ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5515/2006

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Cluj la data de 2 februarie 2005, reclamanții B.M.A.M. și B.L.V.

au solicitat instanței să constate nulitatea absolută (nelegalitatea aplicării)

Decretului nr. 92/1950, în ceea ce privește imobilul situat în Cluj-Napoca, A

și să constate nulitatea absolută a actelor administrative emise în legătură cu

acest teren, precum și în legătură cu imobilul-teren identificat cu nr. top

11115/1 în C.F. Cluj, pentru lipsa obiectului și cauză ilicită.

De asemenea, au solicitat ca pârâții

să fie obligați la recunoașterea dreptului de proprietate și la predarea în

posesie reclamantului B.M.A.M. a terenului prevăzut cu nr. top 1115/2 și să

oblige pârâții la ridicarea construcțiilor aflate pe terenurile în litigiu ori,

în subsidiar, să fie atribuite aceste construcții reclamanților și să se

dispună evacuarea pârâților de rândul 6-12 din aceste imobile.

Prin sentința civilă nr. 845 din 7

iulie 2005 pronunțată de Tribunalul Cluj a fost admisă excepția

inadmisibilității acțiunii invocată de pârâți și a fost respinsă ca

inadmisibilă acțiunea, cu motivarea că aceasta este o veritabilă acțiune în

revendicare imobiliară și, prin urmare, terenul făcând obiectul Legii nr. 10/2001,

ea nu poate fi admisă, raportat la dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel reclamanții, solicitând desființarea hotărârii, cu trimiterea

cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Verificându-și competența materială,

Curtea de Apel Cluj a invocat din oficiu excepția de necompetență în

soluționarea apelului declarat de reclamanți.

În consecință, prin încheierea nr. 851

din 4 noiembrie 2005 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Cluj, reținând în considerente că, după data introducerii acțiunii

(2 februarie 2005), a intervenit o modificare a normelor procedurale care

reglementează competența după materie a instanțelor judecătorești.

Astfel, din perspectiva ultimelor

modificări aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr. 219/2005,

competența în primă instanță ar aparține, în cauza de față, Judecătoriei Cluj-Napoca,

urmând ca apelul declarat împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță să

fie soluționat de tribunal ca instanță de apel, în temeiul dispozițiilor art. 2

pct. 2 C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri au

declarat recurs reclamanții, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., cu trimitere la prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., în

redactarea acestui text de lege la data de 7 iulie 2005 și art. II lit. b) din

Legea nr. 219/2005 și solicitând casarea încheierii atacate și trimiterea

cauzei curții de apel, întrucât soluția de declinare a competenței este

nelegală.

Recursul este fondat pentru

considerentele ce succed.

Criticile formulate de recurenți

sunt întemeiate, prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. fiind incidente în

cauză deoarece greșit, prin hotărârea atacată, Curtea de Apel Cluj a calificat

acțiunea ca fiind de drept comun și a reținut că instanța competentă material

să soluționeze pricina în apel este tribunalul.

Reclamanții au solicitat prin

acțiunea introductivă restituirea unui imobil preluat în mod abuziv de către

stat, precum și constatarea nulității absolute (nelegalitatea aplicării) a

Decretului nr. 92/1950, respectiv a actelor administrative subsecvente

naționalizării.

Este evident că acțiunea

reclamanților are ca principal capăt de cerere restituirea imobilului preluat

abuziv de către stat, cerere întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, cum

de altfel a și stabilit instanța de fond (Tribunalul Cluj).

Pe de altă parte, ca un argument în

plus adus faptului că terenul revendicat face obiectul Legii nr. 10/2001,

trebuie menționat că în vederea restituirii respectivului imobil a fost

formulată notificarea nr. 305 din 8 februarie 2002 de către reclamantul B.M.A.M.

Prin urmare, obiectul principal al

acțiunii introductive fiind revendicarea imobilului trecut abuziv în

proprietatea statului, cerere întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001,

celelalte două petite având caracter subsidiar, competența materială de

soluționare a cauzei în primă instanță aparține tribunalului (care de altfel a

și judecat pricina în fond), iar curtea de apel este instanța competentă să soluționeze

apelul.

În consecință, în mod greșit Curtea

de Apel Cluj a declinat competența de soluționare a apelului în favoarea

Tribunalului Cluj, fără să exercite controlul judiciar al sentinței apelate în

raport cu motivele de apel formulate de reclamanți.

Pentru considerentele expuse

anterior, se va admite recursul declarat de reclamanți, se va casa încheierea

nr. 851 din 4 noiembrie 2005 pronunțat de Curtea de Apel Cluj și se va trimite

cauza aceleiași instanțe pentru soluționarea apelului, văzând și dispozițiile

art. 312 alin. (3) C. proc. civ. coroborate cu dispozițiile art. 313 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții B.M.A.M.

și B.L.V. împotriva încheierii nr. 851/A din 4 noiembrie 2005 a Curții de Apel

Cluj.

Casează încheierea atacată și

trimite cauza aceleiași instanțe pentru soluționarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 6 iunie 2006.