ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10001/2006

Deliberând asupra recursului civil

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

3 februarie 2004, reclamanta Parohia Frații Voievozi Mihail și Gavril a chemat

în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Focșani cerând ca să fie obligată

să le restituie în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 260 mp

teren situat în Municipiul Focșani, cu mențiunea că își întemeiază cererea pe

dispozițiile art. 34, art. 35 și art. 36 din Legea nr. 33/1996.

În motivarea cererii reclamanta

arată că terenul în litigiu a fost expropriat de stat prin Decretul nr. 1 din 3

ianuarie 1983 fără însă ca scopul exproprierii să se fi mai realizat situație

în care în conformitate cu dispozițiile legale menționate este îndreptățită

să-i fie retrocedat, cu obligarea sa să restituie contravaloarea despăgubirii

pe care a încasat-o la momentul exproprierii.

Prin sentința civilă nr. 237 din 23

septembrie 2004, Tribunalul Vrancea, secția civilă, a respins cererea ca

neîntemeiată.

În motivarea sentinței s-a reținut

că din patrimoniul reclamantei a fost expropriată o suprafață de 518 mp care a

fost utilizată în scopul pentru care s-a dispus exproprierea, terenul deservind

normala utilizare a blocurilor din imediata vecinătate și având destinația de

trotuar sau cale de acces la blocuri, teren care este tranzitat de rețele de

apă și canalizare, caz în care, în raport de dispozițiile art. 35 din Legea nr.

33/1994, acesta nu mai poate fi retrocedat fostului proprietar.

Prin decizia civilă nr. 446/A din 28

martie 2005, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a admis apelul declarat de

reclamantă și a schimbat sentința în sensul că a admis în parte cererea și a

dispus restituirea în natură către reclamantă a suprafeței de 260 mp teren care

a făcut obiectul Decretului de expropriere nr. 1/1983.

Prin aceiași decizie reclamanta a

fost obligată să plătească pârâtei suma de 585 lei, actualizată cu indicele de

inflație începând cu anul 1983, sumă reprezentând despăgubirea primită la

momentul exproprierii.

În motivarea deciziei s-a reținut că

din suprafața de 518 mp teren care a expropriată din patrimoniul reclamantei o

suprafață de 260 mp nu a fost afectată scopului pentru care s-a dispus măsura

exproprierii, acesta fiind în prezent este liberă, adică neafectată căilor de

acces la blocurile din vecinătate și nici tranzitată de rețelele tehnico

edilitare subterane, situație în care, în raport de dispozițiile art. 35 din

Legea nr. 33/994, poate fi restituită în natură fostului proprietar.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta Primăria Municipiului Focșani invocând incidența dispozițiilor

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului pârâta

susține că în mod greșit instanțele de fond au reținut că reclamanta poate

solicita restituirea în natură a terenului în procedura prevăzută de Legea nr.

33/1994 privind exproprierea pentru utilitate publică deși, pentru astfel de

terenuri, aceasta era îndreptățită, dată fiind calitatea sa, să apeleze numai

la procedura prevăzută de Legea nr. 50/2002 pentru aprobarea O.U.G. nr. 94/2000

privind retrocedarea bunurilor imobile care au aparținut cultelor religioase.

Pentru acest motiv recurenta susține că se impunea ca acțiunea dedusă judecății

să fie respinsă ca inadmisibilă. În acest sens pârâta solicită a se avea în

vedere și dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul

juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989 potrivit cărora regimul juridic al imobilelor care au aparținut

cultelor religioase sau comunităților naționale preluate de stat sau alte

persoane juridice va fi reglementat prin acte normative speciale.

Totodată, pârâta susține că

solicitarea reclamantei nu putea fi primită și datorită faptului că scopul

exproprierii terenului (în suprafață de 697 mp conform susținerilor

reclamantei) a fost atins, lucrările pentru care s-a dispus această măsură

fiind executate în parte, caz în care, indiferent de situația de fapt a unei

părți din terenul în litigiu, atâta timp cât lucrările pentru care s-a dispus

exproprierea au fost începute și executate, în raport de dispozițiile art. 35 din

Legea nr. 33/1994, cererea de restituire în natură a fostului proprietar nu mai

poate fi primită.

Analizând recursul, Înalta Curte

constată că este fondat pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 314 C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în

toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării

corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite.

Or, în cauză împrejurările de fapt

ale pricinii nu au fost pe deplin stabilite, respectiv nu s-a stabilit, cu

certitudine, ce suprafață de teren a fost expropriată din patrimoniul

reclamantei și în ce scop, respectiv, care este situația de fapt și regimul

juridic al acestui teren în prezent.

Așa fiind, Înalta Curte va admite

recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la

aceiași instanță.

Cu ocazia rejudecării, instanța va

ordona depunerea la dosarul cauzei a actului de expropriere și a anexelor

referitoare la exproprierea terenului în litigiu, inclusiv a procesului de

predare-primire a terenului întocmit la momentul preluării acestuia de către

stat.

Completarea probatoriului va avea ca

scop stabilirea cu claritate a întinderii suprafeței de teren care a fost

expropriată prin Decretul nr. 1 din 3 ianuarie 1983 și a motivului pentru care

s-a dispus această măsură precum și a amplasamentului acestui teren, aspecte în

raport de care instanțe de apel urmează să analizeze îndeplinirea cerințele

impuse de art. 35 din Legea nr. 33/1994.

Referitor la excepția

inadmisibilității cererii deduse judecății, Înalta Curte constată că aceasta nu

poate fi primită.

Astfel, este real că referitor la

bunurile preluate de stat în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie

1989, legiuitorul a instituit prin mai multe reglementări distincte proceduri

legale derogatorii de la dreptul comun în cadrul cărora persoanele deposedate

ori moștenitori acestora își pot valorifica drepturile pretinse.

Este și cazul reglementării

instituită prin O.U.G. nr. 94 din 29 iunie 2004 privind retrocedarea unor

bunuri imobile care au aparținut cultelor din România.

Or, din cuprinsul reglementării mai

sus arătate nu rezultă că legiuitorul ar fi instituit un fine de neprimire

pentru cererile formulate în justiție prin care cultele religioase înțeleg să

solicite retrocedarea imobilelor expropriate de stat în perioada 6 martie

1945-22 decembrie 1989 formulate în cadrul altor proceduri legale altele decât

cea prevăzută de acest act normativ.

Mai mult este de observat că

dispoziția prevăzută de art. 35 din Legea nr. 33/1994 complinește seria

măsurilor speciale instituite prin diverse alte acte normative privind

protecția juridică a expropriatului în condițiile în care operațiunea juridică

a exproprierii a reprezentat mai mult decât o restricție a dreptului de

proprietate a acestuia.

În acest context al analizei este de

menționat și faptul că în speța dedusă judecății nu sunt incidente și nu se pot

aplica prin analogie dispozițiile Legii nr. 10/2001. Ca atare, Înalta Curte,

având în vedere și faptul că prin dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000 privind

retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din

România nu se reglementează, în mod exclusiv, regimul imobilelor expropriate în

perioada de referință indicată și, așa cum s-a arătat, nu se instituie vreo

interdicție pentru persoanele expropriate de a apela la procedura de drept

comun în această materie, anume la cea prevăzută de Legea nr. 33/1994, reține

că excepția invocată de recurentă se dovedește a fi nefondată.

Așa fiind, pentru considerentele de

fapt și de drept arătate, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtă și

în scopul stabilirii împrejurărilor de fapt ale cauzei în sensul celor mai sus

menționate, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta

Primăria Municipiului Focșani împotriva deciziei nr. 446/A din 28 martie 2005 a

Curții de Apel Galați, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza spre

rejudecarea apelului declarat de reclamantă la aceiași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 6 decembrie 2006