ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3910/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Neamț la 21

decembrie 2005, reclamantele B.C., E.A., P.V.R. și G.A. au chemat în judecată

pe pârâtul Municipiul Piatra Neamț, reprezentat prin primar, solicitând ca în

temeiul Legii nr. 33/1994 să le fie restituite o casă din lemn compusă din 4

camere și două bucătării, o magazie din lemn acoperită cu carton și terenul

aferent în suprafață de 327,52 mp, imobile situate în Piatra Neamț.

Totodată reclamantele

au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se menționeze existența

dreptului de servitute înscris în actul de veșnică vânzare transcris la

Tribunalul Neamț, cu privire la drumul în lățime de 2/1 m și în lungime de 28

m, care asigură ieșirea la strada S. cu piciorul și mașina.

În motivarea cererii,

reclamantele au arătat că imobilele menționate au fost expropriate prin

Decretul nr. 270 din 2 noiembrie 1989, în vederea edificării a 238 apartamente

și a dotărilor tehnico-edilitare aferente, însă în realitate bunurile au rămas

în proprietatea

părinților reclamantelor și

ulterior decesului acestora, au fost stăpânite

în coproprietate de

reclamante.

S-a mai arătat că

pentru bunurile expropriate nu s-au primit despăgubiri, împrejurare certificată

prin adeverința nr. 13213 din 3

noiembrie

2005, emisă de SC A.C. S.A.P. Piatra Neamț.

Tribunalul

Neamț, secția civilă, prin sentința civilă nr. 306/C din 20 iunie 2006, a admis

în parte acțiunea reclamantelor și a dispus retrocedarea în natură a

construcțiilor identificate cu indicativele CI, C2, O și C4 în fișa cadastrală

înregistrată sub nr. 2/10977 la O.CP.I. Neamț și a terenului aferent în

suprafață de 234 mp, situat în intravilanul municipiului Piatra Neamț,

învecinat la N cu V.A. și municipiul Piatra Neamț, la S - M.I., la

V

–

G.P. și moștenitorii defunctului G.I. și la E – V.A.

S-a respins ca

nefondată cererea având ca obiect dreptul de

servitute

cu privire la drumul în lățime de 2, ½ m și lungime de 28 m.

Pentru a

pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că și după exproprierea

pentru cauză de utilitate publică prin Decretul nr. 270 din 2 noiembrie 1989,

atât autorii reclamantelor cât și ulterior decesului lor, reclamantele au

exercitat atributele unei posesii și folosințe precare, în condițiile în care

scopul exproprierii nu s-a realizat.

Instanța de fond a

reținut aplicabilitatea art. 35 din Legea 33/1994.

Pentru

diferența de teren stăpânită în plus conform actului de veșnică vânzare și

pentru dreptul de servitute constituit în favoarea fondului în litigiu, pe o

suprafață de teren învecinată, s-a apreciat că

nu se justifică interesul retrocedării, în condițiile în care acest

drept nu a făcut obiectul exproprierii pentru utilitate publică.

Împotriva sentinței menționate au declarat apel reclamantele cu

privire la constatarea existenței dreptului

de servitute înscris în actul de vânzare.

Curtea de

Apel Bacău, secția civilă, prin decizia civilă nr. 264 din 13 decembrie 2006,a

respins apelul reclamantelor ca nefondat, reținând că servitutea de trecere, ca

dezmembrământ al dreptului de proprietate, nu a făcut obiectul exproprierii.

S-a avut în

vedere că deși, imobilele au fost expropriate, în fapt

reclamantele și autorii acestora le-au stăpânit în continuare, situație

ce

duce la concluzia că s-au folosit și de dreptul de trecere creat de

vânzător.

S-a apreciat că

pentru valorificarea acestui drept în raport cu cei ce stăpânesc terenul,

reclamantele au deschisă calea unei acțiuni la judecătorie.

Împotriva

deciziei au declarat recurs în termen legal reclamantele B.C., E.A., P.V.R. și

G.A., criticând-o ca nelegală pentru greșita soluționare a capătului de cerere

privind menținerea existenței

dreptului de

servitute înscris în actul de veșnică vânzare.

Prin motivele

de recurs, reclamantele au susținut că la

soluționarea

cauzei nu s-au avut în vedere prevederile art. 28 alin. (2) din Legea nr.

33/1994 și nici împrejurarea că dreptul de servitute nu are o

existență

de sine-stătătoare, transmițându-se împreună cu fondul aservit.

Intimatul Municipiul

Piatra Neamț, prin primar a formulat

întâmpinare,

solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În faza recursului nu s-au administrat probe noi.

Analizând

ansamblul probatoriu administrat în cauză, raportat la

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cărora se

circumscriu criticile invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție va constata

că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Instanțele de fond și

apel au făcut o corectă aplicare a art. 35 din Legea nr. 33/1994, apreciind că

numai pentru suprafața de teren de 234 mp, înscrisă în Decretul de expropriere

nr. 270/1989, s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute în actul

normativ menționat.

Pentru

diferența de teren stăpânită în plus până la 327 mp, înscrisă în certificatul

de moștenitor nr. 481 din 4 mai 1995 nu există un titlu valabil astfel că nu se

justifică restituirea.

Este posibil ca în certificatul de moștenitor de care se prevalează

reclamantele să se fi inclus și calea de

acces cu dreptul de servitute,

însă acest

drept nu a făcut obiectul exproprierii pentru utilitate publică

și nu

poate fi valorificat pe calea Legii nr. 33/1994.

Dispozițiile art. 28

alin. (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora

servitutile stabilite prin faptul omului se sting în măsura în care

devin

incompatibile cu situația naturală și juridică a scopului urmărit

prin expropriere, dispoziții invocate prin motivele de recurs sunt nerelevante

în cauză, în condițiile în care reclamantele și autorii acestora nu au pierdut

posesia bunului expropriat.

Pentru toate

aceste considerentele, Curtea va aprecia că nu sunt întrunite dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ. și, în temeiul

art.

312 alin. (l) C. proc. civ., va respinge recursul reclamantelor

ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul

declarat de reclamantele B.C., E.A., P.V.R. și G.A. împotriva

deciziei civile nr. 264

din 13 decembrie 2006 a Curții de Apel Bacău,

secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 15 mai 2007.