ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5023/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 70

din 15 mai 2006, Curtea de Apel Craiova a respins, ca neîntemeiată, plângerea

formulată de petenta B.V. împotriva ordonanței nr. 208/P/2005 din 15 decembrie

2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în baza dispozițiilor art.

278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen.

Petenta a fost obligată la

plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 600 lei din care 550 lei,

reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se avansează din fondul

Ministerului Justiției.

S-a reținut că, prin ordonanța

nr. 208/P/2005 din 15 decembrie 2005, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova

a dispus, în baza art. 249 raportat la art. 10 alin. (1) lit. b

1

) C.

proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților B.S., notar public

în cadrul C.N.P. Craiova, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu

prevăzută de art. 246 C. pen. și fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen.;

V.C.A., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la fals intelectual

prevăzută de art. 26, raportat la art. 289 C. pen., fals în declarații

prevăzută de art. 292 C. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată

prevăzută de art. 290 C. pen.; P.A. și B.R., pentru săvârșirea infracțiunilor

de complicitate la fals intelectual prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art.

289 C. pen. și fals în declarații, prevăzută de art. 292 C. pen. și s-a dispus

aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, astfel: B.S., amendă

10.000.000 lei Rol; P.A. și B.R., amendă câte 5.000.000 lei ROL fiecare; V.A.C.,

amendă 7.000.000 lei ROL.

Pentru a dispune astfel,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a reținut următoarele:

Partea vătămată B.V. a

formulat plângere prin care a sesizat că învinuita B.S., în mod abuziv a

redactat și autentificat prin încheierea nr. 4149 din 21 septembrie 2000,

contractul de vânzare-cumpărare dintre învinuiții P.A. și B.R., vânzători și V.C.A.,

cumpărător, în casa situată pe strada 9 Mai din Tg. Jiu, județul Gorj, ce forma

obiectul contractului, nu aparținea în totalitate vânzătoarelor.

S-a mai precizat că

învinuita B.S. a atestat în mod nereal în contract că vânzătoarele ar fi

dobândit casa prin moștenire de la părinții decedați de peste 30 ani, deși nu

se dezbătuse succesiunea de pe urma defunctei O.M., decedată la 20 iunie 1997

și M.N., decedat la 31 mai 1981.

Cercetările penale efectuate

în cauză au stabilit că, în urma relațiilor de concubinaj dintre M.N. și O.M.,

au rezultat patru fiice, respectiv B.V., P.A., B.R. și A.M.

La data de 18 noiembrie 1981

s-a dezbătut succesiunea de pe urma defunctului M.N. și s-a emis certificatul

de moștenitor nr. 950, în care, la masa succesorală sunt trecute ca bunuri

imobile un teren în suprafață de 99 m.p., o casă construită din cărămidă și o

magazie din lemn, bunuri care, în cotă de 1/2 revine concubinei O.M., iar

cealaltă jumătate s-a atribuit celor 4 fiice, în cotă de 1/4.

După ce persoana vătămată B.V.,

împreună cu învinuitele P.A. și B.R., au cerut reconstituirea dreptului de proprietate

asupra terenurilor în baza Legii nr. 18/1991, s-au prezentat în fața notarului

public N.P.B. și au cerut întocmirea unui act de partaj voluntar, ce a fost

autentificat prin încheierea nr. 308 din 17 mai 2000, în care, bunurile de pe

urma părinților, mai puțin casa, au fost grupate în două loturi, lotul 1

revenind părții vătămate B.V., iar lotul 2 ce cuprindea, pe lângă alte terenuri

și suprafața de 164,5 m, situată pe strada 9 Mai la nr. 31 din Tg. Jiu, în care

era inclus și terenul de sub casă, învinuitelor P.A. și B.R.

Partea vătămată și

învinuitele au arătat că, imobilul casă nu  l-au trecut în actul de partaj,

deoarece au hotărât ca acesta să revină celei de-a patra surori A.M., plecată

în Moldova.

La data de 5 iunie 2000,

învinuitele P.A. și B.R., au vândut toate bunurile menționate în actul de

partaj voluntar la lotul 2, ce le aparținea, învinuitului V.C.A. printr-un

contract de vânzare-cumpărare autentificat de învinuita B.S. prin încheierea nr.

2751 din iunie 2000.

Ulterior, învinuitele s-au

înțeles cu V.C. să-i vândă și casa, încheind inițial la data de 15 iulie 2000

un contract olograf, iar apoi la data de 21 septembrie 2000, au cerut

învinuitei B.S., redactarea și autentificarea unui contract de

vânzare-cumpărare, având ca obiect casa respectivă.

Contractul a fost

autentificat prin încheierea nr. 4149 din 21 septembrie 2000, de către

învinuita B.S. care a trecut, în mod nereal, la modul de dobândire a

proprietății de către vânzători ca „fiind prin moștenire de la părinți,

decedați de peste 30 ani”.

Învinuita B.S. a declarat că

mențiunea din contract, referitoare la modul de dobândire a proprietății și la

data decesului părinților, aparține vânzătoarelor, precum și că, în cazul în

care V.A. a devenit proprietarul terenului pe care era amplasată casa, în mod legal

a procedat la autentificarea contractului, cunoscând totuși că nu se dezbătuse

succesiunea de pe urma defunctei O.M. și că, moștenitoare ale casei erau cele

patru fiice.

Învinuitele P.A. și B.R., au

declarat că, i-au adus la cunoștință învinuitei B.S. și că nu a fost dezbătută

succesiunea de pe urma mamei, precum și că au declarat în fața notarului

public, în mod nereal, ca preț al vânzării suma de 12.500.000 lei ROL, cu toate

că în realitate au primit de la V.C.A., suma de 120.000.000 lei ROL.

Cele două învinuite au mai

declarat că cel de-al doilea contract, în care s-ar fi vândut casa, a fost

întocmit fictiv de către învinuita B.S. în luna iunie 2000, împreună cu

contractul de vânzare al terenurilor și că nu au cunoscut ce semnează, fără să

fie pusă în discuție, în nici un moment, vânzarea casei.

Parchetul a reținut că

această susținere este infirmată de probele din dosar, respectiv declarația

învinuitului V.C.A., cerere adresată notarului public din 21 septembrie 2000 și

semnată de învinuite, certificatul nr. 19685 eliberat de Primăria Tg. Jiu la

data de 12 septembrie 2000.

Învinuitul V.C.A. a

recunoscut că a citit contractul de vânzare-cumpărare, după care l-a semnat,

precum și că s-a înțeles cu învinuitele P.A. și B.R., negând încă că le-ar fi

dat o sumă mai mare decât cea trecută în contract.

Afirmația învinuitului cu

privire la preț s-a apreciat ca nereală, având în vedere declarațiile

învinuitelor P.A. și B.R., ale părții vătămate B.V., ale martorei N.C., precum

și a prețurilor practicate la asemenea imobile pe raza mun. Tg. Jiu.

Instanța de fond a constatat

că, nepronunțându-se asupra fondului cauzei pe o propunere de trimitere în

judecată, parchetul nu putea dispune anularea unui act civil.

Coroborarea art. 245 alin.

(1) lit. c) C. proc. pen., cu art. 249 alin. (2) din același cod, relevă că

prin soluția de scoatere de sub urmărire penală nu se poate dispune anularea

actelor false, instituția restabilirii situației anterioare săvârșirii

infracțiunii referindu-se la alte situații decât cele aflate în discuție.

În consecință, soluția de

netrimitere în judecată dispusă de parchet a fost apreciată ca legală și temeinică,

instanța dispunând respingerea plângerii petiționarei.

Împotriva acestei sentințe

penale a declarat recurs petenta B.V., solicitând admiterea acestuia, casarea

hotărârii atacate și, pe fond, admiterea plângerii și redeschiderea urmăririi

penale față de învinuiți.

Petiționara a criticat

soluția de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei măsuri cu caracter

administrativ dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova,

susținând că faptele comise au pericolul social al unor infracțiuni.

Totodată, petiționara a

solicitat anularea actelor false întocmite de notar.

Recursul declarat este neîntemeiat

și urmează a fi respins ca atare.

În conformitate cu

dispozițiile art. 18

1

și 91 C. pen., parchetul a apreciat că faptele

săvârșite de învinuiții B.S., P.A., B.R. și V.A.C. nu prezintă gradul de

pericol social al infracțiunii, dispunând sancționarea acestora cu amendă

administrativă.

La stabilirea în concret a

gradului de pericol social s-a ținut seama de împrejurările în care s-au comis

faptele, și anume că învinuitul V.C.A. era proprietarul terenului pe care este

amplasată casa, că învinuitele P.A. și B.R. au dreptul la o cotă din imobil de

4/8 și că, în urma dezbaterii succesive acesta ar putea fi repartizat lor.

S-a mai avut în vedere lipsa

antecedentelor penale ale învinuiților, persoana și conduita făptuitorilor.

Curtea constată că soluția

dispusă de parchet este legală și temeinică, în cauză aplicându-se o măsură

administrativă care reflectă în mod just atingerea minimă adusă valorilor

sociale ocrotite de lege și care, prin conținutul ei concret, este lipsită în

mod vădit de importanță.

Cu privire la critica

formulată de petiționară referitor la anularea înscrisurilor falsificate,

Curtea constată că și aceasta este nefondată.

Desființarea totală sau

parțială a unui înscris falsificat în cauzele în care acțiunea penală s-a stins

în faza de urmărire penală, printr-o soluție de netrimitere în judecată

adoptată de procuror, este numai de competența instanței civile.

Acțiunea aparține părților,

cu excepția cazurilor prevăzute de art. 45 alin. (1) C. proc. civ., când

acțiunea poate fi exercitată și de procuror.

În consecință, în mod corect

și în deplină concordanță cu dispozițiile legale în materie și cu respectarea

deciziei nr. 15 din 21 noiembrie 2005 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de

Casație și Justiție, parchetul nu a dispus desființarea înscrisurilor

falsificate, neavând această competență.

Așa fiind, Curtea constată

că plângerea petiționarei a fost respinsă în mod just, soluția instanței de

fond, fiind legală și temeinică.

În baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul petiționarei B.V. va fi respins ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., petiționara va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționara B.V. împotriva sentinței penale nr. 70 din 15

mai 2006 a Curții de Apel Craiova.

Obligă recurenta petiționară

la plata sumei de 60 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 5 septembrie 2006.