ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2458/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 21 septembrie 2005 pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția de Ordine Publică, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și Serviciul Român de Informații, anularea actului nr. RR din 12 aprilie 2005, constatarea refuzului de emitere a avizului S.R.I. și obligarea pârâților la emiterea licenței de funcționare a societății, în temeiul Legii nr. 333/2003 și H.G. nr. 1010/2004.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin adresa nr. DD/2005 a Inspectoratului General al Poliției Române, Direcția de Ordine Publică i-a comunicat faptul că nu poate să-i acorde licență de funcționare întrucât nu a obținut avizul SRI, iar în urma procedurii administrative prealabile efectuate, pârâții și-au menținut refuzul de emitere a licenței de funcționare. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a invocat și excepția de nelegalitate a prevederilor art. 3 din H.G. nr. 1010/2004, în raport de dispozițiile Legii nr. 333/2003, arătând că prin normele metodologice s-a creat în mod nejustificat posibilitatea ca S.R.I. să nu-și motiveze refuzul de acordare a avizului. Reclamanta a mai arătat că nu se încadrează în dispozițiile legale privitoare la siguranța națională, nu există motive pentru a putea fi considerată că aduce atingere siguranței naționale și a solicitat să se constate că refuzul S.R.I.

de a emite avizul și refuzul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București de a emite licența de funcționare sunt nelegale. În ședința publică de la 14 decembrie 2005 prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, a constatat că aceștia nu au calitate procesuală în cauză și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul S.R.I. La termenul de judecată din 14 aprilie 2006 instanța a respins excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1010/2004 ca neîntemeiată, iar prin decizia nr. 1679 din 10 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respins recursul declarat de SC A. SA București împotriva încheierii respective, ca nefondat.

Totodată, Curtea de Apel București, prin încheierea din 13 decembrie 2006, a admis în parte cererea reclamantei de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 20, 21 și art. 22 din Legea nr. 333/2003 și a respins capătul de cerere privind sesizarea cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor H.G. nr. 1010/2004, dispunând totodată suspendarea cauzei. Prin Decizia nr. 384 din 17 aprilie 2007 a Curții Constituționale excepția invocată a fost respinsă. La termenul din 6 iunie 2007 instanța, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea nelegalității refuzului S.R.I. de a emite avizul, în raport cu dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 20 din Legea nr. 182/2002, iar reclamanta a solicitat suspendarea soluționării cauzei în temeiul art. 244 alin. (1) C. proc.

civ. Prin sentința civilă nr. 1780 din 20 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea de suspendare a cauzei. Totodată instanța a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea nelegalității refuzului de emitere a avizului de către pârâtul S.R.I., respingând acest capăt de cerere. Celelalte capete de cerere au fost respinse ca neîntemeiate. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în esență, că în speță nu se impune suspendarea, întrucât nu există o altă judecată cu privire la un drept de care atârnă dezlegarea pricinii.

În ceea ce privește excepția invocată, instanța a apreciat că refuzul nemotivat de acordare a avizului de către S.R.I., deși este act administrativ asimilat potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, acesta, în raport cu prevederea art. 5 alin. (2) din același act normativ, nu poate fi atacat în contencios administrativ, întrucât Legea nr. 182/2002, lege organică, prevede o altă procedură judiciară pentru modificarea sau desființarea acestuia. Instanța a mai reținut că adresa nr. DD/2005 a fost emisă de Inspectoratul General al Poliției Române în mod legal, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 333/2003, legea condiționând acordarea licenței de existența avizului S.R.I., ce în speță nu a fost obținut.

Față de faptul că reclamanta nu a parcurs procedura prevăzută de Legea nr. 182/2002 cu privire la refuzul S.R.I. de acordare a avizului, instanța a respins și celelalte capete de cerere ca neîntemeiate. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamanta SC A. SA, invocând dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. În esență, recurenta combate soluția Curții de Apel sub următoarele aspecte: 1. Nelegala aplicare a prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Recureta arată că acest text nu este incident în cauză întrucât Legea nr. 333/2003 nu este o lege organică și nici nu reglementează o altă procedură judiciară de contestare. 2. Greșita calificare a capătului de cerere privind anularea actului nr. RR din 12 aprilie 2005 ca fiind accesoriu.

În realitate, susține recurenta, acesta este capătul de cerere principal, care poate exista de sine - stătător. Acest act prezintă toate elementele definitorii pentru a fi calificat act administrativ. 3. Încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil: al dreptului la apărare și al contradictorialității. În ședința publică instanța a acordat cuvântul numai pe excepție, dar, cu toate acestea, a respins capetele de cerere subsecvente ca neîntemeiate. Pe de altă parte, mai arată recurenta, soluția pronunțată nu este coerentă și nici logică. Dacă cererea considerată principală era inadmisibilă, aceeași rezolvare trebuiau să o primească și cererile accesorii. 4. Pe fondul cauzei, refuzul emiterii licenței de funcționare, bazat pe lipsa avizului S.R.I.

este nelegal și abuziv. Nu există niciun element care să conducă la ideea că vreuna dintre persoanele care reprezintă societatea comercială constituie o amenințare pentru siguranța națională a României. Acestea nu au fost și nu sunt cercetate penal pentru nicio infracțiune iar administratorul societății comerciale, C.A., deține permis de port armă vizat la zi. Or art. 15 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 295/2004 stabilește că autorizația de procurare a armelor letale se poate acorda numai persoanelor care „nu prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranța națională, viața și integritatea corporală a persoanelor, conform datelor și informațiilor existente la organele competente”.

Prin întâmpinarea formulată intimatul Inspectoratul General al Poliției Române (I.G.P.R.) a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că nu putea emite autorizația prevăzută de art. 20 alin. (2) din Legea nr. 333/2003, în condițiile existenței avizului negativ de la S.R.I., ceea ce, de altfel, a și comunicat recurentei prin adresa nr. DD din 12 aprilie 2005. Și intimatul S.R.I., prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Acest intimat a arătat că instanța de fond a calificat în mod just cererea de anulare a unui aviz conform ca fiind capăt de cerere principal. Deși avizul în discuție nu este un act administrativ propriu-zis, el constituie o operațiune administrativă foarte importantă.

În ceea ce privește nemotivarea avizului, intimatul a susținut că o asemenea restrângere a dreptului la informație este în acord atât cu reglementările naționale cât și cu cele internaționale. În speță nu se invocă existența unor infracțiuni la regimul siguranței naționale, ci doar a unor amenințări, astfel că, în opinia intimatului, refuzul său nu este abuziv. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinări, precum și potrivit art. 304 1 C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele motive: Funcționarea societăților de pază și protecție este reglementată de Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, modificată și completată, precum și de H.G.

nr. 1010/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice și a documentelor prevăzute la art. 69 din Legea nr. 333/2003. În acest context legislativ, recurenta-reclamantă SC A. SA a solicitat intimatului-pârât Inspectoratul General al Poliției Române, Direcția Poliției de Ordine Publică să-i emită licență de funcționare, în temeiul art. 20 alin. (2) din Legea nr. 333/2003. Potrivit acestui text: „Societățile specializate de pază și protecție funcționează în baza licenței eliberate de Inspectoratul General al Poliției Române, cu avizul prealabil al S.R.I., pentru cel puțin unul dintre obiectivele de activitate prevăzute (…), care poate fi reînnoită la fiecare 3 ani. Retragerea avizului prealabil al S.R.I.

poate constitui temei pentru anularea licenței de funcționare”. Cu actul nr. RR din 12 aprilie 2005, intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliției Române i-a comunicat recurentei-reclamante că „nu se acordă licență de funcționare”, cu motivarea că „nu s-a obținut avizul S.R.I.”. Acest act îndeplinește toate condițiile cerute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 pentru a fi considerat act administrativ. Pe de altă parte, avizul prealabil al S.R.I. are natura juridică a unui aviz conform, întrucât emitentul licenței de funcționare este obligat, potrivit legii, să îl solicite S.R.I. și să țină seama de opinia exprimată la soluționarea cererii formulate de societatea specializată de pază și protecție.

Din această perspectivă apare ca fiind fondat cel de-al doilea motiv de recurs, în sensul că cererea de chemare în judecată avea ca și petit principal anularea actului administrativ, în timp ce legalitatea avizului conform trebuia examinată în condițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Chiar dacă raportul de interdependență dintre avizul negativ al S.R.I. și actul administrativ prin care s-a soluționat cererea recurentei-reclamante a fost corect sesizat de Curtea de Apel, dezlegarea dată nu poate fi acceptată. Obiectul acțiunii juridice, formulat potrivit art. 8 alin. (1) din aceeași lege vizează anularea unui act administrativ vătămător pentru recurenta-reclamantă și în cadrul procesual fixat de aceasta, urmează a se examina, cum s-a arătat, legalitatea tuturor actelor sau operațiunilor care au stat la baza emiterii acestuia, inclusiv a avizului conform în discuție.

Și critica expusă în cuprinsul primului motiv de recurs este fondată, articolul 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nefiind incident în speță. Potrivit acestui text de lege: „nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară”. Or, după cum s-a arătat anterior, avizul negativ al S.R.I. (sau „refuzul S.R.I. de a emite aviz favorabil”) nu este act administrativ, Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate nu este o lege organică, fiindcă nu reglementează vreunul din domeniile indicate la art. 73 alin. (3) din Constituție și în plus, acest act normativ nu prevede o altă procedură judiciară pentru desființarea avizului conform în discuție sau pentru obligarea S.R.I.

la emiterea unui aviz favorabil. Faptul că în litigiul de față intimatul-pârât S.R.I. a invocat în apărare, între altele, și dispozițiile Legii nr. 182/2002 pentru a justifica nemotivarea refuzului său nu este de natură a o obliga pe recurentă să obțină, pe cale separată, declasificarea pretinselor informații cărora li s-ar fi atribuit un nivel sau altul de secretizare, ci dimpotrivă, creează în sarcina S.R.I., conform art. 1169 C. civ., obligația de a convinge instanța de judecată de justețea apărării sale. Dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului presupune un echilibru în plan procesual, care, în speță, nu a existat fiindcă intimatul S.R.I.

a refuzat să prezinte dovezi care să justifice soluția pe care a adoptat-o. În fine, și în ceea ce privește al treilea motiv de recurs, se constată că criticile formulate sunt fondate. Din practicaua încheierii pronunțate la data de 6 iunie 2007, când instanța a rămas în pronunțare, rezultă că părților li s-a solicitat să pună concluzii cu privire la incidența dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și „în consecință, privitoare la capetele de cerere subsecvente”. Părțile prezente: reclamanta și pârâtul S.R.I. au arătat că textul de lege arătat nu este incident, refuzul eliberării avizului fiind nelegal (reclamanta), respectiv legal (pârâtul). Se constată astfel că, deși formal părțile au avut posibilitatea să pună concluzii pe toate capetele de cerere, totuși, în raport de modul în care acestea au fost calificate ca fiind principal și accesorii recurentei-reclamante nu i s-a dat posibilitatea de a fi apărată corespunzător.

Pentru considerentele expuse, constatând că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului și că împrejurările de fapt invocate de intimatul-pârât S.R.I. nu au fost deplin stabilite, în temeiul art. 313 C. proc. civ., art. 312 alin. (1)-(3) și (5), pentru motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., se va admite recursul și se va casa sentința atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Față de soluția adoptată Înalta Curte a considerat că examinarea celui de-al patrulea motiv de recurs, care vizează fondul cauzei, nu mai este posibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC A. SA București împotriva sentinței civile nr. 1780 din 20 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2008.