ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7525/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Primarul municipiului Arad a emis

dispoziția nr. 558 din 15 aprilie 2005, prin care a respins cererea de

acordare de măsuri reparatorii în echivalentul terenului în

suprafață de 4641 mp înscris în C.F. Arad cu nr.top 3386/2 formulată

pe cale de notificare potrivit Legii nr. 10/2001 de către B.V. și

B.M.

În motivarea dispoziției s-a

reținut că terenul a intrat în proprietatea statului în baza art. 30

din Legea nr. 58/1974, solicitantele fiind numai proprietarele

construcțiilor aflate pe teren, fără a fi și proprietarele

terenului.

B.V. și B.M.L. au formulat

contestație solicitând anularea dispoziției și acordarea

măsurilor reparatorii cerute prin notificare.

Tribunalul Arad, secția

civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 1112 din 4

octombrie 2005, prin care a admis contestația, a anulat dispoziția

atacată și a obligat pe Primarul municipiului Arad să acorde

contestatoarelor măsuri reparatorii prin echivalent și să le

plătească 5.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Primarul municipiului Arad a

declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 57 din

16 februarie 2006, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a

admis apelul și a schimbat în tot hotărârea primei instanțe în

sensul că a respins ca nefondată contestația.

B.V. și B.M.L. au declarat

recurs solicitând casarea deciziei instanței de apel și

păstrarea sentinței primei instanțe.

Dezvoltând în fapt recursul,

contestatoarele au susținut că instanța de apel a aplicat

greșit dispozițiile Legii nr. 10/2001 și a interpretat eronat

prevederile legale anterioare anului 1990 și ale Legii nr. 18/1991.

În concret, contestatoarele au

susținut că terenul are regimul juridic stabilit de prima

instanță, întrucât în anul 1976 autorul lor a cumpărat nu numai

construcțiile ci și terenul aferent, pe care l-a posedat mai mulți

ani, dar în aplicarea Legii nr. 58/1974 a fost intabulat dreptul de proprietate

al statului asupra suprafeței de 800 mp din totalul de 6008 mp,

diferența de 5208 mp constituind proprietatea cooperativei agricole de

producție.

Ca urmare, potrivit art. 22 din Legea

nr. 18/1991, suprafața de 5208 mp aferentă construcției și

înscrisă ca proprietate a cooperativei agricole de producție a trecut

prin puterea legii în proprietatea contestatoarelor în calitatea lor de

proprietare a construcției, suprafața încadrându-se în limita de 6000

mp stabilită prin art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990.

În pofida acestei stări de

drept, prin încheierea C.F. din 13 martie 1997 terenul în cauză a fost

dezmembrat, iar parcela nou creată, în suprafață de 4614 mp, a

fost trecută în proprietatea Statului Român în considerarea Decretului de

expropriere nr. 143/1979, pe teren fiind construită ulterior o

fabrică de zahăr.

Ca urmare, contestatoarele

susțin că, în anul 1976, când au cumpărat imobilul, terenul în

suprafață de 5208 mp constituia proprietate C.A.P. transferată

ulterior în proprietatea lor prin efectul art. 22 din Legea nr. 18/1991, chiar

dacă la data exproprierii din 1979 terenul se afla în patrimoniul C.A.P.,

astfel încât efectele acelei exproprieri, produse în anul 1997, au afectat

patrimoniul lor, iar nu pe cel al C.A.P. cum greșit a statuat

instanța de apel, nefiind reală nici constatarea instanței de

apel în sensul că proprietatea terenului în litigiu nu ar fi

aparținut niciodată contestatoarelor.

Recursul nu este întemeiat.

Prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 11658 din 4 decembrie 1975, B.D.,

autorul actualelor contestatoare, a cumpărat de la F.I. cota de ⅔ dintr-o

construcție, terenul aferent în suprafață de 6008 mp trecând în

proprietatea statului în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974 în vigoare la

acea dată, din care s-a acordat cumpărătorului părții

din construcție drept de folosință în cotă de ⅔ din

terenul de 100 mp pe care se afla amplasată construcția.

Ulterior, în anul 1997,

suprafața de 1367 mp, dezmembrată din întregul teren de 6008 mp, a

fost atribuită în proprietate lui B.D. și soției acestuia

contestatoarea B.V., fiind intabulat ca atare în cartea funciară.

Legea nr. 10/2001 are ca obiect de

reglementare regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6

martie 1945-22 decembrie 1989.

Așadar, în perioada de mai sus,

potrivit contractului de vânzare-cumpărare examinat, autorul B.D. a

dobândit și a avut în proprietate numai o cotă parte dintr-o

construcție, precum și un drept de folosință în

aceeași cotă de ⅔ din terenul aferent acelei construcții

în suprafață de 100 mp, neavând nici un drept asupra terenului în

suprafață de 4641 mp solicitat a-i fi restituit în natură pe

calea Legii nr. 10/2001 și care a fost preluat de stat de la

vânzătoarea F.I., făcând apoi parte din patrimoniul unei cooperative

agricole de producție de la care a fost expropriată în anul 1979

suprafața de 5208 mp.

Astfel, terenul de 4641 mp nu a

constituit în perioada mai sus arătată proprietatea autorului contestatoarelor

și, în consecință, nici nu a fost preluat de stat de la acesta,

încât are un cu totul alt regim juridic decât cel reglementat prin Legea nr.

10/2001, iar contestatoarele nu au calitatea de persoane îndreptățite

în înțelesul art. 3 lit. a) și art. 4 alin. (2) din această

lege.

Susținerile privind

conținutul adevăratei convenții dintre B.D. și F.I. în

sensul că s-ar fi avut în vedere nu numai cota din construcție, ci

și întreg terenul aferent, având drept consecință dobândirea dreptului

de proprietate

ex lege

potrivit dispozițiilor art. 36 din Legea nr.

18/1991, nu pot fi examinate în cadrul procedurii Legii nr. 10/2001 în raport

cu regimul juridic al terenului și al obiectului de reglementare al

acestui act normativ, ci numai în condițiile prevăzute prin legile

fondului funciar.

În concluzie, instanța de apel

a aplicat corect legea la situația de fapt descrisă, iar recursul

este nefondat și va fi respins ca atare potrivit art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

B.V. și B.M.(M.)L. împotriva deciziei nr. 57 din 16 februarie 2006

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 28 septembrie 2006.