ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2551/2006

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Sibiu, prin sentința penală nr. 163 din 1 iunie 2005, în baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) și (2), combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 76 alin. (2) din același cod, a condamnat pe inculpatul B.I., la 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat. În baza art. 180 alin. (2), cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 76 lit. e) C. pen., a condamnat pe același inculpat, la 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

În baza art. 1 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, a condamnat pe același inculpat, la 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de port fără drept a cuțitului, în locurile sau împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică. Potrivit art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare, precum și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani. A aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. A respins acțiunile civile formulate de părțile civile B.M.V.

și P.M. În baza art. 106 din O.U.G. nr. 150/2002, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 6.381.500 lei către C.J.A.S. Sibiu, cu titlu de despăgubiri civile parțiale. A respins acțiunea civilă formulată de Spitalul Clinic Județean Sibiu. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 4.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei reprezintă onorariul pentru apărarea din oficiu, iar către părțile civile B.M.V. și P.M., la plata cu același titlu, a sumei de câte 4.000.000 lei, pentru fiecare. Hotărând astfel, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele: La data de 21 ianuarie 2004, în jurul orelor 20,30, inculpatul a intrat în barul C. din orașul Avrig, județul Sibiu.

După cum a recunoscut în declarația sa, inculpatul avea asupra sa un briceag pe care l-a folosit în ziua respectivă la un grătar în curte. Inculpatul a consumat 5-6 sticle de bere și pe fondul consumului de alcool, între acesta și martorul S.R. a avut loc o discuție, martorul S.R. deplasându-se la masa inculpatului, invocându-i acestuia divergențe mai vechi. Inculpatul l-a amenințat pe martor că are asupra lui un cuțit și i-a solicitat acestuia să iasă afară din bar, unde i-a arătat cuțitul. Martorul S.R. a revenit în bar, mergând la masa prietenilor săi, părțile civile B.M.V. și P.M. După aproximativ 30 minute inculpatul s-a reîntors în bar, iar martorul S.R. l-a apucat de gulerul hainei, l-a trântit de un perete și a început să-l controleze dacă are cuțit asupra sa.

Inculpatul s-a opus, l-a împins pe martor și a ieșit afară din bar. La scurt timp, au ieșit din bar părțile civile B.M.V. și P.M., și martorii R.P. și S.R. Între părțile civile și inculpat au avut loc o serie de altercații urmate de violențe fizice, P.M., lovindu-l pe inculpat cu piciorul, lovitură în urma căreia B.I. a căzut în fântâna arteziană din interiorul curții. Inculpatul i-a aplicat părții civile B.M.V. o lovitură cu cuțitul în coapsa stângă, cu pătrunderea lamei în abdomen, secționarea mușchiului și lezarea intestinului subțire, în urma loviturilor suferite care au necesitat 35-40 zile îngrijiri medicale, viața acestuia a fost pusă în primejdie. De asemenea, inculpatul a aplicat părții vătămate P.M.

o lovitură de cuțit soldată cu o plagă tăiată intercostal stângă, fără penetrare toracică, pentru a cărei vindecare au fost necesare 10-12 zile îngrijiri medicale. Leziunile traumatice produse inculpatului în urma violențelor fizice dintre părți au necesitat pentru vindecare 8-9 zile îngrijiri medicale. Împotriva sentinței penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, inculpatul B.I. și partea vătămată B.M.V. În apelul parchetului, hotărârea instanței de fond a fost criticată pentru omisiunea de a se aplica dispozițiile art. 88 C. pen., și cu privire la durata reținerii inculpatului de 24 de ore, din data de 22 ianuarie 2004. În apelul inculpatului s-a susținut că în speță subzistă una dintre cauzele care înlătură caracterul penal al faptei și anume, legitima apărare și în principal, să se dispună achitarea sa, iar în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate, pe care o consideră prea mare.

Partea civilă B.M.V. nu a formulat în scris, prin cererea de apel sau prin memoriu separat, motivele căii de atac de care a înțeles să uzeze, conform art. 385 10 C. proc. pen. Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia penală nr. 302/ A din 18 octombrie 2005, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și de inculpatul B.I., a desființat sentința penală atacată numai sub aspectul aplicațiunii art. 88 C. pen., și a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii din data de 22 ianuarie – 23 ianuarie 2004. A menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. A respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă B.M.V. împotriva aceleiași sentințe penale. A obligat pe partea civilă să plătească statului 150 lei RON cheltuieli judiciare din care, 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

În motivarea acestei soluții, instanța de control judiciar a reținut că instanța de fond a stabilit o stare de fapt corectă, fundamentată în mod obiectiv pe ansamblul material probator administrat în cauză și care evidențiază fără putință de tăgadă actele de executare specifice infracțiunilor de care a fost acuzat inculpatul. În acest sens, instanța de apel a arătat că vinovăția inculpatului a fost stabilită în mod clar și neechivoc pe baza probelor de la dosar, neputându-se reține în baza acestor probatorii că inculpatul a acționat pentru a înlătura un atac material direct, imediat și injust care să-i pună în pericol grav viața și integritatea corporală, astfel încât, nefiind întrunite cumulativ cerințele art. 44 C. pen., nu se poate vorbi despre legitima apărare.

Instanța de apel a mai apreciat că acțiunea de lovire cu piciorul a inculpatului de către partea vătămată, în urma căreia acesta s-a dezechilibrat și a căzut, nu se circumscrie condițiilor impuse de art. 44 C. pen. și deci, în mod corect, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. Nici critica de netemeinicie formulată de inculpat cu privire la pedeapsa aplicată nu a fost primită, instanța de apel apreciind că aceasta corespunde pe deplin exigențelor instituite de art. 72 C. pen., fiind în concordanță atât cu gradul de pericol social al faptei, cât și cu elementele ce au conturat pozitiv profilul socio-moral al inculpatului, cu referire specială la statutul său de infractor primar.

În ce privește apelul declarat de partea civilă B.M.V., instanța de apel nu a constatat aspecte de nelegalitate și netemeinicie. Instanța de apel a apreciat însă întemeiată critica referitoare la omisiunea deducerii din pedeapsa aplicată inculpatului, a duratei reținerii de 24 de ore, de la 22 ianuarie 2004 la 23 ianuarie 2004 și a admis recursurile declarate de Parchet și de inculpat, numai sub acest aspect. În termenul legal, inculpatul B.I. a declarat recurs împotriva deciziei penale, solicitând admiterea, casarea hotărârilor atacate și în urma reaprecierii probatoriilor, în principal, să se constate că în speță sunt incidente prevederile art. 44 alin. (1) coroborat cu alin. (3) C. pen., în sensul de a se reține legitima apărare, teza ultimului alineat, depășirea limitelor apărării din cauza tulburării sau temerii și în consecință, să se dispună achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc.

pen., pentru tentativa la infracțiunea de omor, iar cu privire la infracțiunile de lovire și port fără drept a cuțitului să se aplice pedepse cu amenda penală, în cuantum redus spre minim. În subsidiar, în recursul inculpatului, s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, pentru a da posibilitatea efectuării unei noi expertize medico-legale care să determine felul loviturii aplicate, poziția părților implicate, pentru determinarea cu exactitate a faptului dacă a fost sau nu o lovitură de atac. Iar, față de concluziile acestei expertize și alte eventuale probe ce s-ar putea administra în rejudecare, consideră că ar exista posibilitatea unei schimbări a încadrării juridice a faptei, aspect care ar duce la reducerea cu mult a duratei pedepsei ce ar urma să o execute inculpatul în regim de penitenciar.

Recursul declarat de inculpat nu este fondat. Examinând hotărârile atacate, în raport de motivele de recurs invocate și care constituie cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 15, pct. 14, pct. 17 1 și pct. 18 C. proc. pen., și din oficiu, în baza art. 385 9 alin. (3) din același cod, Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul declarat de inculpat, nefondat, urmând a fi respins, ca atare. Se constată că, atât instanța de fond, cât și cea de apel au reținut prin hotărârile criticate în prezentul recurs, o corectă stare de fapt și au administrat toate probele necesare aflării adevărului, iar printr-o apreciere judicioasă a acestui probatoriu a încadrat faptele reținute în sarcina inculpatului, în textele de lege corespunzătoare, aplicându-i acestuia pedepse just individualizate.

1. Referitor la critica formulată de recurentul inculpat privind greșita sa condamnare pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 alin. (1) și (2), combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i), cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 76 alin. (2) C. pen., întrucât există o cauză ce înlătură răspunderea penală a inculpatului și anume, legitima apărare, conform art. 44 alin. (1), coroborat cu alin. (3) C. pen., motiv pentru care solicită achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., se constată că nu poate fi primită. Art. 44 C. pen., prevede că nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, săvârșită în stare de legitimă apărare.

Alin. (2) și (3) al acestui text de lege, prevede că este în stare de legitimă apărare acela care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust îndreptat împotriva sa, a altuia și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat și acela care din cauza tulburării sau temerii a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul. În cauză, din partea victimei B.M.V.

nu a existat un atac efectiv care să îndeplinească cerințele înscrise în art. 44 alin. (2) C. pen., în sensul ca inculpatul să fi acționat pentru a înlătura atacul material, direct, imediat și injust din partea victimei, care ar fi pus în pericol grav viața inculpatului sau a altei persoane și nu se pot reține nici condițiile art. 44 alin. (3) din același cod, inculpatul acționând violent împotriva părții vătămate numai datorită stării de surescitare nervoasă produsă ca urmare a faptului că a fost lovit cu piciorul de către cealaltă parte vătămată, P.M., motiv pentru care tentativa la infracțiunea de omor a fost săvârșită în condițiile art. 73 lit. b) C. pen. Or, din aceste considerente, critica prin care recurentul inculpat solicită achitarea sa cu privire la săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, nu poate fi primită.

2. În ce privește solicitarea inculpatului de a se trimite cauza la instanța de fond pentru completarea probatoriilor, în sensul de a se efectua o nouă expertiză medico-legală, care să stabilească felul loviturii aplicate, poziția părților implicate, pentru determinarea cu exactitate a faptului dacă a fost sau nu o lovitură de atac și în raport de concluziile acestei expertize și alte eventuale probe ce s-ar putea administra în rejudecare, să se schimbe încadrarea juridică a faptei, se constată că nu este justificată. Toate aceste aspect invocate de către inculpat au fost clarificate prin Raportul de constatare medico-legală nr. 38/II/a/3 din 23 ianuarie 2004 întocmit de S.M.L.J. Sibiu, care a concluzionat că numitul B.M.V.

a suferit, în noaptea de 21 ianuarie 2004, leziuni traumatice, constând într-o plagă penetrantă abdominală cu leziuni intestinale ce s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor-înțepător, aplicate dinaintea-înapoia victimei și de jos în sus, leziuni ce au necesitat 34-40 zile îngrijiri medicale și care au pus în pericol viața victimei, în cauză, neexistând și alte aspecte pentru clarificarea cărora s-ar impune o asemenea probă științifică sau administrarea altor probatorii. Așa fiind, în raport de ansamblul probator de la dosar, se reține că fapta săvârșită de inculpatul B.I. întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., pentru care s-a dispus condamnarea sa.

3. Nici motivul de recurs care vizează netemeinicia pedepselor aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire și port fără drept a cuțitului, prevăzute de art. 180 alin. (2), cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 76 lit. e) C. pen., și respectiv, de art. 1 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată și solicitarea acestuia de a-i fi aplicată pentru aceste fapte pedeapsa cu amenda penală, într-un cuantum redus spre minim, nu pot fi primite.

Raportând cauzei prevederile art. 72 C. pen., text de lege care stabilește criteriile generale de individualizare, se reține că, aplicând inculpatului pedeapsa de 2 luni închisoare și respectiv, de 3 luni închisoare pentru infracțiunile concurente de lovire și port fără drept a cuțitului, instanțele au avut în vedere, atât pericolul social al acestor fapte, dar și datele ce caracterizează persoana inculpatului, necunoscut cu antecedente penale, cuantumul lor fiind corespunzător și pentru realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că nu se justifică înlocuirea pedepselor aplicate cu amenda penală. În aceste condiții, recursul declarat de inculpatul B.I., nefiind fondat, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., urmează a fi respins și se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii de 24 de ore, de la 22 ianuarie 2004, la 23 ianuarie 2004. Conform art. 192 C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva deciziei penale nr. 302/ A din 18 octombrie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii de 24 de ore de la 22 ianuarie 2004, la 23 ianuarie 2004. Obligă pe recurent la plata sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 aprilie 2006.