ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față: În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: La data de 21 mai 2007, petiționarul V.B.D. s-a adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție cu plângere împotriva nesoluționării în termen legal a plângerii sale prin care a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O., revenirea asupra măsurii disjungerii dispusă prin rechizitoriul din 18 aprilie 2007 în cauza în care a făcut obiectul dosarului nr. 222/P/2006. Printr-un al doilea capăt de cerere, petiționarul s-a plâns și împotriva măsurii disjungerii dispusă prin rechizitoriu în dosarul penal nr. 222/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Plângerea, astfel formulată, a fost întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. Petiționarul a învederat că măsura dispusă, a disjungerii cauzei penale în ceea ce îl privește, este nelegală și netemeinică și, întrucât ea nu a fost luată exclusiv în interesul unei bune judecăți, astfel cum o cer prevederile codului de procedură penală, este obligatorie revenirea asupra actului procesual de separare a judecății. La data de 27 aprilie 2007, sub nr. 6251, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O. plângerea prin care petiționarul a solicitat procurorului revenirea asupra măsurii disjungerii cauzei, plângere care nu a fost soluționată, susține petentul, în termenul legal prevăzut de art. 278 C. proc.

pen., de procurorul ierarhic superior celor care au dispus măsura atacată. Pentru aceste motive, petiționarul s-a adresat instanței de judecată. Judecând plângerea, Curtea constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente: Potrivit art. 278 1 C. proc. pen., judecătorul poate fi investit cu plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată. Categoria actelor date de procuror ce pot fi verificate de judecător și supuse controlului acestuia este strict limitată de textul de lege arătat la rezoluția de neîncepere a urmării penale, ordonanța ori, după caz, rezoluția de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.

În consecință, măsura disjungerii, neconstituind vreuna din soluțiile dispuse de procuror, strict enumerate de legiuitor în cuprinsul articolului 278 1 C. proc. pen., ce pot face obiectul plângerii în fața judecătorului, ea nu poate fi supusă controlului acestuia potrivit procedurii instituite de textul de lege arătat. Posibilitatea controlului judecătorului asupra actelor date de procuror a fost admisă de Curtea Constituțională prin decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997, consecința acestei decizii fiind tocmai introductive în Codul de procedură penală a articolului 278 1 , cu conținutul arătat mai sus, prin art. I pct. 168 din Legea nr. 281/2003. Ulterior, invocarea unor excepții de neconstituționalitate privitoare la conținutul limitat al sferei actelor împotriva cărora partea poate face plângere în temeiul art. 278 1 C. proc.

pen., a făcut obiectul verificării Curții Constituționale care le-a respins, decizând că nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite. Prin urmare nici măsura dispusă de procuror de disjungere a cauzei și nici nerezolvarea de către procurorul ierarhic superior a plângerii formulate de petent împotriva acestei măsuri, nu pot face obiectul investirii legale, permise de legiuitor, a instanței de judecată. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 278 1 pct. 8 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge plângerea ca inadmisibilă. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul V.B.D. Obligă petiționarul la 160 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 20 iunie 2007.