în esență nelegalitatea ordinului atacat și care nu a fost adus la cunoștința reprezentanților salariaților civili din R.A.

M., fiind clasificat „secret de serviciu”. Așa fiind, în mod greșit instanța de fond a admis excepția tardivității acțiunii. Recursul este nefondat. Prin acțiunea sa, recurentul-reclamant a chemat în judecată R.A. M. și Ministerul Justiției, solicitând anularea Ordinului nr. 6 din 17 ianuarie 2002, emis de directorul general al R.A. M., anularea parțială a Ordinului ministrului justiției nr. 1381/c din 13 iunie 2001 și obligarea Ministerului Justiției să procedeze la verificarea dispozițiilor legale referitoare la sporul pentru condiții deosebite de muncă. Prin soluția criticată, instanța a admis excepția tardivității acțiunii. Se constată că, întrucât cele două ordine atacate au fost emise în anul 2001 și, respectiv, 2002, dispozițiile legale aplicabile în speță sunt reprezentate de Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ și nu de cele ale noii legi, nr. 554/2004, cum greșit a apreciat instanța de fond.

Potrivit dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 29/1990, înainte de a cere tribunalului, anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se consideră vătămat, se va adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. (2), autorităților emitente, care este obligată să rezolve reclamația în termen de 30 de zile de la aceasta. În cazul în care cel care se consideră vătămat, nu este mulțumit de soluția dată reclamației sale, el poate sesiza tribunalul în termen de 30 de zile de la comunicarea soluției. Alin. (5) al aceluiași articol precizează că; „în toate cazurile, introducerea cererii la tribunal nu se va putea face mai târziu de un an de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere”.

În cazul în speță, acțiunea reclamantului a fost introdusă la data de 18 august 2005, cu depășirea termenului arătat mai sus. Hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică, recursul declarat de reclamant va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de O.Z. împotriva sentinței civile nr. 585 din 9 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2006.