ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 806/2006
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 806/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 329 din 1 septembrie 2005, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta SC G.I. SRL Târgu Jiu, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției și Inspectoratul de Poliție al județului Gorj. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut faptul că reclamanta, conform dispozițiilor legale în vigoare - art. 70 din Legea nr. 333/2003, modificată prin O.U.G. nr. 16/2005, trebuie să obțină licența de la Inspectoratul General al Poliției, care se emite cu avizul prealabil al S.R.I. Întrucât reclamanta nu avea avizul obligatoriu de la S.R.I., în mod corect Inspectoratul General al Poluției a refuzat eliberarea licenței de funcționare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamanta, criticând soluția instanței de fond, ca nelegală și netemeinică, întrucât la data apariției Legii nr. 333/2003, societatea reclamantă funcționa de peste 5 ani, având ca obiect de activitate, pază și protecție. A mai arătat și faptul că societatea are și avizul S.R.I., astfel încât apare nejustificat refuzul Inspectoratului General al Poliției, de a acorda licența de funcționare. Recursul este fondat și va fi admis. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, analizând recursul formulat, în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile art. 304 1 C. proc.
civ., reține următoarele: Instanța de fond în motivarea sentinței atacate, precizează doar că recurenta nu ar fi obținut avizul S.R.I., fapt care nu corespunde realității și actelor din dosar, respectiv adresa nr. 2374/2005, întrucât acest aviz există, chiar intimații recunoscând acest fapt, cât și pe aceea că sentința are o altă motivare, decât cea referitoare în speță. Rezultă fără posibilitate de tăgadă că motivarea hotărârii judecătorești atacate este străină cauzei, nu corespunde solicitării din cererea inițială, eliberarea licenței fiind refuzată, nu pentru că n-ar fi existat avizul S.R.I., cum greșit se susține de curtea de apel, ci pentru alte cauze neanalizate de instanță, care, astfel, a pronunțat o hotărâre nemotivată, fără temei legal, încălcând dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.
civ. Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de SC G.I. SRL Târgu Jiu și va casa sentința atacată, cu trimitere, spre rejudecare, la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de SC G.I. SRL Târgu Jiu împotriva sentinței nr. 329 din 1 septembrie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.