ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 152/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel București, la 15 martie 2005, reclamantul S.S. a chemat în judecată

Autoritatea Națională a Vămilor și Agenția Națională a Funcționarilor Publici

și a solicitat anularea Ordinului nr. 69 din 26 ianuarie 2005, prin care s-a

dispus reîncadrarea sa în funcția de inspector principal, potrivit art. 6 din

O.U.G. nr. 92/2004, să fie obligată Autoritatea Națională a Vămilor să emită

ordin prin care salarizarea sa să se efectueze potrivit funcției publice și

gradului profesional, astfel cum a fost stabilit potrivit Legii nr. 161/2003 și

obligarea Autorității Naționale a Vămilor, la repunerea în situația anterioară

emiterii actului administrativ atacat.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că reîncadrarea funcționarilor publici presupune trecerea de la un

sistem de funcții, la altul unitar pentru toți funcționarii publici și s-a

efectuat la data de 15 iulie 2003, în temeiul Legii nr. 161/2003. Art. 6 și 7

ale O.U.G. nr. 92/2004 ar fi trebuit aplicate doar în cadrul instituțiilor sau

autorităților publice care nu au efectuat reîncadrarea funcționarilor publici

potrivit Legii nr. 161/2003.

Prin sentința civilă nr. 1260 din 27

iunie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de

reclamantul S.S.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că autoritatea vamală a pus în aplicare O.U.G. nr.

92/2004 care dispune o nouă reîncadrare pentru toți funcționarii publici

salarizați conform O.U.G. nr. 82/2004, emițând în acest sens Ordinul nr. 69 din

26 ianuarie 2005. O.U.G. nr. 92/2004 (art. 6, 7 și 37), act normativ cu putere

de lege, reglementează „drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor

publici pentru anul 2005”, deci acțiunea sa în timp este prevăzută pentru

perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2005, iar dispozițiile sale nu disting între

diferite categorii de funcționari publici, după cum aceștia au fost sau nu

reîncadrați în baza Legii nr. 161/2003.

Împotriva sentinței sus-menționate a

declarat recurs, S.S. care a motivat, în esență, că decizia Autorității

Naționale a Vămilor, de a proceda la reîncadrarea reclamantului în funcția de

inspector principal, constituie o modificare unilaterală a funcției publice

deținute de către acesta, în sensul trecerii într-o funcție publică inferioară,

ceea ce contravine dispozițiilor art. 75 și urm. și art. 65 alin. (3) lit. d)

din Legea nr. 188/1999, întrucât trecerea sa într-o funcție inferioară se face

în baza unei sancțiuni, în urma săvârșirii unei abateri disciplinare.

Recursul este nefondat.

Prin apariția O.U.G. nr. 92/2004,

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, autoritatea vamală

a pus în aplicare acest act normativ care dispune o nouă reîncadrare pentru

toți funcționarii publici salarizați conform cu O.U.G. nr. 82/2004, privind

unele măsuri în domeniul funcției publice, emițând în acest sens Ordinul nr. 69

din 26 ianuarie 2005.

O.U.G. nr. 92/2004, aprobată cu

modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, reglementează drepturile

salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici numiți în temeiul Legii

nr. 188/1999 și salarizați conform O.U.G. nr. 82/2004, pentru anul 2005.

În consecință, O.U.G. nr. 92/2004, care

a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2005, se aplică tuturor funcționarilor

publici, așa cum rezultă din cuprinsul art. 6 și 7.

Recurentul-reclamant este funcționar

public numit în temeiul Legii nr. 188/1999 și a fost salarizat conform O.U.G.

nr. 82/2004, așa cum rezultă din copia carnetului de muncă la poziția 75.

Prin Ordinul nr. 69 din 26 ianuarie

2005 s-a dispus că, începând cu 1 ianuarie 2005, funcționarii publici din

cadrul Autorității Naționale a Vămilor se reîncadrează în funcțiile publice

redate în dreptul fiecăruia, beneficiind de salariile de bază corespunzătoare,

potrivit anexei care face parte integrantă din ordin.

Potrivit anexei,

recurentul-reclamant a fost reîncadrat în funcția publică de execuție inspector

clasa I, gradul profesional principal, treapta 1.

Prin Decizia nr. 289 din 7 iunie

2005, pronunțată de Curtea Constituțională (M. Of. nr. 586/7.VII.2005), a fost

respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din

O.U.G. nr. 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor

drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și

completări prin Legea nr. 76/2005.

Această decizie este definitivă și

general obligatorie.

În executarea acestor dispoziții

legale, s-a emis Ordinul nr. 69 din 26 ianuarie 2005, prin care s-a făcut

reîncadrarea recurentului-reclamant în gradul profesional principal, treapta 1.

Recurentul-reclamant a fost

salarizat conform O.U.G. nr. 82/2004, în categoria A, clasa II, gradul 1,

pentru care, potrivit art. 6 alin. (6) din O.U.G. nr. 92/2004, trebuia să fie

reîncadrat în gradul profesional principal, treapta 1 de salarizare.

De asemenea, se reține că

recurentul-reclamant a reținut în mod greșit reîncadrarea acesteia pe o funcție

inferioară celei deținute anterior, ca o retrogradare sau ca o sancțiune,

deoarece prin această ordonanță s-a realizat o uniformizare a drepturilor

salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici.

În ceea ce privește încălcarea

principiului neretroactivității invocat în mod greșit de recurentul-reclamant,

se reține că termenul de intrare în vigoare a ordonanței de urgență este

imperativ, neputându-se deroga de la acesta.

Ordinul nr. 69 emis în data de 26

ianuarie 2005, cu aplicabilitate de la începutul lunii, este un act administrativ,

și nu un act normativ, astfel că recurentul-reclamant greșit a apreciat că i se

aplică principiul neretroactivității.

În ceea ce privește încălcarea

prevederilor art. 43 din O.U.G. nr. 92/2004, aprobată cu modificări și

completări prin Legea nr. 76/2005, susținută în mod greșit de

recurentul-reclamant, considerăm că Autoritatea Națională a Vămilor nu poate fi

sancționată pentru nerespectarea acestuia și nici actele administrative emise

în baza art. 6-8 din aceeași ordonanță de urgență nu pot fi anulate, întrucât

demersurile făcute pentru obținerea avizului Agenției Naționale a

Funcționarilor Publici au fost realizate în termen, iar termenul prevăzut de

art. 43 nu poate fi unul de decădere; în sens contrar, actul normativ nu ar mai

fi putut fi aplicat.

Referitor la obținerea avizului

Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, după cum se observă din actele

depuse la instanța de fond, solicitarea acestuia a fost făcută în termenul

legal, prin adresa Autorității Naționale a Vămilor nr. 74007 din 22 decembrie

2004, însă Agenția Națională a Funcționarilor Publici a solicitat informații

suplimentare prin adresa nr. 381879 din 14 ianuarie 2005, înregistrată la

Autoritatea Națională a Vămilor, cu nr. 2977 din 18 ianuarie 2005, motiv pentru

care s-a revenit cu adresa nr. 2456 din 18 ianuarie 2005, înregistrată la

Agenția Națională a Funcționarilor Publici, cu nr. 789582 din 19 ianuarie 2005,

în urma căreia s-a obținut avizul favorabil privind reîncadrarea funcționarilor

publici din cadrul Autorității Naționale a Vămilor (avizul Agenției Naționale a

Funcționarilor Publici nr. 744 din 21 ianuarie 2005).

Având în vedere că procedura de

obținere a avizului Agenției Naționale a Funcționarilor Publici s-a prelungit

din motive obiective până la data de 21 ianuarie 2005, Ordinul nr. 72 a fost

emis de Autoritatea Națională a Vămilor, la data de 26 ianuarie 2005.

Dispozițiile O.U.G. nr. 92/2004 fiind imperative, trebuiau aplicate de la 1

ianuarie 2005, data intrării în vigoare a acestui act normativ.

Referitor la susținerile

recurentului-reclamant, potrivit căreia reîncadrarea funcționarilor publici

trebuia făcută până la 23 decembrie 2004, considerăm ca sunt neîntemeiate,

având în vedere că reîncadrarea și salarizarea funcționarilor publici s-a

realizat corect, conform prevederilor art. 6, 7 și 37 din O.U.G. nr. 92/2004,

după obținerea avizului Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, conform

prevederilor art. 43 alin. (2) din același act normativ.

Având în vedere considerentele mai

sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins în

temeiul art. 312 C. proc. civ., menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.S.

împotriva sentinței civile nr. 1260 din 27 iunie 2005 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 ianuarie 2006.