ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Deliberând asupra cauzei
penale de față constată următoarele;
Prin cererea înregistrată pe
rolul acestei instanțe sub nr. 4874/1/2007 petentul V.B., în temeiul art. 278
1
C. proc. pen., a formulat plângere împotriva nesoluționării în termen legal a
plângerii formulate împotriva ordonanței din 4 aprilie 2007 pronunțată în
dosarul nr. 222/D/P/2006 al D.I.I.C.O.T., precum și împotriva disjungerii
dispusă prin ordonanța menționată, solicitând desființarea ordonanței din 4
aprilie 2007.
În motivarea cererii
petentul a susținut că prin ordonanța din 4 aprilie 2007 pronunțată în dosarul nr.
222/D/P/2006 s-a dispus disjungerea cauzei penale privind pe învinuitul S.C. și
făptuitorul N.Z., fiind înregistrat un nou dosar în care figurează în calitate
de inculpat și petentul din prezenta cauză.
Împotriva ordonanței de
disjungere, petentul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, fiind
înregistrată sub nr. 6249 din 27 aprilie 2007, plângere care nu a fost
soluționată până în prezent, motiv pentru care s-a adresat instanței de
judecată.
În esență, petentul arată că
disjungerea, ca act procesual, are caracter de excepție, este facultativă și
poate fi disjunsă exclusiv în interesul unei bune judecăți.
Se mai arată că apreciind că
realizarea scopului procesului penal este garantată prin sesizarea instanței de
judecată cu privire la toate infracțiunile și făptuitorii în cazurile de
indivizibilitate și conexitate, legiuitorul a abrogat art. 212 C. proc. pen.,
înlăturând posibilitatea disjungerii procesuale în faza de urmărire penală.
Ori, în cauză, cu referire
la pretinsele infracțiuni a fi fost săvârșite făptuitorii sunt cunoscuți, iar
faptele pretins a intra sub incidența legii penale rezultă din probele
administrate până în prezent, fără a se putea pretinde că se impune
administrarea și a altor mijloace de probă.
Se mai susține că prin
disjungerea cauzei s-ar aduce atingere duratei rezonabile a procedurii penale.
În dovedirea prezentei
plângeri, petentul a depus la dosar copie de pe prima pagină a plângerii
formulată în temeiul art. 275 C. proc. pen., împotriva ordonanței din 4 aprilie
2007, precum și decizia nr. 486/1997 a Curții Constituționale.
A fost atașat dosarul nr. 196/D/P/2007
al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T.
format ca urmare a disjungerii cauzei, precum și o copie de pe ordonanța
atacată.
Examinând actele și
lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate de petent, cât și din
oficiu, Înalta Curte constată că plângerea formulată de petent este
inadmisibilă.
Prin ordonanța din 4 aprilie
2007, pronunțată în dosarul nr. 222/D/P/2006, Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. a dispus disjungerea cauzei astfel
încât urmărirea penală a unora dintre inculpați și învinuiți și a unora din
infracțiuni să se facă separat, după cum urmează:
Disjungerea cauzei
privind pe învinuitul S.I.C. și făptuitorul N.Z. și infracțiunilor reținute și
care urmează a fi reținute în sarcina acestora, de cauza privind pe inculpații
B.V., S.S., M.D.M. și D.M.R. și pe învinuiții S.M., F.M.C., N.R.M., V.M.
Cauza privind pe
inculpatul B.V., S.S., M.D.M. și D.M.R. și pe învinuiții S.M., F.M.C., N.R.M.,
V.M. și infracțiunile reținute în sarcina acestora rămâne înregistrată sub nr. 222/D/P/2006;
Cauza disjunsă, privind
pe învinuitul S.I.C. și făptuitorul N.Z. pentru infracțiunile reținute în
sarcina acestora și pentru care urmează a se dispune efectuarea urmăririi
penale, va primi un număr nou de înregistrare, în registrul penale al D.I.I.C.O.T.,
structura centrală.
Pentru a hotărî astfel,
parchetul a avut în vedere următoarele:
Urmărirea penală din punct de
vedere al administrării probatoriului față de inculpații S.S., M.D.M. și D.M.R.
este terminată, urmând a fi îndeplinită procedura penală a prezentării din nou
a materialului de urmărire penală.
Deși urmărirea penală este
finalizată sub aspectul administrării probatoriului față de inculpatul B.V.,
procedura prezentării materialului de urmărire penale este vădit tergiversată
de inculpat (procedura a fost declanșată la 20 februarie 2007 și se efectuează
și în prezent, zilnic, perioadă de timp în care inculpatul a luat la cunoștință
doar de 18 volume din cele 104 volume cât conține dosarul nr. 222/D/P/2006).
Prelungirea în timp a procedurii în discuție față de inculpatul B.V. influențează
situația procesuală a celorlalți inculpați S.S., M.D.M. și D.M.R., cel puțin în
ce privește măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea dispusă
față de aceștia. Este de observat că, după o eventuală fiecare viitoare
prelungire a măsurii preventive, ce reprezintă un act de urmărire penală, este
necesară o nouă prezentare a materialului de urmărire penală față de cei trei
inculpați în condițiile în care probatoriul necesar de administrat față de
infracțiunile reținute în sarcina acestora a fost epuizat.
În raport de învinuirea
adusă învinuitului S.I.C., urmărirea penală nu este definitivată, fiind
necesară administrarea de probe utile, pertinente și concludente, împrejurare
ce este de natură a împieta asupra situației procesuale a inculpaților S.S., M.D.M.
și D.M.R., cel puțin în ceea ce privește măsura preventivă de a nu părăsi
localitatea, dispusă față de aceștia și care expiră la 22 aprilie 2007.
În raport de infracțiunile
pentru care este cercetat făptuitorul N.Z. sunt necesare atât dispunerea de
acte procesuale (începerea urmăririi penale cât și administrarea de probe
utile, concludente și pertinente, ceea ce de asemenea este de natură a împieta
asupra situației procesuale a inculpaților S.S., M.D.M. și D.M.R., pentru
considerentele arătate mai sus.
Infracțiunile reținute în
sarcina inculpaților și învinuiților, precum și pentru cele care este cercetat
ministrul N.Z. se află în situația de indivizibilitate, prevăzută de art. 33 lit.
a) C. proc. pen. și cea de conexitate, prevăzută de art. 34 lit. b), c) și d) C.
proc. pen.
În vederea unei bune
înfăptuiri a urmăririi penale în dosarul nr. 222/D/P/2006 și, în același timp,
a judecății cauzei într-un termen rezonabil, precum și al neprelungirii măsurii
preventive a obligării de a nu părăsi localitatea față de inculpații S.S., M.D.M.
și D.M.R. peste o durată rezonabilă, în condițiile în care urmărirea penală
față de acești inculpați este epuizată, s-a dispus disjungerea menționată.
În temeiul dispozițiilor art.
275 – art. 278 C. proc. pen., petentul V.B. a formulat plângere la procurorul
șef de secție al D.I.I.C.O.T. împotriva ordonanței procurorului de disjungere a
cauzei.
Întrucât plângerea formulată
nu a fost rezolvată în termenul legal de 20 de zile prevăzut de art. 277 C.
proc. pen., petentul s-a adresat instanței de judecată solicitând desființarea
rezoluției.
În drept, petentul și-a
întemeiat plângerea pe dispozițiile art. 278
1
C. proc. pen.
Însă plângerea în fața
instanței împotriva actelor procurorului prin care nu s-a dispus neînceperea
urmăririi penale, clasarea, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea
urmăririi penale, cum este cel prin care procurorul dispune disjungerea cauzei,
este inadmisibilă, întrucât, potrivit art. 278
1
C. proc. pen., pot
fi atacate cu plângere în fața instanței numai rezoluțiile de neîncepere a
urmăririi penale sau ordonanței ori, după caz, rezoluțiile de clasare, de
scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale față de
procuror.
De menționat este faptul că art.
278
1
C. proc. pen., a fost introdus prin art. I pct. 168 din Legea nr.
281/2003, ca urmare a faptului că prin decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997,
definitivă (M. Of. nr. 105/6.03.1998), s-a admis excepția de
neconstituționalitate și s-a constatat că art. 278 C. proc. pen., este
constituțional numai în măsura în care nu oprește persoana nemulțumită de
soluționarea plângerii împotriva măsurilor sau actelor efectuate de procuror
ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta și care nu ajung în fața
instanțelor judecătorești să se adreseze justiției în temeiul art. 21 din
Constituție, ce urmează să se aplice în mod direct.
În speță, principiul
liberului acces la justiție nu este încălcat în condițiile în care soluția de
disjungere dată de procuror nu echivalează cu soluționarea propriu-zisă a
procesului penal, cum este în cazurile de neurmărire penală care pot fi atacate
în fața instanțelor conform art. 278
1
C. proc. pen., petentul având
în continuare la dispoziție garanții procesuale pentru exercitarea drepturilor
sale.
În consecință, având în
vedere considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că legiuitorul nu a
prevăzut căi de atac împotriva tuturor actelor și măsurilor dispuse de procuror
pe parcursul desfășurării urmăririi penale, acte și măsuri care practic pot
asigura mersul înainte și soluționarea într-un termen rezonabil a acestei faze
procesuale, în temeiul art. 278
1
alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va
respinge plângerea formulată de petentul V.B. împotriva ordonanței de
disjungere ca fiind inadmisibilă.
Mai mult decât atât, Înalta
Curte constată că nici susținerile petentului făcute pe fondul cauzei nu sunt
întemeiate, în condițiile în care disjungerea cauzei s-a dispus tocmai în
vederea judecății cauzei într-un termen rezonabil avându-se în vedere
complexitatea cauzei determinată de multitudinea de infracțiuni presupus
săvârșite de mai multe persoane, față de care urmărire penală se află în faze
distincte, ceea ce ar prelungi în timp desfășurarea procesului penal.
Nici susținerea petentului
că prin abrogarea dispozițiilor art. 212 C. proc. pen., s-ar fi înlăturat
disjungerea procesuală în faza de urmărire penală nu este întemeiată.
Astfel, art. 212 C. proc.
pen., prevedea că în caz de indivizibilitate sau conexitate, dacă printre
organele de cercetare penală cu competență militară diferită se află și organul
de cercetare al securității, competența revine acestuia din urmă, iar în aceste
cauze, în interesul unei cercetări penale mai complete și mai operative,
procurorul care exercită supravegherea asupra acesteia putea dispune ca unele
fapte să fie cercetate separat.
Se observă că oricum acest
articol de lege nu ar fi fost aplicabil în speță pentru că se referea la un caz
specific în care organele de urmărire penală cu competență militară care se
puteau „intersecta” cu competența organelor securității iar mai mult decât atât
dispozițiile art. 45 C. proc. pen., prevedea și anterior abrogării art. 212 C.
proc. pen., dispozițiile care se aplică la urmărirea penală și în caz de
conexitate, indivizibilitate și disjungere.
În cauză, se observă că
ordonanța de disjungere a fost întemeiată tocmai pe dispozițiile art. 45 C.
proc. pen., cu referire la art. 38 C. proc. pen., texte de lege care
reglementează aplicabilitatea instituției disjungerii și în cursul urmăririi
penale, când organul de urmărire penală poate dispune, în interesul unei bune
desfășurări a procesului penal disjungerea cauzei, astfel urmărirea penală a
unora dintre infractori sau dintre infracțiuni să se facă separat.
Văzând și dispozițiile art. 192
alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă,
plângerea formulată de petiționarul V.B.
Obligă petiționarul la plata
sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință
publică, azi 28 iunie 2007.