ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2458/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2458/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 21 septembrie 2005

pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta

SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei

Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția de Ordine Publică,

Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și Serviciul Român de Informații,

anularea actului nr. RR din 12 aprilie 2005, constatarea refuzului de emitere a

avizului S.R.I. și obligarea pârâților la emiterea licenței de funcționare a societății,

în temeiul Legii nr. 333/2003 și H.G. nr. 1010/2004.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că prin adresa nr. DD/2005 a Inspectoratului General al Poliției

Române, Direcția de Ordine Publică i-a comunicat faptul că nu poate să-i acorde

licență de funcționare întrucât nu a obținut avizul SRI, iar în urma procedurii

administrative prealabile efectuate, pârâții și-au menținut refuzul de emitere a

licenței de funcționare.

Prin cererea de chemare

în judecată, reclamanta a invocat și excepția de nelegalitate a prevederilor

art. 3 din H.G. nr. 1010/2004, în raport de dispozițiile Legii nr. 333/2003, arătând

că prin normele metodologice s-a creat în mod nejustificat posibilitatea ca S.R.I.

să nu-și motiveze refuzul de acordare a avizului.

Reclamanta a mai arătat

că nu se încadrează în dispozițiile legale privitoare la siguranța națională, nu

există motive pentru a putea fi considerată că aduce atingere siguranței naționale

și a solicitat să se constate că refuzul S.R.I. de a emite avizul și refuzul Direcției

Generale de Poliție a Municipiului București de a emite licența de funcționare sunt

nelegale.

În ședința publică de

la 14 decembrie 2005 prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive invocată de pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Direcția

Generală de Poliție a Municipiului București, a constatat că aceștia nu au calitate

procesuală în cauză și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată

de pârâtul S.R.I.

La termenul de judecată

din 14 aprilie 2006 instanța a respins excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1010/2004

ca neîntemeiată, iar prin decizia nr. 1679 din 10 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respins recursul

declarat de SC A. SA București împotriva încheierii respective, ca nefondat.

Totodată, Curtea de Apel

București, prin încheierea din 13 decembrie 2006, a admis în parte cererea reclamantei

de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a

art. 20, 21 și art. 22 din Legea nr. 333/2003 și a respins capătul de cerere privind

sesizarea cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor H.G. nr. 1010/2004,

dispunând totodată suspendarea cauzei.

Prin Decizia nr. 384 din

17 aprilie 2007 a Curții Constituționale excepția invocată a fost respinsă.

La termenul din 6 iunie

2007 instanța, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității capătului de cerere

privind constatarea nelegalității refuzului S.R.I. de a emite avizul, în raport

cu dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 20 din

Legea nr. 182/2002, iar reclamanta a solicitat suspendarea soluționării cauzei în

temeiul art. 244 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentința civilă

nr. 1780 din 20 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea de suspendare a cauzei. Totodată

instanța a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea

nelegalității refuzului de emitere a avizului de către pârâtul S.R.I., respingând

acest capăt de cerere. Celelalte capete de cerere au fost respinse ca neîntemeiate.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța a reținut, în esență, că în speță nu se impune suspendarea, întrucât

nu există o altă judecată cu privire la un drept de care atârnă dezlegarea pricinii.

În ceea ce privește excepția

invocată, instanța a apreciat că refuzul nemotivat de acordare a avizului de către

S.R.I., deși este act administrativ asimilat potrivit art. 2 alin. (2) din Legea

nr. 554/2004, acesta, în raport cu prevederea art. 5 alin. (2) din același act normativ,

nu poate fi atacat în contencios administrativ, întrucât Legea nr. 182/2002, lege

organică, prevede o altă procedură judiciară pentru modificarea sau desființarea

acestuia.

Instanța a mai reținut

că adresa nr. DD/2005 a fost emisă de Inspectoratul General al Poliției Române în

mod legal, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 333/2003,

legea condiționând acordarea licenței de existența avizului S.R.I., ce în speță

nu a fost obținut.

Față de faptul că reclamanta

nu a parcurs procedura prevăzută de Legea nr. 182/2002 cu privire la refuzul S.R.I.

de acordare a avizului, instanța a respins și celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs în termen legal reclamanta SC A. SA, invocând dispozițiile

art. 304

1

C. proc. civ.

În esență, recurenta combate

soluția Curții de Apel sub următoarele aspecte:

prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Recureta arată că acest text

nu este incident în cauză întrucât Legea nr. 333/2003 nu este o lege organică și

nici nu reglementează o altă procedură judiciară de contestare.

a capătului de cerere privind anularea actului nr. RR din 12 aprilie 2005 ca fiind

accesoriu. În realitate, susține recurenta, acesta este capătul de cerere principal,

care poate exista de sine - stătător. Acest act prezintă toate elementele definitorii

pentru a fi calificat act administrativ.

fundamentale ale procesului civil: al dreptului la apărare și al contradictorialității.

În ședința publică instanța a acordat cuvântul numai pe excepție, dar, cu toate

acestea, a respins capetele de cerere subsecvente ca neîntemeiate.

Pe de altă parte, mai

arată recurenta, soluția pronunțată nu este coerentă și nici logică. Dacă cererea

considerată principală era inadmisibilă, aceeași rezolvare trebuiau să o primească

și cererile accesorii.

emiterii licenței de funcționare, bazat pe lipsa avizului S.R.I. este nelegal și

abuziv.

Nu există niciun element

care să conducă la ideea că vreuna dintre persoanele care reprezintă societatea

comercială constituie o amenințare pentru siguranța națională a României. Acestea

nu au fost și nu sunt cercetate penal pentru nicio infracțiune iar administratorul

societății comerciale, C.A., deține permis de port armă vizat la zi. Or art. 15

alin. (1) lit. f) din Legea nr. 295/2004 stabilește că autorizația de procurare

a armelor letale se poate acorda numai persoanelor care „nu prezintă pericol pentru

ordinea publică, siguranța națională, viața și integritatea corporală a persoanelor,

conform datelor și informațiilor existente la organele competente”.

Prin întâmpinarea formulată

intimatul Inspectoratul General al Poliției Române (I.G.P.R.) a solicitat respingerea

recursului ca nefondat, arătând că nu putea emite autorizația prevăzută de art.

20 alin. (2) din Legea nr. 333/2003, în condițiile existenței avizului negativ de

la S.R.I., ceea ce, de altfel, a și comunicat recurentei prin adresa nr. DD din

12 aprilie 2005.

Și intimatul S.R.I., prin

întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Acest intimat a arătat

că instanța de fond a calificat în mod just cererea de anulare a unui aviz conform

ca fiind capăt de cerere principal.

Deși avizul în discuție

nu este un act administrativ propriu-zis, el constituie o operațiune administrativă

foarte importantă.

În ceea ce privește nemotivarea

avizului, intimatul a susținut că o asemenea restrângere a dreptului la informație

este în acord atât cu reglementările naționale cât și cu cele internaționale.

În speță nu se invocă

existența unor infracțiuni la regimul siguranței naționale, ci doar a unor amenințări,

astfel că, în opinia intimatului, refuzul său nu este abuziv.

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinări, precum și

potrivit art. 304

1

C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul este

fondat, pentru următoarele motive:

Funcționarea societăților

de pază și protecție este reglementată de Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor,

bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, modificată și completată, precum

și de H.G. nr. 1010/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice și a documentelor

prevăzute la art. 69 din Legea nr. 333/2003.

În acest context legislativ,

recurenta-reclamantă SC A. SA a solicitat intimatului-pârât Inspectoratul General

al Poliției Române, Direcția Poliției de Ordine Publică să-i emită licență de funcționare,

în temeiul art. 20 alin. (2) din Legea nr. 333/2003. Potrivit acestui text: „Societățile

specializate de pază și protecție funcționează în baza licenței eliberate de Inspectoratul

General al Poliției Române, cu avizul prealabil al S.R.I., pentru cel puțin unul

dintre obiectivele de activitate prevăzute (…), care poate fi reînnoită la fiecare

3 ani. Retragerea avizului prealabil al S.R.I. poate constitui temei pentru anularea

licenței de funcționare”.

Cu actul nr. RR din 12

aprilie 2005, intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliției Române i-a comunicat

recurentei-reclamante că „nu se acordă licență de funcționare”, cu motivarea că

„nu s-a obținut avizul S.R.I.”.

Acest act îndeplinește

toate condițiile cerute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 pentru

a fi considerat act administrativ.

Pe de altă parte, avizul

prealabil al S.R.I. are natura juridică a unui aviz conform, întrucât emitentul

licenței de funcționare este obligat, potrivit legii, să îl solicite S.R.I. și să

țină seama de opinia exprimată la soluționarea cererii formulate de societatea specializată

de pază și protecție.

Din această perspectivă

apare ca fiind fondat cel de-al doilea motiv de recurs, în sensul că cererea de

chemare în judecată avea ca și petit principal anularea actului administrativ, în

timp ce legalitatea avizului conform trebuia examinată în condițiile art. 18

alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Chiar dacă raportul de interdependență dintre

avizul negativ al S.R.I. și actul administrativ prin care s-a soluționat cererea

recurentei-reclamante a fost corect sesizat de Curtea de Apel, dezlegarea dată nu

poate fi acceptată.

Obiectul acțiunii juridice,

formulat potrivit art. 8 alin. (1) din aceeași lege vizează anularea unui act administrativ

vătămător pentru recurenta-reclamantă și în cadrul procesual fixat de aceasta, urmează

a se examina, cum s-a arătat, legalitatea tuturor actelor sau operațiunilor care

au stat la baza emiterii acestuia, inclusiv a avizului conform în discuție.

Și critica expusă în cuprinsul

primului motiv de recurs este fondată, articolul 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004

nefiind incident în speță.

Potrivit acestui text

de lege: „nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative

pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă

procedură judiciară”.

Or, după cum s-a arătat

anterior, avizul negativ al S.R.I. (sau „refuzul S.R.I. de a emite aviz favorabil”)

nu este act administrativ, Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate

nu este o lege organică, fiindcă nu reglementează vreunul din domeniile indicate

la art. 73 alin. (3) din Constituție și în plus, acest act normativ nu prevede o

altă procedură judiciară pentru desființarea avizului conform în discuție sau pentru

obligarea S.R.I. la emiterea unui aviz favorabil.

Faptul că în litigiul

de față intimatul-pârât S.R.I. a invocat în apărare, între altele, și dispozițiile

Legii nr. 182/2002 pentru a justifica nemotivarea refuzului său nu este de natură

a o obliga pe recurentă să obțină, pe cale separată, declasificarea pretinselor

informații cărora li s-ar fi atribuit un nivel sau altul de secretizare, ci dimpotrivă,

creează în sarcina S.R.I., conform art. 1169 C. civ., obligația de a convinge instanța

de judecată de justețea apărării sale. Dreptul la un proces echitabil în sensul

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului presupune un echilibru în plan

procesual, care, în speță, nu a existat fiindcă intimatul S.R.I. a refuzat să prezinte

dovezi care să justifice soluția pe care a adoptat-o.

În fine, și în ceea ce

privește al treilea motiv de recurs, se constată că criticile formulate sunt fondate.

Din practicaua încheierii

pronunțate la data de 6 iunie 2007, când instanța a rămas în pronunțare, rezultă

că părților li s-a solicitat să pună concluzii cu privire la incidența dispozițiilor

art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și „în consecință, privitoare la capetele

de cerere subsecvente”.

Părțile prezente: reclamanta

și pârâtul S.R.I. au arătat că textul de lege arătat nu este incident, refuzul eliberării

avizului fiind nelegal (reclamanta), respectiv legal (pârâtul).

Se constată astfel că,

deși formal părțile au avut posibilitatea să pună concluzii pe toate capetele de

cerere, totuși, în raport de modul în care acestea au fost calificate ca fiind principal

și accesorii recurentei-reclamante nu i s-a dat posibilitatea de a fi apărată corespunzător.

Pentru considerentele

expuse, constatând că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea

fondului și că împrejurările de fapt invocate de intimatul-pârât S.R.I. nu au fost

deplin stabilite, în temeiul art. 313 C. proc. civ., art. 312 alin. (1)-(3) și (5),

pentru motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și de modificare

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., se va admite recursul și se va

casa sentința atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Față de soluția adoptată

Înalta Curte a considerat că examinarea celui de-al patrulea motiv de recurs, care

vizează fondul cauzei, nu mai este posibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de SC A. SA București împotriva sentinței civile nr. 1780 din 20 iunie 2007 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 iunie 2008.