ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7525/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Primarul municipiului Arad a emis dispoziția nr. 558 din 15 aprilie 2005, prin care a respins cererea de acordare de măsuri reparatorii în echivalentul terenului în suprafață de 4641 mp înscris în C.F. Arad cu nr.top 3386/2 formulată pe cale de notificare potrivit Legii nr. 10/2001 de către B.V. și B.M. În motivarea dispoziției s-a reținut că terenul a intrat în proprietatea statului în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, solicitantele fiind numai proprietarele construcțiilor aflate pe teren, fără a fi și proprietarele terenului. B.V. și B.M.L. au formulat contestație solicitând anularea dispoziției și acordarea măsurilor reparatorii cerute prin notificare.

Tribunalul Arad, secția civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 1112 din 4 octombrie 2005, prin care a admis contestația, a anulat dispoziția atacată și a obligat pe Primarul municipiului Arad să acorde contestatoarelor măsuri reparatorii prin echivalent și să le plătească 5.000.000 lei cheltuieli de judecată. Primarul municipiului Arad a declarat apel. Prin decizia civilă nr. 57 din 16 februarie 2006, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul și a schimbat în tot hotărârea primei instanțe în sensul că a respins ca nefondată contestația. B.V. și B.M.L. au declarat recurs solicitând casarea deciziei instanței de apel și păstrarea sentinței primei instanțe. Dezvoltând în fapt recursul, contestatoarele au susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 10/2001 și a interpretat eronat prevederile legale anterioare anului 1990 și ale Legii nr. 18/1991.

În concret, contestatoarele au susținut că terenul are regimul juridic stabilit de prima instanță, întrucât în anul 1976 autorul lor a cumpărat nu numai construcțiile ci și terenul aferent, pe care l-a posedat mai mulți ani, dar în aplicarea Legii nr. 58/1974 a fost intabulat dreptul de proprietate al statului asupra suprafeței de 800 mp din totalul de 6008 mp, diferența de 5208 mp constituind proprietatea cooperativei agricole de producție. Ca urmare, potrivit art. 22 din Legea nr. 18/1991, suprafața de 5208 mp aferentă construcției și înscrisă ca proprietate a cooperativei agricole de producție a trecut prin puterea legii în proprietatea contestatoarelor în calitatea lor de proprietare a construcției, suprafața încadrându-se în limita de 6000 mp stabilită prin art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990.

În pofida acestei stări de drept, prin încheierea C.F. din 13 martie 1997 terenul în cauză a fost dezmembrat, iar parcela nou creată, în suprafață de 4614 mp, a fost trecută în proprietatea Statului Român în considerarea Decretului de expropriere nr. 143/1979, pe teren fiind construită ulterior o fabrică de zahăr. Ca urmare, contestatoarele susțin că, în anul 1976, când au cumpărat imobilul, terenul în suprafață de 5208 mp constituia proprietate C.A.P. transferată ulterior în proprietatea lor prin efectul art. 22 din Legea nr. 18/1991, chiar dacă la data exproprierii din 1979 terenul se afla în patrimoniul C.A.P., astfel încât efectele acelei exproprieri, produse în anul 1997, au afectat patrimoniul lor, iar nu pe cel al C.A.P.

cum greșit a statuat instanța de apel, nefiind reală nici constatarea instanței de apel în sensul că proprietatea terenului în litigiu nu ar fi aparținut niciodată contestatoarelor. Recursul nu este întemeiat. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 11658 din 4 decembrie 1975, B.D., autorul actualelor contestatoare, a cumpărat de la F.I. cota de ⅔ dintr-o construcție, terenul aferent în suprafață de 6008 mp trecând în proprietatea statului în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974 în vigoare la acea dată, din care s-a acordat cumpărătorului părții din construcție drept de folosință în cotă de ⅔ din terenul de 100 mp pe care se afla amplasată construcția. Ulterior, în anul 1997, suprafața de 1367 mp, dezmembrată din întregul teren de 6008 mp, a fost atribuită în proprietate lui B.D.

și soției acestuia contestatoarea B.V., fiind intabulat ca atare în cartea funciară. Legea nr. 10/2001 are ca obiect de reglementare regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Așadar, în perioada de mai sus, potrivit contractului de vânzare-cumpărare examinat, autorul B.D. a dobândit și a avut în proprietate numai o cotă parte dintr-o construcție, precum și un drept de folosință în aceeași cotă de ⅔ din terenul aferent acelei construcții în suprafață de 100 mp, neavând nici un drept asupra terenului în suprafață de 4641 mp solicitat a-i fi restituit în natură pe calea Legii nr. 10/2001 și care a fost preluat de stat de la vânzătoarea F.I., făcând apoi parte din patrimoniul unei cooperative agricole de producție de la care a fost expropriată în anul 1979 suprafața de 5208 mp.

Astfel, terenul de 4641 mp nu a constituit în perioada mai sus arătată proprietatea autorului contestatoarelor și, în consecință, nici nu a fost preluat de stat de la acesta, încât are un cu totul alt regim juridic decât cel reglementat prin Legea nr. 10/2001, iar contestatoarele nu au calitatea de persoane îndreptățite în înțelesul art. 3 lit. a) și art. 4 alin. (2) din această lege. Susținerile privind conținutul adevăratei convenții dintre B.D. și F.I. în sensul că s-ar fi avut în vedere nu numai cota din construcție, ci și întreg terenul aferent, având drept consecință dobândirea dreptului de proprietate ex lege potrivit dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 18/1991, nu pot fi examinate în cadrul procedurii Legii nr. 10/2001 în raport cu regimul juridic al terenului și al obiectului de reglementare al acestui act normativ, ci numai în condițiile prevăzute prin legile fondului funciar.

În concluzie, instanța de apel a aplicat corect legea la situația de fapt descrisă, iar recursul este nefondat și va fi respins ca atare potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de B.V. și B.M.(M.)L. împotriva deciziei nr. 57 din 16 februarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2006.