ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3136/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3136/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificarea formulată în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001 la data de 16 iulie 2001 și înregistrată la Primăria Municipiului Focșani sub nr. 14321/2001, reclamanta P.M.
a solicitat: a) restituirea în natură a terenurilor intravilane în suprafață de 331 mp (situat în strada T.), 300 mp (situat în strada M.) și 300 mp (situat în strada A.M.), respectiv b) măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești pentru diferența de 669 mp teren intravilan care nu poate fi supus exigențelor arătate la pct. a). Reclamanta a motivat cererea arătând că mama acesteia P.I., a cărei succesoare legală este potrivit certificatului de moștenitor nr. 446 din 31 martie 1994, a fost proprietara suprafețelor totale de 1.600 mp teren intravilan situate în Municipiul Focșani, strada T. nr. 67( 300 mp) și nr. 94 (circa 1.300 mp) care au fost preluate abuziv de stat, prin expropriere în baza Decretului nr. 303 din 11 decembrie 1987 sau donație (fiindu-i atribuit în schimb, în folosință, imobilul actual compus din construcții și teren în suprafață de circa 300 mp situat în aceeași localitate, strada A.M.).
Ulterior, reclamanta P.M. a introdus la data de 27 august 2003 acțiune civilă cu același obiect arătând că Primăria Municipiului Focșani a refuzat să-i dea răspuns la solicitările din notificare. La data de 9 decembrie 2002 reclamanta a formulat „precizare la acțiune” solicitând calificarea sa drept contestație împotriva Hotărârii Primăriei Focșani nr. 12640 din 12 august 2002 prin care i s-a comunicat faptul că nu are dreptul la restituirea în natură a terenurilor sau măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri bănești în temeiul Legii nr. 10/2001 întrucât nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor respective.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la 20 ianuarie 2003 pârâta Primăria Municipiului Focșani a arătat că reclamanta nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilelor de către stat, motiv pentru care a solicitat, respingerea acțiunii ca inadmisibilă, pe fond s-a arătat că imobilele situate în Focșani, strada T. nr. 67 și 94 au fost expropriate fiind acordate despăgubiri pentru construcții și terenuri, în prezent zona fiind afectată de detalii de sistematizare; în privința terenului din strada A.M. nr. 8 s-a arătat că a fost închiriată reclamantei suprafața de 257,32 mp cu contractul nr. 12874/1998, ce a expirat la 17 septembrie 2001. S-au depus la dosar înscrisuri și a fost administrată proba cu expertiză tehnică judiciară.
Tribunalul Vrancea, secția civilă, prin sentința civilă nr. 182 din 14 iulie 2003 a admis în parte acțiunea și a dispus restituirea în natură către reclamantă a suprafeței de 300 mp teren intravilan situată în poligonul 6–7–8–9–10–6 din raportul de expertiză M.A. A fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri. S-a reținut că autoarea reclamantei P.I. a deținut în Focșani strada T., în baza sentinței civile nr. 2534/1998 fila 13 din dosar, suprafața de 331 mp teren, dovada proprietății fiind făcută cu adresa nr. 7672/1988 eliberată chiar de pârâtă, fila 14, ambele imobile fiind expropriate prin Decretul 303/1997 pentru construcții de locuințe și alte detalii de sistematizare, fiind încasate despăgubiri a căror rectualizare nu a fost cerută de reclamantă.
Pentru terenul de 600 mp preluat sub formă de donație situat în strada T. nr. 90, potrivit adresei nr. 26160 din 26 septembrie 1966 fila 15, s-a apreciat că nu există acte doveditoare în privința proprietății și a incidenței Legii nr. 10/2001; aceeași situație de fapt a fost stabilită pentru toate imobilele prin Referatul întocmit de Serviciul Contencios din cadrul Primăriei Municipiului Focșani, fila 6 din dosar. Singur terenul din strada T. în suprafață de 300 mp a fost identificat de expert ca fiind liber și neafectat de relații de sistematizare, urmând a fi supus restituirii în natură potrivit art. 11 din Legea nr. 10/2001. În ceea ce privește terenul în strada A.M.
nr. 8 tribunalul a apreciat că acesta nu face obiectul Legii nr. 10/2001 întrucât nu a fost teren proprietate preluate abuziv, ci a format obiectul unui contract de închiriere de folosință agricolă, al cărui termen s-a încheiat; nefăcând obiectul Legii nr. 10/2001, pentru acest imobil nu se cuvin reclamantei nici despăgubiri. Curtea de Apel Galați secția civilă, prin decizia civilă nr. 123/A din 19 septembrie 2003 a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantă și pârâtă. Împotriva deciziei au declarat recursuri părțile în cauză reiterând criticile de nelegalitate din apel, circumscrise motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8–9 și 10 C. proc.
civ., privind lipsa calității de proprietar a autoarei reclamantei de natură a exclude incidența Legii nr. 10/2001 pentru terenul în suprafață de 300 mp a cărui restituire în natură a fost dispusă de instanțele anterioare, respectiv îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru admiterea în totalitate a acțiunii în ceea ce privește pe reclamantă. Criticile sunt nefondate. Terenul în suprafață de 300 mp situat în strada T. nr. 94 a fost deținut anterior Decretului de expropriere nr. 303/1987 de către P.I. în calitate de proprietară, dovada în acest sens fiind făcută cu adresa nr. 7672/1988 din care rezultă că figura la rol cu acest teren și adresa nr. 2488 din 14 martie 1994 a Regiei Autonome de Gospodărie Comunală și Locativă Focșani (f. 16) prin care i s-au acordat despăgubirile cuvenite la acea dată ca efect al exproprierii în calitate de proprietară; ca atare, reclamanta fiind moștenitoarea lui P.I.
are calitatea de persoană îndreptățită la restituire în sensul art. 3 lit. a din Legea nr. 10/2001, măsura ca atare fiind justificată în cauză în raport cu prevederile art. 11 din aceeași lege, la constatările expertizei care a identificat imobilul ca fiind liber și neafectat de detalii de sistematizare. În ceea ce privește extinderea măsurilor de restituire la celelalte terenuri arătate în acțiune, solicitare formulată de reclamantă, aceasta este de asemenea neîntemeiată avându-se în vedere pe de o parte lipsa calității de persoană îndreptățită întrucât nu era proprietară, pentru imobilul în suprafață de 300 mp situat în str. A.M., iar pe de altă parte imposibilitatea restituirii în natură a terenului, care este afectat de detalii de sistematizare lipsind și solicitarea expresă de reactualizare a despăgubirilor primite în urma exproprierii, pentru imobilul în suprafață de 331 mp situat în strada T. Ca atare, recursurile declarate de reclamanta P.M.
și pârâta Primăria Municipiului Focșani, împotriva deciziei civile nr. 123/A din 19 septembrie 2003 a Curții de Apel Galați, vor fi respinse ca nefondate potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâta Primăria Municipiului Focșani și reclamanta P.M. împotriva deciziei nr. 123/A din 19 septembrie 2003 a Curții de Apel Galați. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2005 .
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.