ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6722/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

L.E.E., L.E.G., L.N.N. și L.N.E.C.

au chemat în judecată SC A. SA Grădiștea solicitând obligarea pârâtei să le

restituie în natură terenul intravilan în suprafață de 0,5 ha, situat în satul

Grădiștea, com. Comana, jud. Giurgiu, naționalizat abuziv prin Legea nr.

119/1948 și ocupat în prezent de SC A. Grădiștea.

În motivarea acțiunii reclamanții au

învederat că imobilul în litigiu compus din teren de 0,5 ha și o moară, a

aparținut părinților lor și a fost naționalizat la 15 iulie 1948 în baza Legii

nr. 119/1948 fără acordarea vreunei despăgubiri, moara fiind ulterior demolată

iar terenul aflându-se în stăpânirea SC A. Grădiștea.

Au mai precizat reclamanții că în

baza Legii nr. 10/2001 au notificat atât unitatea deținătoare a terenului cât

și Primăria com. Comana.

De asemenea, au notificat Prefectura

jud. Giurgiu în vederea acordării de despăgubiri. Atât primăria cât și

prefectura au răspuns notificărilor însă SC A. Grădiștea nu și-a comunicat

poziția, astfel că reclamanții au cerut ca pârâta să fie obligată la

restituirea terenului și la măsuri reparatorii.

Tribunalul Giurgiu, prin sentința

civilă nr. 31 din 17 aprilie 2003, a admis în parte acțiunea reclamanților și a

obligat pârâta SC A. SA Grădiștea să restituie reclamanților liber de orice

sarcini terenul intravilan în suprafață de 4978 mp situat în incinta SC A. SA

Grădiștea conform schiței de plan nr. 2 anexată la raportul de expertiză

tehnică întocmit de ing. D.M.L., teren ce este marcat cu cifrele 41-40-35-39 și

la care reclamanții au acces prin curtea lor conform aceleiași schițe de plan.

Instanța a reținut că reclamanții

sunt îndrituiți să solicite restituirea în natură a terenului de 4978 mp pe

care s-a aflat moara de mălai, în prezent demolată, teren deținut de pârâtă,

având vecinătățile precizate în varianta a 2-a a expertizei tehnice efectuate

în cauză și însușită de instanță.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă, prin decizia nr. 677/A din 16 decembrie 2003 a respins ca

nefondat apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 31 din 17

aprilie 2003 a Tribunalului Giurgiu.

A admis apelul formulat de SC A. SA

Grădiștea împotriva aceleași sentințe pe care a schimbat-o în sensul că a

respins acțiunea reclamanților ca inadmisibilă.

În motivarea soluției s-a învederat

că, în situația în care unitatea deținătoare nu răspunde notificării în

termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoana

îndreptățită este în măsură a se adresa în justiție pe calea unei acțiuni în

obligație de a face. Or, în speță reclamanta nu a procedat în concordanță cu

textul invocat și prin urmare acțiunea apare prematur formulată și trebuia

respinsă ca inadmisibilă.

Pe cale de consecință, motivele de

apel vizând fondul cauzei nu au mai fost analizate pe considerentul că au rămas

fără obiect.

În contra menționatei decizii au

declarat recurs reclamanții L.E.E., L.E.G., L.N.N. și L.N.E.C. invocând motivul

de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând în esență că

dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 obligă unitatea

deținătoare să se pronunțe asupra notificării în termen de 60 de zile de la

înregistrarea acesteia, iar nerespectarea lui, cum este cazul și în speță, dă

dreptul persoanei îndreptățite să se adreseze cu acțiune, instanței de

judecată.

Această interpretare se impune și în

raport de dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție care prevăd dreptul la

un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

În acest sens, recurenții au

învederat că de la împlinirea termenului de 60 de zile prev. de art. 23 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001 au trecut peste doi ani, iar unitatea pârâtă nu a

înțeles să emită decizia sau dispoziția motivată.

Recurenții au mai invocat și disp.

art. 21 alin. (4) din Constituție potrivit cărora jurisdicția specială

administrativă este facultativă și din acest punct de vedere au susținut că

acțiunea ce au promovat-o nu putea fi caracterizată ca fiind prematură sau

inadmisibilă.

Mai mult s-a apreciat că în speță a

fost încălcat și principiul potrivit căruia nimeni, în propria cauză, nu poate

invoca propria culpă, și prin urmare intimata pârâtă nu putea opune excepția

inadmisibilității acțiunii datorită prematurității sale.

Recursul este fondat pentru motivele

ce succed.

Este adevărat că Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie

1945-22 decembrie 1989 instituie două etape succesive în rezolvarea cererilor

de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor ce fac obiectul legii,

cum este și cel din speță, respectiv procedura administrativă prealabilă care

are caracter obligatoriu și procedura judiciară care este facultativă și

subsidiară.

În acest sens, sesizarea instanței

de judecată presupune parcurgerea în prealabil a procedurii administrative și

finalizarea acesteia printr-un act emis de persoana juridică notificată.

În speță reclamanții au notificat la

6 august 2001 SC A. SA Grădiștea ca unitate deținătoare, pentru restituirea în

natură a terenului intravilan în suprafață de 0,5 ha situat în satul Grădiștea,

com. Comana, jud. Giurgiu naționalizat în baza Legii nr. 119/1948. De asemenea,

reclamanții au notificat cu privire la același teren și Primăria com. Comana în

cuprinsul notificării specificând faptul că respectivul teren se afla în

posesia SC A. Grădiștea.

Pentru despăgubiri vizând

contravaloarea unei mori și a utilajelor aflate pe terenul în dispută,

reclamanții au notificat Prefectura județului Giurgiu (f.15 dos. nr.

1501/2002).

Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001 în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, unitatea

deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, prin

dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.

Din cele expuse rezultă că, dacă

notificare este legal făcută, ca în speță, ea are ca efect învestirea persoanei

notificate cu obligația de a o rezolva în condițiile legii.

Or, în speță deși învestită la 6

august 2001, pârâta nu a înțeles să dea curs notificării reclamanților,

împrejurare ce însă nu poate conduce la concluzia, cum greșit a reținut

instanța de apel, că reclamanții ar fi eludat procedura administrativă

prealabilă obligatorie potrivit legii.

În adevăr, pasivitatea pârâtei până

la 25 aprilie 2002 când reclamanții au sesizat instanța de judecată nu poate fi

imputată acestora cu atât mai mult cu cât art. 23 alin. (1) din Legea nr.

10/2001 stabilește în sarcina unității deținătoare obligația de a rezolva

notificarea cu care a fost învestită, fixând în acest sens și un termen de 60

de zile de la înregistrarea cererii, care în speță a fost mult depășit.

Pe de altă parte, din întâmpinarea

depusă la instanța de fond de către SC A. Grădiștea SA, rezultă cu evidență că

pârâta a negat dreptul reclamanților la restituirea în natură a terenului

solicitat invocând faptul că acestora li s-ar fi reconstituit dreptul de

proprietate în baza Legii nr. 18/1991 de către Primăria Comana prin atribuirea

unei suprafețe de 0,5 ha pe un alt amplasament conform adresei nr. 2564 din 12

iunie 2002 emisă de Primăria comunei Comana, și că reclamanților li s-ar fi

eliberat titlul de proprietate nr. 40064/1996 pe numele reclamantului L.E.G.

(f.56 dos nr. 1501/2002).

Mai mult, pârâta intimată, s-a

apărat și în sensul că pentru terenul solicitat de reclamanți dețin

certificatul de atestare a dreptului de proprietate Seria M 07 nr. 0999 din 25

mai 1994 emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației ( f.51 dos nr.

1501/2002) și prin urmare și pentru acest considerent nu putea fi restituit

reclamanților.

În acest context, instanța de apel

trebuia să constate că pârâta intimată și-a exprimat punctul de vedere cu

privire la notificarea reclamanților în sensul că a apreciat-o ca nefondată.

Din această perspectivă, soluția

instanței de apel de a îndruma reclamanta să promoveze o nouă acțiune prin care

unitatea deținătoare să fie obligată să exprime prin dispoziție sau decizie

scrisă punctul de vedere, apare și formală cât timp opinia fermă a intimatei

pârâte de a respinge notificarea reclamanților a fost relevată constant de

aceasta în cele două grade de jurisdicție în sensul refuzului de a restitui în

natură terenul în dispută și considerând că reclamanților le-a fost soluționată

cererea în cadrul Legii nr. 18/1999.

Astfel fiind, recursul urmează a fi

admis, a casa decizia atacată și a trimite cauza aceleiași instanțe pentru a

soluționa pe fond apelul reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții L.E., L.G., L.N. și L.E.C. împotriva deciziei nr. 677 A din 16

decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pe care o

casează și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 14 septembrie 2005.