ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6754/2006

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 127 din 21 iunie 2006 a Tribunalului Neamț a fost condamnat inculpatul P.V.C., la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174, 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen. S-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen. S-a computat din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive din 16 ianuarie 2006 la zi. S-a confiscat de la inculpat un cuțit corp delict. S-a luat act că partea vătămată P.C.

nu s-a constituit parte civilă în cauză. Conform art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat la despăgubiri de 444,54 lei noi către partea civilă C.A.S. Neamț și 1738,74 lei noi către C.A.S. Iași. Inculpatul a fost obligat și la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că inculpatul este văr primar cu partea vătămată P.C. În ziua de 14 ianuarie 2006, inculpatul a invitat-o pe partea vătămată la el acasă. Ambii au luat alcool acasă, apoi în sat de unde s-au întors la domiciliul inculpatului. La un moment dat inculpatul fără nici un motiv a luat un cuțit și s-a repezit la partea vătămată pe care a înjunghiat-o în zona subclaviculară stângă. Victima a fost transportată la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași, unde a primit îngrijiri medicale.

Raportul medico-legal întocmit în cauză a concluzionat că victima a prezentat o plagă penetrantă toracică cu hemopneumotorax stâng, leziuni ce au necesitat pentru vindecare 25-30 zile și i-au pus în primejdie viața. Inculpatul a avut o atitudine oscilantă în cursul procesului. Inițial a recunoscut fapta apoi a reținut că victima s-a lovit singură. Instanța a reținut din declarațiile martorilor P.I. și P.V. că atât victima cât și inculpatul au relatat imediat după faptă că cel care a lovit victima cu cuțitul a fost inculpatul. Instanța de fond a motivat că infracțiunea comisă de inculpat este aceea de tentativă la omor calificat și nu aceea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen., cum a susținut inculpatul, întrucât în raport de zona lezată, agentul vulnerant folosit și intensitatea loviturii rezultă intenția inculpatului de a suprima viața victimei.

Prin decizie penală nr. 270 din 19 septembrie 2006, Curtea de Apel Bacău a admis apelul inculpatului P.V.C. și a desființat sentința numai cu privire la pedeapsa principală pe care a redus-o la 3 ani închisoare. Împotriva deciziei au declarat recurs inculpatul și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău. Inculpatul a criticat decizia pentru încadrarea juridică, solicitând schimbarea în infracțiunea prevăzută de art. 181C. pen., iar în subsidiar reducerea pedepsei până la un an închisoare, motive de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 14 și 17 C. pen. Parchetul a criticat decizia pentru pedeapsa pe care o consideră prea blândă și pentru că n-a arătat expres ce perioadă se deduce din pedeapsă.

Niciunul din recursuri nu este fondat. În mod temeinic instanțele au motivat că infracțiunea comisă de inculpat nu poate primi încadrarea juridică de la art. 181 C. pen., în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat. Într-adevăr ceea ce caracterizează intenția făptuitorului în cazul infracțiunii de tentativă la omor este intenția de a suprima viața victimei. Această atitudine poate fi elucidată examinând împrejurările comiterii faptei între care zona corporală vizată de acțiunea violență a făptuitorului, intensitatea loviturii și obiectul vulnerant. În cauză inculpatul a lovit victima în zona inimii, vitală, cu un cuțit, apt de a suprima viața și cu intensitate, fapt relevat de gravitatea leziunii.

Acest fapt relevă că inculpatul n-a urmărit doar să vătame integritatea corporală a victimei ci s-o ucidă. Faptul că inculpatul a luat o rezoluție spontană nu exclude intenția de a ucide. Faptul că de obicei la băutură inculpatul agresează membrii familiei cum susțin martorii relevă că acesta este o fire violentă care nu exclude intenția de a ucide. Pe de altă parte schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen., nici n-ar fi legală, întrucât urmarea, punerea în pericol a vieții victimei, face parte din consecințele prevăzute în art. 182 alin. (2) C. pen. și nu cele ale art. 181 C. pen. Prin urmare, încadrarea juridică dată faptei de instanțe este legală.

În ce privește pedeapsa, aceasta este situată aproape de limita minimă prevăzută de lege, având în vedere că tentativa la omor calificat se pedepsește de la 7 ani și 6 luni închisoare la 12 ani și 6 luni închisoare, iar potrivit art. 76 alin. (2) C. pen., în cazul infracțiunii de omor pedeapsa nu poate fi redusă prin efectul circumstanțelor atenuante la mai puțin de 1/3 din minimul prevăzut lege. Or, acest minim ar fi în cazul de față 2 ani și 6 luni, iar în apel inculpatul a primit o pedeapsă de 3 ani închisoare, aproape de limita minimă. Așa fiind, o reducere mai accentuată a pedepsei ar fi nelegală. Pe de altă parte în raport de consecințele concrete de pericol concret al inculpatului pedeapsa de 3 ani închisoare este în acord cu prevederile art. 72 C. pen., astfel că nu este întemeiată nici critica parchetului cu privire la pedeapsa care ar fi prea blândă.

Există garanția că această pedeapsă este de natură să atingă scopul prevăzut de art. 52 C. pen. Nici critica cu privire la deducerea arestului preventiv din pedeapsă nu este întemeiată. De altfel, procurorul de ședință nici n-a mai susținut acest motiv din redactarea scrisă a rechizitoriului. Cât privește deducerea reținerii inculpatului din 15 ianuarie 2006, aceasta va fi făcută de instanța de recurs, acesta nefiind un motiv de casare prevăzut de art. 385 9 C. proc. pen. Așa fiind, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ambele recursuri. Va computa prevenția din 15 ianuarie 2006 la zi și-l va obliga pe recurent la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și inculpatul P.V.C. împotriva deciziei penale nr. 270 din 19 septembrie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 15 ianuarie 2006 la 17 noiembrie 2006. Obligă recurentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 noiembrie 2006.