ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1771/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiune înregistrată la Curtea de Apel București, la 14 decembrie 2004, reclamantul M.G. a solicitat anularea

hotărârii nr. 13748/414 din 26 octombrie 2004 și obligarea pârâtei să-i acorde

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că părinții săi au fost strămutați forțat de către Statul român, din

județul Durostor, în județul Tulcea, în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940.

Prin sentința civilă nr. 1874 din 15

noiembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul M.G. și a

anulat hotărârea nr. 13748/414 din 26 octombrie 2004, emisă de pârâta Casa de

Pensii a municipiului București. A obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre,

prin care să-i recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000,

pentru perioada 27 decembrie 1942 - 6 martie 1945, începând cu data de 1

septembrie 2004.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că reclamantul a fost născut după schimbul de

populație, în localitatea de refugiu a tatălui său și a avut de suferit

aceleași privațiuni materiale și morale, ca și familia sa.

Împotriva sentinței sus-menționate a

declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, care a motivat, în

esență, că reclamantul s-a născut după 2 ani de la semnarea Tratatului de

Craiova, în urma căruia părinții săi au făcut obiectul transferului de

populație și nu face obiectul Legii nr. 189/2000.

Recursul este nefondat.

Exercitarea drepturilor și

îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă,

a unui domiciliu comun, și asigurarea nemijlocită de către părinți, a unor alte

cerințe, cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare,

și de educație.

Concluzia la care se ajunge prin

asumarea raționamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai ales

de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav restrictivă impusă

părinților săi, este eronată și nu poate fi primită.

Soluția, ca și motivarea adusă de

prima instanță, hotărârii pronunțate, sunt în afară de orice critică și exprimă

un mod corect de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa.

Potrivit prevederilor art. 1 din

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile

acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada 6 septembrie

1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din

situațiile enumerate, în dispozițiile normative menționate.

Din interpretarea teleologică a

prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării

îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile

suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice,

în perioada arătată.

Având în vedere că legiuitorul a

urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele,

cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate

din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât persoanele

care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au

suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au

răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au

născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați,

ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate

consecințele nefavorabile care au decurs din această situație.

În cauză, este necontestat că

reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost

strămutați din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași prejudicii pe care

le-a suferit și familia sa, ca urmare a strămutării respective.

Față de considerentele mai sus

expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare,

menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E  C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1874 din 15

noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 mai 2006.