ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4218/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 172 din 28

noiembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca

neîntemeiată, plângerea petentei M.A. împotriva rezoluției Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București, dată în dosarul nr. 3400/P/2004 și prin care

s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de subinspectorul de poliție M.D. sub

aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.

În motivarea sentinței se rețin

următoarele:

Petenta A.M. a formulat plângere

împotriva rezoluției din 30 august 2005 deoarece în concepția sa, împrejurarea

că subinspectorul de poliție ar fi emis citații nelegale în dosarul pe care îl

instrumenta și ar fi conexat mai multe petiții ale sale, sunt activități

necorespunzătoare, nelegale și trebuie sancționată.

Curtea, examinând actele și

lucrările dosarului parchetului în raport cu susținerile petentei și rezoluția

de neîncepere a urmăririi penale, a reținut următoarele:

Petenta M.A. a sesizat organele de

urmărire penală cu faptul că avocatul A.C. ar fi săvârșit infracțiunile de fals

în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., și

exercitarea fără drept a unei profesii prevăzută și pedepsită de art. 281 C.

pen., întrucât ar fi emis un număr de 22 delegații avocațiale în dosarul civil nr.

1584/2003 de pe rolul Judecătoriei sector 4 București în baza unui singur

contract de asistență juridică, în condițiile în care este retras din profesie.

Pe motiv că invitația ce i-a fost

trimisă de organul de poliție nu întrunește cerințele legale, petenta

formulează o nouă plângere. Ulterior, fiind citată telefonic pentru a-și

susține și dovedi afirmațiile din plângeri, petenta pentru a treia oară

formulează plângere, nefiind de acord cu modul în care a fost invitată la

sediul organului de poliție juridică. Prin ordonanța din 16 decembrie 2004 a

subinspectorului de poliție M.D., toate cele trei plângeri au fost conexate sub

un număr unic, în baza art. 34 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., apreciindu-se

că reunirea lor se impune pentru o mai bună înfăptuire a justiției.

În urma refuzului sistematic de

prezentare a petentei la organul de cercetare penală pentru susținerea

plângerilor, a adresei Baroului București și a răspunsului C.A.A., filiala

București, la care se află atașate în copie contractul de asistență juridică nr.

393151 din 1 octombrie 2003 și Tabloul avocaților din Baroul București,

subinspectorul de poliție M.D. a întocmit referat cu propunerea de neîncepere a

urmăririi penale față de avocatul A.C. sub aspectul celor două infracțiuni

menționate, act în baza căruia procurorul, prin rezoluție, a confirmat

propunerea. S-a reținut în esență că respectivul avocat nu era retras din

profesie, cum susține petenta și avea contract de asistență juridică cu Baroul

București, delegațiile sale în număr de 22 fiind emise în baza acestuia, baroul

neputând anticipa nivelul instanțelor (respectiv gradele de jurisdicție) în

care va avea nevoie de serviciile avocatului.

Împotriva rezoluției de confirmare a

propunerii de neînceperea urmăririi penale, petenta a formulat plângere și prin

rezoluție din 22 februarie 2005 a prim-procurorului adjunct al Parchetului de

pe lângă Judecătoria sector 4 București, a fost infirmată soluția procurorului,

cauza fiind restituită organului de poliție pentru continuarea cercetărilor

penale.

Cu ocazia reluării cercetărilor,

petenta se plânge și împotriva subinspectorului de poliție M.D. pentru

infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art.

246 C. pen., considerând că i s-a ascuns motivul pentru care era invitată

telefonic la poliție, că aceasta a conexat toate plângerile ei (3 la număr), că

procesele-verbale de neprezentare întocmite sunt neconforme cu realitatea, ea

răspunzând de fiecare dată la telefon și că mențiunea de pe citație ca să fi

avut calitatea de „reclamant” nu are nimic de-a face cu prevederile procedurii

penale care arată că trebuia să fie citată ca și „partea vătămată”.

Cum nu a depus nici un act nou

pentru a-și dovedi susținerile din plângere, din nou se adoptă rezoluția din 30

august 2005, prin care se dispune neînceperea urmăririi penale față de

subinspectorul de poliție M.D. sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 246 C.

pen.

Și împotriva acestei rezoluții,

petenta a formulat în termen legal plângere, conform art. 275 C. proc. pen., procurorul

general al Curții de Apel București, respingând-o ca neîntemeiată.

În conformitate cu dispozițiile art.

278

1

C. proc. pen., petenta a formulat plângere la instanța de

judecată susținând în esență aceleași motive pe care le-a invocat tot timpul cercetărilor

penale, prin plângerile sistematice pe care le-a formulat. Astfel, în legătură

cu modul defectuos de completare a citațiilor emise de M.D., în art. 176 alin.

(1) lit. b) C. proc. pen., se menționează că trebuiesc trecute numele,

prenumele celui citat, calitatea și obiectul cauzei, însă aceste mențiuni nu

sunt sancționate cu nulitate absolută (adică prezumată) ci în cadrul nulității

relative, ce poate fi invocată de persoana interesată, trebuind însă a fi

dovedită vătămarea adusă drepturilor sale. Pe de altă parte, citația are rolul

și menirea de a încunoștiința partea că se desfășoară o procedură juridică cu

privire la care este invitată să dea relații având o mai mică importanță

completarea riguroasă a formularului  acesteia. De altfel, susținerea petentei

că a răspuns la telefonul prin care era citată la sediul poliției demonstrează

din plin refuzul acesteia de a se prezenta la sediul organului de cercetare,

tocmai urmare lipsei sale nejustificate la chemările repetate, întocmindu-se

procesele-verbale de către numita M.D.

În ceea ce privește conexarea

dispusă de același subinspector este de observat că prevederile art. 45 alin.

(1) C. proc. pen., stipulează că dispozițiile art. 30 – art. 36 se aplică în

mod corespunzător și în cursul urmăririi penale. Nu există nici o dispoziție

legală care să restricționeze dreptul organului de cercetare penală de a

dispune conexarea dosarelor, atunci când se impune, ori să oblige pe acesta la

comunicarea scrisă, prin poștă, a respectivei ordonanțe persoanei interesate,

care nu se prezintă la chemările repetate ale organului judiciar.

Susținerea petentei potrivit cu care

în urma „citațiilor neconforme cu legea a fost în imposibilitatea de a prezenta

probele pe care le deține” este anulată de însăși depoziția sa prin care

recunoaște că a știut de chemările organului judiciar dar nu le-a dat curs,

datorită defectuoasei completări a actelor de procedură. De altfel, aceasta a

dat o declarație la 21 aprilie 2005 fără însă a aduce și alte dovezi în afara

susținerilor.

De esența infracțiunii de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzut de art. 246 C. pen., este că

„actul pe care îl îndeplinește în mod defectuos” să fie „cu știință”, adică cu

intenția și scopul de a „cauza o vătămare intereselor legale ale unei

persoane”. Din toate actele premergătoare efectuate în cauză nu reiese în nici

un fel intenția subinsepctorului de poliție M.D. de a prejudicia pe petentă,

depunând adevărate „diligențe” și dând dovadă de un maxim de înțelegere pentru

ca aceasta să se prezinte, să colaboreze cu organul judiciar și să dea toate

lămuririle necesare justei și obiectivei soluționări a cauzei.

Prin urmare, în mod legal și

temeinic a fost adoptată soluția de neînceperea urmăririi penale de către

organele de urmărire penală, neexistând nici un motiv concludent pentru

infirmarea acesteia.

Nemulțumită de această sentință,

petiționara, în termenul legal a declarat recursul de față, criticând-o pentru

netemeinicie, sub aspectul aprecierii actelor din dosarul parchetului și care

nu numai că sunt incomplete, dar, au fost eronat evaluate, în sensul dispoziției

greșite de neîncepere a urmăririi penale, față de intimata M.D. pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

Recursul este nefondat.

Curtea, examinând actele

premergătoare întocmite de parchet la plângerea petentei împotriva intimatei cu

privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., constată că,

rezoluția dată este justificată atât în fapt cât și în drept.

De asemenea, temeinic și legal a

fost soluționată plângerea petiționarei adresată instanței în baza art. 278

1

C. proc. pen., prin pronunțarea sentinței penale nr. 172 din 28 noiembrie 2005

în sensul celor arătate mai sus.

Verificându-se sentința atacată în

raport de criticile aduse, precum și din oficiu, Curtea reține că situația de

fapt este corespunzătoare amplului probatoriu și că deci întemeiat s-a respins

plângerea acesteia și, s-a menținut rezoluția de neîncepere a urmăririi penale,

față de intimată cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzută art. 246 C.

pen., atâta vreme cât nu sunt dovedite elementele constitutive ale acestei

fapte penale.

Intimata, în activitatea sa de

serviciu, a respectat prevederile legale de întocmire a actelor de urmărire,

precum și dispozițiile art. 3 și 4 C. proc. pen.

Cum, sentința atacată analizează în

detaliu elementele infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., și pentru care

infracțiune a fost cercetată intimata de către parchet, prin administrarea unui

bogat probatoriu în dosarul nr. 3400/P/2004, critica privind casarea sentinței

și trimiterea dosarului la parchet, pentru continuarea cercetărilor și

începerea urmăririi penale împotriva intimatei, urmează a se vedea că este

nefondată.

Probele administrate în cauză nu

sunt contradictorii și dovedesc fără dubii că, activitatea profesională a

intimatei nu a adus atingere drepturilor și intereselor legitime ale petentei

recurente, așa încât hotărârea instanței de fond va fi menținută, iar recursul

respins ca nefondat potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se vor aplica și dispozițiile art. 192

C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționara M.A. împotriva sentinței penale nr. 172 din 28

noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Obligă recurenta petiționară la

plata sumei de 60 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30

iunie 2006.