ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 171/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios

administrativ înregistrată la Curtea de Apel Iași, sub nr. 913 din 25 februarie

2004, reclamanta B.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană

de Pensii Iași, anularea hotărârii nr. 1596 din 26 ianuarie 2004, emisă de

pârâtă și recunoașterea calității sale de refugiată, în timpul celui de-al

II-lea război mondial, în perioada 1944 - 1945, pentru a beneficia de

dispozițiile Legii nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Curtea de Apel Iași, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 69 din 31 mai 2004, a respins acțiunea formulată de reclamanta B.C., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de

Pensii Iași, ca nefondată.

În motivarea soluției s-a reținut că

evacuarea reclamantei și a familiei sale nu este datorată unor motive etnice,

nefiind îndeplinită condiția de bază prevăzută de art. 1 lit. a) - f) din Legea

nr. 189/2000.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs în termen, reclamanta B.C., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, susținând, în esență, că moldovenii din partea dreaptă a Prutului

au fost nevoiți să se refugieze în partea de vest a țării, din cauza

persecuțiilor exercitate de regimul comunist sovietic și de Armata Roșie.

Cu ocazia motivării recursului,

recurenta a ridicat excepția de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr.

189/2000, privind aprobarea O.G. nr. 105/1999, pentru modificarea Decretului -

lege nr. 118/1990, privind persoanele persecutate din motive etnice, în raport

cu dispozițiile art. 16 din Constituția României.

Curtea Constituțională, prin Decizia

nr. 558 din 25 octombrie 2005, a respins excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi,

persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere

de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, ridicată de

B.C., în dosarul nr. 7269/2004, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal.

Examinând sentința atacată, în

raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, precum și

dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat.

Conform prevederilor art. 1 lit. c)

din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost adoptată, cu modificări și completări

prin Legea nr. 189/2000, modificată prin Legea nr. 586/2002: „beneficiază de

prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care, în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează lit. c) a fost refugiată,

expulzată sau strămutată în altă localitate”.

Din acest text rezultă că numai

persoana care a fost refugiată, expulzată sau strămutată din cauza

persecuțiilor din motive etnice, este beneficiară a prevederilor acestuia.

Or în cauză, recurenta-reclamantă nu

a făcut dovada că ar fi suferit persecuții din motive etnice. Din probele

administrate în cauză, inclusiv din acțiunea reclamantei se reține că evacuarea

reclamantei, împreună cu familia sa, s-a datorat unui ordin al forului superior

al instituției, unde tatăl reclamantei era angajat ca factor poștal, respectiv

Poșta Telegraf - Telefon Iași, urmare căruia tatăl reclamantei a fost

transferat cu serviciul de la Agenția Comarna - Iași (localitatea de domiciliu), în localitatea Herendești, județul Timiș, apoi în localitatea Fârliug,

județul Caraș Severin, de unde întreaga familie a revenit în mai 1945, în

localitatea Comarna, județul Iași, neexercitându-se, deci, asupra reclamantei

(și familiei sale), persecuții din motive etnice.

Se reține că refugierea dintr-o

localitate aflată sub administrație românească, într-o altă localitate aflată

sub aceeași administrație, nu s-a datorat persecuției din motive etnice, ci a

fost o măsură de protejare a cetățenilor români, de pericolele existente în

zona de conflict armat.

Este de necontestat că și persoanele

care s-au refugiat din localitățile de domiciliu, ca urmare a unor evenimente

de război, au avut de suferit toate consecințele nefavorabile situației de

refugiat, dar legiuitorul, prin O.G. nr. 105/1999, nu a urmărit să acorde

drepturi compensatorii, și acestei categorii de persoane.

Ca atare, recursul este nefondat și

va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.C.

împotriva sentinței nr. 69 din 31 mai 2004 a Curții de Apel Iași, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 ianuarie 2006.