ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8985/2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8985/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra

recursului civil de față; constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 21 martie

2002 reclamantul O.V. a chemat în judecată pe pârâta A.P.A.P.S. solicitând să

fie obligată

să emită decizie prin care să

îi acorde măsuri reparatorii sub formă

de acțiuni la societățile

comerciale până la concurența sumei de 1.474.359.524.868 lei (la 14 februarie

2001), corespunzătoare

valorii acțiunilor

naționalizate de stat în baza Legii nr. 119/1948 din

patrimoniul autorilor săi N. și E.B. și,

respectiv,

G., M. și A.T.

În motivarea cererii reclamantul susține că

deși a notificat

cererea sa pârâtei conform

art. 32 din Legea nr. 10/2001 aceasta nu

a emis decizia de despăgubire.

Prin cererea formulată la 11 iunie 2003,

reclamantul a chemat în judecată, în calitate de pârât, și Ministerul

Industriei și Resurselor, instituție implicată în procesul de privatizare,

cerere în raport de care instanța a pus în discuție tardivitatea formulării în

raport de dispozițiile art. 132 C. proc. civ.

Prin

sentința civilă nr. 628 din 19 iunie 2003, Tribunalul București,

secția a III-a civilă, a admis excepția tardivității cererii

completatoare a acțiunii introductive.

Prin aceiași sentință, tribunalul a respins

acțiunea dedusă judecății ca fiind prematur formulată, sens în care a respins,

ca

neîntemeiată excepția tardivității

invocării prematurității acțiunii.

În motivarea sentinței, tribunalul a reținut ca

fiind prematur formulată cererea dedusă inițial judecății de reclamant

întrucât, în raport de dispozițiile art. 31 din Legea nr. 10/2001,

notificatorul nu se poate adresa instanței de judecată mai înainte de încheierea

unui proces de divergență cu pârâta cu privire la pretențiile formulate prin

notificare.

Cât privește cererea completatoare din

data de 11 iunie 2003, cerere prin care reclamantul urmărește lărgirea cadrului

procesual, tribunalul a reținut că atâta timp cât a fost formulată

după prima zi de înfățișare nu mai poate fi

primită.

Prin sentința civilă nr. 794 din 11 septembrie

2003, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins ca neîntemeiată

cererea de completare a dispozitivului sentinței menționate formulată de

reclamant.

Prin decizia civilă nr. 1266 din 18 iunie 2004,

Curtea de Apel București, secția a IV-a, a admis apelul declarat de reclamant,

a anulat sentințele 628/2003 și nr. 794/2003 ale Tribunalului București și a

trimis cauza spre competentă soluționare la Judecătoria sectorului

I

București.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că

numai aparent tribunalul este instanță de drept comun în procedura Legii nr.

10/2001, în realitate fiind o instanță de control judiciar a cărei

competență în materia Legii nr. 10/2001 este

atrasă numai în cazul

în care se formulează de către persoanele

îndreptățite o

contestație împotriva

deciziilor emise de către entitățile deținătoare

ale bunurilor.

Așa fiind,

întrucât pârâta A.P.A.P.S. nu a răspuns la notificarea

formulată

de către reclamant, instanța de apel a apreciat că

aparține judecătoriei, ca instanță de drept comun, competența de a

judeca,

în primă instanță, cererea formulată de reclamant, sens în care a dispus

anularea sentințelor apelate și trimiterea cauzei instanței competente, anume

Judecătoriei sectorului

I

București.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

pârâta A.V.A.S. - A.P.A.P.S. București, solicitând casarea deciziei dată de

instanța de apel și trimiterea

cauzei la

aceiași instanțe pentru soluționarea apelurilor.

Î

n motivarea recursului pârâta a susținut că reclamantul a solicitat

prin cererea dedusă judecății nu numai obligarea sa la emiterea unei decizii de

acordare a unor acțiuni cu titlul de despăgubire dar și stabilirea valorii

acestor despăgubiri caz în care, în raport de dispozițiile art. 31 alin. (6)

din Legea nr. 10/2001, competența de a soluționa cauza în primă instanță revine

tribunalului și nu judecătoriei.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că

este fondat pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., coroborat cu

art. 312 pct.

5 C. proc. civ., se poate cere casarea cu trimitere a unei hotărâri

judecătorești atunci când, aplicând greșit legea incidență, instanța a

soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului.

Or, în materia unor imobile preluate în mod

abuziv de stat anterior anului 1989 s-a instituit o reglementare specială,

derogatorie de la dreptul comun care cuprinde și norme procedurale, inclusiv cu

privire la competența materială a instanțelor judecătorești, anume

reglementarea prevăzută de

Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în

mod abuziv de stat

în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Din cuprinsul reglementării [art. 26 alin. (3)

și art. 30 alin. (2)] rezultă că în această materie competența de soluționare a

cererilor

formulate de persoanele pretins

îndreptățite la restituirea în natură sau la măsuri reparatorii pentru

categoriile de imobile prevăzute de

art. 2 din acest act normativ

aparține secției civile a tribunalului.

Împrejurarea că procedura administrativă

instituită prin acest act normativ nu a fost finalizată în modalitățile

prevăzute, anume nu s-au emis dispoziții ori decizii motivate de către

entitățile deținătoare ale imobilelor sau, după caz, nu s-au întocmit procese

verbale de divergență de către persoanele îndreptățite și instituția publică

implicată în procesul de privatizare, nu poate avea consecințe juridice asupra

competenței materiale a instanței desemnate de legiuitor să judece astfel de

cauze.

Cu alte cuvinte,

indiferent dacă procedura administrativă a fost

sau nu

finalizată în formele prescrise de lege în cazul în care persoana îndreptățită

formulează acțiune în justiție jurisdicția de fond pornește de la tribunal, ca

primă instanță.

Așa fiind, cum hotărârea recurată a fost dată

cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale referitoare la competența

materială, Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va

trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGI!

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta

A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 1266 din 18 iunie 2004 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare

la aceiași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8

noiembrie 2006