ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9166/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la data de 27 septembrie 2002 la Tribunalul Timiș, contestatorii B.L. și K.A.E. a chemat în judecată pe pârâții SC M.G. (fostă A.) și Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P.L. Timiș, solicitând anularea deciziei nr. 21 din 22 august 2002 emisă de pârâta SC M.G. (fostă A.) și restituirea în natură a imobilului situat în Timișoara, județul Timiș sau despăgubiri bănești la valoarea actuală a imobilului dacă restituirea în natură nu este posibilă. În motivarea cererii se arată că decizia le-a fost comunicată cu depășirea termenului de 60 de zile prevăzut de Legea nr. 10/2001 [23 alin. (1)] și nici nu au fost invitate să-și susțină cererea.

Se mai arată că imobilul revendicat a fost naționalizat în același timp cu fosta fabrică S.P., deși nu făcea parte din patrimoniul acesteia, nefiindu-le valabil titlul Statului. Tribunalul Timiș, prin sentința civilă nr. 1202 din 19 noiembrie 2003 a respins contestația formulată cu motivarea că imobilul în cauză nu a fost primit de SC M.G. (fostă A.) cu titlu gratuit de la Statul Român, ci a fost cumpărat în baza HCM nr. 657 din 3 mai 1957 fiind cumpărător de bună credință. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții B.L. și K.A.E. susținând că Statul Român a preluat imobilul fără titlu, iar pârâta care a cumpărat imobilul se poate îndrepta împotriva acestuia pentru evicțiune, fapt ce exclude buna credință a cumpărătorului.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă 2077 din 30 septembrie 2004 a admis apelul declarat de reclamanți, a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că a admis în parte contestația, a anulat decizia nr. 21 din 22 august 2002 a pârâtei cooperativa M.G. și a constatat că reclamanții au dreptul la despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001 în cuantum de 3.271.503.700 lei, reprezentând 2/5 din valoarea imobilului. A menținut restul dispozițiilor hotărârii apelate. Se arată în motivarea deciziei că au devenit proprietari prin moștenire după defunctul K.I., în 1946, 5 moștenitori, I.K., K.V., K.M., K.A. și K.F. În 1949, prin naționalizare imobilul a intrat în proprietatea Statului Român și în patrimoniul fabricii de Î.S.P.

În 1972 imobilul a fost cumpărat de cooperativa Î. Timișoara, care a transferat proprietatea către pârâta cooperativa M.G., prin procesul-verbal din 8 februarie 1972, proces-verbal care nu a fost depus la dosar de către pârâtă. Reclamanții B.L. și K.A.E. nu au făcut dovada că sunt moștenitorii tuturor celor 5 proprietari tabulari, dinaintea naționalizării având drept la despăgubiri bănești de 2/5 din valoarea imobilului, cota antecesorilor indiferent dacă titlul statului a fost sau nu valabil, conform art. 2, art. 18 lit. c) și art. 24 din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtele cooperativa M.G. și D.G.F.P. Timiș. În motivele de recurs, cooperativa M.G. arată că cei cinci moștenitori menționați mai înainte au devenit proprietari prin certificatul de moștenitor nr. 1093/1942 iar apartamentul nr. 2, este proprietatea Sfatului Popular al orașului Timișoara prin donație.

Se mai arată că reclamanții nu au depus documentele necesare, hotărâtoare în soluționarea cauzei. Buna credință a subdobânditorilor imobilului rezultă din aceea că statul vânzător are un titlu asupra imobilului, care a trecut în proprietatea cooperației meșteșugărești cu titlu oneros. D.G.F.P. Timiș în motivele de recurs arată că nu poate fi obligată la plata despăgubirilor acordate în baza Legii nr. 10/2001 pentru că reclamanții solicită doar restituirea în natură a imobilului. Se mai arată că nu a fost clarificată problema proprietății bunului în litigiu, iar reclamanții nu puteau să solicite restituirea în natură a imobilului cu atât mai mult acordarea de despăgubiri bănești. Din interpretarea art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, rezultă că pârâta cooperativa M.G., în calitate de unitate deținătoare, avea obligația de a face o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare imobilului.

Este de acord cu restituirea în natură a imobilului. Analizând motivele de recurs prin prisma criticilor formulate de recurente, Înalta Curte reține că pârâta cooperativa M.G. nu a făcut dovada că este succesoare de drept a cooperativei Î. Timișoara, care a plătit prețul pentru imobil. De asemenea reclamanții nu au făcut dovada că sunt moștenitorii celor 5 proprietari tabulari dinaintea naționalizării astfel că nu pot solicita să li se restituie în natură întreg imobilul. Ei au dreptul la despăgubiri bănești pentru 2/5 din valoarea acestuia, cota antecesorilor lor, indiferent dacă titlul statului a fost sau nu valabil, valoare stabilită de expertul K.G. și solicitată în subsidiar în motivarea acțiunii.

Văzând dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursurile declarate de pârâtele SC M.G.(fostă A.) Timiș și Ministerul Finanțelor Publice Timișoara împotriva deciziei civile nr. 2077 din 30 septembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2005.