ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3429/2006

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 84 din 7 februarie 2006 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul nr. 18478/2005, a fost admisă acțiunea reclamantei S.C.C.A. C. Șomcuța Mare, formulată prin mandatara F. Maramureș și s-a dispus anularea parțială a H.G. nr. 934/2002, în ceea ce privește Anexele nr. 56 și nr. 65 ale acesteia, respectiv pozițiile nr. 48, nr. 52, nr. 38 și nr. 63, cuprinzând șase magazine sătești, proprietatea reclamantei. S-au respins excepțiile privind nulitatea acțiunii, lipsa procedurii prealabile și lipsa calității procesuale active a reclamantei, invocate de către pârâtul Guvernul României și de către chemații în garanție Consiliul Județean Maramureș, Ministerul Administrației și Internelor, Consiliul Local al comunei Satulung și Consiliul Local al comunei Șomcuța Mare.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că hotărârea atacată are ca obiect atestarea inventarierii bunurilor care aparțin domeniului public al județului Maramureș, iar în două dintre anexele acesteia au fost incluse și imobile (construcții) care făceau parte din patrimoniul reclamantei, edificate pe terenul proprietate publică. A constatat instanța că reclamanta a dovedit cu înscrisuri, construirea legală a celor șase magazine sătești asupra cărora au avut apoi, până în anul 1990, un drept de administrare directă și care fac acum parte din patrimoniul lor. A stabilit instanța, în raport cu destinația construcțiilor, că ele nu fac parte din categoria celor prevăzute de art. 135 din Constituție și nu sunt de interes public.

A apreciat instanța că, la includerea celor șase construcții în domeniul public, au fost încălcate dispozițiile art. 1 din Legea nr. 213/1998, precum și dispozițiile Normelor de aplicare a acestei legi, întrucât în anexa la hotărâre nu este completată rubrica a șasea privind „situația juridică” a imobilelor, de aici rezultând că ele nu au aparținut unităților administrativ-teritoriale Satulung și Șomcuța Mare. Împotriva acestei sentințe au declarat recursuri în termen cele trei chemate în garanție de către Guvernul României, dar cererile nu au fost legal timbrate, deși recurentele au fost legal citate pentru termenul de astăzi, cu mențiunea timbrării. Ca urmare, Curtea va face aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, anulând cererile, ca netimbrate.

Împotriva aceleiași sentințe a declarat în termen recurs și pârâtul Guvernul României, cererea sa fiind legal scutită de plata taxei de timbru. În motivarea cererii, recurenta invocă în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în fapt susține că instanța, judecând în fond după casare, trebuia să aibă în vedere dispozițiile obligatorii ale instanței de recurs: suplimentarea probelor pentru verificarea calității procesuale active a reclamantei și a calității ei de proprietară a construcțiilor edificate pe terenul proprietate publică. Consideră recurenta că reclamanta nu și-a dovedit calitatea procesuală activă, întrucât nu a făcut dovada preexistenței dreptului ei subiectiv, astfel nefiind îndeplinită condiția din art. 1 al Legii nr. 29/1990, neexistând un drept vătămat prin hotărârea atacată.

Susține, de asemenea, recurenta, că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate pentru fiecare construcție, nedepunând extras de carte funciară, instanța reținând greșit că s-ar fi probat dreptul de proprietate, deși se putea reține cel mult calitatea reclamantei, de constructor de bună credință pe terenul proprietate publică. Consideră recurenta, că hotărârea atacată nu poate avea caracter vătămător, astfel cum a reținut prima instanță, deoarece ea nu are efect constitutiv de drepturi în favoarea unității administrativ-teritoriale, ci doar atestă regimul juridic diferențiat al bunurilor care aparțin acestei unități.

În fine, susține recurenta, că imobilele în discuție au făcut mai întâi obiectul unei hotărâri a consiliului local care, dacă ar fi afectat drepturile legitime ale vreunei persoane, trebuia atacată în instanță în temeiul Legii nr. 29/1990 și că a fost respectată procedura de elaborare a actului normativ atacat, prevăzută de Legea nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă precum și dispozițiile art. 18-24 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. Recursul nu se fondează. 1. În rejudecarea cauzei în fond după casare, reclamanta a depus înscrisuri noi, la solicitarea instanței din ședința de la 10 ianuarie 2006. Ca urmare, nu se poate reține culpa instanței de fond în rejudecare, de a nu fi respectat mențiunile obligatorii ale instanței de recurs.

2. Calitatea procesuală activă a reclamantei a fost dovedită prin înscrisurile care dovedesc că imobilele au fost construite de cooperativa de consum din fondurile acesteia, în perioada 1973 - 1976, pe terenuri care nu au aparținut niciodată domeniului public al comunelor Satulung și Șomcuța Mare. Reclamanta a stăpânit ca adevărat proprietar, netulburată și în mod public, cele șase imobile, până la emiterea hotărârii de atestare, dreptul său de proprietate extratabulară fiind recunoscut prin Legea nr. 109/1996. Așadar, ambele condiții menționate în decizia de casare au fost îndeplinite. 3. Scopul inventarierilor efectuate pe temeiul Legii nr. 213/1998 era acela de a delimita bunurile aparținând județului, municipiilor, orașelor și comunelor, de bunurile de interes național.

Or, comunele în cauză nu au avut niciodată în proprietate imobilele în discuție, ele fiind, cu atât mai puțin, bunuri de interes național. Ca urmare, chiar dacă tehnica de elaborare a actului normativ prevăzut de Legea nr. 24/2000 a fost respectată, conținutul hotărârii încalcă normele de principiu ale Legii nr. 213/1998 în executarea căreia a fost emisă, deoarece atestarea Guvernului a statuat asupra unei situații juridice eronate a imobilelor în cauză. 4. Legea nr. 29/1990, sub imperiul căreia a fost formulată acțiunea, precum și Legea nr. 213/1998, aplicabilă asupra fondului problemei juridice, nu prevăd ca fine de neprimire a acțiunii - o procedură prealabilă de anulare a hotărârii consiliului local care a aprobat inventarul bunurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează, ca netimbrate, recursurile declarate de Ministerul Administrației și Internelor, de Consiliul Local Satulung, județul Maramureș și de Consiliul Local Șomcuța Mare, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 84 din 7 februarie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Respinge, ca nefondat, recursul formulat de Guvernul României împotriva aceleiași sentințe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2006.