Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.10.2006
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8553/2006

HOTĂRÂRE
26.10.2006
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8553/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 5 aprilie 2005, contestatorii M.M., M.V. și M.S. au chemat în judecată pe intimații SC M. SA Suceava, A.P.V.A.S. București și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Local Suceava, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea dispoziției nr. 107/2005 emisă de intimata A.P.V.A.S. București și obligarea intimatei la acordarea de despăgubiri în echivalent pentru suprafața de 3600 mp, teren aflat în patrimoniul SC A. SA Suceava. În motivarea contestației, au arătat că autorul lor, M.I. a deținut suprafața de 0,36 ha, teren arabil situat în intravilanul comunei Burdujeni, actualul cartier Burdujeni al orașului Suceava.

Prin Decretul nr. 266 din 31 august 1961, terenul în litigiu, a fost expropriat în proprietatea statului. Au mai arătat că, în temeiul art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, au notificat A.V.A.S., însă aceasta a respins notificarea cu motivarea că terenul este evidențiat în patrimoniul SC M. SA Suceava, teren care nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001. Soluționând cauza în primă instanță, Tribunalul Suceava, secția civilă, prin sentința nr. 1119 din 8 decembrie 2005, a admis contestația, a modificat dispoziția nr. 107/2005, emisă de intimata A.P.V.A.S. București și a constatat că M.M., M.V. și M.S. sunt îndreptățiți la despăgubiri în echivalent pentru suprafața de 3420 mp teren.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la data judecării în anul 1961, terenul a avut destinația de teren agricol, prin expropriere terenul a intrat în patrimoniul SC M. SA Suceava, societate privatizată integral, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel intimata A.V.A.S., București, susținând că terenul solicitat de contestatori nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, iar pe de altă parte contestatorii nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu. A mai arătat că intimații-contestatori nu au depus dosarul administrativ, fiind încălcat principiul contradictorialității. Hotărârea instanței de fond a fost confirmată prin decizia civilă nr. 52 din 3 aprilie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că potrivit art. 22 1 din Legea nr. 10/2001 (în vigoare la data soluționării cauzei în primă instanță) dovada proprietății autorului contestatorilor, în absența unor probe contrarii, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive. În ceea ce privește critica vizând nedepunerea dosarului administrativ, instanța de apel a reținut că acest fapt nu este imputabil contestatorilor. Ulterior, acest incident a fost înlăturat, apelanta depunând întâmpinare (f. 102), astfel că procesul s-a desfășurat în condiții de contradictorialitate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A.V.A.S., invocând cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând, în esență, următoarele: - terenul solicitat de reclamanții-contestatori avea, la momentul preluării, regimul juridic de teren agricol, astfel că nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001; - intimații-contestatori nu au făcut dovada că nu au formulat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii fondului funciar nr. 18/1991. - în lipsa actelor doveditoare care au stat la baza emiterii deciziei nr. 107/2005, instanța a încălcat atribuțiile puterii judecătorești, deoarece s-a subrogat instituției A.V.A.S., singura îndrituită să stabilească calitatea de persoană îndreptățită, iar pe de altă parte a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dreptului de a administra probe.

Recursul nu este întemeiat pentru considerentele ce succed: Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența acesteia terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate. Interpretarea ce trebuie dată acestui text este aceea că restituirea terenurilor, inclusiv cele arabile, aflate în intravilanul localităților intră sub incidența Legii nr. 10/2001, dacă nu au fost restituite persoanelor îndreptățite în temeiul Legii fondului funciar nr. 18/1991 și al Legii nr. 1/2000. Caracterul reparator al Legii nr. 10/2001, operând și pentru aceste terenuri, conform prevederilor pct. 8 din Normele metodologice aprobate prin H.G.

nr. 398/2003. Terenul pretins de intimații-contestatori, a avut regimul juridic de teren agricol, însă prin expropriere face parte din patrimoniul SC M. SA Suceava, devenind intravilan. Nefondată este și critica cu privire la dovada proprietății intimaților-contestatori. Cum art. 22 din Legea nr. 10/2001 nu conține prevederi speciale în privința dreptului de proprietate al persoanelor îndreptățite, rezultă că sunt aplicabile regulile de drept comun, din materia acțiunii în revendicare. Potrivit art. 22 1 (formă aplicabilă de la 4 aprilie 2005, în prezent art. 24 1 ) introdus prin Legea nr. 247/2005, text în vigoare la data soluționării cauzei în primă instanță, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.

În speță instanțele de fond și apel au făcut o aplicare corectă a legii, în sensul că, din tabelul anexă la Decretul de expropriere nr. 266 din 31 august 1961, rezultă că de la autorul intimaților-contestatori s-a expropriat suprafața de 3420 mp, astfel încât aceștia au făcut dovada dreptului de proprietate. Nefondată este și critica vizând încălcarea principiului contradictorialității, deoarece recurentei i s-a acordat dreptul de a-și formula apărările, sens în care a și formulat întâmpinare. Față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 52 din 3 aprilie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-05-31
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4438/2007
Deliberând asupra recursului de față în condițiile art. 256 C. proc. civ. din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la 26 iulie 2005 reclamantul S.D. a chemat în jude
ÎCCJ 2006-11-09
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9075/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 900 din 8 noiembrie 2005 a Tribunalului Suceava a fost admisă acțiunea formulată de P.V., dispunându-se anularea dispoziției nr.
ÎCCJ 2006-06-23
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6223/2006
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Cererea de restituire în natură a imobilului teren, în suprafață de 850 mp, situat în municipiului Rădăuți, a fost respinsă prin dispoziția 189 din
ÎCCJ 2011-05-03
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3589/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin dispoziția nr. 3131 din 24 septembrie 2007 emisă de Primarul mun. Suceava, s-a dispus respingerea notificării nr. 7 din 15 februarie 2001 formulată de B.V. privind restituirea în natură sau
ÎCCJ 2007-03-06
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2057/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 24 martie 2005, reclamantul S.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Muni
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă