ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5025/2006

Deliberând asupra recursului

penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 32/

PI din 19 aprilie 2006, Curtea de Apel de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze

cu minori, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petenta SC C.I. SA

București, împotriva rezoluției din 21 februarie 2006 a procurorului general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin care s-a respins plângerea

formulată de petentă împotriva rezoluției nr. 31/VIII.1/2006 a Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Petenta a fost obligată să

plătească 50 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut următoarele:

Petenta, prin cererea

adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, la data de 28 decembrie 2005,

a solicitat antrenarea răspunderii penale față de R.A. și S.G. pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (3) și (5)

C. pen.

Ulterior, prin plângerea

înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, la data de 16 ianuarie 2006,

petenta a solicitat ca dosarul penal nr. 556/P/2005 al Parchetului Tribunalului

Bihor să fie declinat în vederea continuării cercetărilor penale de către

Parchetul Tribunalului București, invocând prevederile art. 30 lit. d) C. proc.

pen. și art. 35 din contractele nr. 496/99 și 497/99 încheiate între SC O. SA

și SC C.C.I. SRL, precum și SC C.I. SA.

Prin rezoluția din 2

februarie 2006 dată în dosar nr. 31/VIII.1/2006 al Parchetului Curții de Apel

Oradea s-a respins plângerea formulată de către SC C.I. SA, cu motivarea că,

primul organ de urmărire penală sesizat de petentă a fost Parchetul Tribunalului

Bihor, iar infracțiunea s-a săvârșit pe raza Tribunalului Bihor, invocându-se

în drept dispozițiilor art. 30 alin. (1) C. proc. pen.

Prin rezoluția din 21

februarie 2006 emisă în dosar nr. 79/VIII.1/2006 de către procurorul general al

Curții de Apel Oradea, s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de

petentă împotriva rezoluției nr. 31/VIII.1/2006 al Parchetului Curții de Apel

Oradea, întrucât de soluționare a cauzei revine Parchetului Tribunalului Bihor,

organul mai întâi sesizat, făptuitorii au domiciliu în Oradea, iar locul unde a

fost săvârșită infracțiunea este situat pe raza județului Bihor.

Ulterior, prin precizările

făcute în instanță, petenta a solicitat declinarea competenței de soluționare a

cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

apreciind că procurorul de la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție

urmează a soluționa plângerea împotriva rezoluțiilor date de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Oradea.

Conform prevederilor art. 278

C. proc. pen., plângerea împotriva măsurilor luate sau actelor efectuate de

procuror se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau după caz de procurorul

general al Parchetului Curții de Apel Oradea ori de procurorul șef de secție al

Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În alin. (2) se precizează

că dacă actele și măsurile sunt ale prim-procurorului ori ale procurorului

general al parchetului de pe lângă Curtea de Apel sau ale procurorului șef de

secție al Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau au fost

efectuate pe baza dispozițiilor acestora, plângerea se rezolvă de procurorul

ierarhic superior.

În speță, plângerea a fost

soluționată de procurorul șef secție de urmărire penală de la Parchetul Curții

de Apel Oradea, prin rezoluția din 2 februarie 2006, iar, apoi de procurorul

general al Parchetului Curții de Apel Oradea, prin rezoluția din 21 februarie 2006,

întrucât actele de urmărire penală sunt efectuate de prim-procurorul

Parchetului Tribunalului Bihor, fiind astfel epuizate căile de atac conform

textului legal sus-menționat.

Potrivit dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., pot fi atacate cu plângere în fața instanței, după respingerea

plângerii făcute conform art. 275 – art. 278, numai rezoluțiile de neînceperea

urmăririi penale sau ordonanțele ori, după caz, rezoluțiile de clasare, de

scoatere de sub urmărire penală sau încetare a urmăririi penale date de

procuror.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal, a formulat recurs petenta SC C.I. SA București.

Prin motivele scrise în recurs,

petenta a criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate arătând că nu

a investit Curtea de Apel Oradea cu soluționarea plângerii împotriva rezoluției

nr. 31/VIII.1/2006, plângerea fiind adresată Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

În aceste condiții, prima

instanță trebuia să se dezinvestească și să trimită cauza Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Ulterior, cu prilejul

dezbaterii pe fond a recursului formulat apărătorul recurentei nu a mai

susținut acest motiv de recurs, ci a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 1 C. proc. pen., solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre

rejudecare, întrucât prima instanță era obligată să judece plângerea pe fond,

în raport de dispozițiile deciziei nr. 486/1997 a Curții Constituționale,

publicată în M. Of. la 6 martie 1998.

Examinând hotărârea

pronunțată în cauză sub aspectele invocate de petentă, cât și din oficiu, sub

toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum prevede art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat,

sentința fiind legală și temeinică.

Astfel, din actele și

lucrările dosarului Înalta Curte reține următoarele:

La data de 28 decembrie

2005, petenta SC C.I. SA București, a formulat plângere, în condițiile art. 222

C. proc. pen., împotriva numiților R.A. și S.G.I., solicitând Parchetului de pe

lângă Tribunalul Bihor efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen.

Cauza a fost înregistrată

sub nr. 556/P/2005 pe rolul acestui Parchet.

La data de 16 ianuarie 2006,

petenta a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor

solicitând declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Parchetului

de pe lângă Tribunalul București în raport de dispozițiilor art. 30 lit. d) C.

proc. pen. și a Convenției părților.

Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Oradea, prin rezoluția din 31/VIII.1/2 februarie 2006 a respins

plângerea petentei SC C.I. SA București.

Plângerea împotriva acestei

rezoluții a fost respinsă de procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Oradea.

Prin Rezoluțiile de

respingere a plângerii s-a reținut că, în cauză, competența soluționării

revine, în raport de dispozițiile art. 30 C. proc. pen., Parchetului de pe

lângă Tribunalul Bihor, care este primul organ de urmărire sesizat, pe raza

teritorială a acestuia s-ar fi săvârșit infracțiunea.

Împotriva acestei rezoluții,

petenta a formulat plângere solicitând desființarea acesteia și efectuarea de

cercetări, în cauză de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, în raport de faptul că petenta are sediul în București, iar

efectuarea de cercetări penale în localitatea de domiciliu a făptuitorilor,

i-ar favoriza pe aceștia.

În drept, a invocat

dispozițiile art. 278 C. proc. pen.

Cauza a fost înaintată de

către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Curții de Apel Oradea spre

competentă soluționare, în temeiul dispozițiilor art. 278

1

C. proc.

pen.

În raport de dispozițiile

legale în vigoare, prima instanță a respins ca inadmisibilă plângerea formulată

de petentă.

Potrivit art. 278 C. proc.

pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003 și Legea nr. 400/2004

plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror se

rezolvă de prim-procurorul parchetului sau după caz de procurorul general al

parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul șef de secție al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în cazul când

măsurile și actele sunt ale prim-procurorului ori ale procurorului general al

Parchetului de pe lângă Curtea de apel sau ale procurorului șef de secție al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ori au fost luate

sau efectuate pe baza dispozițiilor date de către aceștia, plângerea se rezolvă

de procurorul ierarhic superior.

Tot prin acest articol de

lege se fac referiri la procedura în cazul rezoluțiilor de neîncepere a

urmăririi penale sau al ordonanțelor rezoluțiilor de clasare, de scoatere de

sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, iar art. 278

1

C. proc. pen., reglementează plângerea împotriva acestor rezoluții sau

ordonanțe la judecător.

În cauză, se observă că

plângerea, prin care se solicita declinarea competenței în favoarea Parchetului

de pe lângă Tribunalul București, a fost soluționată de procurorul șef secție

de urmărire penală al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin

rezoluția din 2 februarie 2006, iar plângerea împotriva acestei rezoluții a

fost soluționată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Oradea prin rezoluția din 21 februarie 2006.

Se observă că în raport de

dispozițiile art. 278 alin. (1) și (2) C. proc. pen., anterior citate, au fost

epuizate căile de atac împotriva actelor procurorului în cauză fiind vorba de

acte de urmărire efectuate de prim-procurorul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Bihor, situație în care nu se mai poate formula o plângere la

parchetul ierarhic superior Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

De asemenea, corect a

reținut prima instanță că în cauză nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., referitoare la plângerea în fața instanței împotriva

rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale, ordonanțelor rezoluțiilor de

clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a procesului penal,

dispuse de procuror, după parcurgerea procedurii reglementate de dispozițiile art.

275 – art. 278 C. proc. pen. (de altfel, acest aspect nu a fost contestată nici

de către recurenta petentă).

După cum s-a menționat,

recurenta, prin avocat a arătat că hotărârea este nelegală în raport de faptul

că prima instanță trebuia să soluționeze cauza pe fondul ei în raport de

dispozițiile deciziei nr. 486/1997 a Curții Constituționale.

Prin decizia nr. 486 din 2

decembrie 1997, definitivă, publicată în M. Of. nr. 105 din 6 martie 1998, a

fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că art. 278 C.

proc. pen., în forma avută anterior modificării, prin Legea nr. 281/2003, era

constituțional numai în măsura în care nu oprește persoana nemulțumită de

soluționarea plângerii împotriva măsurilor sau actelor efectuate de procuror în

efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta și care nu ajung în fața instanțelor

judecătorești să se adreseze instanței în temeiul art. 21 din Constituție, care

urmau să se aplice în mod direct.

În condițiile în care

ulterior, art. 278 C. proc. pen., a fost modificat prin legile anterior

menționate și a fost introdus și art. 278

1

C. proc. pen., care

reglementează plângerea în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau

ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, care prevăd tocmai

situațiile prevăzute în considerentele deciziei Curții Constituționale, se

constată că practic această decizie a rămas fără obiect prin introducerea în

legislație a unor noi instituții.

Înalta Curte, în raport de

aceste considerente, apreciază că nici motivul invocat de recurentă cu prilejul

dezbaterii pe fond a recursului u este fondat.

În concluzie, având în

vedere că legea reglementează expres și limitativ cazurile în condițiile în

care se poate face plângere împotriva actelor și măsurilor dispuse de procuror,

iar plângerea formulată de petentă nu se încadrează în nici una din situațiile

prevăzute de lege, Înalta Curte, constatând că sentința pronunțată în cauză,

este legală și temeinică, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționara SC C.I. SA București împotriva sentinței

penale nr. 32/ PI din 19 aprilie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală și

pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta petiționară

la plata sumei de 60 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 5 septembrie 2006.