ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5414/2005

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele; Prin sentința civilă nr. 472 din 23 martie 2000 Judecătoria Oravița a respins acțiunea părților, reținând că reclamanta este terț, față de contractul încheiat neavând calitate procesuală activă și că acțiunea este inadmisibilă întrucât actul nu contravine ordinii publice, pentru a fi sancționat cu nulitate absolută. A mai reținut că reclamanta a început edificarea construcțiilor anterior datei încheierii contractului de vânzare-cumpărare, astfel că reclamanta este constructor de bună credință, dat fiind că nici vânzătorul R.I., nici cumpărătorii M., nu i-au interzis construcția magazinului. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta SC G.D.F.

România SRL București și pârâții M.M. și M.S.C. Prin decizia civilă nr. 1061 din 26 septembrie 2000, Tribunalul Caraș-Severin, în dosar nr. 4111/C/2000 a admis apelul formulat de reclamanta SC G.D.F. România SRL București, împotriva sentinței civile nr.472 din 23 martie 2000 pronunțată de Judecătoria Oravița, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC G.D.F. România SRL București împotriva pârâților R.I., M.N.C. și M.S.C. A constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 4493 din 14 decembrie 1999, autentificat de Biroul notarului public S.A. A dispus anularea încheierii C.F. nr. 1022 din 15 decembrie 1999 și revenirea la situația anterioară încheierii contractului de mai sus, anulat, în sensul anulării filei de C.F.

2554 Naidas nou înființate, radierii dezmembrării și reînscrierea vechiului proprietar de C.F. 2542 Naidas, nr.top 5197/1. Au fost menținute dispozițiile sentinței apelate cu privire la acțiunea conexă formulată de pârâții M. Au fost obligați pârâții să plătească apelantei 17.440.000 lei cheltuieli de judecată la instanța de fond și de apel. A fost respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâții, M.N.C. și M.S.C. Împotriva acestei decizii, au declarat recurs pârâții, M.N.C. și M.S.C., solicitând casarea acesteia. Prin decizia civilă nr. 354 din 15 februarie 2001, Curtea de Apel Timișoara a admis recursurile declarate de pârâții M.N.M., M.S.C. și R.I. A fost casată decizia civilă nr. 1061 din 26 septembrie 2000 a Tribunalului Caraș-Severin și sentința civilă și s-a trimis cauza spre rejudecare, la prima instanță, Judecătoria Oravița.

Prin sentința civilă nr. 1076 din 3 iulie 2002 a Judecătoriei Oravița, a fost respinsă cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă în reconvenționale SC G.D.F. România SRL, împotriva pârâților M.N.M., M.S.C. și R.I. A fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți reconvenționali M.N.M. și M.S.C., împotriva reclamantei-pârâte reconvenționale SC G.D.F. România SRL București. Au fost compensate, parțial, cheltuielile de judecată. A fost obligată reclamanta-pârâtă reconvențională SC G.D.F. România SRL să plătească pârâților reclamanți reconvenționali M.N.M. și M.S.C., suma de 12.740.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. A fost obligată reclamanta-pârâtă reconvențională SC G.D.F.

România SRL să plătească pârâtului R.I., suma de 2.754.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a avut în vedere faptul că nu poate constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4493 din 14 decembrie 1999 de Biroul notarului public S.A. întrucât acesta a fost încheiat cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de lege și a fost realizată și publicitatea imobiliară. În ceea ce privește acțiunea reconvențională s-a reținut faptul că reclamanta reconvențională a edificat o construcție pe terenul înscris în C.F. nr. 2542 Naidiaș nr. top 5197/1/b arabil în Săliște, aflat în proprietatea pârâților reclamanți reconvenționali M.N.M.

și M.S.C. Nu s-a dispus demolarea construcției deoarece nu s-a dovedit reaua credință a constructorului. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta SC G.D.F. România SRL și pârâții R.I., M.N.M. și M.S.C. Prin decizia civilă nr. 10 din 14 ianuarie 2003, Tribunalul Caraș-Severin a admis apelul declarat de reclamanta SC G.D.F. România SRL împotriva sentinței civile nr. 1076/2002 a Judecătoriei Oravița, pe care a schimbat-o, în sensul că a admis acțiunea formulată de SC G.D.F. România SRL împotriva pârâților R.I., M.N.M. și M.S.C. dispunând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare–cumpărare autentificat sub nr. 4493 din 14 decembrie 1999, prin care pârâtul R.I. a vândut pârâților M. imobilul înscris în C.F.

nr. 2542 Naidaș nr.top 5197/1/b arabil, în Săliște de 3883 mp și a dispus anularea încheierii de C.F. nr. 1022 din 15 decembrie 1999 și revenirea la situația de C.F. anterioară încheierii acestui contract de vânzare cumpărare, în sensul anulării filei de C.F. nr. 2554 Naidaș nou înființată radierii dezmembrării și reînscrierii vechiului proprietar în C.F. Naidaș, pe parcela nr. 5197/1/9. Au fost respinse apelurile declarate de pârâții R.I. și M.N.M. și M.S.C. Intimații au fost obligați să achite apelantei suma de 6.000.000 lei, cheltuieli de judecată. Instanța de apel a reținut că la data de 10 iunie 1999 prin contractul autentic nr. 861 al Biroului notarial S.A. întrucât acesta a fost încheiat cu respectarea condițiilor de formă prevăzută de lege și a fost realizată și publicitate imobiliară.

În ceea ce privește acțiunea reconvențională s-a reținut faptul că reclamanta reconvențională a edificat o construcție pe terenul înscris în C.F. nr. 2542 Naidaș nr.top 5197/1/b arabil în Săliște, aflat în proprietatea pârâților reclamanți reconvenționali M.N.M. și M.S.C. Nu s-a dispus demolarea construcției, deoarece nu s-a dovedit reaua credință a constructorului. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta SC G.D.F. România SRL și pârâții R.I. și M.N.M. și M.S.C. Prin decizia civilă nr. 10 din 14 ianuarie 2003 Tribunalul Caraș Severin a admis apelul declarat de reclamanta SC G.D.F. România SRL împotriva sentinței civile nr. 1076/2002 a Judecătoriei Oravița, pe care a schimbat-o în sensul că a admis acțiunea formulată de SC G.D.F.

România SRL împotriva pârâților R.I. și M.N.M. și M.S.C., dispunând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4493 din 14 decembrie 1999, prin care pârâtul R.I. a vândut pârâților M. imobilul înscris în C.F. nr. 2542 Naidas nr. 5197/1/b arabil în Săliște de 3883 mp și a dispus anularea încheierii de C.F. 2554 Naidaș, nou înființată, radierii dezmembrării și înscrierii vechiului proprietar în C.F. Naidaș, pe parcela nr. 5197/1/9. Au fost obligați intimații să achite apelantei suma de 6.000.000 lei cheltuieli de judecată în apel. Pentru a pronunța soluția, instanța de apel a reținut că la 10 iunie 1999, prin contractul autentic nr. 361 al Biroului notarului public G.E., s-a vândut de către R.I., din Naidaș, nr. 643 către M.J., reclamantei SC G.D.F.

România SRL, prin contractul autentificat sub nr. 903 din 21 iulie 1999, cumpărătoarea purtând o altă denumire, la data încheierii contractului. În realitate, la data cumpărării terenurilor, s-a reținut că, au fost inversate, deoarece două persoane, cu numele de R.I. au deținut proprietăți alăturate și, astfel, în fapt reclamanta a cumpărat, de fapt, parcela cu nr.top 5197/1/b pârâților M.N.M. și M.S.C. S-a mai reținut că, reclamanta SC G.D.F. România SRL București, în realitate a cumpărat parcela cu nr.top 5197/1 asupra căreia a edificat, și o construcție, fiind constructor de bună credință. În acest fel, pârâtul R.I. de la nr. 643 Naidaș a realizat o vânzare a bunului altuia, în frauda dobânditorului de bună credință, care este reclamantă, încălcând, astfel, prevederile art. 968 și art. 948 C. civ.

Față de aceasta, instanța de apel a reținut că, convenția nu cuprinde decât bunurile asupra cărora se pare că părțile și-au propus a contracta, oricât de generali ar fi termenii, cu care, contractul s-a încheiat. În speță, pârâții de rândul 2 și 3 nu au putut contracta, conform art. 1294, C. civ. asupra unui teren care nu era proprietatea lui R.I. de la nr. 643 Naidaș, ci a altei persoane. Prin urmare, concluzia clară care s-a desprins este faptul că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 4493 din 14 decembrie 1999 s-a vândut o parte din parcela cu nr.top 5197/1/b, care, de fapt, aparține reclamantei și asupra căreia reclamanta și-a construit și un magazin. S-a mai reținut de către tribunal că reclamanta are interes în cauză pentru a solicita anularea acestui contract de vânzare cumpărare, deoarece este cumpărătoarea acestui teren, provenit prin intermediul numitei M.J.

de la un alt proprietar cu numele de R.I., are își are domiciliul în Naidaș la nr. 390. Deoarece, cu parcela cu nr.top 5197/2 pe care a cumpărat-o reclamanta de la R.I., de la nr.390, s-a produs confuzia, în cartea funciară, în temeiul art. 296 C. proc. civ., instanța de apel a admis apelul reclamantei SC G.D.F. România SRL București, și în consecință, a admis acțiunea formulată de acesta. Tribunalul a respins apelul declarat de pârâții reținând că reclamanta a fost constructor de bună credință. Împotriva acestei deci au declarat recurs M.N.M. și M.S.C. solicitând casarea în totalitate a hotărârii atacate.

În motivarea recursului s-a învederat că tribunalul a făcut o confuzie gravă asupra a două suprafețe de teren, fără a se observa că ele sunt strict determinate și ușor determinabile, astfel că părțile au cumpărat de la același proprietar, parcelele cu nr. topografic 5197/1/a și 5197/1/b, iar prin pretinsa confuzie, cu terenul lui R.I., de la nr. 398, intimata și-a motivat abuziv în ceea ce privește construcția plasată pe terenul cumpărat de recurent, teren care avea o poziție mai bună, în raport cu drumul.

Referitor la buna sau reaua credință a intimaților, recurenții arată că instanța era ținută să observe că cel în cauză a ridicat construcția fără autorizația organului administrativ competent, fără a avea viza prealabilă a OCAOTA, recurenții considerând că greșit instanța de apel a tras concluzia că s-a construit cu bună credință reținând că intimat ar fi construit pe un teren parcelat din eroare și că, a cumpărat parcela cu nr.topografic 5197/1, care cuprinde 6490 mp, suprafață din care însăși intimata recunoaște, că a cumpărat doar 3057 mp, aspect nedetaliat de instanță, aceasta neținând cont nici de actul de somare al executorului judecătoresc adresat constructorului, pentru a opri lucrările.

Recurenții susțin că hotărârea atacată conține motive contradictorii față de natura pricinii, argumentând respingerea cererii lor sub motiv că s-ar fi săvârșit operațiuni speculative, în acest sens, referindu-se însă, doar la parcela cu nr.top 5197/1/a aparținând părții adverse, iar pe de altă parte, decizia criticată nu cuprinde motivele pe care se sprijină atunci când se trage concluzia că intimata a fost în eroare la cumpărarea parcelei. S-a mai susținut că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic ce i s-a dedus a schimbat înțelesul contractului nr. 4493 din 14 decembrie 1999, cu consecința conservării unei construcții efectuate pe alt teren, decât cel negociat și cumpărat, fără respectarea legii în materie de construcții și cu desconsiderarea dreptului de proprietate al recurenților.

În opinia recurenților, decizia criticată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, nefiind respectate de constructor condițiile prevăzute de lege și instanța neverificând buna credință a intimatei, aceasta fiind doar afirmată. Recurenții susțin că instanța de apel a omis a se pronunța asupra mijloacelor de probă propuse pentru stabilirea relei-credințe a intimatei, respectiv asupra somației prin executorul judecătoresc și asupra obiectului contractului nr. 903/1999 a cărui schimbare cu obiectul contractului recurenților nr. 4493/1998- s-a urmărit; în final, recurenții critică decizia instanței de apel și pentru că se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9,10 și art. 312 alin. (5) C. proc. civ. Curtea de Apel Oradea, prin decizia civilă nr. 64 din 26 februarie 2004 a admis, ca fondat, recursul civil introdus de recurenții pârâți M.N.M. și M.S.C. împotriva deciziei civile nr. 10 din 14 ianuarie 2003 a Tribunalului Caraș Severin, pe care a modificat-o, în sensul că a respins apelul declarat de SC G.D.F. România SRL și a admis apelul introdus de apelanții R.I., M.N.M. și M.S.C. împotriva sentinței civile nr. 1076 din 3 iulie 2002 a Judecătoriei Oravița, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că: A admis acțiunea din dosarul conexat nr. 365/2000 a Judecătoriei Oravița, introdusă de reclamanții M.N.M.

și M.S.C. împotriva SC G.D.F. România SRL, București și, în consecință: A obligat pe pârâtă să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie suprafața de 105 mp din imobilul înscris în C.F. nr. 2554 Naidaș, având nr.topografic 5197/1/b. A dispus obligarea pârâtei să-și ridice construcțiile edificate pe terenul menționat iar în caz de refuz a autorizat pe reclamanți să procedeze la demolarea acestora pe cheltuiala pârâtei. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței privitoare la respingerea acțiunii principale introduse de reclamanta SC G.D.F. România SRL București. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele: Punctul de pornire în dezlegarea problemei de drept pe care o reclamă rezolvarea speței deduse judecății reflectă în a stabili dacă vânzarea este lovită de nulitate absolută, respectiv dacă prin încheierea contractului autentificat sub nr. 4493 din 14 decembrie 1999 au fost încălcate prevederile art. 968 și art. 948 C. civ.

Instanța de apel aduse sprijinul concluziei la care a ajuns, în sensul că, prin încheierea contractului a cărui nulitate a considerat-o, ar fi fost nesocotite dispozițiile legale precizate, motivarea că intimatul pârât R.I. a realizat o vânzare a bunului altuia, în frauda societății SC G.D.F. România SRL, care a fost considerată de instanță dobânditor de bună credință.

Înainte de a se proceda la analizarea contractului a cărui valabilitate este contestată, se cuvine a se aduce în discuție una dintre condițiile impuse de Codul civil cu privire la bunul vândut ce rezidă în necesitatea ca bunul să fie proprietatea exclusivă a vânzătorului, iar cu privire la acest aspect, în literatură, ca și în practica judiciară, s-a reținut constant că vânzarea-cumpărarea este lovită de nulitate absolută, conform art. 948 C. civ., numai în situația în care ambele părți au fost în cunoștință de cauză, la încheierea contractului, știind că lucrul vândut este proprietatea altei persoane și astfel operațiunea realizată, este speculativă având o cauză ilicită. Concluzia la care ajunge instanța de apel în sensul că intimatul pârât R.I.

nu ar fi vândut recurenților un teren, din care o parte ar fi aparținut societății intimate, este lipsită de suport probatoriu. Astfel, parcela având nr.topografic 5197/1/b, în suprafață de 3883 mp, care a făcut obiectul contractului sus-menționat, nu a constituit niciodată proprietatea societății intimate. La data perfectării contractului, prin care parcela cu nr.top 5197/1 înscrisă în C.F. nr. 2542 Naidaș a fost dezmembrată în noile parcele cu nr.top 5197/1/a și 5197/1/b, și prin care aceasta din urmă a fost vândută în favoarea recurenților, titularul exclusiv al dreptului de proprietate asupra parcelei, înstrăinate era R.I., în timp ce proprietatea societății intimate asupra parcelei dobândite de același vânzător era înscrisă în momentul respectiv în C.F.

nr. 2543 Naidaș. În acest context, devine necesară evocarea dispoziției înscrisă în art. 34 din Legea nr. 7/1996, conform căreia: „cuprinsul cărților funciare se consideră exact, în folosul acelei persoane care a dobândit, prin act juridic cu titlu oneros, un drept real, prezumție care, operând, în favoarea recurenților pârâți, nu a fost răsturnată în timpul prezentului proces. Astfel, din ansamblul probatoriului administrat, nu rezultă că recurenții, la data încheierii actului juridic prin care li s-a strămutat dreptul de proprietate asupra parcelei cu nr.top 5197/1/b, ar fi cunoscut că, în realitate, suprafața de 3057 mp teren ce reprezintă o parte din parcela cu nr.top 5197/1, în suprafață totală de 6940 mp, și din care s-a dezmembrat parcela pe care ei au dobândit-o, în suprafață de 3883 mp ar fi fost vândută anterior societății intimate.

Astfel prin decizia civilă nr. 2 din 8 ianuarie 2003 a Tribunalului Caraș Severin, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 860 din 24 aprilie 2003 a Curții de Apel Timișoara, s-a constatat că SC G.D.F. România SRL a cumpărat de la pârâta M.J., care la rându-i, a cumpărat de la R.I., suprafața de 3057 mp din imobilul înscris în C.F. nr. 2542 Naidaș, cu nr.top 5197/1/a. Se poate lesne observa, că obiectul vânzării îl constituie parcela cu nr.top 5197/1/a, diferită de parcela dobândită de părțile recurente, identificată topografic cu nr. 5197/1/b. În condițiile în care parcela înstrăinată recurenților este distinctă de cea vândută societății intimate, rezultă că nu suntem în prezența unei vânzări a lucrului altuia; mai mult, nu s-a probat conivența recurenților cumpărători la fraudă, în sensul că aceștia ar fi cunoscut existența unui drept al societății asupra parcelei achiziționate de ei.

Pe cale de consecință, în absența unor atare dovezi, concluzia instanței de apel în sensul că actul de vânzare cumpărare nr. 4493/1999 ar fi lovit de nulitate absolută, se dovedește a fi eronată. Referitor la criticile aduse hotărârilor atacate ce vizează afirmarea bunei credințe a societății intimate, s-a apreciat că soluția de menținere a construcțiilor edificate de pârâtă din dosarul conexat având nr. 365/2000 al Judecătoriei Oravița, este rezultatul aplicării greșite a dispozițiilor legale cuprinse în art. 494 alin. (3) C. civ. potrivit cărora proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea plantațiilor și a construcțiilor ridicate de o persoană de bună credință.

În speță, însă, recurenții sunt îndrituiți a invoca reaua credință a societății intimate, având în vedere că edificarea construcțiilor s-a realizat fără ca acesta să fi avut vreun titlu asupra întregii parcele topografice nr. 5197/1, care să-i permită să exercite dispoziția materială asupra întregului teren, situat pe parcela topografică menționată. În dosar, s-au produs suficiente dovezi din care rezultă reaua credință a intimatei, ansamblu probelor administrate, în cauză, punând în evidență calitatea recurenților reclamanți. De titulari ai dreptului de proprietate asupra parcelei topografice revendicate, parcelă pe care societatea intimată a edificat construcții ce ocupă suprafața de 105 mp teren.

Or, dreptul de proprietate imobiliară, ca drept real, principal conferă proprietarului imobilului atribuțiile de folosință, posesia și dispoziție atribuite care, nu pot fi exercitate în plenitudinea lor către recurenții-reclamanți în condițiile în care aceștia sunt împiedicați în a le exercita datorită construcției aparținând părții intimate, edificate pe terenul cu suprafața mai sus indicată din parcela cu nr.top 5197/1/b, fiind dovedit faptul că intimata pârâtă a adus o încălcare dreptului de proprietate ai cărei titulari sunt recurenții reclamanți.

O atare situație reclamă fără îndoială, obligarea pârâtei la restituirea posesiei terenului revendicat și la obținerea acesteia de la orice faptă, prin care s-ar aduce atingere exercițiului normal și deplin al dreptului de proprietate recunoscut în favoarea revendicaților, instanța de recurs considerând că soluția de respingere a acțiunii promovată de instanțele anterioare este eronată, fiind dată cu ignorarea art. 480 C. civ. De asemenea, fiind dovedită reaua credință, a constructorului, soluția ce se impune din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 494 C. civ., este obligarea acestuia să-și ridice construcțiile edificate pe terenul revendicat, reclamanții fiind autorizați, în caz de refuz, să procedeze ei, la demolarea acestora, pe cheltuiala intimatei.

În raport cu considerentele ce preced, instanța va admite recursul, iar în baza prevederilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va modifica decizia atacată, în sensul că, va respinge apelul declarat de SC G.D.F. România SRL și va admite apelul introdus de apelanții R.I., M.N. și M.S., împotriva sentinței pronunțate de judecătorie, sentință ce va fi schimbată parțial în sensul admiterii acțiunii în dosarul conexat nr. 365/2000 al Judecătoriei Oravița, conform dispozitivului, prezentei hotărâri, urmează a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței privind respingerea acțiunii introduse de societatea reclamantă având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentic nr. 4493/1999; anularea încheierii de C.F.

nr. 1022/1999 și revenirea la situația anterioară încheierii contractului menționat, fiind însă înlăturate dispozițiile referitoare la cheltuielile de judecată. Împotriva acestei decizii, s-a formulat cerere de revizuire, de către SC G.D.F. România SRL, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., coroborat cu art. 323 alin. (1) și C. proc. civ., solicitându-se anularea deciziei pronunțate de Curtea de Apel Oradea și până la soluționarea revizuirii, suspendarea deciziei atacate. În motivarea cererii de revizuire se arată că, prin sentința civilă nr. 1083 din 9 iulie 2002 a Judecătoriei Oravița s-a respins acțiunea formulată de revizuentă, având ca obiect constatarea nulității dreptului său de proprietate asupra suprafeței de 3057 mp înscriși în C.F.

nr. 2542 Naidaș, top 5197/1, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare asupra acestui teren și totodată întabularea în C.F. a dreptului de proprietate, ca urmare a desmembrării. Împotriva acestei sentințe, revizuenta a formulat cerere de apel, admisă de către instanță, prin decizia civilă nr. 2 din 8 ianuarie 2003 a Tribunalului Caraș Severin, prin care s-a dispus admiterea apelului și modificarea sentinței instanței ce a judecat fondul, în sensul admiterii acțiunii. Ulterior, Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 860 din 24 aprilie 2003 a respins recursurile promovate. Prin sentința civilă nr. 472 din 23 martie 2000 a Judecătoriei Oravița, s-a respins acțiunea principală formulată de revizuentă precum și acțiunea conexă a lui M.N.M.

și M.S.C. Acțiunea revizuentei avea ca petit constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare încheiat între R.I. și soții M. nr. 4493 din 14 decembrie 1999, anularea încheierii de C.F. 2554 Paidaș, radierea dezmembrării efectuate concomitent cu vânzarea și reînscrierea dreptului de proprietate a fostului proprietar R.I. Acțiunea constatată, promovată de soții M. avea ca obiect obligarea revizuentei la lăsarea în deplină proprietate și posesie a suprafeței de 105 mp teren din terenul acestora, înscris în C.F. nr. 2554, pe care revizuenta a edificat o construcție, precum și obligarea acestora la ridicarea construcției, în caz contrar, solicitând autoritatea reclamanților, pe cheltuiala pârâtei.

Ambele acțiuni au fost respinse, atât soții M., cât și pârâta, declarând apel. În urma judecării apelurilor, Tribunalul Caraș Severin, în dosar nr. 4111/C/2000, prin decizia civilă nr.1061 din 20 septembrie 2000, a admis apelul pârâtei, în sensul admiterii acțiunii principale și a respins apelul promovat de soții M. Aceștia, au formulat recurs, soluționat prin admiterea sa de către Curtea de Apel Timișoara care a dispus, prin decizia civilă nr. 354 din 15 februarie 2001 pronunțată în dosarul nr. 126/C/2001, casarea deciziei Tribunalului Caraș Severin și a sentinței Judecătoriei Oravița și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța de fond, Judecătoria Oravița. În urma casării, s-a format dosarul nr. 654/2001 al acestei instanțe, care, prin sentința civilă nr. 1076 din 3 iulie 2002, a respins ambele acțiuni.

Atât revizuenta cât și soții M. au promovat apeluri împotriva acestei hotărâri, în urma judecării apelurilor, prin decizia civilă nr.10 din 14 ianuarie 2003, pronunțată în dosarul nr. 7680/2002, a respins apelul soților M. și a admis apelul pârâtei–reclamante, în sensul admiterii în tot, a acțiunii principale. S-a formulat recurs de către soții M., ce s-a aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara. Recurenții au formulat o cerere de strămutare ce a fost admisă, ulterior, cauza rejudecându-se la Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. 142/2004. Prin decizia nr. 64/2004, Curtea de Apel Oradea a admis recursul soților M., modificând în parte decizia Tribunalului Caraș Severin. Prin această decizie, intimata a fost obligată la lăsarea în deplină proprietate și posesie, a suprafeței de teren de 105 mp înscriși în C.F.

2552 Naidaș, top 5197/b și ridicarea construcțiilor avute pe el, în caz contrar, autorizând soții M., la demolarea acestora, pe cheltuiala intimatei . Prin cererea de revizuire, se consideră cele două hotărâri potrivnice, deoarece: 1. Prin prima decizie, instanța a pronunțat o hotărâre prin care s-a constatat dreptul de proprietate asupra suprafeței de 3057 mp pe care au edificat construcția. Totodată, s-a dispus ca această hotărâre să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare și s-a dispus intabularea în C.F. a dreptului de proprietate respectiv. 2. La baza acestei hotărâri a stat și expertiza tehnică efectuată de expert C.E., în care se arată că: ”în care situația în care instanța constată că intimata a cumpărat terenul pe care este edificat magazinul duty–free, este necesară radierea dezmembrării operative cu ocazia înstrăinării terenului de 3883 mp, de către R.I.

către soții M.” 3. Prin a doua hotărâre, întemeiată a fost obligată a lăsa în deplină posesie și proprietate suprafața de teren de 105 mp pe care este amplasat în parte construcția revizuentei, precum și la ridicarea acestei construcții. 4. De asemenea, prima hotărâre a fost depusă în cadrul dosarului în care a fost pronunțată cea de-a doua hotărâre, instanța cunoscând efectele primei hotărâri. Examinând cererea de revizuire formulată în cauză, în raport de hotărârile pronunțate în speță și de probele existente în dosar, se constată că cererea de revizuire a hotărârii este nefondată și că va trebui respinsă, ca atare. În speță, hotărârile invocate nu sunt potrivnice referindu-se la terenuri diferite.

Revizuenții nu pot opune intimaților vreun drept asupra terenului de 105 mp atâta timp cât edificarea construcției s-a făcut cu rea credință, aceștia neavând un titlu juridic asupra întregii parcele topografice nr. 5197/1, care să-i permită să exercite dispoziția materială asupra întregului teren situat pe parcela topografică în discuție. Astfel, parcela pe care R.I. a vândut-o numitei M.J., care la rându-i a înstrăinat-o societății, este cea situată la locul „Săliște”, în suprafață de 3057 mp, situată pe nr.top 5197/1/a, astfel cum s-a stabilit prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, coordonatele topografice ale parcelei dobândite de partea intimată fiind stabilite și prin intermediul lucrărilor de specialitate întocmite în cauză; în acest sens, converge și poziția exprimată de R.I., care în cadrul interogatoriului a indicat aceeași parcelă mai sus arătată, ca fiind vândută numitei M.J.

Nici schița și nici memoriul tehnic întocmite de expertul ing. B.A., în cuprinsul cărora este localizat terenul dobândit de societatea intimată, nu sunt în măsură a oferi date care să conducă la concluzia că intimata a ridicat construcția pe parcela cu nr.top 5197/1/b deoarece ar fi avut convingerea fermă, dar eronată, că acest teren se află în proprietatea sa. In schiță, este nominalizat terenul cu nr.top 5197/2/a, iar în cuprinsul memoriului tehnic sunt identificate două imobile a căror suprafață însemnată este de 9997 mp, în timp ce obiectul contractului de vânzare cumpărare încheiat cu M.J. îl constituie un imobil în suprafață de 3057 mp și care, în realitate s-a dovedit a fi situat pe nr.top 5197/8/a, deci, nicidecum, pe nr.top 5197/1/b.

Se constată, așadar, că ridicarea construcției pe parcela cu nr.top 5197/1/b s-a făcut fără ca revizuenta să fi avut un titlu asupra terenului respectiv, împrejurarea că a cumpărat parcela alăturată nefiind de natură a-i justifica acțiunile întreprinse pentru edificarea construcției și, aceasta, mai ales, că lucrările au fost executate în lipsa documentației impuse de Legea nr. 50/1991 și, respectiv, în lipsa unei schițe de demontarea a terenului, vizate de Oficiul de Cadastru, acte ce ar fi putut să ofere o determinare topografică corectă, a terenului achiziționat. În raport cu cele arătate, hotărârile judecătorești invocate, nefiind potrivnice, în sensul art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., deoarece, nu se referă la aceeași suprafață de teren, ci la suprafețe de teren diferite, Curtea va trebui să privească cererea de revizuire, de față, introdusă de SC G.D.F.

România SRL împotriva deciziei nr. 64 din 26 februarie 2004 a Curții de Apel Oradea, ca nefondată și a o respinge, ca atare. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge cererea de revizuire declarat de revizuenta SC G.D.F. România SRL împotriva deciziei nr. 64 din 26 februarie 2004 a Curții de Apel Oradea. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iulie 2005.