Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.10.2006
inadmisibil

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6340/2006

HOTĂRÂRE
31.10.2006
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6340/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 153 din 20 aprilie 2004 a Tribunalului Bacău inculpații B.B.I. și D.C.C. au fost condamnați, la pedepse rezultante de câte 12 ani închisoare și respectiv 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 290 C. pen. Împotriva sentinței au declarat apel inculpații iar prin încheierea de ședință nr. 1024 din 27 iulie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție cauza a fost strămutată de la Curtea de Apel Bacău la Curtea de Apel Galați. Prin decizia penală nr. 118/ A din 22 martie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Galați au fost admise apelurile declarate de inculpați, sentința penală nr. 153/2004 a Tribunalului Bacău a fost desființată în totalitate și cauza a fost trimisă pentru rejudecare la Tribunalul Galați.

La termenul de judecată din 18 septembrie 2006 inculpații au formulat cereri de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara, luată în cauză, cerere care a fost respinsă prin încheierea de ședință din 19 septembrie 2006. Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații B.B.I. și D.C.C., iar Curtea de Apel Galați, prin decizia penală nr. 497/ R din 29 septembrie 2006, a respins recursurile ca inadmisibile. Nemulțumiți și de această hotărâre inculpații au atacat-o cu recurs, fără să le motiveze. Recursul este inadmisibil. Recursul este calea de atac care poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor nedefinitive în condițiile legii. Prin articolul 385 1 C. proc. pen., legiuitorul enumeră sentințele și deciziile care pot fi atacate cu recurs.

Astfel, potrivit art. 385 1 lit. e) pot fi atacate cu recurs numai deciziile pronunțate ca instanțe de apel, de tribunale, tribunalele militare teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de Apel. Decizia recurată în cauză nu a fost pronunțată în apel ci în recurs de către Curtea de Apel Galați recurs inadmisibil conform art. 141 alin. (1) teza finală C. proc. pen. Așa fiind, urmează ca în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursurile să fie respinse ca inadmisibile. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

D E C I D E Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpații B.B.I. și D.C.C. împotriva deciziei penale nr. 497/ R din 29 septembrie 2006 a Curții de Apel Galați. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 octombrie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-01-23
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 425/2006
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din data de 6 ianuarie 2006, Curtea de Apel București a menținut starea de arest preventiv a inculpaților recurenți C.N., I.G.R. și
ÎCCJ 2004-06-15
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3276/2004
aspecte: Instanța de fond a omis în cazul inculpaților D.I. și N.G. după descontopirea pedepsei rezultante aplicate acestora și grațierea unor pedepse, să dispună în temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., contopirea pedepselor
ÎCCJ 2004-07-13
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3952/2004
penală nr. 370/ R din 21 aprilie 2003 a admis recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați și a dispus trimiterea cauzei la această instanță pentru continuarea cercetării judecătorești. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului
ÎCCJ 2006-03-06
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 89/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 3338 din 17 iunie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ga
ÎCCJ 2006-03-14
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1643/2006
inculpatului B.I.D. Împotriva sentinței au declarat apel inculpații: Inculpatul A.B., la termenul din 8 noiembrie 2005, a declarat că retrage recursul. Inculpații B.G. și B.I.D. au criticat sentința, ca netemeinică, susținând că situația de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă