ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10001/2006

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 3 februarie 2004, reclamanta Parohia Frații Voievozi Mihail și Gavril a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Focșani cerând ca să fie obligată să le restituie în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 260 mp teren situat în Municipiul Focșani, cu mențiunea că își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 34, art. 35 și art. 36 din Legea nr. 33/1996. În motivarea cererii reclamanta arată că terenul în litigiu a fost expropriat de stat prin Decretul nr. 1 din 3 ianuarie 1983 fără însă ca scopul exproprierii să se fi mai realizat situație în care în conformitate cu dispozițiile legale menționate este îndreptățită să-i fie retrocedat, cu obligarea sa să restituie contravaloarea despăgubirii pe care a încasat-o la momentul exproprierii.

Prin sentința civilă nr. 237 din 23 septembrie 2004, Tribunalul Vrancea, secția civilă, a respins cererea ca neîntemeiată. În motivarea sentinței s-a reținut că din patrimoniul reclamantei a fost expropriată o suprafață de 518 mp care a fost utilizată în scopul pentru care s-a dispus exproprierea, terenul deservind normala utilizare a blocurilor din imediata vecinătate și având destinația de trotuar sau cale de acces la blocuri, teren care este tranzitat de rețele de apă și canalizare, caz în care, în raport de dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, acesta nu mai poate fi retrocedat fostului proprietar. Prin decizia civilă nr. 446/A din 28 martie 2005, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a admis apelul declarat de reclamantă și a schimbat sentința în sensul că a admis în parte cererea și a dispus restituirea în natură către reclamantă a suprafeței de 260 mp teren care a făcut obiectul Decretului de expropriere nr. 1/1983.

Prin aceiași decizie reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei suma de 585 lei, actualizată cu indicele de inflație începând cu anul 1983, sumă reprezentând despăgubirea primită la momentul exproprierii. În motivarea deciziei s-a reținut că din suprafața de 518 mp teren care a expropriată din patrimoniul reclamantei o suprafață de 260 mp nu a fost afectată scopului pentru care s-a dispus măsura exproprierii, acesta fiind în prezent este liberă, adică neafectată căilor de acces la blocurile din vecinătate și nici tranzitată de rețelele tehnico edilitare subterane, situație în care, în raport de dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/994, poate fi restituită în natură fostului proprietar.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului Focșani invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În motivarea recursului pârâta susține că în mod greșit instanțele de fond au reținut că reclamanta poate solicita restituirea în natură a terenului în procedura prevăzută de Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru utilitate publică deși, pentru astfel de terenuri, aceasta era îndreptățită, dată fiind calitatea sa, să apeleze numai la procedura prevăzută de Legea nr. 50/2002 pentru aprobarea O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea bunurilor imobile care au aparținut cultelor religioase. Pentru acest motiv recurenta susține că se impunea ca acțiunea dedusă judecății să fie respinsă ca inadmisibilă.

În acest sens pârâta solicită a se avea în vedere și dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 potrivit cărora regimul juridic al imobilelor care au aparținut cultelor religioase sau comunităților naționale preluate de stat sau alte persoane juridice va fi reglementat prin acte normative speciale.

Totodată, pârâta susține că solicitarea reclamantei nu putea fi primită și datorită faptului că scopul exproprierii terenului (în suprafață de 697 mp conform susținerilor reclamantei) a fost atins, lucrările pentru care s-a dispus această măsură fiind executate în parte, caz în care, indiferent de situația de fapt a unei părți din terenul în litigiu, atâta timp cât lucrările pentru care s-a dispus exproprierea au fost începute și executate, în raport de dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, cererea de restituire în natură a fostului proprietar nu mai poate fi primită. Analizând recursul, Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente: În drept, potrivit art. 314 C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite. Or, în cauză împrejurările de fapt ale pricinii nu au fost pe deplin stabilite, respectiv nu s-a stabilit, cu certitudine, ce suprafață de teren a fost expropriată din patrimoniul reclamantei și în ce scop, respectiv, care este situația de fapt și regimul juridic al acestui teren în prezent. Așa fiind, Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță. Cu ocazia rejudecării, instanța va ordona depunerea la dosarul cauzei a actului de expropriere și a anexelor referitoare la exproprierea terenului în litigiu, inclusiv a procesului de predare-primire a terenului întocmit la momentul preluării acestuia de către stat.

Completarea probatoriului va avea ca scop stabilirea cu claritate a întinderii suprafeței de teren care a fost expropriată prin Decretul nr. 1 din 3 ianuarie 1983 și a motivului pentru care s-a dispus această măsură precum și a amplasamentului acestui teren, aspecte în raport de care instanțe de apel urmează să analizeze îndeplinirea cerințele impuse de art. 35 din Legea nr. 33/1994. Referitor la excepția inadmisibilității cererii deduse judecății, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită. Astfel, este real că referitor la bunurile preluate de stat în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, legiuitorul a instituit prin mai multe reglementări distincte proceduri legale derogatorii de la dreptul comun în cadrul cărora persoanele deposedate ori moștenitori acestora își pot valorifica drepturile pretinse.

Este și cazul reglementării instituită prin O.U.G. nr. 94 din 29 iunie 2004 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor din România. Or, din cuprinsul reglementării mai sus arătate nu rezultă că legiuitorul ar fi instituit un fine de neprimire pentru cererile formulate în justiție prin care cultele religioase înțeleg să solicite retrocedarea imobilelor expropriate de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 formulate în cadrul altor proceduri legale altele decât cea prevăzută de acest act normativ. Mai mult este de observat că dispoziția prevăzută de art. 35 din Legea nr. 33/1994 complinește seria măsurilor speciale instituite prin diverse alte acte normative privind protecția juridică a expropriatului în condițiile în care operațiunea juridică a exproprierii a reprezentat mai mult decât o restricție a dreptului de proprietate a acestuia.

În acest context al analizei este de menționat și faptul că în speța dedusă judecății nu sunt incidente și nu se pot aplica prin analogie dispozițiile Legii nr. 10/2001. Ca atare, Înalta Curte, având în vedere și faptul că prin dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România nu se reglementează, în mod exclusiv, regimul imobilelor expropriate în perioada de referință indicată și, așa cum s-a arătat, nu se instituie vreo interdicție pentru persoanele expropriate de a apela la procedura de drept comun în această materie, anume la cea prevăzută de Legea nr. 33/1994, reține că excepția invocată de recurentă se dovedește a fi nefondată.

Așa fiind, pentru considerentele de fapt și de drept arătate, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtă și în scopul stabilirii împrejurărilor de fapt ale cauzei în sensul celor mai sus menționate, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Focșani împotriva deciziei nr. 446/A din 28 martie 2005 a Curții de Apel Galați, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamantă la aceiași instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2006