ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6347/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 20 februarie 2007, Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat Tribunalului Vrancea să dispună restrângerea exercitării de către pârâtul P.S.M. a dreptului la liberă circulație în Italia pe o durată de până la 3 ani. Motivând cererea, reclamanta a susținut că pârâtul P.S.M. a fost returnat din Italia la data de 18 decembrie 2006 în baza acordului de readmisie dintre România și acest stat, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 38 lit. a) și art. 52 din Legea nr. 248/2005, potrivit cu care măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult trei ani.

Cererea astfel motivată a fost admisă prin sentința nr. 223 din 7 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția civilă, iar apelul declarat de Parchet a fost admis prin decizia nr. 167 din 26 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă, și sentința modificată în sensul respingerii cererii reclamantei. Reclamanta a declarat recurs, prin care a solicitat casarea hotărârilor de mai sus și, pe fond, admiterea cererii așa cum a fost formulată. Dezvoltând critica de nelegalitate, reclamanta a susținut că hotărârea atacată încalcă prevederile art. 38 lit. a) și art. 52 din Legea nr. 248/2005, prin aceea că nu s-a observat că returnarea unei persoane în baza acordului de readmisie constituie temei suficient și necenzurabil pentru luarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație.

A mai arătat că prevederile legale invocate în susținerea recursului sunt în deplină concordanță cu cele ale art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 2 alin. (4) din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Recursul nu este fondat. Dezvoltând critica de nelegalitate reclamanta s-a limitat la a susține că hotărârea atacată încalcă prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, prin aceea că nu s-a observat că returnarea unei persoane în baza acordului de readmisie constituie temei suficient și necenzurabil pentru luarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație în statele Uniunii Europene. Asemenea susținere nu este corectă prin ea însăși.

Astfel, art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 prevede că „restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români poate fi dispusă ...”. Posibilitatea, iar nu obligativitatea stipulată prin legi obligă pe judecătorul sesizat, fără a cenzura în vreun fel însăși măsura returnării, să stabilească faptele care au determinat returnarea persoanei în cauză, dacă acestora le sunt sau nu aplicabile măsurile restrictive prevăzute în dreptul intern sau în cel comunitar și să examineze acele fapte și măsura cerută prin prisma raportului de proporționalitate și apoi hotărând fie în sensul admiterii cererii dedusă judecății lui, fie în sensul respingerii acesteia. În concordanță cu considerentele de mai sus au procedat instanțele în cauza de față, stabilind că pârâtul a fost returnată din Italia, dar fapta a avut numai aparența de ilegalitate, în realitate pârâtul se afla legal pe teritoriul Italiei.

În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantei va fi respins ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 167 din 26 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2007.