ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2727/2008

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Petentul B.C. a formulat plângere împotriva rezoluției din 5 decembrie 2007 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin care s-a respins plângerea petentului împotriva rezoluției din 6 noiembrie 2007 în Dosarul nr. 2154/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Petentul a arătat în motivele plângerii că este nemulțumit de soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă față de procurorul A.C., pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 288 și art. 289 C. pen., sub-inspectorul C.D.C. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 248

1

C. pen., art. 288 și art. 289 C. pen. și față de judecătorul E.B. pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 248

1

C. pen., soluție pe care o consideră nelegală.

A fost atașat Dosarul nr. 2154/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Curtea a reținut următoarele:

Petentul B.C., deținut în Penitenciarul Jilava a formulat la 24 octombrie 2006 o plângere prin care a sesizat faptul că lucrătorul de poliție D.T., din cadrul Inspectoratului de Poliție al jud. Ilfov, cu concursul procurorului A.C., au falsificat ora reținerii, consemnată în ordonanța de reținere din 4 ianuarie 2005, dispusă în Dosarul nr. 18/P/2005, reținând nereal ora 16

00

în loc de ora 7

00

.

A mai sesizat petentul că nu i-a fost respectat dreptul la apărare în cursul urmăririi penale.

Ulterior, petentul a mai formulat două plângeri cu același obiect, care au fost reunite în prezenta cauză, prin rezoluția din 16 martie 2007, solicitând în plus și tragerea la răspundere penală a sub-inspectorului de poliție C.C. pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 248

1

C. pen.

Petentul a mai formulat o plângere penală, înregistrată sub nr. 107/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin care a solicitat tragerea la răspundere a judecătorului Elena Burlan, din cadrul Tribunalului București pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 248

1

C. pen. în legătură cu soluționarea Dosarului nr. 1933/2005, petentul susținând că a fost condamnat nelegal, fără a se lua în considerare probele ce îi dovedeau nevinovăția, precum și faptul că judecătorul nu a luat măsuri cu privire la ordonanța de reținere în care s-a falsificat ora reținerii.

Petiționarul a mai formulat o plângere împotriva sub-inspectorului C.C. și a agentului șef adjunct de poliție Dragomir prin care a solicitat cercetarea penală pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 248

1

C. pen. și art. 289 C. pen., susținând că cei doi au „ticluit” probe mincinoase prin faptul că au efectuat la datele de 4 ianuarie 2005 și 5 ianuarie 2005 procese verbale nelegale, respectiv de recunoaștere din grup și de recoltare a unor probe biologice în vederea efectuării expertizei ADN, folosindu-se de același martor asistent, D.V.

Prin sentința penală nr. 87 din 26 ianuarie 2006 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a fost condamnat inculpatul B.C. la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen. și art. 2

1

lit. c), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 197 alin. (1) C. pen. și la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., dispunându-se ca, în baza art. 33, art. 34 C. pen., inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.

Instanța de fond a reținut că, în noaptea de 30/31 decembrie 2004, în jurul orelor 23

00

, inculpatul B.C. s-a deplasat la locuința părții vătămate G.G., despre care știa că este în vârstă și locuiește singură, a pătruns în locuința acesteia prin spargerea unui ochi de la fereastră, s-a deplasat în camera unde se afla partea vătămată, s-a urcat în pat peste ea, a încercat să întrețină raporturi sexuale, iar la opunerea părții vătămate a strâns-o de gât, a lovit-o peste față și corp și prin amenințare a părăsit domiciliul părții vătămate, unde a uitat două sacoșe din rafie în care se aflau mai multe bunuri (inclusiv un fes negru cu inscripția „Fila” pe care-l purtase pe cap).

Sentința a fost apelată de parchet și inculpat.

Prin Decizia penală nr. 292 din 11 aprilie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 12758/3/2005 a Curții de Apel București s-a dispus admiterea apelului parchetului, majorându-se pedepsele aplicate inculpatului și respingerea apelului inculpatului, ca fiind nefondat.

Referitor la toate probele existente în cauza în care a fost trimis în judecată inculpatul B.C., inclusiv procesele verbale întocmite de lucrătorii de poliție judiciară cu privire la activitățile efectuate, atât Tribunalul București, cât și Curtea de Apel București au constatat legalitatea acestora, inculpatul Busuioc Constantin având posibilitatea de a învedera instanței de judecată prin abatere procedurală existentă cu privire la modul în care au fost administrate probele de către organele de poliție judiciară sau de către procuror.

A reținut instanța cu privire la ordonanța prin care a fost reținut inculpatul B.C. în Dosarul nr. 18/P/2005 la 4 ianuarie 2005 de către agentul șef D.T., în urma audierii sub-inspectorului C.C., ce a făcut parte din echipa de polițiști ce au efectuat activitățile de investigare, identificare și prindere a inculpatului, că acesta nu a fost prins la ora 7

30

(așa cum susține inculpatul), ci la o oră după prânz.

Așa încât, corect a reținut procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București că în sarcina procurorului A.C., a judecătorului E.B. și a sub-inspectorului C.D.C. din cadrul I.G.P.R. – B.C.C.O. București – S.C.C.O. Ilfov, nu se pot reține infracțiunile sesizate de petent și tot în mod corect a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei trei intimați.

De asemenea, corect s-a disjuns și cauza privind pe D.T., agent șef adjunct de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție din cadrul jud. Ilfov pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 248

1

C. pen., art. 288 C. pen. și art. 289 C. pen. spre competentă soluționare.

Așa încât, prin sentința penală nr. 71 din 12 martie 2008, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins plângerea formulată de petiționarul B.C. împotriva rezoluției din 5 decembrie 2007 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin care s-a respins plângerea petiționarului împotriva rezoluției din 6 noiembrie 2007 în Dosarul nr. 2154/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul B.C., solicitând casarea acesteia și pe fond, admiterea plângerii.

A precizat că, la momentul judecării cauzei sale, nu a cunoscut unele aspecte noi.

Examinând  recursul conform art. 385

14

C. proc. pen., pe baza actelor și înscrisurilor existente la dosarul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Pentru a se constata existența infracțiunilor invocate de petiționar (respectiv, art. 246, art. 288, art. 289 și art. 248

1

C. pen.) este necesar ca faptele să existe în materialitatea lor.

Or, în cauză, nu se regăsește acest aspect esențial.

Înalta Curte constată că recurentul petiționar este, de fapt, nemulțumit de modul de soluționare a cauzei sale în care a fost condamnat, încercând să obțină o rejudecare.

Astfel, judecătorul E.B. de la Tribunalul București, în speță, a participat la soluționarea dosarului în care petiționarul B.C. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare.

Or, petentul inculpat a exercitat căile de atac prev. de lege față de sentința pronunțată.

Pe de altă parte, nu pot fi cercetați magistrații pentru soluțiile pronunțate în cauzele deduse judecății și care nemulțumesc părțile interesate.

Potrivit art. 129 din Constituția României, împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și M.P. pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

În consecință, împrejurarea că intimatul magistrat a pronunțat o soluție ce l-a nemulțumit pe petent nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 248

1

C. pen., după cum nici ale altei infracțiuni.

Pe de altă parte, potrivit art. 200 C. proc. pen. „urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată”.

Pentru realizarea obiectului urmăririi penale, legea procesual penală a determinat precis și coerent regulile de desfășurare a acestei faze a procesului penal.

Astfel, organul competent efectuează acte premergătoare și de urmărire penală, în succesiunea determinată de lege, iar atunci când datele infirmă existența infracțiunii devin incidente dispoz. art. 10 C. proc. pen. în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată.

În baza acestor considerente raportate la situația de fapt reținută în cauză, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut că în sarcina intimaților A.C. și C.D. nu se pot reține infracțiunile sesizate de petent și, pe cale de consecință, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia.

De asemenea, corectă este și soluția de disjungere a cauzei cu privire la D.T., agent șef adjunct de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție al jud. Ilfov pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 248

1

C. pen., art. 288 și art. 289 C. pen. și declinarea la Parchetul de pe lângă Tribunalul București spre competentă soluționare.

Pe cale de consecință atât rezoluția procurorului, cât și sentința pronunțată de instanța de fond sunt legale, împrejurare față de care Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.C.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.C. împotriva sentinței penale nr. 71 din 12 martie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul petent la 160 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 septembrie 2008.