ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei

penale de față constată următoarele;

Prin cererea înregistrată pe

rolul acestei instanțe sub nr. 4874/1/2007 petentul V.B., în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., a formulat plângere împotriva nesoluționării în termen legal a

plângerii formulate împotriva ordonanței din 4 aprilie 2007 pronunțată în

dosarul nr. 222/D/P/2006 al D.I.I.C.O.T., precum și împotriva disjungerii

dispusă prin ordonanța menționată, solicitând desființarea ordonanței din 4

aprilie 2007.

În motivarea cererii

petentul a susținut că prin ordonanța din 4 aprilie 2007 pronunțată în dosarul nr.

222/D/P/2006 s-a dispus disjungerea cauzei penale privind pe învinuitul S.C. și

făptuitorul N.Z., fiind înregistrat un nou dosar în care figurează în calitate

de inculpat și petentul din prezenta cauză.

Împotriva ordonanței de

disjungere, petentul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, fiind

înregistrată sub nr. 6249 din 27 aprilie 2007, plângere care nu a fost

soluționată până în prezent, motiv pentru care s-a adresat instanței de

judecată.

În esență, petentul arată că

disjungerea, ca act procesual, are caracter de excepție, este facultativă și

poate fi disjunsă exclusiv în interesul unei bune judecăți.

Se mai arată că apreciind că

realizarea scopului procesului penal este garantată prin sesizarea instanței de

judecată cu privire la toate infracțiunile și făptuitorii în cazurile de

indivizibilitate și conexitate, legiuitorul a abrogat art. 212 C. proc. pen.,

înlăturând posibilitatea disjungerii procesuale în faza de urmărire penală.

Ori, în cauză, cu referire

la pretinsele infracțiuni a fi fost săvârșite făptuitorii sunt cunoscuți, iar

faptele pretins a intra sub incidența legii penale rezultă din probele

administrate până în prezent, fără a se putea pretinde că se impune

administrarea și a altor mijloace de probă.

Se mai susține că prin

disjungerea cauzei s-ar aduce atingere duratei rezonabile a procedurii penale.

În dovedirea prezentei

plângeri, petentul a depus la dosar copie de pe prima pagină a plângerii

formulată în temeiul art. 275 C. proc. pen., împotriva ordonanței din 4 aprilie

2007, precum și decizia nr. 486/1997 a Curții Constituționale.

A fost atașat dosarul nr. 196/D/P/2007

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T.

format ca urmare a disjungerii cauzei, precum și o copie de pe ordonanța

atacată.

Examinând actele și

lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate de petent, cât și din

oficiu, Înalta Curte constată că plângerea formulată de petent este

inadmisibilă.

Prin ordonanța din 4 aprilie

2007, pronunțată în dosarul nr. 222/D/P/2006, Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. a dispus disjungerea cauzei astfel

încât urmărirea penală a unora dintre inculpați și învinuiți și a unora din

infracțiuni să se facă separat, după cum urmează:

privind pe învinuitul S.I.C. și făptuitorul N.Z. și infracțiunilor reținute și

care urmează a fi reținute în sarcina acestora, de cauza privind pe inculpații

B.V., S.S., M.D.M. și D.M.R. și pe învinuiții S.M., F.M.C., N.R.M., V.M.

inculpatul B.V., S.S., M.D.M. și D.M.R. și pe învinuiții S.M., F.M.C., N.R.M.,

V.M. și infracțiunile reținute în sarcina acestora rămâne înregistrată sub nr. 222/D/P/2006;

pe învinuitul S.I.C. și făptuitorul N.Z. pentru infracțiunile reținute în

sarcina acestora și pentru care urmează a se dispune efectuarea urmăririi

penale, va primi un număr nou de înregistrare, în registrul penale al D.I.I.C.O.T.,

structura centrală.

Pentru a hotărî astfel,

parchetul a avut în vedere următoarele:

Urmărirea penală din punct de

vedere al administrării probatoriului față de inculpații S.S., M.D.M. și D.M.R.

este terminată, urmând a fi îndeplinită procedura penală a prezentării din nou

a materialului de urmărire penală.

Deși urmărirea penală este

finalizată sub aspectul administrării probatoriului față de inculpatul B.V.,

procedura prezentării materialului de urmărire penale este vădit tergiversată

de inculpat (procedura a fost declanșată la 20 februarie 2007 și se efectuează

și în prezent, zilnic, perioadă de timp în care inculpatul a luat la cunoștință

doar de 18 volume din cele 104 volume cât conține dosarul nr. 222/D/P/2006).

Prelungirea în timp a procedurii în discuție față de inculpatul B.V. influențează

situația procesuală a celorlalți inculpați S.S., M.D.M. și D.M.R., cel puțin în

ce privește măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea dispusă

față de aceștia. Este de observat că, după o eventuală fiecare viitoare

prelungire a măsurii preventive, ce reprezintă un act de urmărire penală, este

necesară o nouă prezentare a materialului de urmărire penală față de cei trei

inculpați în condițiile în care probatoriul necesar de administrat față de

infracțiunile reținute în sarcina acestora a fost epuizat.

În raport de învinuirea

adusă învinuitului S.I.C., urmărirea penală nu este definitivată, fiind

necesară administrarea de probe utile, pertinente și concludente, împrejurare

ce este de natură a împieta asupra situației procesuale a inculpaților S.S., M.D.M.

și D.M.R., cel puțin în ceea ce privește măsura preventivă de a nu părăsi

localitatea, dispusă față de aceștia și care expiră la 22 aprilie 2007.

În raport de infracțiunile

pentru care este cercetat făptuitorul N.Z. sunt necesare atât dispunerea de

acte procesuale (începerea urmăririi penale cât și administrarea de probe

utile, concludente și pertinente, ceea ce de asemenea este de natură a împieta

asupra situației procesuale a inculpaților S.S., M.D.M. și D.M.R., pentru

considerentele arătate mai sus.

Infracțiunile reținute în

sarcina inculpaților și învinuiților, precum și pentru cele care este cercetat

ministrul N.Z. se află în situația de indivizibilitate, prevăzută de art. 33 lit.

a) C. proc. pen. și cea de conexitate, prevăzută de art. 34 lit. b), c) și d) C.

proc. pen.

În vederea unei bune

înfăptuiri a urmăririi penale în dosarul nr. 222/D/P/2006 și, în același timp,

a judecății cauzei într-un termen rezonabil, precum și al neprelungirii măsurii

preventive a obligării de a nu părăsi localitatea față de inculpații S.S., M.D.M.

și D.M.R. peste o durată rezonabilă, în condițiile în care urmărirea penală

față de acești inculpați este epuizată, s-a dispus disjungerea menționată.

În temeiul dispozițiilor art.

275 – art. 278 C. proc. pen., petentul V.B. a formulat plângere la procurorul

șef de secție al D.I.I.C.O.T. împotriva ordonanței procurorului de disjungere a

cauzei.

Întrucât plângerea formulată

nu a fost rezolvată în termenul legal de 20 de zile prevăzut de art. 277 C.

proc. pen., petentul s-a adresat instanței de judecată solicitând desființarea

rezoluției.

În drept, petentul și-a

întemeiat plângerea pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.

Însă plângerea în fața

instanței împotriva actelor procurorului prin care nu s-a dispus neînceperea

urmăririi penale, clasarea, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea

urmăririi penale, cum este cel prin care procurorul dispune disjungerea cauzei,

este inadmisibilă, întrucât, potrivit art. 278

1

C. proc. pen., pot

fi atacate cu plângere în fața instanței numai rezoluțiile de neîncepere a

urmăririi penale sau ordonanței ori, după caz, rezoluțiile de clasare, de

scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale față de

procuror.

De menționat este faptul că art.

278

1

C. proc. pen., a fost introdus prin art. I pct. 168 din Legea nr.

281/2003, ca urmare a faptului că prin decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997,

definitivă (M. Of. nr. 105/6.03.1998), s-a admis excepția de

neconstituționalitate și s-a constatat că art. 278 C. proc. pen., este

constituțional numai în măsura în care nu oprește persoana nemulțumită de

soluționarea plângerii împotriva măsurilor sau actelor efectuate de procuror

ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta și care nu ajung în fața

instanțelor judecătorești să se adreseze justiției în temeiul art. 21 din

Constituție, ce urmează să se aplice în mod direct.

În speță, principiul

liberului acces la justiție nu este încălcat în condițiile în care soluția de

disjungere dată de procuror nu echivalează cu soluționarea propriu-zisă a

procesului penal, cum este în cazurile de neurmărire penală care pot fi atacate

în fața instanțelor conform art. 278

1

C. proc. pen., petentul având

în continuare la dispoziție garanții procesuale pentru exercitarea drepturilor

sale.

În consecință, având în

vedere considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că legiuitorul nu a

prevăzut căi de atac împotriva tuturor actelor și măsurilor dispuse de procuror

pe parcursul desfășurării urmăririi penale, acte și măsuri care practic pot

asigura mersul înainte și soluționarea într-un termen rezonabil a acestei faze

procesuale, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va

respinge plângerea formulată de petentul V.B. împotriva ordonanței de

disjungere ca fiind inadmisibilă.

Mai mult decât atât, Înalta

Curte constată că nici susținerile petentului făcute pe fondul cauzei nu sunt

întemeiate, în condițiile în care disjungerea cauzei s-a dispus tocmai în

vederea judecății cauzei într-un termen rezonabil avându-se în vedere

complexitatea cauzei determinată de multitudinea de infracțiuni presupus

săvârșite de mai multe persoane, față de care urmărire penală se află în faze

distincte, ceea ce ar prelungi în timp desfășurarea procesului penal.

Nici susținerea petentului

că prin abrogarea dispozițiilor art. 212 C. proc. pen., s-ar fi înlăturat

disjungerea procesuală în faza de urmărire penală nu este întemeiată.

Astfel, art. 212 C. proc.

pen., prevedea că în caz de indivizibilitate sau conexitate, dacă printre

organele de cercetare penală cu competență militară diferită se află și organul

de cercetare al securității, competența revine acestuia din urmă, iar în aceste

cauze, în interesul unei cercetări penale mai complete și mai operative,

procurorul care exercită supravegherea asupra acesteia putea dispune ca unele

fapte să fie cercetate separat.

Se observă că oricum acest

articol de lege nu ar fi fost aplicabil în speță pentru că se referea la un caz

specific în care organele de urmărire penală cu competență militară care se

puteau „intersecta” cu competența organelor securității iar mai mult decât atât

dispozițiile art. 45 C. proc. pen., prevedea și anterior abrogării art. 212 C.

proc. pen., dispozițiile care se aplică la urmărirea penală și în caz de

conexitate, indivizibilitate și disjungere.

În cauză, se observă că

ordonanța de disjungere a fost întemeiată tocmai pe dispozițiile art. 45 C.

proc. pen., cu referire la art. 38 C. proc. pen., texte de lege care

reglementează aplicabilitatea instituției disjungerii și în cursul urmăririi

penale, când organul de urmărire penală poate dispune, în interesul unei bune

desfășurări a procesului penal disjungerea cauzei, astfel urmărirea penală a

unora dintre infractori sau dintre infracțiuni să se facă separat.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

plângerea formulată de petiționarul V.B.

Obligă petiționarul la plata

sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință

publică, azi 28 iunie 2007.