ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10382/2006

Asupra

recursului de față, constată:

Prin cererea notificată sub nr. 8 din 10 mai

2001, petentul B.V. a cerut restituirea în natură a unei suprafețe de teren,

invocând incidența Legii nr. 10/2001.

Prin dispoziția nr. 200 din 11 aprilie

2003, Primarul Municipiului Focșani a respins cererea ca nefondată reținând că

petentul nu face dovada calității de persoană îndreptățită în sensul art. 3 din

lege.

Prin cererea înregistrată la 11 iunie 2003,

reclamantul B.V.

a cerut anularea

dispoziției și restituirea în natură a unei suprafețe de

800 mp teren

situat în Focșani, județul Vâlcea.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că la

data de 6 octombrie 1979 a înstrăinat soților M.M. și M.S. construcțiile,

împrejurare în care terenul aferent acestora în suprafață de 800 mp, a trecut

în proprietatea statului conform art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974,

dobânditorii construcțiilor primindu-l în folosință de la stat pe durata

existenței acestora. Reclamantul a susținut că preluarea terenului în această

manieră de către stat constituie o preluare abuzivă în sensul art. 2 alin. (1)

lit. g) din Legea nr. 10/2001 și, pe cale de consecință, este îndreptățit ca

terenul să îi fie restituit în natură.

Prin sentința civilă nr. 230 din 24 septembrie

2003, Tribunalul Vâlcea a respins cererea ca neîntemeiată.

În motivarea sentinței s-a reținut că

pentru terenul în litigiu s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea

proprietarilor construcțiilor edificate pe acesta, în procedura Legii nr.

18/1991.

Reținând și faptul că reclamantul își

justifică cererea dedusă judecății doar prin necesitatea instituirii unei

servituti de trecere pe acest teren, aspect care nu poate face obiectul

analizei în procedura

Legii nr. 10/2001,

prima instanță a apreciat că se impune respingerea

acesteia ca

nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

reclamantul susținând

că proprietarul

construcțiilor era îndreptățit să primească în procedura

Legii nr.

18/1991 doar o suprafață de 200-250 mp teren aferent construcțiilor și nu

întreaga suprafață de teren.

Ca atare, reclamantul solicită anularea

parțială a Ordinului

nr. 28/1994 emis de

Prefectul jud. Vrancea proprietarilor construcțiilor

pentru o suprafață

de 550 mp și restituirea acestui teren în natură în favoarea sa.

Prin decizia

civilă nr. 193/'A din 26 noiembrie 2003, Curtea de Apel Galați a

respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.

În motivarea deciziei instanța a reținut că

solicitarea de anulare

a Ordinului nr.

28/1994 prin care se atestă că proprietari ai terenului în

litigiu sunt

cumpărătorii construcțiilor este o cerere nouă care, fiind

formulată pentru prima oară în apel, nu poate face

obiect al analizei în

prezenta cauză.

Așa fiind, cum reclamantul nu a

formulat critici cu privire la soluția dată în prima instanță și cum în apel nu

se pot formula cereri noi, altele decât cele care au făcut obiect al analizei

în primă instanță tribunalul a apreciat că se impune respingerea apelului.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamantul B.V., susținând că atât la judecata în prima instanță cât și

în apel a propus două variante de retrocedare a terenului, anume, fie 800 mp,

fie 550 mp teren, terenul fiindu-i necesar pentru

a face posibil accesul

său la o altă suprafața de 3150 mp teren situată

în spatele construcțiilor, loc înfundat, invocând incidența art. 304, pct. 9 și

10 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 5915 din 28 octombrie

2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, a respins recursul ca fiind tardiv declarat.

Prin decizia

civilă nr. 6086 din 21 iunie 2006, Înalta Curte de Casație și

Justiție a admis contestația în anulare formulată de recurent și,

constatând că recursul a fost declarat în

termenul prevăzut de lege, a

anulat decizia mai sus arătată și a reținut

recursul pentru soluționare.

Analizând criticile formulate de

reclamant care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ. Î

nalta Curte de Casație și

Justiție constată că acestea nu pot fi primite

pentru următoarele

considerente:

În drept, regimul juridic al terenurilor

preluate de stat în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974 ca urmare a

înstrăinării construcțiilor a fost reglementat prin dispozițiile Legii nr.

18/1991.

Astfel, potrivit art. 36 alin. (3) din Legea

nr. 18/1991, terenurile atribuite în folosință pe durata existenței

construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor

aferente construcțiilor în condițiile art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire

la sistematizarea

teritoriului și

localităților urbane și rurale, trec în proprietatea actualilor

titulari

ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor.

Cât privește

întinderea suprafeței de teren aferente construcțiilor

reclamantul

avea posibilitatea să o conteste, respectiv să ceară anularea Ordinului nr.

28/1994 emis de Prefectul jud. Vrancea, în cadrul procedurilor legale prevăzute

de Legea nr. 18/1991, act normativ în baza căruia, de altminteri, i s-a

reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul grădină în suprafață de 3149

mp situat în spatele construcțiilor prin titlul nr. 118352/2002 emis de Comisia

județeană Vrancea pentru stabilirea dreptului de proprietate în baza Legii nr.

18/1991 a fondului funciar.

Așa fiind, cum reclamantul nu a contestat și nu

a obținut anularea totală sau parțială a titlului de proprietate emis în

favoarea proprietarilor construcțiilor pe care Ie-a înstrăinat, solicitarea sa

de restituire în natură a acestui teren, total sau parțial, formulată în

procedura Legii nr. 10/2001 nu poate fi primită.

Ca atare, pentru considerentele de fapt și

de drept arătate, având în vedere și limitele investirii de către reclamant

prin cererea dedusă judecății, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a

constata că recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.

Pentru a

hotărî astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în

vedere și faptul că stabilirea servituțiilor, inclusiv a celei de

trecere, astfel cum își argumentează reclamantul pretențiile, excede domeniului

de reglementare al Legii nr. 10/2002, o astfel de cerere putând face obiect al

analizei instanțelor în procedura dreptului comun.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamantul B.V. împotriva deciziei civile nr. 193/A din 26 noiembrie 2003 a

Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2006.