ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2417/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 13530

din 17 decembrie 2004, Judecătoria Constanța, respinge contestația la executare

formulată de contestatoarea SC E. SA, în contradictoriu cu B.R.D. – G.S.G. –

Centrale București, precum și cererea de suspendare a executării ca rămasă fără

obiect.

Pentru a pronunța această

hotărâre, s-a reținut că prin sentința civilă nr. 199 din 22 aprilie 1998 a

Tribunalului Constanța s-a constatat nulitatea absolută a contractului de

societate autentificat sub nr. 6746 din 16 martie 1992 la Notariatul de Stat

județean Constanța, privind constituirea SC B. SRL, s-a dispus dizolvarea

societății B. și s-a respins capătul de cerere privind lichidarea SC B. SRL.

Sentința civilă nr. 199/1998

a Tribunalului Constanța a rămas definitivă prin respingerea apelului declarat

de pârâta SC A. SRL, în decizia civilă nr. 181/ COM din 11 martie 1999 a Curții

de Apel Constanța și a devenit irevocabilă prin decizia civilă nr. 4055 din 16

noiembrie 1999 a Curții Supreme de Justiție.

Potrivit art. 58 din Legea nr.

31/1990 privind societățile comerciale, modificată, „pe data la care hotărârea

judecătorească de declarare a nulității a devenit irevocabilă, societatea

încetează fără efect retroactiv”.

Raportând textul de lege

citat la speță, instanța constată că la data de 16 noiembrie 1999 SC B. SRL a

încetat fără efect retroactiv, condițiile lichidării societății urmând a fi

stabilite prin procedura reorganizării judiciare.

Astfel, apar ca neîntemeiate

argumentele contestatoarei potrivit cărora principiul retroactivității

efectelor nulității acționează în cauză, în sensul că nulitatea actului juridic

își produce efectele retroactiv din chiar momentul încheierii lui, pentru că

legea specială care guvernează actul juridic a cărei nulitate s-a constatat

derogă de la acest principiu.

Nu este întemeiat motivul de

nelegalitate a actelor de executare silită, respectiv tabelul intitulat

estimarea valorii bunurilor în care se precizează că „prin proprietate se

înțelege ansamblul teren și construcție”, tabel ce prezintă o situație diferită

de cea cuprinsă în procesul verbal de situație și publicația de vânzare având

ca argument că terenul a devenit proprietatea SC E. SA în anul 2003, întrucât

prin chiar certificatul de atestare a dreptului de proprietate se recunoaște în

temeiul H.G. nr. 834/1991, că terenul se află în patrimoniul SC E. SA,

înființată prin H.G. nr. 1041/1990.

Apelul contestatoarei SC T.H.R.

Marea Neagră SA (fosta SC E. SA) a fost respins de Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, care,

prin decizia nr. 213 din 4 iulie 2005, a reținut corecta aplicare a

dispozițiilor art. 59 din Legea nr. 31/1990 de către instanța de prim grad,

precum și faptul că prin certificatul de atestare emis în temeiul H.G. nr. 834/1991

s-a recunoscut că terenul aferent vilei Mimoza, este proprietatea deținătorului

activului din 1990 (înființat prin H.G. nr. 1041/1990).

Hotărârea judecătorească

prin care s-a constatat nulitatea SC B. nu este opozabilă intimatei pârâte. În

sprijinul celor susținute este și art. 59 din Legea nr. 31/1990, legea

specială, care reglementează efectele unei astfel de hotărâri față de terți.

În ceea ce privește titlul

executoriu, acesta nu a fost emis în contradictoriu cu SC E. SA respectiv SC

T.H.R. Marea Neagră, dar executarea privește un bun al SC B. SRL, împotriva

căruia există titlu, apelanta contestatoare având calitatea de terț, față de

titlu executoriu.

Prin recursul declarat în

temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., contestatoarea a susținut, prin

expunerea întregii situații de fapt, că atât instanța de fond cât și cea de

apel au încălcat și au aplicat în mod greșit legislația care reglementează

materia în litigiu, considerând fără temeiuri de fapt și de drept, că bunul

asupra căruia s-a început executarea silită, este în mod valabil în

proprietatea B. SRL și, că poate forma, în mod legal, obiectul unei executări

silite pornite de către un terț.

De precizat că a fost

invocată de recurentă excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de

Casație și Justiție ca instanță de recurs, instanța pronunțându-se prin

încheiere interlocutorie, respingând excepția și continuând judecata.

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte, analizând

hotărârea în raport de motivul invocat, de înscrisurile dosarului și de

dispozițiile incidente constată că situația expusă nu se încadrează în

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea pronunțată

este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită

a legii; recurenta nu a făcut distincție între caracterul imperativ sau

dispozitiv al normei de drept material ce a fost nesocotită, critica având

caracter general cu referire la „aplicarea în mod greșit a legislației care reglementează

materia în litigiu”.

Pentru aceste considerente,

în temeiul dispozițiilor art. 312 (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul declarat de contestatoarea SC T.H.R. Marea Neagră SA (fosta E. SA)

Eforie Nord împotriva deciziei nr. 213 din 4 iulie 2005 a Curții de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială și contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de contestatoarea SC T.H.R. Marea Neagră SA (fostă E. SA) Eforie Nord împotriva

deciziei nr. 213 din 4 iulie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă, fluvială și contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 iunie 2006.