ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2099/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2099/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Constată că prin sentința nr. 377

din 10 aprilie 2003 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis

acțiunea formulată de reclamantul O.V. împotriva pârâtei A.V.A.S. pe care a

obligat-o să emită dispoziție în sensul acordării de acțiuni, în favoarea

reclamantului, cu precădere la societățile comerciale care au preluat patrimoniul

persoanelor juridice naționalizate (care au fost deținute, cu titlu de

acționari, de către autorii reclamantului) sau la o altă societate comercială

tranzacționată pe piața de capital, acțiuni în valoare totală de 8.234.999.076

lei.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că reclamantul este singurul moștenitor al defuncților B.N.

și E., T.G., T.A. și T.M., care au avut acțiuni la societățile S.R.,

S.C.C.L.I., S.A.N.D., I., P.F.S.G.M., la data naționalizării acestora.

În această calitate, reclamantul a

solicitat pârâtei prin notificarea adresată, acordarea de măsuri reparatorii în

condițiile art. 32 din Legea nr. 10/2001, fără să primească însă vreun răspuns.

Raportat la probele administrate,

tribunalul a constatat îndreptățirea reclamantului la măsuri reparatorii (în ce

privește cuantumul până la limita căruia urmează să fie acordate, de

8.234.999.076 lei, reținându-se certificatele de acționar, acțiunile la

purtător, titlurile de acționar depuse de reclamant, ca și cele identificate de

expertul desemnat în cauză, precum și bilanțurile contabile ale celor 6

societăți comerciale naționalizate.

Cu privire la această sentință,

reclamantul a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale, susținând că în

considerente nu a fost trecută suma, așa cum a fost ea înscrisă în petitul

acțiunii, de 8. 234.999.076 lei la 14 februarie 2001 și că aceeași mențiune, în

legătură cu suma și data la care este valabilă, urmează a fi făcută în

dispozitivul hotărârii, unde s-a strecurat aceeași eroare.

Prin încheierea din 20 mai 2003,

instanța a respins cererea, apreciind că aspectele invocate constituie de fapt,

critici aduse sentinței, care nu pot fi valorificate în acest cadru procesual.

Împotriva sentinței de fond a

declarat apel pârâta A.P.A.P.S., iar împotriva încheierii de îndreptare eroare

materială a exercitat apel reclamantul.

Învestită cu soluționarea celor două

apeluri (după ce, într-o primă fază procesuală a fost anulată, pentru

necompetență, hotărârea primei instanțe, soluție casată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, cu trimiterea cauzei spre rejudecare), Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă, a pronunțat decizia nr. 202/A din 19 aprilie 2006, prin

care a respins ca nefondate, ambele căi de atac. Totodată, a fost respinsă ca

neîntemeiată, cererea de înlocuire a obiectului pierdut, formulată de

apelantul-reclamant O.V.

În considerentele deciziei s-a

reținut, pe aspectul motivelor de apel formulate de reclamant, că ele nu pot fi

primite, față de împrejurarea că aspectele sesizate de acesta nu pot fi

rezolvate în cadrul procedurii reglementate de art. 281 C. proc. civ., care

vizează numai situația erorilor materiale, în care nu se încadrează însă, aceea

în care se solicită completarea hotărârii (în considerente și dispozitiv), cu

mențiunea că suma pretinsă reprezintă valoarea despăgubirilor la data de 14

februarie 2001.

Neîntemeiată a fost apreciată și

cererea apelantului-reclamant de „acordare a valorii obiectului pierdut”,

respectiv, de înlocuire a acțiunilor tranzacționate pe piața de capital, care

ar fi trebuit acordate de A.V.A.S. cu valoarea (reactualizată) a acestora.

Astfel, s-a constatat că în speță nu

sunt întrunite cerințele art. 132 pct. 3 C. proc. civ.., întrucât prin voința

legiuitorului (exprimată prin Legea nr. 247/2005) a fost înlocuit, și nu

pierdut, dreptul la măsuri reparatorii constând în acțiuni acordate cu

prioritate la societatea comercială care a preluat patrimoniul persoanei

juridice naționalizate, cu dreptul la titluri de valoare la Fondul

Proprietatea.

De asemenea, au fost constatate

nefondate criticile formulate de pârâta A.V.A.S.

Astfel, în ce privește distincția

făcută de pârâtă între calitatea de acționar și cea de asociat, susținând că

reclamantul nu a făcut dovada că autorii săi au fost la data naționalizării,

asociați la societățile la care dețineau acțiuni -, s-a apreciat că ea este

lipsită de orice fundament legal.

Sintagma de asociat al persoanei

juridice folosită de art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001 trebuie

înțeleasă ca referindu-se și la acționarul persoanei juridice (pentru că

altminteri, ar însemna o abordare relativă, care ar desemna doar pe asociații

dintr-o societate cu răspundere limitată sau o societate în participațiune).

Or, prin actele depuse la dosar

(extrasul din registrul de acțiuni, procesul-verbal anexat raportului de

expertiză, inventarul acțiunilor deținute fizic), reclamantul a dovedit că

autorii săi au avut calitatea de acționari și prin urmare, calitatea sa

procesuală activă.

În ce privește prematuritatea

invocată a acțiunii (sub motiv că nu a fost încheiat proces-verbal de

divergență, în condițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 10/2001), s-a

constatat că acest aspect a fost soluționat prin decizia de casare a Înaltei

Curți de Casație și Justiție și că, potrivit art. 315 C. proc. civ., dezlegarea

dată de această instanță asupra respective probleme de drept este obligatorie.

De asemenea, referitor la pretinsa

încălcare a dispozițiilor art. 32 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în sensul că

instituția publică implicată în privatizare este cea care stabilește valoarea

acțiunilor și nu instanța, pe baza unei expertize, s-a apreciat critica

nefondată, în condițiile în care apelanta-pârâtă nu și-a îndeplinit obligații

legale, de stabilire în cadrul procedurii prealabile, a valorii acțiunilor.

Cum în speță apelanta nu a răspuns

la notificare, instanța nu era ținută de respectarea dispozițiilor invocate de

aceasta, aplicabile în faza procedurii prealabile, fiind îndrituită să aplice

normele dreptului comun în privința evaluării judiciare a acțiunilor.

Pe acest aspect, valorile stabilite

prin expertiza contabilă nu au fost contestate de către apelantă, rezultând că

suma actualizată a acțiunilor deținute de autorii reclamantului la data de 14

februarie 2001, este cea menționată în sentința primei instanțe.

Această decizie a fost atacată cu

recurs de către apelanta-pârâtă A.V.A.S., care a invocat dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.., susținând critici sub următoarele aspecte:

- Instanța de apel și-a fundamentat

decizia pe un text de lege (art. 32 din Legea nr. 10/2001) care fusese abrogat

la data pronunțării soluției, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005.

- Potrivit art. 31 din Legea nr.

10/2001, persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii

speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv, motiv pentru care s-a solicitat să se

constate caracterul vădit nelegal al deciziei atacate, care menține sentința

primei instanțe, cu încălcarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 10/2001, în

forma republicată.

- Hotărârea este nelegală și prin

menținerea obligației A.V.A.S., de a acorda reclamantului măsuri reparatorii

pentru acțiunile deținute de autorii săi la fosta S.C.T.B., față de

împrejurarea că patrimoniul acestei societăți a fost preluat de R.A.T.B.,

instituție aflată în administrarea exclusivă a Primăriei Generale a

Municipiului București.

Or, pentru ca A.V.A.S. să poată avea

calitate procesuală pasivă și să fie obligată la acordarea măsurilor

reparatorii pentru societatea naționalizată, este necesar ca patrimoniul

respectivei persoane juridice să fi fost preluat de o societate comercială

aflată în portofoliul A.V.A.S. și în a cărei privatizare aceasta să fi fost

implicată.

- Instanțele au pronunțat hotărârile

în cauză, de soluționare pe fond, deși pârâta-recurentă nu a emis o decizie de

rezolvare a notificării și aceasta s-a datorat nedepunerii actelor doveditoare

în dosarul administrativ.

Intimatul a depus la dosar

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu

motivarea în esență, că în formularea criticilor, pârâta recurentă pornește de

la o premisă greșită, aceea că reclamantul ar fi cerut acțiuni la anumite

societăți comerciale. În realitate, a pretins valori mobiliare pentru acțiunile

societăților naționalizate, acțiuni a căror existență a fost dovedită.

De asemenea, s-a solicitat ca

recurenta să fie obligată la despăgubiri pentru exercitarea în mod abuziv, a

drepturilor procedurale.

Recursul este nefondat, pentru

următoarele considerente:

Susținerea recurentei potrivit

căreia decizia atacată este lipsită de temei legal întrucât se fundamentează pe

un text abrogat (dispozițiile art. 32 din Legea nr. 10/2001), este

neîntemeiată.

Astfel, hotărârea instanței de apel

face trimitere la prevederile art. 32 alin. (6) din actul normativ menționat

(potrivit căruia, în termen de 60 de zile de la data primirii cererii persoanei

îndreptățite, instituția publică implicată în privatizare va stabili prin

decizie valoarea recalculată a acțiunilor), pentru a indica faptul că există o

procedură prealabilă, de rezolvare a notificării persoanei îndreptățite, căreia

pârâta-recurentă nu i s-a conformat.

Referirea la acest text de lege s-a

făcut pentru justificarea soluției date excepției de prematuritate invocată de

către pârâtă (în primă instanță și ulterior, ca obiect de critică de apel).

Într-adevăr, faptul că legiuitorul a

impus un termen înăuntrul căruia să fie soluționate notificările și că acesta

nu a fost respectat de către instituția implicată în privatizare, face ca

demersul judiciar al reclamantului să fie admisibil și să nu i se poată opune

excepția de prematuritate (pe care invocând-o, pârâta își invocă de fapt,

propria culpă în nerespectarea unei prescripții legale).

Contrar susținerii, eronate, făcute

în recurs, de către pârâtă, textul art. 32 din Legea nr. 10/2001 (anterior

modificării aduse prin Legea nr. 247/2005), nu a justificat soluția de

menținere a măsurilor reparatorii stabilite de prima instanță.

Dimpotrivă, răspunzând pe acest aspect

pretenției reclamantului de „înlocuire a valorii obiectului pierdut”, constând

în acțiuni la societăți comerciale cu valoarea în bani a respectivelor acțiuni,

instanța de apel a reținut că prin voința legiuitorului (conținută în Legea nr.

247/2005) a avut loc de fapt, o înlocuire a măsurilor reparatorii reprezentate

de acțiuni (acordate cu precădere la societatea comercială care a preluat

patrimoniul persoanei juridice naționalizate) cu dreptul la titluri de valoare

la Fondul Proprietatea.

Or, în acest sens, dispozițiile art.

31 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevăd că persoanele arătate la art. 3 alin.

(1) lit. b) (adică foștii asociați ai persoanei juridice care deținea imobilele

și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv), au

dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de

stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Așadar, nu se poate susține că

temeiul legal al soluției adoptate s-ar regăsi într-un text abrogat, câtă vreme

instanța face trimitere la noua reglementare în materie pe aspectul măsurilor

reparatorii.

În schimb, aprecierea asupra

prematurității cererii nu se putea realiza decât cu referire la norma legală

care stabilea condițiile în care poate fi declanșată procedura prealabilă.

Formele investirii unității deținătoare sau ale instituției implicate în

privatizare, mai ales că erau supuse unui termen, nu se puteau regăsi decât în

dispoziția legii (art. 32) incidentă la data la care persoana îndreptățită a acționat,

transmițând notificarea.

- Critica privitoare la obligarea

A.V.A.S. să acorde măsuri reparatorii pentru o persoană juridică naționalizată,

care potrivit susținerii acesteia, nu a fost preluată de o societate comercială

aflată în portofoliul recurentei (în speță S.C.T.B.) este de asemenea,

nefondată.

Prin hotărârea instanței A.V.A.S. a

fost obligată să acorde acțiuni cu precădere la societățile care au preluat

patrimoniul fostelor persoane juridice naționalizate sau la altă societate

tranzacționată pe piața de capital.

Este vorba așadar, de stabilirea

unei obligații alternative, debitorul acesteia putându-se elibera prin

executarea oricăreia dintre ele, astfel încât recurenta nu se poate apăra

invocând o imposibilitate obiectivă de executare

ad impossibilium nulla

obligatio

.

De aceea, susținerea potrivit căreia

una dintre societățile la care au deținut acțiuni autorii reclamantului se află

în administrarea efectivă a Primăriei Generale a Municipiului București, nu

este de natură să afecteze legalitatea soluției, având în vedere conținutul

obligației puse în sarcina pârâtei-recurente și posibilitatea acesteia de a se

elibera conform art. 1026 C. civ. (prin executarea „unuia din cele două lucruri

cuprinse în obligație”).

- Neîntemeiată este și critica referitoare

la soluționarea fondului pretențiilor reclamantului de către instanță, deși

pârâta nu emisese decizia de răspuns la notificare iar aceasta s-ar fi datorat

faptului că la dosarul administrativ nu fuseseră depuse toate actele.

Întrucât se împlinise termenul de

soluționare a notificării, în absența unui răspuns, persoana îndreptățită avea

latitudinea declanșării procedurii judiciare, demers la care de altfel, s-a și

recurs.

Instanța, în virtutea plenitudinii

sale jurisdicționale, este chemată să statueze asupra aplicării legii la

situația de fapt ce îi este dedusă judecății.

Contrar susținerii recurentei, nu se

putea, sub sancțiunea denegării de dreptate (art. 3 C. civ.), ca instanța să

refuze să statueze asupra pretențiilor reclamantului sub motiv că instituția

implicată în privatizare, deși notificată, a nesocotit termenul de rezolvare a

notificării.

Pentru toate aceste considerente,

recursul declarat urmează să fie constatat neîntemeiat și respins în

consecință.

În ce privește solicitarea intimatului-reclamant,

de obligare a recurentei la plata de despăgubiri, pentru exercitarea cu

rea-credință a drepturilor procedurale, ea nu poate fi primită, întrucât

declararea unei căi legale de atac nu poate îmbrăca forma abuzului procesual în

sensul art. 723 C. proc. civ. și nu poate angaja răspunderea părții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei civile nr. 202/A din 19

aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 martie 2007.