ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 100/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 28 septembrie 2005, Tribunalul

Maramureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a

suspendat soluționarea dosarului nr. 3460/2005 și a sesizat Curtea de Apel

Cluj, cu soluționarea excepției de nelegalitate a prevederilor art. 24-30 din

Ordinul nr. 279 din 22 iulie 2004, emis de Președintele A.N.O.F.M., invocată de

reclamanta SC C.C. SRL din localitatea Borșa.

În argumentarea excepției de

nelegalitate, reclamanta arată că prin art. 86 din Legea nr. 76/2002 s-a

prevăzut că pentru crearea de noi locuri de muncă, prin înființarea sau

dezvoltarea de întreprinderi mici și mijlocii, se pot acorda din bugetul

asigurărilor pentru șomaj, credite în condiții avantajoase.

În cadrul bugetului general

consolidat, potrivit art. 2 pct. 7 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele

publice, se regăsește și bugetul asigurărilor pentru șomaj, ca parte componentă

a acestuia, procedura de urmat în cazul administrării acestor creanțe, inclusiv

în ceea ce privește procedura de contestare a actelor administrative fiscale și

de executare silită, fiind cea stabilită în Codul de procedură fiscală.

În aceste condiții, susține

reclamanta, apare ca vădit nelegală stabilirea printr-un act administrativ al

unei autorități centrale, procedura de soluționare a contestațiilor împotriva

actelor administrativ-fiscale, câtă vreme aceasta este reglementată de art.

178-187 C. proc. fisc., iar o procedură derogatorie poate fi stabilită doar

prin lege.

Din actele normative, indicate în

preambulul ordinului, ca temei al adoptării acestuia, nu rezultă că

Președintele

A.N.O.F.M.

ar avea atribuții de reglementare a modului de soluționare a contestațiilor

împotriva actelor administrativ-fiscale emise de organele subordonate.

Concluzionând, reclamanta precizează

că în speță este vorba despre o creanță bugetară, fapt ce rezultă și din

prevederile art. 31 din același ordin, unde se arată că executarea silită se

realizează în conformitate cu prevederile O.G. nr. 92/2003 și este ilogic ca pentru

aceeași categorie de creanțe să se aplice două categorii de acte normative.

Pârâta

A.N.O.F.M. a depus întâmpinare,

solicitând respingerea excepției de nelegalitate, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 749 din 16

noiembrie 2005, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate a prevederilor art.

24-30 din

Ordinul nr.

279/2004 al A.N.O.F.M., în raport cu prevederile art. 1 alin. (2), coroborat cu

art. 174-178 din O.G. nr. 92/2003, invocată de reclamantă.

Reține instanța de fond în

considerentele sentinței că potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) și art. 3

din O.G. nr. 92/2004, cu modificările ulterioare, administrarea creanțelor,

incluzând înregistrarea, verificarea, soluționarea, se face după regulile

instituite de acest act normativ, în contextul în care prin lege specială nu se

prevede altfel.

Legea nr. 76/2002, privind sistemul

asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu

modificările ulterioare, reglementează o serie de măsuri privind stimularea

angajatorilor, măsurii finanțate din fondul administrat de A.N.O.F.M., una

dintre aceste măsuri fiind acordarea de credite în condiții avantajoase, în

vederea creării de noi locuri de muncă.

Reține instanța de fond că în

vederea executării și aplicării dispozițiilor acestei legi s-a emis de către

agenție, Ordinul nr. 27 care, în art. 24-30, reglementează în concret modul de

organizare și desfășurare a activității de control asupra respectării

prevederilor legii, drepturile și obligațiile organelor în exercitarea

atribuțiilor date prin lege, fără ca prin aceasta să se aducă modificări sau

completări ale legilor.

Legea nr. 76/2002 vizează măsuri

dispuse de organele de control, acestea verificând modul de respectare a obligațiilor

privind încadrarea în muncă și menținerea raporturilor de muncă de către

angajatorii care au beneficiat de subvenții, credite în condițiile legii,

acestea nefiind obligații fiscale de natura celor prevăzute expres prin art. 22

din O.G. nr. 92/2003.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, societatea reclamantă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie

și susținând, în esență, că este vădit nelegală, stabilirea printr-un act

administrativ al unei autorități centrale, procedura de soluționare a

contestațiilor împotriva actelor administrativ fiscale, câtă vreme aceasta este

reglementată prin titlul IX art. 174-187 C. proc. fisc., iar o procedură

derogatorie poate fi stabilită doar prin lege [art. 1 alin. (2) teza finală] și

câtă vreme această autoritate administrativă nu are în sfera sa de activitate

aceste atribuții.

Precizează recurentul că în speță

este vorba despre o creanță bugetară, art. 31 din ordinul atacat menționând că

executarea silită se realizează în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.

92/2003 privind Codul de procedură fiscală, și este ilogic ca pentru aceeași

categorie de creanță să se aplice două categorii de acte normative, în cazul

contestării actului administrativ fiscal - Ordinul nr. 279/2004, iar în cazul

executării silite - dispozițiile Codului de procedură fiscală.

Analizând recursul formulat, prin

prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile legale aplicabile,

Curtea îl va respinge, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Legea nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor

pentru șomaj și stimularea forței de muncă, cu modificările și completările

ulterioare, reglementează o serie de măsuri privind stimularea angajatorilor

pentru încadrarea în muncă a șomerilor, măsuri finanțate din bugetul

asigurărilor pentru șomaj, administrat de A.N.O.F.M.

Din categoria măsurilor menționate,

face parte și cea privind acordarea de credite în condiții avantajoase, în

vederea creării de noi locuri de muncă, în condițiile prevăzute de art. 86 și

urm. din lege.

Art. 116

1

din Legea nr.

76/202 se referă la controlul respectării obligațiilor privind încadrarea în

muncă și menținerea raporturilor de muncă asumate de angajatorii care au

beneficiat de subvenții, credite sau fonduri nerambursabile din bugetul

asigurărilor pentru șomaj, control care se efectuează de organele de control,

măsuri active din cadrul agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene,

respectiv a municipiului București.

Ordinul Președintelui A.N.O.F.M. nr.

279/2004, a cărui nelegalitate se solicită a se constata, a fost emis în

vederea organizării executării prevederilor Legii nr. 76/2002, cu modificările

și completările ulterioare, reglementând în mod concret modul de organizare și

desfășurare a activității de control asupra respectării prevederilor legii. El

reprezintă un act administrativ cu caracter normativ în sensul prevăzut de art.

2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și a

fost emis în aplicarea dispozițiilor exprese ale alin. (4) al art. 116

1

din

Legea nr. 76/2002, conform cărora procedura privind activitatea de control de

îndeplinire a măsurilor asigurătorii, precum și de efectuare a executării

silite a debitelor rezultate din nerespectarea prevederilor legii menționate se

aprobă prin ordin al președintelui A.N.O.F.M. și se publică în Monitorul

Oficial al României.

Procesele-verbale de control

încheiate de organele de control măsuri active din cadrul A.N.O.F.M., nu

constituie acte administrative fiscale, în sensul prevăzut de O.G. nr. 92/2003,

republicată, cu modificările și completările ulterioare.

De aceea, dispozițiile ce

reglementează soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor

administrativ fiscale prevăzute de O.G. nr. 92/2003, republicată, nu pot fi

incidente în situația soluționării contestațiilor formulate împotriva măsurilor

dispuse de organele de control măsuri active din cadrul instituțiilor

menționate prin actele de control.

Faptul că însăși ordinul atacat

menționează că executarea silită a creanțelor se realizează în conformitate cu

prevederile O.U.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, își găsește

explicația din chiar dispozițiile art. 133 alin. (3) C. proc. fisc., conform

cărora creanțele bugetare care se încasează, se administrează, se

contabilizează și se utilizează de instituțiile publice, se execută prin organe

proprii, acestea fiind abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asiguratorii

și să efectueze procedura de executare silită, conform prevederilor Codului de

procedură fiscală.

Așadar, instanța de fond a reținut

în mod corect că nu există motive de nelegalitate a ordinului - art. 24-30 și a

respins excepția de nelegalitate.

În consecință, pentru considerentele

expuse, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC

C.C. SRL Borșa împotriva sentinței civile nr. 749 din 16 noiembrie 2005 a

Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 ianuarie 2006.