ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2417/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 13530 din 17 decembrie 2004, Judecătoria Constanța, respinge contestația la executare formulată de contestatoarea SC E. SA, în contradictoriu cu B.R.D. – G.S.G. – Centrale București, precum și cererea de suspendare a executării ca rămasă fără obiect. Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că prin sentința civilă nr. 199 din 22 aprilie 1998 a Tribunalului Constanța s-a constatat nulitatea absolută a contractului de societate autentificat sub nr. 6746 din 16 martie 1992 la Notariatul de Stat județean Constanța, privind constituirea SC B. SRL, s-a dispus dizolvarea societății B. și s-a respins capătul de cerere privind lichidarea SC B. SRL.

Sentința civilă nr. 199/1998 a Tribunalului Constanța a rămas definitivă prin respingerea apelului declarat de pârâta SC A. SRL, în decizia civilă nr. 181/ COM din 11 martie 1999 a Curții de Apel Constanța și a devenit irevocabilă prin decizia civilă nr. 4055 din 16 noiembrie 1999 a Curții Supreme de Justiție. Potrivit art. 58 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, modificată, „pe data la care hotărârea judecătorească de declarare a nulității a devenit irevocabilă, societatea încetează fără efect retroactiv”. Raportând textul de lege citat la speță, instanța constată că la data de 16 noiembrie 1999 SC B. SRL a încetat fără efect retroactiv, condițiile lichidării societății urmând a fi stabilite prin procedura reorganizării judiciare.

Astfel, apar ca neîntemeiate argumentele contestatoarei potrivit cărora principiul retroactivității efectelor nulității acționează în cauză, în sensul că nulitatea actului juridic își produce efectele retroactiv din chiar momentul încheierii lui, pentru că legea specială care guvernează actul juridic a cărei nulitate s-a constatat derogă de la acest principiu. Nu este întemeiat motivul de nelegalitate a actelor de executare silită, respectiv tabelul intitulat estimarea valorii bunurilor în care se precizează că „prin proprietate se înțelege ansamblul teren și construcție”, tabel ce prezintă o situație diferită de cea cuprinsă în procesul verbal de situație și publicația de vânzare având ca argument că terenul a devenit proprietatea SC E. SA în anul 2003, întrucât prin chiar certificatul de atestare a dreptului de proprietate se recunoaște în temeiul H.G.

nr. 834/1991, că terenul se află în patrimoniul SC E. SA, înființată prin H.G. nr. 1041/1990. Apelul contestatoarei SC T.H.R. Marea Neagră SA (fosta SC E. SA) a fost respins de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, care, prin decizia nr. 213 din 4 iulie 2005, a reținut corecta aplicare a dispozițiilor art. 59 din Legea nr. 31/1990 de către instanța de prim grad, precum și faptul că prin certificatul de atestare emis în temeiul H.G. nr. 834/1991 s-a recunoscut că terenul aferent vilei Mimoza, este proprietatea deținătorului activului din 1990 (înființat prin H.G. nr. 1041/1990). Hotărârea judecătorească prin care s-a constatat nulitatea SC B. nu este opozabilă intimatei pârâte.

În sprijinul celor susținute este și art. 59 din Legea nr. 31/1990, legea specială, care reglementează efectele unei astfel de hotărâri față de terți. În ceea ce privește titlul executoriu, acesta nu a fost emis în contradictoriu cu SC E. SA respectiv SC T.H.R. Marea Neagră, dar executarea privește un bun al SC B. SRL, împotriva căruia există titlu, apelanta contestatoare având calitatea de terț, față de titlu executoriu. Prin recursul declarat în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., contestatoarea a susținut, prin expunerea întregii situații de fapt, că atât instanța de fond cât și cea de apel au încălcat și au aplicat în mod greșit legislația care reglementează materia în litigiu, considerând fără temeiuri de fapt și de drept, că bunul asupra căruia s-a început executarea silită, este în mod valabil în proprietatea B. SRL și, că poate forma, în mod legal, obiectul unei executări silite pornite de către un terț.

De precizat că a fost invocată de recurentă excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție ca instanță de recurs, instanța pronunțându-se prin încheiere interlocutorie, respingând excepția și continuând judecata. Recursul nu este fondat. Înalta Curte, analizând hotărârea în raport de motivul invocat, de înscrisurile dosarului și de dispozițiile incidente constată că situația expusă nu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii; recurenta nu a făcut distincție între caracterul imperativ sau dispozitiv al normei de drept material ce a fost nesocotită, critica având caracter general cu referire la „aplicarea în mod greșit a legislației care reglementează materia în litigiu”.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de contestatoarea SC T.H.R. Marea Neagră SA (fosta E. SA) Eforie Nord împotriva deciziei nr. 213 din 4 iulie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială și contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de contestatoarea SC T.H.R. Marea Neagră SA (fostă E. SA) Eforie Nord împotriva deciziei nr. 213 din 4 iulie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială și contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2006.