ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2402/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 789/C/din 15 decembrie 2005, Tribunalul Comercial Argeș a respins acțiunea formulată de reclamanta SC M. SRL Câmpulung împotriva pârâtei SC M.V. SRL, obligând-o la cheltuieli de judecată. Împotriva acestei hotărâri reclamanta a formulat apel și, prin decizia nr. 21/ A-C din 22 februarie 2006 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a fost respins, ca nefondat. S-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada faptei ilicite, folosirea de către pârâtă a unui model de contract care se aseamănă cu cel al reclamantei neavând acest caracter, aceasta din urmă neputând invoca un drept exclusiv de a exploata serviciile descrise în contractul în litigiu și nici modelul de contract cu precizarea că fiind o faptă de comerț nu poate fi vorba de drept de autor ci de originalitatea produselor.

Cât privește cea de a doua critică legată de obligarea sa la cheltuieli de judecată, a reținut, în esență, că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile legale în materie, pârâta fiind în culpă procesuală astfel că nu se poate pune în discuție restrângerea cheltuielilor de judecată. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a arătat că instanța de apel, deși a reținut în mod corect că actele și faptele de concurență neloială prevăzute de art. 4 - 5 din Legea nr. 11/1990 nu sunt limitativ enumerate, în contradicție evidentă cu acest principiu, le-a limitat în raport de “originalitatea produselor” ori prin acțiune s-a reclamat un fapt de concurență neloială și, nicidecum, nu s-a cerut respectarea unui drept de exclusivitate a folosirii de pârâtă a unor servicii.

Astfel, s-a dovedit că societatea recurentă este autorizată legal pentru prestări servicii centrale termice și are autoritate în utilizarea contractului, iar contractul conceput și utilizat de societate are un caracter confidențial, fapta intimatei de a se folosi de acest model de contract constituind un fapt de concurență neloială atât timp cât din toate probele administrate rezultă că a folosit fără acceptul său modelul respectiv, contractele depuse în apărare și pretins a fi folosite cuprinzând prețuri și tarife în lei noi deși în raport de data întocmirii acestora, prețurile în moneda nouă nu puteau fi înscrise decât după data de 1 iulie 2005, fiind deci întocmite pro causa încât, în temeiul art. 6 din Legea nr. 11/1991, fapta ilicită a intimatei pârâte trebuia sancționată.

Prin cea de a doua critică a susținut că instanța de apel a greșit și în privința obligării sale la cheltuielile de judecată deoarece intimata nu a dat curs invitației acesteia la concilierea prealabilă, litigiul fiind deci, generat din culpa acesteia, în motivarea instanței pe dispozițiile art. 246 C. proc. civ. nu are legătură cu dreptul acesteia de a restrânge cheltuielile exagerate pretinse cu titlu de onorariu avocat. Recursul este nefondat. Potrivit art. 2 din Legea nr. 11/1991, prin concurență neloială se înțelege orice act sau fapt contrar uzanțelor cinstite în activitatea industrială sau de comercializare a produselor, de executare a lucrărilor precum și de efectuare a prestărilor de servicii.

Prin urmare, criteriul juridic al determinării concurenței neloiale este neloialitatea, legea neindividualizând faptele de concurență neloială decât atunci când sunt sancționate distinct ca infracțiuni sau contravenții nu și atunci când sunt delicte civile. Instanța de apel sesizând că, într-adevăr, în cauză nu se pune problema apărării unui drept de proprietate intelectuală protejat ci doar a unei îndatoriri de respectare a bunelor moravuri în afaceri, a apreciat în aceste limite ale investirii instanței de fond, că soluția este corectă, de vreme ce nu s-a făcut dovada inechivocă a caracterului ilicit al faptei ca o condiție a răspunderii, în conformitate cu art. 998 – art. 999 C. civ., cu referire directă la dreptul de a folosi pe piață modelul de contract și care nu constituie o faptă de concurență neloială.

Condiția originalității produsului pentru condamnarea imitației este comună cu protecția proprietății intelectuale, diferită fiind doar intensitatea originalității, produsul nemeritând protecția decât dacă s-ar fi dovedit, așa cum a reținut, doar spre exemplificare, instanța de apel ca o autoritate publică, în cadrul competențelor, i-ar fi recunoscut originalitatea, concepția, ori din actele dosarului rezultă că atât recurenta reclamantă cât și intimata pârâtă au folosit pe parcursul derulării activității comerciale diferite modele de contracte neavând deci nici o relevanță juridică posibilitatea confuziei. Așa fiind, prima critică nu este întemeiată, soluția instanței de apel fiind legală din punct de vedere al respectării art. 6 din Legea nr. 11/1991.

Nici cea de a doua critică nu este fondată, deoarece indiferent dacă partea adversă, convocată la conciliere, nu a dat curs invitației, provocând astfel litigiul, condiția dedusă din interpretarea art. 274 C. proc. civ., pentru a nu se suporta cheltuielile de judecată este aceea a admiterii acțiunii ori aceasta a fost respinsă și deci recurenta reclamantă trebuie să suporte cheltuielile în totalitate. Cât privește motivarea în drept a instanței de apel și pe dispozițiile art. 246 C. proc. civ., nu este de natură a schimba soluția, care este legală încât, aplicând dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat. Văzând art. 274 C. proc. civ., în recurs, recurenta va fi obligată la cheltuieli de judecată către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC M. SRL Câmpulung împotriva deciziei nr. 21 din 22 februarie 2006 a Curții de Apel Pitești, ca nefondat Obligă recurenta la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata SC N.V. SRL CÂMPULUNG. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2006.