ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3406/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3406/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra contestației în anulare de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrata sub nr. 5836/1/2006 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, contestatoarea S.C.P.A P.I.A.B. în contradictoriu cu intimații SC H. SA BUCUREȘTI, B.C.R. și B.R.D. BUCUREȘTI a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 843 din 28 februarie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 2960/2005. Contestatoarea a apreciat că hotărârea atacată a fost pronunțată de o instanță necompetentă material, ceea ce atrage incidența motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc.
civ.: când hotărârea a fost pronunțată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, iar potrivit art. II alin. (3) și (4) din Legea nr. 219/2005 recursul aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data intrării în vigoare a acestui act normativ era de competența curții de apel și trebuia înaintat acesteia. Intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a cerut respingerea contestației în anulare, ca nefondată, cu motivarea că hotărârea atacată a fost pronunțată în condiții de deplină regularitate procedurală. Curtea, analizând actele dosarului, va respinge contestația în anulare, ca nefondată, pentru următoarele considerente: Pentru folosirea contestației în anulare de drept comun, art. 317 C. proc.
civ. cere, pe de o parte ca hotărârea să fie irevocabilă, iar pe de altă parte, ca motivul pe care se sprijină această cale de atac să nu fi putut fi invocat pe căile ordinare de atac, în speță în recurs. Partea nu are posibilitatea de a alege între recurs și contestația în anulare, în situația în care nu și-a valorificat dreptul procesual încălcat în calea recursului. Contestația în anulare nu reprezintă deci o opțiune și nici nu se substituie recursului, ea nu poate fi primită pentru motive ce nu au fost invocate în fața instanței de recurs. Așadar, dacă în recurs nu s-a invocat încălcarea normelor de ordine publică privitoare la competență, nu se mai poate deschide, pentru acest motiv, calea procesuală a contestației în anulare.
În consecința, față de aceste considerente, Curtea găsește cererea contestatoarei nefondată, urmând a o respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C.P.A P.I.A. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 843 din 28 februarie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 6 noiembrie 2006
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.