ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2551/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2551/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Sibiu, prin sentința

penală nr. 163 din 1 iunie 2005, în baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1)

și (2), combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit.

b), art. 76 alin. (2) din același cod, a condamnat pe inculpatul B.I., la 2 ani

și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea tentativei la

infracțiunea de omor calificat.

În baza art. 180 alin. (2), cu

aplicarea art. 73 lit. b), art. 76 lit. e) C. pen., a condamnat pe același

inculpat, la 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau

alte violențe.

În baza art. 1

1

pct. 1

din Legea nr. 61/1991, republicată, a condamnat pe același inculpat, la 3 luni

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de port fără drept a cuțitului, în

locurile sau împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea

corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică.

Potrivit art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani

și 6 luni închisoare, precum și pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2

ani.

A aplicat dispozițiile art. 71 și art.

64 C. pen.

A respins acțiunile civile formulate

de părțile civile B.M.V. și P.M.

În baza art. 106 din O.U.G. nr. 150/2002,

inculpatul a fost obligat la plata sumei de 6.381.500 lei către C.J.A.S. Sibiu,

cu titlu de despăgubiri civile parțiale.

A respins acțiunea civilă formulată

de Spitalul Clinic Județean Sibiu.

Inculpatul a fost obligat la plata

sumei de 4.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care,

suma de 400.000 lei reprezintă onorariul pentru apărarea din oficiu, iar către

părțile civile B.M.V. și P.M., la plata cu același titlu, a sumei de câte

4.000.000 lei, pentru fiecare.

Hotărând astfel, prima instanță a

reținut, în fapt, următoarele:

La data de 21 ianuarie 2004, în

jurul orelor 20,30, inculpatul a intrat în barul C. din orașul Avrig, județul

Sibiu.

După cum a recunoscut în declarația

sa, inculpatul avea asupra sa un briceag pe care l-a folosit în ziua respectivă

la un grătar în curte.

Inculpatul a consumat 5-6 sticle de

bere și pe fondul consumului de alcool, între acesta și martorul S.R. a avut

loc o discuție, martorul S.R. deplasându-se la masa inculpatului, invocându-i

acestuia divergențe mai vechi.

Inculpatul l-a amenințat pe martor

că are asupra lui un cuțit și i-a solicitat acestuia să iasă afară din bar,

unde i-a arătat cuțitul.

Martorul S.R. a revenit în bar,

mergând la masa prietenilor săi, părțile civile B.M.V. și P.M.

După aproximativ 30 minute

inculpatul s-a reîntors în bar, iar martorul S.R. l-a apucat de gulerul hainei,

l-a trântit de un perete și a început să-l controleze dacă are cuțit asupra sa.

Inculpatul s-a opus, l-a împins pe martor și a ieșit afară din bar.

La scurt timp, au ieșit din bar

părțile civile B.M.V. și P.M., și martorii R.P. și S.R.

Între părțile civile și inculpat au avut

loc o serie de altercații urmate de violențe fizice, P.M., lovindu-l pe

inculpat cu piciorul, lovitură în urma căreia B.I. a căzut în fântâna arteziană

din interiorul curții.

Inculpatul i-a aplicat părții civile

B.M.V. o lovitură cu cuțitul în coapsa stângă, cu pătrunderea lamei în abdomen,

secționarea mușchiului și lezarea intestinului subțire, în urma loviturilor

suferite care au necesitat 35-40 zile îngrijiri medicale, viața acestuia a fost

pusă în primejdie.

De asemenea, inculpatul a aplicat

părții vătămate P.M. o lovitură de cuțit soldată cu o plagă tăiată intercostal

stângă, fără penetrare toracică, pentru a cărei vindecare au fost necesare

10-12 zile îngrijiri medicale.

Leziunile traumatice produse

inculpatului în urma violențelor fizice dintre părți au necesitat pentru

vindecare 8-9 zile îngrijiri medicale.

Împotriva sentinței penale au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, inculpatul B.I. și partea

vătămată B.M.V.

În apelul parchetului, hotărârea

instanței de fond a fost criticată pentru omisiunea de a se aplica dispozițiile

art. 88 C. pen., și cu privire la durata reținerii inculpatului de 24 de ore,

din data de 22 ianuarie 2004.

În apelul inculpatului s-a susținut

că în speță subzistă una dintre cauzele care înlătură caracterul penal al

faptei și anume, legitima apărare și în principal, să se dispună achitarea sa,

iar în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate, pe care o consideră prea mare.

Partea civilă B.M.V. nu a formulat

în scris, prin cererea de apel sau prin memoriu separat, motivele căii de atac

de care a înțeles să uzeze, conform art. 385

10

C. proc. pen.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin

decizia penală nr. 302/ A din 18 octombrie 2005, a admis apelurile declarate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și de inculpatul B.I., a desființat

sentința penală atacată numai sub aspectul aplicațiunii art. 88 C. pen., și a

dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii din data de 22

ianuarie – 23 ianuarie 2004.

A menținut celelalte dispoziții ale

hotărârii atacate.

A respins, ca nefondat, apelul

declarat de partea civilă B.M.V. împotriva aceleiași sentințe penale.

A obligat pe partea civilă să

plătească statului 150 lei RON cheltuieli judiciare din care, 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, va fi

avansat din fondurile Ministerului Justiției.

În motivarea acestei soluții,

instanța de control judiciar a reținut că instanța de fond a stabilit o stare

de fapt corectă, fundamentată în mod obiectiv pe ansamblul material probator

administrat în cauză și care evidențiază fără putință de tăgadă actele de

executare specifice infracțiunilor de care a fost acuzat inculpatul.

În acest sens, instanța de apel a

arătat că vinovăția inculpatului a fost stabilită în mod clar și neechivoc pe

baza probelor de la dosar, neputându-se reține în baza acestor probatorii că

inculpatul a acționat pentru a înlătura un atac material direct, imediat și injust

care să-i pună în pericol grav viața și integritatea corporală, astfel încât,

nefiind întrunite cumulativ cerințele art. 44 C. pen., nu se poate vorbi despre

legitima apărare.

Instanța de apel a mai apreciat că

acțiunea de lovire cu piciorul a inculpatului de către partea vătămată, în urma

căreia acesta s-a dezechilibrat și a căzut, nu se circumscrie condițiilor

impuse de art. 44 C. pen. și deci, în mod corect, instanța a reținut incidența

dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.

Nici critica de netemeinicie

formulată de inculpat cu privire la pedeapsa aplicată nu a fost primită,

instanța de apel apreciind că aceasta corespunde pe deplin exigențelor

instituite de art. 72 C. pen., fiind în concordanță atât cu gradul de pericol

social al faptei, cât și cu elementele ce au conturat pozitiv profilul

socio-moral al inculpatului, cu referire specială la statutul său de infractor

primar.

În ce privește apelul declarat de

partea civilă B.M.V., instanța de apel nu a constatat aspecte de nelegalitate

și netemeinicie.

Instanța de apel a apreciat însă

întemeiată critica referitoare la omisiunea deducerii din pedeapsa aplicată

inculpatului, a duratei reținerii de 24 de ore, de la 22 ianuarie 2004 la 23

ianuarie 2004 și a admis recursurile declarate de Parchet și de inculpat, numai

sub acest aspect.

În termenul legal, inculpatul B.I. a

declarat recurs împotriva deciziei penale, solicitând admiterea, casarea

hotărârilor atacate și în urma reaprecierii probatoriilor, în principal, să se

constate că în speță sunt incidente prevederile art. 44 alin. (1) coroborat cu alin.

(3) C. pen., în sensul de a se reține legitima apărare, teza ultimului alineat,

depășirea limitelor apărării din cauza tulburării sau temerii și în consecință,

să se dispună achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., pentru tentativa la

infracțiunea de omor, iar cu privire la infracțiunile de lovire și port fără

drept a cuțitului să se aplice pedepse cu amenda penală, în cuantum redus spre

minim.

În subsidiar, în recursul

inculpatului, s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de

fond, pentru a da posibilitatea efectuării unei noi expertize medico-legale

care să determine felul loviturii aplicate, poziția părților implicate, pentru

determinarea cu exactitate a faptului dacă a fost sau nu o lovitură de atac.

Iar, față de concluziile acestei expertize și alte eventuale probe ce s-ar

putea administra în rejudecare, consideră că ar exista posibilitatea unei

schimbări a încadrării juridice a faptei, aspect care ar duce la reducerea cu

mult a duratei pedepsei ce ar urma să o execute inculpatul în regim de

penitenciar.

Recursul declarat de inculpat nu

este fondat.

Examinând hotărârile atacate, în

raport de motivele de recurs invocate și care constituie cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 15, pct. 14, pct. 17

1

și pct. 18 C. proc. pen., și din oficiu, în baza art. 385

9

alin. (3)

din același cod, Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din

dosarul cauzei, recursul declarat de inculpat, nefondat, urmând a fi respins,

ca atare.

Se constată că, atât instanța de

fond, cât și cea de apel au reținut prin hotărârile criticate în prezentul

recurs, o corectă stare de fapt și au administrat toate probele necesare

aflării adevărului, iar printr-o apreciere judicioasă a acestui probatoriu a

încadrat faptele reținute în sarcina inculpatului, în textele de lege

corespunzătoare, aplicându-i acestuia pedepse just individualizate.

recurentul inculpat privind greșita sa condamnare pentru comiterea tentativei

la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 alin.

(1) și (2), combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i), cu aplicarea art. 73 lit.

b), art. 76 alin. (2) C. pen., întrucât există o cauză ce înlătură răspunderea

penală a inculpatului și anume, legitima apărare, conform art. 44 alin. (1),

coroborat cu alin. (3) C. pen., motiv pentru care solicită achitarea, în baza art.

11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., se

constată că nu poate fi primită.

Art. 44 C. pen., prevede că nu

constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, săvârșită în stare de

legitimă apărare.

Alin. (2) și (3) al acestui text de

lege, prevede că este în stare de legitimă apărare acela care săvârșește fapta

pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust îndreptat

împotriva sa, a altuia și care pune în pericol grav persoana sau drepturile

celui atacat și acela care din cauza tulburării sau temerii a depășit limitele

unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în

care s-a produs atacul.

În cauză, din partea victimei B.M.V.

nu a existat un atac efectiv care să îndeplinească cerințele înscrise în art. 44

alin. (2) C. pen., în sensul ca inculpatul să fi acționat pentru a înlătura

atacul material, direct, imediat și injust din partea victimei, care ar fi pus

în pericol grav viața inculpatului sau a altei persoane și nu se pot reține

nici condițiile art. 44 alin. (3) din același cod, inculpatul acționând violent

împotriva părții vătămate numai datorită stării de surescitare nervoasă produsă

ca urmare a faptului că a fost lovit cu piciorul de către cealaltă parte

vătămată, P.M., motiv pentru care tentativa la infracțiunea de omor a fost

săvârșită în condițiile art. 73 lit. b) C. pen.

Or, din aceste considerente, critica

prin care recurentul inculpat solicită achitarea sa cu privire la săvârșirea

tentativei la infracțiunea de omor, nu poate fi primită.

inculpatului de a se trimite cauza la instanța de fond pentru completarea

probatoriilor, în sensul de a se efectua o nouă expertiză medico-legală, care

să stabilească felul loviturii aplicate, poziția părților implicate, pentru

determinarea cu exactitate a faptului dacă a fost sau nu o lovitură de atac și

în raport de concluziile acestei expertize și alte eventuale probe ce s-ar

putea administra în rejudecare, să se schimbe încadrarea juridică a faptei, se

constată că nu este justificată.

Toate aceste aspect invocate de

către inculpat au fost clarificate prin Raportul de constatare medico-legală nr.

38/II/a/3 din 23 ianuarie 2004 întocmit de S.M.L.J. Sibiu, care a concluzionat

că numitul B.M.V. a suferit, în noaptea de 21 ianuarie 2004, leziuni

traumatice, constând într-o plagă penetrantă abdominală cu leziuni intestinale

ce s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor-înțepător, aplicate

dinaintea-înapoia victimei și de jos în sus, leziuni ce au necesitat 34-40 zile

îngrijiri medicale și care au pus în pericol viața victimei, în cauză,

neexistând și alte aspecte pentru clarificarea cărora s-ar impune o asemenea

probă științifică sau administrarea altor probatorii.

Așa fiind, în raport de ansamblul

probator de la dosar, se reține că fapta săvârșită de inculpatul B.I.

întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat,

prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., pentru care

s-a dispus condamnarea sa.

vizează netemeinicia pedepselor aplicate inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunilor de lovire și port fără drept a cuțitului, prevăzute de art. 180 alin.

(2), cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 76 lit. e) C. pen., și respectiv, de art.

1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată și solicitarea acestuia

de a-i fi aplicată pentru aceste fapte pedeapsa cu amenda penală, într-un

cuantum redus spre minim, nu pot fi primite.

Raportând cauzei prevederile art. 72

C. pen., text de lege care stabilește criteriile generale de individualizare,

se reține că, aplicând inculpatului pedeapsa de 2 luni închisoare și respectiv,

de 3 luni închisoare pentru infracțiunile concurente de lovire și port fără

drept a cuțitului, instanțele au avut în vedere, atât pericolul social al

acestor fapte, dar și datele ce caracterizează persoana inculpatului,

necunoscut cu antecedente penale, cuantumul lor fiind corespunzător și pentru

realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că

nu se justifică înlocuirea pedepselor aplicate cu amenda penală.

În aceste condiții, recursul

declarat de inculpatul B.I., nefiind fondat, în baza art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a fi respins și se va deduce din

pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii de 24 de ore, de la 22

ianuarie 2004, la 23 ianuarie 2004.

Conform art. 192 C. proc. pen.,

recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul B.I. împotriva deciziei penale nr. 302/ A din 18

octombrie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii de 24 de ore de la 22 ianuarie 2004, la 23

ianuarie 2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de

120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 aprilie 2006.