ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5025/2006

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 32/ PI din 19 aprilie 2006, Curtea de Apel de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petenta SC C.I. SA București, împotriva rezoluției din 21 februarie 2006 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin care s-a respins plângerea formulată de petentă împotriva rezoluției nr. 31/VIII.1/2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea. Petenta a fost obligată să plătească 50 RON, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Petenta, prin cererea adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, la data de 28 decembrie 2005, a solicitat antrenarea răspunderii penale față de R.A.

și S.G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. Ulterior, prin plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, la data de 16 ianuarie 2006, petenta a solicitat ca dosarul penal nr. 556/P/2005 al Parchetului Tribunalului Bihor să fie declinat în vederea continuării cercetărilor penale de către Parchetul Tribunalului București, invocând prevederile art. 30 lit. d) C. proc. pen. și art. 35 din contractele nr. 496/99 și 497/99 încheiate între SC O. SA și SC C.C.I. SRL, precum și SC C.I. SA. Prin rezoluția din 2 februarie 2006 dată în dosar nr. 31/VIII.1/2006 al Parchetului Curții de Apel Oradea s-a respins plângerea formulată de către SC C.I.

SA, cu motivarea că, primul organ de urmărire penală sesizat de petentă a fost Parchetul Tribunalului Bihor, iar infracțiunea s-a săvârșit pe raza Tribunalului Bihor, invocându-se în drept dispozițiilor art. 30 alin. (1) C. proc. pen. Prin rezoluția din 21 februarie 2006 emisă în dosar nr. 79/VIII.1/2006 de către procurorul general al Curții de Apel Oradea, s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentă împotriva rezoluției nr. 31/VIII.1/2006 al Parchetului Curții de Apel Oradea, întrucât de soluționare a cauzei revine Parchetului Tribunalului Bihor, organul mai întâi sesizat, făptuitorii au domiciliu în Oradea, iar locul unde a fost săvârșită infracțiunea este situat pe raza județului Bihor.

Ulterior, prin precizările făcute în instanță, petenta a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, apreciind că procurorul de la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție urmează a soluționa plângerea împotriva rezoluțiilor date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea. Conform prevederilor art. 278 C. proc. pen., plângerea împotriva măsurilor luate sau actelor efectuate de procuror se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau după caz de procurorul general al Parchetului Curții de Apel Oradea ori de procurorul șef de secție al Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În alin. (2) se precizează că dacă actele și măsurile sunt ale prim-procurorului ori ale procurorului general al parchetului de pe lângă Curtea de Apel sau ale procurorului șef de secție al Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau au fost efectuate pe baza dispozițiilor acestora, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior. În speță, plângerea a fost soluționată de procurorul șef secție de urmărire penală de la Parchetul Curții de Apel Oradea, prin rezoluția din 2 februarie 2006, iar, apoi de procurorul general al Parchetului Curții de Apel Oradea, prin rezoluția din 21 februarie 2006, întrucât actele de urmărire penală sunt efectuate de prim-procurorul Parchetului Tribunalului Bihor, fiind astfel epuizate căile de atac conform textului legal sus-menționat.

Potrivit dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., pot fi atacate cu plângere în fața instanței, după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278, numai rezoluțiile de neînceperea urmăririi penale sau ordonanțele ori, după caz, rezoluțiile de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau încetare a urmăririi penale date de procuror. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs petenta SC C.I. SA București. Prin motivele scrise în recurs, petenta a criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate arătând că nu a investit Curtea de Apel Oradea cu soluționarea plângerii împotriva rezoluției nr. 31/VIII.1/2006, plângerea fiind adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În aceste condiții, prima instanță trebuia să se dezinvestească și să trimită cauza Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Ulterior, cu prilejul dezbaterii pe fond a recursului formulat apărătorul recurentei nu a mai susținut acest motiv de recurs, ci a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 1 C. proc. pen., solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât prima instanță era obligată să judece plângerea pe fond, în raport de dispozițiile deciziei nr. 486/1997 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. la 6 martie 1998. Examinând hotărârea pronunțată în cauză sub aspectele invocate de petentă, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum prevede art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, sentința fiind legală și temeinică. Astfel, din actele și lucrările dosarului Înalta Curte reține următoarele: La data de 28 decembrie 2005, petenta SC C.I. SA București, a formulat plângere, în condițiile art. 222 C. proc. pen., împotriva numiților R.A. și S.G.I., solicitând Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. Cauza a fost înregistrată sub nr. 556/P/2005 pe rolul acestui Parchet. La data de 16 ianuarie 2006, petenta a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor solicitând declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București în raport de dispozițiilor art. 30 lit. d) C. proc.

pen. și a Convenției părților. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin rezoluția din 31/VIII.1/2 februarie 2006 a respins plângerea petentei SC C.I. SA București. Plângerea împotriva acestei rezoluții a fost respinsă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea. Prin Rezoluțiile de respingere a plângerii s-a reținut că, în cauză, competența soluționării revine, în raport de dispozițiile art. 30 C. proc. pen., Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, care este primul organ de urmărire sesizat, pe raza teritorială a acestuia s-ar fi săvârșit infracțiunea. Împotriva acestei rezoluții, petenta a formulat plângere solicitând desființarea acesteia și efectuarea de cercetări, în cauză de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport de faptul că petenta are sediul în București, iar efectuarea de cercetări penale în localitatea de domiciliu a făptuitorilor, i-ar favoriza pe aceștia.

În drept, a invocat dispozițiile art. 278 C. proc. pen. Cauza a fost înaintată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Curții de Apel Oradea spre competentă soluționare, în temeiul dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen. În raport de dispozițiile legale în vigoare, prima instanță a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de petentă. Potrivit art. 278 C. proc.

pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003 și Legea nr. 400/2004 plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau după caz de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în cazul când măsurile și actele sunt ale prim-procurorului ori ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de apel sau ale procurorului șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ori au fost luate sau efectuate pe baza dispozițiilor date de către aceștia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior.

Tot prin acest articol de lege se fac referiri la procedura în cazul rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale sau al ordonanțelor rezoluțiilor de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, iar art. 278 1 C. proc. pen., reglementează plângerea împotriva acestor rezoluții sau ordonanțe la judecător. În cauză, se observă că plângerea, prin care se solicita declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a fost soluționată de procurorul șef secție de urmărire penală al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin rezoluția din 2 februarie 2006, iar plângerea împotriva acestei rezoluții a fost soluționată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea prin rezoluția din 21 februarie 2006. Se observă că în raport de dispozițiile art. 278 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., anterior citate, au fost epuizate căile de atac împotriva actelor procurorului în cauză fiind vorba de acte de urmărire efectuate de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, situație în care nu se mai poate formula o plângere la parchetul ierarhic superior Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea. De asemenea, corect a reținut prima instanță că în cauză nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., referitoare la plângerea în fața instanței împotriva rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale, ordonanțelor rezoluțiilor de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a procesului penal, dispuse de procuror, după parcurgerea procedurii reglementate de dispozițiile art. 275 – art. 278 C. proc.

pen. (de altfel, acest aspect nu a fost contestată nici de către recurenta petentă). După cum s-a menționat, recurenta, prin avocat a arătat că hotărârea este nelegală în raport de faptul că prima instanță trebuia să soluționeze cauza pe fondul ei în raport de dispozițiile deciziei nr. 486/1997 a Curții Constituționale. Prin decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997, definitivă, publicată în M. Of. nr. 105 din 6 martie 1998, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că art. 278 C. proc. pen., în forma avută anterior modificării, prin Legea nr. 281/2003, era constituțional numai în măsura în care nu oprește persoana nemulțumită de soluționarea plângerii împotriva măsurilor sau actelor efectuate de procuror în efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta și care nu ajung în fața instanțelor judecătorești să se adreseze instanței în temeiul art. 21 din Constituție, care urmau să se aplice în mod direct.

În condițiile în care ulterior, art. 278 C. proc. pen., a fost modificat prin legile anterior menționate și a fost introdus și art. 278 1 C. proc. pen., care reglementează plângerea în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, care prevăd tocmai situațiile prevăzute în considerentele deciziei Curții Constituționale, se constată că practic această decizie a rămas fără obiect prin introducerea în legislație a unor noi instituții. Înalta Curte, în raport de aceste considerente, apreciază că nici motivul invocat de recurentă cu prilejul dezbaterii pe fond a recursului u este fondat.

În concluzie, având în vedere că legea reglementează expres și limitativ cazurile în condițiile în care se poate face plângere împotriva actelor și măsurilor dispuse de procuror, iar plângerea formulată de petentă nu se încadrează în nici una din situațiile prevăzute de lege, Înalta Curte, constatând că sentința pronunțată în cauză, este legală și temeinică, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara SC C.I. SA București împotriva sentinței penale nr. 32/ PI din 19 aprilie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 60 lei, cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 septembrie 2006.