ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 171/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Iași, sub nr. 913 din 25 februarie 2004, reclamanta B.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Iași, anularea hotărârii nr. 1596 din 26 ianuarie 2004, emisă de pârâtă și recunoașterea calității sale de refugiată, în timpul celui de-al II-lea război mondial, în perioada 1944 - 1945, pentru a beneficia de dispozițiile Legii nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. Curtea de Apel Iași, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 69 din 31 mai 2004, a respins acțiunea formulată de reclamanta B.C., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Iași, ca nefondată.

În motivarea soluției s-a reținut că evacuarea reclamantei și a familiei sale nu este datorată unor motive etnice, nefiind îndeplinită condiția de bază prevăzută de art. 1 lit. a) - f) din Legea nr. 189/2000. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, reclamanta B.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, că moldovenii din partea dreaptă a Prutului au fost nevoiți să se refugieze în partea de vest a țării, din cauza persecuțiilor exercitate de regimul comunist sovietic și de Armata Roșie. Cu ocazia motivării recursului, recurenta a ridicat excepția de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 189/2000, privind aprobarea O.G. nr. 105/1999, pentru modificarea Decretului - lege nr. 118/1990, privind persoanele persecutate din motive etnice, în raport cu dispozițiile art. 16 din Constituția României.

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, ridicată de B.C., în dosarul nr. 7269/2004, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, precum și dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat. Conform prevederilor art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, așa cum a fost adoptată, cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, modificată prin Legea nr. 586/2002: „beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează lit. c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate”. Din acest text rezultă că numai persoana care a fost refugiată, expulzată sau strămutată din cauza persecuțiilor din motive etnice, este beneficiară a prevederilor acestuia. Or în cauză, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că ar fi suferit persecuții din motive etnice.

Din probele administrate în cauză, inclusiv din acțiunea reclamantei se reține că evacuarea reclamantei, împreună cu familia sa, s-a datorat unui ordin al forului superior al instituției, unde tatăl reclamantei era angajat ca factor poștal, respectiv Poșta Telegraf - Telefon Iași, urmare căruia tatăl reclamantei a fost transferat cu serviciul de la Agenția Comarna - Iași (localitatea de domiciliu), în localitatea Herendești, județul Timiș, apoi în localitatea Fârliug, județul Caraș Severin, de unde întreaga familie a revenit în mai 1945, în localitatea Comarna, județul Iași, neexercitându-se, deci, asupra reclamantei (și familiei sale), persecuții din motive etnice. Se reține că refugierea dintr-o localitate aflată sub administrație românească, într-o altă localitate aflată sub aceeași administrație, nu s-a datorat persecuției din motive etnice, ci a fost o măsură de protejare a cetățenilor români, de pericolele existente în zona de conflict armat.

Este de necontestat că și persoanele care s-au refugiat din localitățile de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de război, au avut de suferit toate consecințele nefavorabile situației de refugiat, dar legiuitorul, prin O.G. nr. 105/1999, nu a urmărit să acorde drepturi compensatorii, și acestei categorii de persoane. Ca atare, recursul este nefondat și va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.C. împotriva sentinței nr. 69 din 31 mai 2004 a Curții de Apel Iași, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2006.