ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele; Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 4874/1/2007 petentul V.B., în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., a formulat plângere împotriva nesoluționării în termen legal a plângerii formulate împotriva ordonanței din 4 aprilie 2007 pronunțată în dosarul nr. 222/D/P/2006 al D.I.I.C.O.T., precum și împotriva disjungerii dispusă prin ordonanța menționată, solicitând desființarea ordonanței din 4 aprilie 2007. În motivarea cererii petentul a susținut că prin ordonanța din 4 aprilie 2007 pronunțată în dosarul nr. 222/D/P/2006 s-a dispus disjungerea cauzei penale privind pe învinuitul S.C. și făptuitorul N.Z., fiind înregistrat un nou dosar în care figurează în calitate de inculpat și petentul din prezenta cauză.

Împotriva ordonanței de disjungere, petentul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, fiind înregistrată sub nr. 6249 din 27 aprilie 2007, plângere care nu a fost soluționată până în prezent, motiv pentru care s-a adresat instanței de judecată. În esență, petentul arată că disjungerea, ca act procesual, are caracter de excepție, este facultativă și poate fi disjunsă exclusiv în interesul unei bune judecăți. Se mai arată că apreciind că realizarea scopului procesului penal este garantată prin sesizarea instanței de judecată cu privire la toate infracțiunile și făptuitorii în cazurile de indivizibilitate și conexitate, legiuitorul a abrogat art. 212 C. proc. pen., înlăturând posibilitatea disjungerii procesuale în faza de urmărire penală.

Ori, în cauză, cu referire la pretinsele infracțiuni a fi fost săvârșite făptuitorii sunt cunoscuți, iar faptele pretins a intra sub incidența legii penale rezultă din probele administrate până în prezent, fără a se putea pretinde că se impune administrarea și a altor mijloace de probă. Se mai susține că prin disjungerea cauzei s-ar aduce atingere duratei rezonabile a procedurii penale. În dovedirea prezentei plângeri, petentul a depus la dosar copie de pe prima pagină a plângerii formulată în temeiul art. 275 C. proc. pen., împotriva ordonanței din 4 aprilie 2007, precum și decizia nr. 486/1997 a Curții Constituționale. A fost atașat dosarul nr. 196/D/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T.

format ca urmare a disjungerii cauzei, precum și o copie de pe ordonanța atacată. Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate de petent, cât și din oficiu, Înalta Curte constată că plângerea formulată de petent este inadmisibilă. Prin ordonanța din 4 aprilie 2007, pronunțată în dosarul nr. 222/D/P/2006, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. a dispus disjungerea cauzei astfel încât urmărirea penală a unora dintre inculpați și învinuiți și a unora din infracțiuni să se facă separat, după cum urmează: 1. Disjungerea cauzei privind pe învinuitul S.I.C. și făptuitorul N.Z. și infracțiunilor reținute și care urmează a fi reținute în sarcina acestora, de cauza privind pe inculpații B.V., S.S., M.D.M.

și D.M.R. și pe învinuiții S.M., F.M.C., N.R.M., V.M. 2. Cauza privind pe inculpatul B.V., S.S., M.D.M. și D.M.R. și pe învinuiții S.M., F.M.C., N.R.M., V.M. și infracțiunile reținute în sarcina acestora rămâne înregistrată sub nr. 222/D/P/2006; 3. Cauza disjunsă, privind pe învinuitul S.I.C. și făptuitorul N.Z. pentru infracțiunile reținute în sarcina acestora și pentru care urmează a se dispune efectuarea urmăririi penale, va primi un număr nou de înregistrare, în registrul penale al D.I.I.C.O.T., structura centrală. Pentru a hotărî astfel, parchetul a avut în vedere următoarele: Urmărirea penală din punct de vedere al administrării probatoriului față de inculpații S.S., M.D.M. și D.M.R. este terminată, urmând a fi îndeplinită procedura penală a prezentării din nou a materialului de urmărire penală.

Deși urmărirea penală este finalizată sub aspectul administrării probatoriului față de inculpatul B.V., procedura prezentării materialului de urmărire penale este vădit tergiversată de inculpat (procedura a fost declanșată la 20 februarie 2007 și se efectuează și în prezent, zilnic, perioadă de timp în care inculpatul a luat la cunoștință doar de 18 volume din cele 104 volume cât conține dosarul nr. 222/D/P/2006). Prelungirea în timp a procedurii în discuție față de inculpatul B.V. influențează situația procesuală a celorlalți inculpați S.S., M.D.M. și D.M.R., cel puțin în ce privește măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea dispusă față de aceștia.

Este de observat că, după o eventuală fiecare viitoare prelungire a măsurii preventive, ce reprezintă un act de urmărire penală, este necesară o nouă prezentare a materialului de urmărire penală față de cei trei inculpați în condițiile în care probatoriul necesar de administrat față de infracțiunile reținute în sarcina acestora a fost epuizat. În raport de învinuirea adusă învinuitului S.I.C., urmărirea penală nu este definitivată, fiind necesară administrarea de probe utile, pertinente și concludente, împrejurare ce este de natură a împieta asupra situației procesuale a inculpaților S.S., M.D.M. și D.M.R., cel puțin în ceea ce privește măsura preventivă de a nu părăsi localitatea, dispusă față de aceștia și care expiră la 22 aprilie 2007. În raport de infracțiunile pentru care este cercetat făptuitorul N.Z.

sunt necesare atât dispunerea de acte procesuale (începerea urmăririi penale cât și administrarea de probe utile, concludente și pertinente, ceea ce de asemenea este de natură a împieta asupra situației procesuale a inculpaților S.S., M.D.M. și D.M.R., pentru considerentele arătate mai sus. Infracțiunile reținute în sarcina inculpaților și învinuiților, precum și pentru cele care este cercetat ministrul N.Z. se află în situația de indivizibilitate, prevăzută de art. 33 lit. a) C. proc. pen. și cea de conexitate, prevăzută de art. 34 lit. b), c) și d) C. proc. pen. În vederea unei bune înfăptuiri a urmăririi penale în dosarul nr. 222/D/P/2006 și, în același timp, a judecății cauzei într-un termen rezonabil, precum și al neprelungirii măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea față de inculpații S.S., M.D.M.

și D.M.R. peste o durată rezonabilă, în condițiile în care urmărirea penală față de acești inculpați este epuizată, s-a dispus disjungerea menționată. În temeiul dispozițiilor art. 275 – art. 278 C. proc. pen., petentul V.B. a formulat plângere la procurorul șef de secție al D.I.I.C.O.T. împotriva ordonanței procurorului de disjungere a cauzei. Întrucât plângerea formulată nu a fost rezolvată în termenul legal de 20 de zile prevăzut de art. 277 C. proc. pen., petentul s-a adresat instanței de judecată solicitând desființarea rezoluției. În drept, petentul și-a întemeiat plângerea pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. Însă plângerea în fața instanței împotriva actelor procurorului prin care nu s-a dispus neînceperea urmăririi penale, clasarea, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, cum este cel prin care procurorul dispune disjungerea cauzei, este inadmisibilă, întrucât, potrivit art. 278 1 C. proc.

pen., pot fi atacate cu plângere în fața instanței numai rezoluțiile de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanței ori, după caz, rezoluțiile de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale față de procuror. De menționat este faptul că art. 278 1 C. proc. pen., a fost introdus prin art. I pct. 168 din Legea nr. 281/2003, ca urmare a faptului că prin decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997, definitivă (M. Of. nr. 105/6.03.1998), s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că art. 278 C. proc. pen., este constituțional numai în măsura în care nu oprește persoana nemulțumită de soluționarea plângerii împotriva măsurilor sau actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta și care nu ajung în fața instanțelor judecătorești să se adreseze justiției în temeiul art. 21 din Constituție, ce urmează să se aplice în mod direct.

În speță, principiul liberului acces la justiție nu este încălcat în condițiile în care soluția de disjungere dată de procuror nu echivalează cu soluționarea propriu-zisă a procesului penal, cum este în cazurile de neurmărire penală care pot fi atacate în fața instanțelor conform art. 278 1 C. proc. pen., petentul având în continuare la dispoziție garanții procesuale pentru exercitarea drepturilor sale. În consecință, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că legiuitorul nu a prevăzut căi de atac împotriva tuturor actelor și măsurilor dispuse de procuror pe parcursul desfășurării urmăririi penale, acte și măsuri care practic pot asigura mersul înainte și soluționarea într-un termen rezonabil a acestei faze procesuale, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., va respinge plângerea formulată de petentul V.B. împotriva ordonanței de disjungere ca fiind inadmisibilă. Mai mult decât atât, Înalta Curte constată că nici susținerile petentului făcute pe fondul cauzei nu sunt întemeiate, în condițiile în care disjungerea cauzei s-a dispus tocmai în vederea judecății cauzei într-un termen rezonabil avându-se în vedere complexitatea cauzei determinată de multitudinea de infracțiuni presupus săvârșite de mai multe persoane, față de care urmărire penală se află în faze distincte, ceea ce ar prelungi în timp desfășurarea procesului penal. Nici susținerea petentului că prin abrogarea dispozițiilor art. 212 C. proc. pen., s-ar fi înlăturat disjungerea procesuală în faza de urmărire penală nu este întemeiată.

Astfel, art. 212 C. proc. pen., prevedea că în caz de indivizibilitate sau conexitate, dacă printre organele de cercetare penală cu competență militară diferită se află și organul de cercetare al securității, competența revine acestuia din urmă, iar în aceste cauze, în interesul unei cercetări penale mai complete și mai operative, procurorul care exercită supravegherea asupra acesteia putea dispune ca unele fapte să fie cercetate separat. Se observă că oricum acest articol de lege nu ar fi fost aplicabil în speță pentru că se referea la un caz specific în care organele de urmărire penală cu competență militară care se puteau „intersecta” cu competența organelor securității iar mai mult decât atât dispozițiile art. 45 C. proc.

pen., prevedea și anterior abrogării art. 212 C. proc. pen., dispozițiile care se aplică la urmărirea penală și în caz de conexitate, indivizibilitate și disjungere. În cauză, se observă că ordonanța de disjungere a fost întemeiată tocmai pe dispozițiile art. 45 C. proc. pen., cu referire la art. 38 C. proc. pen., texte de lege care reglementează aplicabilitatea instituției disjungerii și în cursul urmăririi penale, când organul de urmărire penală poate dispune, în interesul unei bune desfășurări a procesului penal disjungerea cauzei, astfel urmărirea penală a unora dintre infractori sau dintre infracțiuni să se facă separat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul V.B. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 28 iunie 2007.