ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1656/2006

Deliberând asupra recursului de față;

Reclamanții Z.M., Z.D., Z.O. și S.L. au chemat în judecată municipiul Cluj-Napoca, prin primar și Consiliul local Cluj-Napoca, solicitând Tribunalului Cluj, pe rolul căruia cauza a fost înregistrată sub nr. 132 din 6 ianuarie 2003, să constate caducitatea Decretului de expropriere nr. 32/1983 în ce privește exproprierea terenurilor nr. top 14879, 14880, 14881, identificate actualmente în C.F. în proprietatea Statului Român, să dispună retrocedarea în favoarea reclamanților a acestor terenuri în suprafață totală de 788 mp, ieșirea din indiviziune, prin crearea unor loturi separate, înscrise separat în cartea funciară pentru reclamanți, restul rămânând în proprietatea statului și să dispună intabularea dreptului de proprietate al reclamanților, în indiviziune, cu titlu de drept lege și moștenire.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că terenul revendicat nu este afectat de construcții, nu a fost utilizat în termen de un an potrivit scopului pentru care a fost preluat, lucrările prevăzute realizându-se parțial și nu pe numerele topografice ale reclamanților (proprietari sau moștenitori ai proprietarilor expropriați).

Tribunalul Cluj, secția civilă, prin sentința civilă nr. 323/2003, a respins acțiunea ca neîntemeiată, soluția fiind menținută de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, potrivit deciziei nr. 102 din 12 iunie 2003, prin care a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți, instanța având în vedere următoarele considerente:

Caducitatea este ineficacitatea unui act juridic valid ce nu a produs încă efecte și care se datorează unui eveniment survenit după formarea valabilă a actului și independent de voința autorului actului. Un act care a primit un început de executare nu poate fi caduc.

În speță, chiar reclamanții recunosc că decretul de expropriere și-a produs efectele, în sensul că pe terenurile expropriate s-a construit un pasaj rutier.

Referitor la celelalte capete ale acțiunii, s-a reținut că de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv se face numai în temeiul acestei legi, iar reclamanții au început procedura de restituire administrativă, prin dispozițiile nr. 399, 400 și 401 din 3 februarie 2003 fiind respinsă cererea petenților privind restituirea în natură, urmând să se acorde măsuri reparatorii prin echivalent.

Reclamanții au avut posibilitatea să atace aceste dispoziții în temeiul Legii nr. 10/2001.

Împotriva deciziei pronunțată în apel au declarat recurs apelanții-reclamanți, criticând-o în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 5, 9 și 10 C. proc. civ., pentru următoarele motive:

b) Instanțele au respins nemotivat dovezile solicitate care se refereau la elemente importante raportate la dovedirea caducității decretului de expropriere (planul de situație anexă, tabelul anexă nr. 2 și 3 și documentația de expropriere) și în acest mod instanțele s-au antepronunțat față de rezultatul procesului.

Curtea de apel a considerat că prevederile Legii nr. 33/1994 nu se aplică raportat la prevederile Legii nr. 10/2001, fără să observe că la data la care s-a introdus acțiunea, decembrie 2002, Primăria Cluj nu realizase încă răspunsul necesar la procedura administrativă începută la Legea nr. 10/2001 dispozițiile de respingere a cererii de restituire în natură fiind comunicate reclamanților după data de 4 februarie 2003.

Așa cum a fost concepută și redactată acțiunea, aceasta vizează constatarea faptului că titlul statului nu a fost valabil, situație în care acțiunea este admisibilă și raportată la Legea nr. 10/2001, suspendarea procedurii la Legea nr. 10/2001 fiind necesară și eficientă.

Recursul este nefondat.

Prevederile art. 261 C. proc. civ. impun necesitatea semnării de către membrii completului de judecată doar a exemplarelor originale ale hotărârii judecătorești, în nici un caz și a copiilor comunicate părților, doar în cazul în care comunicarea este necesară pentru exercitarea căilor de atac „Dovada datei” la care s-a comunicat hotărârea nu trebuie și nu poate să rezulte din conținutul hotărârii comunicate ci, conform dispozițiilor art. 100 C. proc. civ., din procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare.

b) Respingerea probatoriului solicitat de reclamanți în fază procesuală a apelului ca nefiind util și concludent este justificată de limitele în care instanța de apel a fost investită prin motivele invocate în această etapă procesuală.

Instanța de fond nu a reținut că terenurile revendicate au fost utilizate de stat în primul an următor decretului de expropriere, pentru ca, în cauză, să fie necesar ca apelanții să facă dovada contrară.

Pentru soluționarea capătului principal de cerere, constatarea caducității decretului de expropriere, era irelevant faptul că lucrările de construcții preconizate la data exproprierii nu au fost realizate în termen de un an de la emiterea actului de trecere în proprietatea statului, în condițiile în care acest termen nu a fost prevăzut de decretul de expropriere, iar la data promovării cererii de chemare în judecată pe terenurile în litigiu erau realizate lucrări de construcții necontestate de reclamanți (pasaj rutier și utilități de exploatare a unei stații de benzină), lucrări care se încadrează în categoria ”dotărilor comerciale și tehnico-edilitare (...)” și a arterelor de circulație în scopul edificării cărora a fost adoptat Decretul nr. 32/1983.

Pentru constatarea ineficacității unui act juridic, în privința actului caduc, este necesar ca actul în discuție să nu-și fi produs efectele, nici măcar parțial, până la data investirii instanței cu cererea privind constatarea caducității, condiție neîndeplinită în prezenta cauză.

În interpretarea corectă a art. 35 din Legea nr. 33/1994, în cazul imobilelor expropriate înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ, termenul de un an prevăzut de lege se calculează de la data intrării în vigoare a Legii nr. 33/1994 și, evident, numai în măsura în care lucrările pentru realizarea cărora s-a dispus exproprierea „nu au fost începute”.

Odată începute obiectivele de investiții (fapt ce rezultă în cauză din adresa nr. 336 din 20 ianuarie 1994 a Prefecturii județului Cluj și adresa nr. 2816/301 din 20 februarie 1991 a Primăriei municipiului Cluj-Napoca), care trebuie avute în vedere în funcție de ansamblul terenurilor expropriate (în speță cca 12 ha, conform Decretului nr. 32/1983), susținerea recurenților privind caducitatea actului de expropriere este neîntemeiată.

b) Astfel cum corect a reținut instanța de apel, după apariția Legii nr. 10/2001, lege specială de reparație aplicabilă imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 (inclusiv imobilelor expropriate), restituirea în natură sau prin echivalent nu mai poate fi solicitată decât în temeiul acestei legi, iar la data înregistrării cererii de chemare în judecată Legea nr. 10/2001 era în vigoare, excluzând calea dreptului comun în materie de expropriere reprezentată de Legea nr. 33/1994, conform principiului

specialia generalibus derogant

.

Pentru considerentele prezentate, constatând că în cauză nu sunt incidente cazurile de casare și modificare invocate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții Z.D., Z.M., Z.O. și S.L. împotriva deciziei nr.v102 din 12 iunie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2006.