ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9166/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată la data de 27 septembrie 2002

la Tribunalul Timiș, contestatorii B.L. și K.A.E. a chemat în judecată pe

pârâții SC M.G. (fostă A.) și Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P.L. Timiș,

solicitând anularea deciziei nr. 21 din 22 august 2002 emisă de pârâta SC M.G.

(fostă A.) și restituirea în natură a imobilului situat în Timișoara, județul

Timiș sau despăgubiri bănești la valoarea actuală a imobilului dacă restituirea

în natură nu este posibilă.

În motivarea cererii se arată că

decizia le-a fost comunicată cu depășirea termenului de 60 de zile prevăzut de

Legea nr. 10/2001 [23 alin. (1)] și nici nu au fost invitate să-și susțină

cererea.

Se mai arată că imobilul revendicat

a fost naționalizat în același timp cu fosta fabrică S.P., deși nu făcea parte

din patrimoniul acesteia, nefiindu-le valabil titlul Statului.

Tribunalul Timiș, prin sentința

civilă nr. 1202 din 19 noiembrie 2003 a respins contestația formulată cu

motivarea că imobilul în cauză nu a fost primit de SC M.G. (fostă A.) cu titlu

gratuit de la Statul Român, ci a fost cumpărat în baza HCM nr. 657 din 3 mai

1957 fiind cumpărător de bună credință.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel reclamanții B.L. și K.A.E. susținând că Statul Român a preluat

imobilul fără titlu, iar pârâta care a cumpărat imobilul se poate îndrepta

împotriva acestuia pentru evicțiune, fapt ce exclude buna credință a

cumpărătorului.

Curtea de Apel Timișoara, prin

decizia civilă 2077 din 30 septembrie 2004 a admis apelul declarat de reclamanți,

a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că a admis în parte

contestația, a anulat decizia nr. 21 din 22 august 2002 a pârâtei cooperativa

M.G. și a constatat că reclamanții au dreptul la despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001

în cuantum de 3.271.503.700 lei, reprezentând 2/5 din valoarea imobilului.

A menținut restul dispozițiilor

hotărârii apelate.

Se arată în motivarea deciziei că au

devenit proprietari prin moștenire după defunctul K.I., în 1946, 5 moștenitori,

I.K., K.V., K.M., K.A. și K.F.

În 1949, prin naționalizare imobilul a intrat în

proprietatea Statului Român și în patrimoniul fabricii de Î.S.P. În 1972

imobilul a fost cumpărat de cooperativa Î. Timișoara, care a transferat

proprietatea către pârâta cooperativa M.G., prin procesul-verbal din 8

februarie 1972, proces-verbal care nu a fost depus la dosar de către pârâtă.

Reclamanții B.L. și K.A.E. nu au

făcut dovada că sunt moștenitorii tuturor celor 5 proprietari tabulari,

dinaintea naționalizării având drept la despăgubiri bănești de 2/5 din valoarea

imobilului, cota antecesorilor indiferent dacă titlul statului a fost sau nu

valabil, conform art. 2, art. 18 lit. c) și art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs pârâtele cooperativa M.G. și D.G.F.P. Timiș.

În motivele de recurs, cooperativa

M.G. arată că cei cinci moștenitori menționați mai înainte au devenit proprietari

prin certificatul de moștenitor nr. 1093/1942 iar apartamentul nr. 2, este

proprietatea Sfatului Popular al orașului Timișoara prin donație. Se mai arată

că reclamanții nu au depus documentele necesare, hotărâtoare în soluționarea

cauzei. Buna credință a subdobânditorilor imobilului rezultă din aceea că

statul vânzător are un titlu asupra imobilului, care a trecut în proprietatea

cooperației meșteșugărești cu titlu oneros.

D.G.F.P. Timiș în motivele de recurs

arată că nu poate fi obligată la plata despăgubirilor acordate în baza Legii

nr. 10/2001 pentru că reclamanții solicită doar restituirea în natură a

imobilului. Se mai arată că nu a fost clarificată problema proprietății bunului

în litigiu, iar reclamanții nu puteau să solicite restituirea în natură a

imobilului cu atât mai mult acordarea de despăgubiri bănești. Din interpretarea

art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, rezultă că pârâta cooperativa

M.G., în calitate de unitate deținătoare, avea obligația de a face o ofertă de

restituire prin echivalent, corespunzătoare imobilului. Este de acord cu

restituirea în natură a imobilului.

Analizând motivele de recurs prin

prisma criticilor formulate de recurente, Înalta Curte reține că pârâta cooperativa

M.G. nu a făcut dovada că este succesoare de drept a cooperativei Î. Timișoara,

care a plătit prețul pentru imobil.

De asemenea reclamanții nu au făcut

dovada că sunt moștenitorii celor 5 proprietari tabulari dinaintea

naționalizării astfel că nu pot solicita să li se restituie în natură întreg

imobilul. Ei au dreptul la despăgubiri bănești pentru 2/5 din valoarea

acestuia, cota antecesorilor lor, indiferent dacă titlul statului a fost sau nu

valabil, valoare stabilită de expertul K.G. și solicitată în subsidiar în

motivarea acțiunii.

Văzând dispozițiile art. 312 alin. (1)

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de

pârâtele SC M.G.(fostă A.) Timiș și Ministerul Finanțelor Publice Timișoara

împotriva deciziei civile nr. 2077 din 30 septembrie 2004 a Curții de Apel

Timișoara, secția civilă, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2005.