ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 343/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC T.R.Z. SA Brad

Hunedoara a chemat în judecată pe pârâta SC V.B. SA Oradea, pentru ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la vânzarea cu

plata eșalonată, conform Legii nr. 346/2004 a activului disponibil utilizat pe

baza contractului de asociere în participație și a actului adițional din 1

iulie 2002 situat în Oradea, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de

5.000.000 lei pe zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 50 din 27

ianuarie 2005, Tribunalul Oradea a admis acțiunea și a obligat pe pârâtă la

vânzarea în favoarea reclamantei, cu plata în rate eșalonate pe 5 ani, cu avans

de 5 % din prețul negociat, stabilit pe baza raportului de evaluare, după

deducerea investițiilor efectuate de reclamantă, a activului disponibil

utilizat de reclamantă în baza contractului de asociere în participație din 31

decembrie 2001 și a actului adițional din 1 iulie 2002, înscris în C.F.,

edificiu de cărămidă cu suprafața de 7136 mp. având destinația de spațiu

producție confecții textile, sub sancțiunea daunelor cominatorii de 5.000.000

lei pe zi de întârziere.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia

civilă nr. 57 din 26 aprilie 2005, a respins apelul pârâtei, ca nefondat.

Împotriva acestei soluții, pârâta a

declarat recurs, solicitând, în esență, respingerea acțiunii reclamantei,

întrucât vânzarea spațiului era o opțiune, instanța dispunând greșit obligarea

sa de a vinde spațiul de producție respectiv.

Recursul pârâtei este nefondat.

Din examinarea lucrărilor dosarului

se constată că raporturile comerciale dintre părți s-au derulat în temeiul

contractului de asociere în participație, în baza căruia reclamanta utiliza

activul a cărui vânzare se află în litigiu.

Este adevărat că potrivit art. 12 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 346/2004, activele disponibile utilizate de întreprinderile

mici și mijlocii în baza contractului de închiriere, a contractului de locație

de gestiune sau a contractului de asociere în participație, încheiate cu regiile

autonome, societățile și companiile naționale, precum și cu societățile cu

capital majoritar de stat vor fi vândute la solicitarea locatorului sau asociatului

la prețul negociat.

Rezultă fără putință de tăgadă, că

textul legal menționat nu instituie o opțiune de vânzare, așa cum eronat

susține recurenta pârâtă, ci stabilește o obligație legală imperativă în

sarcina deținătorului activului disponibil pe care l-a închiriat, în favoarea

locatarului sau asociatului, cu respectarea condițiilor exprese prevăzute în

lege.

Întrucât criticile pârâtei recurente

se referă exclusiv la opțiunea sa de vânzare și nu la caracterul său

obligatoriu, se constată că aceste apărări au fost corect înlăturate prin

hotărârea ce se atacă.

În consecință, având în vedere

dispozițiile art. 304 C. proc. civ., recursul pârâtei se privește ca nefondat

și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC V.B. SA Oradea, împotriva deciziei nr. 57 din 26 aprilie 2005 a Curții de

Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 31 ianuarie 2006.